821 matches
-
de tot ce-l Înconjura. Invita motanul la joacă, dar nu cu „pis-pis”, așa cum se obișnuia, ci cu „stăi așa / Sinan-Pașa!” La auzul acestei prime forme de oarece poezie, impozantul motan Își arcuia coada din vârful căreia mișca șmecherește și zglobiu, Îi mulțumea pentru invitație și fără al privi cercetător, ca pe toți ceilalți, venea cu pași leneși dar siguri către bunul băiat care nu-l supăra și nu-l alunga niciodată cu depersonalizatorul „câț de-ici !” Abia când când Va
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
-mi zici când ai să vrei tu! Bine-așa? Îhî! În măsura În care se pricepea, avea grijă de copil și-l purta la nivelul celor mai mulți copii din sat, Îi cunoștea preferințele și tot ceea ce Îi producea bucurie și orice zâmbet ori râs zglobiu se repercuta și-n sufletul ei frumos. Victor se obișnuise cu noua sa viață deși gândurile de a ajunge iar la standardele precedente Îl măcinau continuu, suporta cu stoicism, voia să scape de bordeu, să-și facă o căsuță a
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
și În care porțiunile liniștite, late și mai adânci alternau cu cele Înguste, cu valuri mici și Învolburări unde strălucea horbotele albe de spumă, cu pești mai mari și mai mici care Începuseră Înviorarea de dimineață și câte unul mai zglobiu se aventura În zboruri pe deasupra apei, cu mierlele ce-și anunțau una-alteia trezirea, cu Ceresteile acoperit Într-o ceață matinală, cu ultimele triluri de privighetori care „obosiseră cântând toată noaptea” În copacii din marginea pădurii de tei și stejari Înveșmântați
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
dandy”" Prin 1754, În timp ce cântau Încolonați În marș, ca să-și facă puțin curaj, sau În jurul unui foc, lângă corturi ori la pavăza unui fort, spre a-și mai pierde din Încordare, soldații generalului Braddock repetau În cor, pe o muzică zglobie: „Yankee doodle keep it up,/ Yankee doodle dandy,/ Mind the music on the step/ And with the girls be handy”. Nici nu bănuiau că amuzantul dandy din refrenul pe care tocmai l-am pomenit va fi peste mai bine de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
ceva. Șșșșșșșșșt! spuserăm, într-un glas. — Dar ieste... —Taci dom’le! Sally amuți. Lurch bătea fericit ritmul cu piciorul și se legăna dintr-o parte într-alta. — Bine că nu-i trageți și o horă! mormăi Bez. Cântecul se încheie zglobiu și o voce din spatele lui Sally zise cu reproș: — Păi, mă bucur că ne distrăm cu toții. Vocea era îndeajuns de rece încât să ne înghețe zâmbetele pe față, într-un rigor mortis, dar Bez nu păru deloc impresionat. —Gata cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Nici un fel de vedenie: numita Eveline Fontaine, psiholog, nu era altcineva decât logoreica doamnă Înșelată În așteptările matrimoniale, cu care mă Întreținusem cordial În avionul de Paris. 13 - Vedeți, domnule Adam, că am avut dreptate pe Orly? m-a Întâmpinat, zglobie și pempantă, doamna psiholog În cabinetul ei, in care năvălisem amețit de uimire, dar - de ce să nu fiu sincer? - și animat de un Început de speranță. Fără obiect, fără rațiune - speranță, pur și simplu. - Intuiția mea feminină Îmi spunea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
dictando. Într-o noapte, îi povestisem despre anii mei în R. și despre Ghidale, cu timbrul lui cu marele fluture care tot zbura. I-am spus atunci și despre cântecul de Hanuca pe care mi-l cântase Ghidale, melodia lui zglobie și cuvintele acelea neînțelese pentru mine, dar calde, învăluitoare. A zvâcnit din pat și, făcând o adâncă plecăciune, a murmurat câteva cuvinte. „Astea erau?“, a zâmbit Ester. Și tot ea a adeverit. „Astea, că le cântam și noi în copilărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nu-mi dădeam seama ce făcea acolo. Avea ochelari negri, de orb. Bastonul alb al nenorocirii sale și-l atârnase de un braț al salciei. Cânta melodii pe care mi se părea că le știu de demult, tânguitoare și totuși zglobii în felul neobișnuit al bărbatului aceluia de a le chema sub salcie. Îl ascultam, fără gând, fără a mă interesa ce-i cu el, cum de ajunsese și el la acel capăt de Lume. Îl ascultam, lăsându-mă doar învăluit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
