1,442 matches
-
Oare era dragoste? se întreba. Oare nu era dragoste? Cum de se poate? Era oare o pervertire, o malformație a realității? O păcăleală? Bătând cu putere în ușă, sora sa cea mai mică strigă: — Ieși de acolo. Ce faci înăuntru? Zgâria la ușă. Hai odată, spuse, bufnind. Grăbește-te. Ne trebuie uleiul. Acum că li se uscase părul, fusese trimisă de celelalte unsprezece doamne să ia sticla cu ulei de păr; erau nerăbdătoare să-și maseze capetele cu ulei parfumat înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
sprânceană. Alison a clătinat din cap, scuturată de un mic fior. —Ba mi-a tras și o palmă. Lui Luca i-a scăpat telecomanda din mână. Ce-a făcut? a strigat el ridicându-se în picioare, astfel că scaunul a zgâriat podeaua. Asta e complet inacceptabil. O sun chiar acum să-i spun. Nu, te rog, n-o suna. Alison s-a ridicat pe jumătate și-a întins o mână ca să-l tragă de braț. N-o să facă decât să înrăutățească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Mușchiul obrazului stâng i se contracta spasmodic. I-ai spus că am doi băieți puternici și sănătoși? — Da, i-am spus, dar el mi-a zis că uneori situația se schimbă. Luca s-a ridicat brusc, astfel că scaunul a zgâriat sonor podeaua de lemn. Alison a tresărit. —Ba nu se schimbă, a mârâit el. Nu se schimbă deloc. Așa cum am mai zis, nu e absolut nimic în neregulă cu sperma mea. Sigur că nu e, a încercat Alison să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
alunece mânerele metalice ale spadelor ce se ridicară din nou. Se cercetară, se aruncară unul asupra altuia în același timp, dar, în ultima clipă, Gacel se retrase, lăsând vârful spadei lui Mubarrak să-i sfâșie pânza burnuzului și să-i zgârie pieptul, și apoi străpunse pântecele dușmanului, dintr-o parte în alta. Mubarrak rămase în picioare câteva momente, sprijinit mai mult de spada și brațele lui Gacel decât pe propriile-i picioare, și când celălalt își scoase spada, sfârtecându-i pântecele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
smulgându-mă din leagănul acela cu mișcări regulate, plăcute, mi-e frică, ajută-mă, iar eu mă trezesc, ce se întâmplă cu mine, de ce mai pierd vremea aici, trebuie dus la Urgență, spun eu pe un ton apăsat, care îmi zgârie până și mie urechile, iar el se chircește, strânge din umeri, dintotdeauna urâse medicii mai mult decât orice boală, nu vreau, vreau să rămân acasă, însă protestele sale sunt lipsite de vlagă, învinse de vocea mea fermă, de tonul decisiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
rămas pe verandă, cu privirile ațintite pe grădina învăluită în prospețimea primăverii. Un cireș bătrân își etala florile în toată splendoarea lor. Briza ușoară conferea tuturor lucrurilor un contur estompat. Pescăruș a apărut și el de pe undeva și după ce a zgâriat de câteva ori scândurile verandei, s-a culcat lângă mine. Știam că trebuie să mă gândesc la ceva serios, dar nu îmi dădeam seama la ce anume și, ca să fiu cinstit, era ultimul lucru pe care doream să-l fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
SÎnt prea fericită ca să fiu obosită. Ia-o pe marginea mai nisipoasă. E foarte moale și n-o să se vadă urmele. Eu o să merg pe marginea mai tare. — Pot și eu să merg pe-acolo. Nu, nu vreau să te zgîrii. Urcară, alunecînd Însă mereu cîte puțin, pe dealul abrupt dintre cele două lacuri. Poteca trecea printr-o pădure deasă, cu copaci mari și tufe de mure și zmeură. În față, crestele dealurilor răsĂreau din mijlocul pădurii ca niște sculpturi. Luna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
-l amintesc pe Patrick și mai clar, contrastul mi-a accentuat acuratețea memoriei. Patrick arăta mereu impecabil, se rădea cu grijă, chiar dacă purta cioc. Îi simțeam barba târziu în noapte, când îi mângâiam fața, dar atâta tot. Nu m-a zgâriat niciodată, puteam să-l ating oricât cu propria-mi piele că nu simțeam nimic neplăcut. Avea părul moale ca al unui copil. Îmi amintesc senzația pe care o aveam când îi răsfiram pletele cu degetele. Am făcut tot posibilul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
pe culoar, uși deschizându-se și Închizându-se, ultima dată (ultima pe care am auzit-o) o ușă trântită cu violență. Lorenza Pellegrini Îi punea nervii la Încercare lui Belbo. Eram deja pe cale să adorm, când am auzit pe cineva zgâriind la o ușă, a mea. Nu se Înțelegea dacă era un animal (dar nu văzusem nici câini, nici pisici), și am avut impresia că e o invitație, o rugăminte, o momeală. Poate că Lorenza făcea asta pentru că știa că Belbo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