semnificație. Locotenentul își aminti silueta fragilă a bătrânei, mâinile uscate cu articulații șubrede și strâmbă imperceptibil din buze. O cucoană distinsă, fără îndoială, cu maniere cuceritoare ― îți amintea de fluturii aceia splendizi prinși cu acul în cutii de sticlă, "ce zglobii trebuie să fi fost odată!" ― și cam aici interesul ostenea. ― Nu mă crezi, râse maiorul. Ești prea tânăr pentru ca frăgezimea obrajilor să nu conteze enorm deși, întîmplător, ai Melaniei sânt foarte proaspeți. Femeia asta are un farmec de o esență
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
puține, era verzui. Herpesul se întinsese, semăna acum cu un crater. Bătrâna clătină capul. "E tare urâtă biata fetiță." ― În fond, ce-o să facă nenorocita asta cu banii? întrebă Matei după ce ușa se închise. ― O să hrănească pești! bombăni Popa. Mulți, zglobii și tinerei! Campioni la înot, cu coada pe moațe și Trabant. Râse răutăcios: O să le cumpere și un acvariu confortabil ca un cavou de lux. O să vedeți! ― Vai, copii! îi admonestă dulce bătrâna. De ce vorbiți așa? * Vâlcu își frecă mâinile
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
subalternilor față de superiorii pe care-i admiră. Grigore Popa se așeză pe un scaun. ― Din câte îmi dau seama, pregătiți paharul din care Panaitescu și-a sorbit fericirea. Cum faceți rost de cianură? ― M-am gândit și la asta, replică, zglobie ca un cintezoi, Melania Lupu. ― Al dracului să fiu dacă mă surprinde! Bătrâna își consultă modestă manichiura: ― Ne vom retrage fiecare în odaia noastră cinci minute. În acest răstimp, persoana care, în sfârșit, ne poate împrumuta puțină otravă, o va
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
agendă a domnului Popa lipsesc câteva pagini. După cum știți, obișnuia să-și noteze toate întîmplările de peste zi. Ați subtilizat deci foile unde erau trecute ședințele la dentist. Mă întreb când ați făcut-o. ― Și eu! ― Am impresia că știu! interveni zglobie Melania Lupu. La un moment dat, domnul Popa i-a îngăduit să-și aleagă niște cărți din camera dumnealui. ― Ați omis însă altceva. Grigore Popa, meticulos, avea două agende. Cea care stârnea cele mai suculente sarcasme din partea vecinilor, un fel
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Jay Sussman. Soția lui murise acum doi ani și, dat fiind că avusese întotdeauna o slăbiciune pentru Edith (soții detectează ușor chestiile astea), era absolut normal să înceapă să-i facă avansuri odată ce ieșisem eu din scenă. Văduvul vesel și zglobia divorțată. Mă rog, bravo lor. Jay se apropia de șaptezeci de ani, desigur, dar cine eram eu ca să obiectez la o cină sau două cu tangouri și giugiuleli sub clar de lună? Ca să fiu perfect cinstit, nici mie nu mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
declarase garant. Un manifest stîngaci în urmă cu cîteva săptămîni, am fost într-un impecabil hotel de la poalele Parîngului, unde, pe seară, a apărut un grup mare de turiști germani. Erau pensionari, în jur de șaptezeci de ani, senini și zglobii cu toții. La un moment dat am intrat în vorbă cu ei, făcînd pe traducătorul. Erau din toate „stările sociale”, o fostă avocată, un fost mecanic auto, un funcționar, o casnică... Era și o familie de turci, stabilită în Germania acum
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
lui. Era iubit de o fată care avea ceva în plus față de toate celelalte. Găsise ce căuta dintotdeauna: fericirea. Peste aproximativ un an, nici urmă de coșuri. Un corp curat, croit perfect, dornic de viață. Doi ochi negri, mari și zglobii, încadrați în niște gene lungi, ce nu vor avea niciodată nevoie să fie date cu rimel, deoarece frumusețea lor naturală întrecea orice încercare de înfrumusețare artificială. Obrajii rumeni și rotunzi, părul negru, fin, mătăsos, pe jumătate creț de la natură, pe
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
Printr-o fericită întâmplare, a cunoscut o fată, mai bine spus o sfârlează, îmbrăcată în rochie albastră, o bijuterie scoasă din cutia cu minuni a unui fachir. Părea cel mult elevă în ultima clasă de liceu. O păpușă veselă și zglobie ca o veveriță, cu o voce dulce ce-i încântase auzul și-i răvășise sufletul, înălțându-l direct în al nouălea cer. S-au plăcut reciproc încă de la prima lor întâlnire, când au făcut cunoștință grație unui bun amic cu
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
lungul firului telefonic. Distanța nu era prea mare; aproximativ trei kilometri, numai că, spatele frontului, adică bucătăria, se afla dincolo de un râu destul de arătos, un afluent al Jiului care, datorită dezghețului, își ieșise din matcă și curgea la vale vesel, zglobiu și bucuros că a scăpat de rigorile iernii. Cât cuprindeau cu privirea, nici în amonte nici în aval, nu exista nici o trecere peste râu, nici bac, nici pod. Ținând seama de lățimea albiei, de podeț nici nu putea fi vorba
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
un adevărat bărbat, în floarea vârstei, sănătos și puternic, să se deplaseze în liniște prin mijlocul unui ocean alb și strălucitor, dinspre miazăzi spre miazănoapte, ancorat de o sanie încărcată, trasă de o duzină de câini Huski, vânjoși, voioși și zglobii, pe întinderi nesfârșite de zăpadă, sub un cer infinit, senin și uscat; cu un soare ceva mai generos ce se rotește continuu în jurul orizontului, fără să apună nici un minut, în scurta vară polară de aproximativ două luni; îmbrăcat într-o
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
zise el. Fata era înaltă, zveltă, cu părul auriu, de culoarea orzului copt, lins pe frunte și legat într-un coc mare, ochii mari de culoarea sinelei, obrazul alb trandafiriu, nasul subțire cu nari pâlpâiitoare și gură fermecător arcuită... Sânii zglobii, drepți, plini de o viață misterioasă, pâlpâiau fără încetare. Șoldurile glorioase, pline de voluptate, picioare desăvârșite cu glezne delicate. Era de o perfecțiune copleșitoare. Și, fără să-i spuie o vorbă, zâmbindu-i fermecător, îi puse în palmă, drept mulțumire
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
scuar dintr-o mică așezare răsăriteană, o calmă oră de seară cu ciorchini de glicină și acolo sub zvîcnirea vioaie a apei o fată goală; Încercați să simțiți răcoarea parfumată a pielii ei, acel trup oval și lunecos sub stropii zglobii ca și cînd zilele de mult s-ar fi Întors cu adevărat, ca și cînd nu ar fi fost niciodată plecate. Ies pe poarta din spate În amiaza Înaltă. VÎntul stîrnit brusc ridică trîmbe de praf pe maidanul cu cîteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
o băutură preferată și-un meniu preferat, un program TV preferat. Toate lucrurile astea, doar lucruri de om normal, înțelegi? Un tată care mă țâra după el la concertele unor formații de rock îmbătrânite și un rimel și o surioară zglobie care mă enerva până peste cap. Toate s-au dus. Căzu pe gânduri o clipă. — Numai că nu s-au dus toate, așa-i? Eu sunt cea care s-a dus. Restul, totul merge mai departe fără mine. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
grăbiți și înfrigurați. Ne revedem cu bucurie și mereu ne mirăm ce mari am crescut. Toți avem chipurile vesele și bronzate. Privim în jur: vechea curte a școlii este o mare de flori peste care plutește freamătul vocilor agitate, lăudăroase, zglobii. Bucuria revederii nu ține cont de vârstă. Dincolo de veselia pe care o arătăm, toți avem fluturi în stomac. An școlar nou, provocări, teme, examene, conflicte, prietenii. Îmi amintesc prima zi de școală în clasa I: ascultam cu toții, mirați, glasul doamnei
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
un câine de talie foarte mică, dar cu toate acestea este devotată și ne protejează pe noi, stăpânii ei, cu mult curaj. Maya este de culoare neagră, cu pete maronii pe sprâncene și lăbuțe. Este jucăușă, alintată, sensibilă și foarte zglobie. Deși este mărunțică, aleargă pe scări cu viteză de săgeată, chiar dacă treptele sunt mai înalte decât ea. Știe să aducă jucăria, apoi mă provoacă să mă joc, mușcându-mă ușor de degete și lătrând. Micuță fiind, latră însă că o
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
De necaz, am plecat să colind toate locurile de pierzanie cunoscute, anulând nunta. Când, după câteva ore, ne-am regăsit În fața calculatorului, Între noi nu se mai simțea aceeași apropiere. Am cerut explicații, m-a expediat printr-un „lol“ prea zglobiu pentru situația dată. Emoticonul de pe ecran zâmbea prefăcut. „Pari schimbată. Ți-ai luat alt webcam?“ am Întrebat. „Nu“. „Ai umblat la setări?“ „Nu“. „Ce s-a Întâmplat cu noi?“ „brb“ . Dar nu s-a mai Întors. A Început să mă
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
cala unui vapor, Începând să arunce pe pat, de-a valma, umerașe cu rochii, pălării, poșete, voaluri și pantofi. Am rămas dincolo, plimbându-mă nervos, În timp ce rumegam câteva idei care jucau lapte gros prin căpățâna mea. Una dintre ele sărea zglobie pe spinările celorlalte, dar nu se putea prinde și cădea ca proasta În nas, după care Își lua din nou avânt și pica la loc. Ce naiba era? Ce nu se potrivea deloc? Afară se Întunecase ușor. Câțiva nori se Încruntau
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]