jurnalului, ci din Vințu de Sus. Din nou, ceva ronțăia textul pe dinauntru. Extrasul din jurnalul vechi, inserat în cel mai nou cu vreo patru ani, ridica întrebarea dacă Leo era adevăratul Leo: Luni, 20 august Casa veche cu zidurile zgâriate de iedera uscată, șirul plopilor care ascund aleea și ciorile care plutesc peste casă în stoluri imense mi-au trezit în suflet nostalgia. Bunul meu prieten Ionică Roja îmi răsare înaintea ochilor și inima mi se umple de dor. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
i-a arătat prima dată cum să se spele pe dinți, Zina a întrebat-o: — Te-ai mai spălat vreodată așa? — Niciodată. — Uită-te la mine, își freca Zina dinții cu periuța cu pastă. Acum spală-te și tu. — Au! zgârie periuța asta. Nu pot. Freacă mai ușor că nu ești învățată. Tot zgârie și pasta ustură. Au! Au! — Hai, Prințeso, continuă. Pasta are un gust răcoritor și ție ți se pare că ustură, că nu ești obișnuită. — Nașpa!a aruncat
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
întrebat-o: — Te-ai mai spălat vreodată așa? — Niciodată. — Uită-te la mine, își freca Zina dinții cu periuța cu pastă. Acum spală-te și tu. — Au! zgârie periuța asta. Nu pot. Freacă mai ușor că nu ești învățată. Tot zgârie și pasta ustură. Au! Au! — Hai, Prințeso, continuă. Pasta are un gust răcoritor și ție ți se pare că ustură, că nu ești obișnuită. — Nașpa!a aruncat Prințesa periuța după ce a terminat spălatul dinților. — Ia deschide gura! Ce dinți frumoși
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
literal, numai pe românește; ori luam cifrele patru și zero laolaltă, adică numărul patruzeci, care reprezintă valoarea numerică asociată cu litera ebraică mem, fonemul m. Ceea ce am și făcut! Iată peste ce cuvânt am dat, în final, Dănuțule, și Avocatul zgârie cu unghia, pe mușamaua mesei, o configurație enigmatică: ם ו א. Fonetic, citit de la dreapta spre stânga... Formidabil! Aum! Ești tare, Fratele meu, tare de tot! Mai dă-mi odată, din poșirca aia! Aum sau Omkar, în cultura sanscrită, în
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
ochii în care pofta ardea ca o vâlvătaie. El răbdă loviturile ei ca niște mângâieri până ce, luîndu-și seama, își ascunse obrajii pe pântecele ei. Nadina nu simțise mâinile aspre care-i strângeau șoldurile și mijlocul, dar acuma simțea cum îi zgârie pielea mustățile și buzele lui fierbinți. Zbătîndu-se necontenit, corpul ei alunecă ușor în jos până ce gura țăranului ajunse să se scufunde între sânii ei mici și rotunzi. Buzele lui însetate se opriră deasupra unuia, mozolindu-1 pătimaș câteva clipe și, în
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
declară Ripley. Tambuchiul este deschis și-și așteaptă musafirul. ― Va veni. Dallas începu să se târască, cu ochii țintă spre fundul conductei, cu degetul pe trăgaciul aruncătorului de flăcări. Tunelul avea mai puțin de un metru în diametru. Metalul îi zgâria genunchii. Ar fi fost bine să mai fi luat o pereche de pantaloni. Prea târziu acum, își zise. Trebuia să continue. ― Cum te simiți? se interesă o voce prin difuzoarele sale. ― Merge, Ash, răspunse el cu o voce anxioasă. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
singură. Pe navă mai erau trei ființe vii. Entitatea, Jones și ea însăși. Dar trebuia să se asigure mai întâi. Trebuia așadar să-l părăsească pe Jones un moment. Nu-i era ușor, dar motanul auzise urletele și mieuna și zgâria pereții habitaclului său. Putea în orice moment să alerteze creatura, ceea ce Ripley nu-și dorea în nici un caz. Ajunse la nivelul B fără să dea peste nimic, strângând tare aruncătorul de flăcări. Antrepozitul de alimente se găsea exact în fața ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
o izolă mai mult decât își imaginase. Îi era greu să accepte că nu mai trăiau ca niște componente ale universului. Nu văzu apendicele enorm care ieșea din umbră și se unduia spre ea. Jones îl văzu. Se zbârli și zgârie cu frenezie capacul cutiei. Ripley tresări. Creatura era acolo, în fața ei. Nu ieșise din mica ambarcațiune. Se gândi mai întâi la aruncătorul de flăcări. Se afla pe punte, de cealaltă parte a bestiei. Terorizată, Ripley căută un loc unde să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
măciniș, tărâța să fie separată total de miezul bobului de grâu, ceea ce se poate realiza. Nu este necesară mărunțirea avansată a tărâței, deoarece prin înmuiere, tărâța devine moale și nu se mai simte, când pâinea este amestecată, în gură. Nu zgârie. Tărâța, din această pâine, are acțiune mecanică asupra intestinelor, accelerând ușor tranzitul intestinal, prevenind constipația. Toamna am făcut o cură de struguri. Iarna am făcut o cură de mere. Curele de alimente proaspete crude (legume și fructe de sezon) mențin
Războiul cu întunericul by Ivone Narih () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91642_a_93256]
-
cam jenant să faci din nou dragoste. Rămâi insula de safir răsărită din mare. Povestește-mi altceva. Mi-ai spus data trecută că tu nu trăiești, ci viețuiești, știu că, mergând cu spatele pe culoarul memoriei tale, te împiedici, te zgârii, te învinețești, dar nu se poate să nu dai de niște locuri transparente, cele în care ești cu adevărat tu, și nu o biată femeie matură, o funcționară singuratică fără nici un viitor. Trăind sub pământ, la milioane de kilometri sub
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
o scoică în formă de evantai japonez, cu sideful trandafiriu, în mai multe age suprapuse. Fața exterioară era striată și mai închisă la culoare, iar interiorul, neted și alunecos, era alb ca o burtă de pește. Acolo, în interiorul concav, cineva zgâriase cu un vârf ascuțit un desen: un cerc deschis, având în interior sute de cărărui încrucișate, ca niște intestine. Până la culcare mi-am mai pierdut timpul pe lângă tanti Aura, care strângea scamele răspândite prin toată casa. Marcel se întorsese de la
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
n-aș fi vrut să ies niciodată. Sub o frunză murdară de noroi am găsit un melc cu cochilia spână. Între doi copaci își întinsese plasa plină de boabe de apă un păianjen cu cruce. O cracă uscată mi-a zgâriat brațul gol. Nu căutam ieșirea, cărările nu erau drumuri spre ceva, spre altceva, ci bucuria pură de-a umbla prin Minune. La opt dimineața, Garoafa mă striga de la poarta noastră cu vocea ei guturală. Mi-am băut laptele și-am
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ticăloșia pe care-o făcusem. Dar atunci am plâns degeaba. Cu mâinile îndoite la spate și legate cu un fir de ață, Zizi stătea în fața noastră, dreaptă, sprijinită de zid. Toate ne strâmbam la ea și întindeam ghearele s-o zgâriem. Posacă, Garoafa ne-a poruncit să rostim învinuirile. La fiecare învinuire, focul răbufnea violent, iar Zizi parcă se chircea, cu părul măciucă. Prima a ieșit în față Balena, care arătînd-o cu degetul pe Zizi a strigat la ea: "Ești mică
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de vertebre. Timpul șuierase pe deasupra lui cu o viteză și o furie de necrezut. Am ieșit abătute din acest osuar și ne-am continuat drumul, peste câmp, spre foișorul care se înălța sub cerul sclipitor. Ciulini cu flori albastre ne zgâriau picioarele încălțate în sandale de pânză. Albine pântecoase se opreau din zbor pe o buză de gura-leului, o deschideau și intrau înăuntru. Cotrobăiau acolo și ieșeau galbene de polen pe spinare. Zburau mai departe, atârnând ca niște săculeți de aripile
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
negustor de ceai în drum spre China, beam împreună o sticlă de whisky. Beam în fiecare seară, cum terminam inspecțiea și veneam la bungalow să-mi iau baia. Era un ceas în care anevoie îmi mai simțeam carnea; dacă mă zgâriam atunci, nu mă durea. Și totuși îmi simțeam nervii ca o plasă de argint-viu, tremuram, aveam răsuflarea fierbinte, amețeam de câte ori trebuia să mă ridic de pe scaun și priveam în gol, fără voință, fără timp. Feciorul îmi aducea pe măsuță sticla
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
umărul de trunchiul neted al bătrânului cireș, de la toate ferestrele nenumărate priviri, nenumărate suliți se înfig în trupul tău de efeb, de feciorelnic Sfânt Sebastian... între timp, ea găsește de cuviință să strige ceva, cu voce ascuțită, insuportabilă, care îți zgârie timpanele. Nu, inutil stai, ea n-are de gând să se oprească, n-are nici măcar gândul să întoarcă înapoi capul ca să te vadă ! Așa că mai bine pornește-o iar în urma ei, altfel vă veți trezi jucând cache-cache, cu țipete și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]