3,414 matches
-
precizărilor producătorului. Determinarea nivelului de putere acustică se va face la sarcina maximă sau în condițiile de funcționare, care trebuie să fie reproductibile și reprezentative pentru operația cea mai zgomotoasă din utilizarea tipică a mașinii încercate, indiferent care este mai zgomotos. Planul întregului utilaj va fi astfel încât, anumite componente, de exemplu răcitoarele se vor monta la distanță de compresor, avându-se grijă că atunci când se efectuează încercarea de zgomot să se aibă în vedere separarea zgomotului generat de aceste componente. Separarea
EUR-Lex () [Corola-website/Law/157631_a_158960]
-
pământurile din Wiślica i-au fost acordate lui Cazimir, Boleslav a reținut regiunea Sandomierz iar Mieszko al III-lea a păstrat restul. După dezastrul din Crudiada Prusacă, Ducii din Silezian, Boleslav I cel Înalt și Mieszk al IV-lea Picioare Zgomotoase încercau să-l detroneze pe Marele Duce și să recupereze provincia Seniorată și, prin urmare, suzeranitatea poloneză. Expedițiile represaliilor lui Boleslav din anul următor au fost un dezastru total, astfel, Marele Duce a trebuit în cele din urmă să se
Boleslav al IV-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/330620_a_331949]
-
întregii uniforme, un fel de armă secretă. Asta era bună! Marele corespondent de presă...(șturlubaticul înger cu externele) din nou la București... Nu ne mai văzuserăm de când transmisese din Kamceatka, peninsula rusă, teribila mănușă de box îndreptată asupra Oceanului Pacific. îmbrățișări zgomotoase; dar ce mai puțea,... puțea urât de tot, tocmai venea din Rwanda, și mirosea a ars, a pârlit, a hoit, a mii, sute de mii de căldări de sânge vărsate în razele soarelui ecuatorial, când cu misiunea ONU eșuată. Niciodată
Pe Obi, pe Irtîș... by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10804_a_12129]
-
în noiembrie. Într-un noiembrie friguros. Bursucul a dispărut. Dumnezeu din copilărie i-a luat locul Săptămâna de dinaintea operației a fost o săptămână a tăcerii. Am tăcut atunci cât pentru două vieți. Ființa mea vorbitoare, mai mult, guralivă, în fapt: zgomotoasă, a fost suspendată. Mă iritau cuvintele. Dar mai ales vorbirea. Eram convins de inutilitatea ei. Vorbirea era o anomalie. Exprimarea interjecțională ar fi fost suficientă. Ce rost avea înstrăinarea lucrurilor de ele însele prin cuvinte? Activitatea cuvintelor era infernală, pentru că
Diagnostic by Mirel Cană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1368_a_2725]
-
distrugând o armată de zece ori mai mare decât a lui, el se aliază cu Ieyasu, a cărui provincie e slabă, dar pe care propria sa abilitate și loialitate îl face neprețuit. Totuși, Hideyoshi, cel slăbănog și cu față de maimuță - zgomotos, impulsiv și complet neînfricat - este omul care devine improbabilul salvator al acelei țări frământate. Fiu de fermier, ia lumea în piept având doar mâinile lui goale și inteligența sa, transformându-i pe îndoielnici în slujbași credincioși, pe rivali în prieteni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
orașul-cetate, mintea îi era învăluită de obișnuitele lui vise cu ochii deschiși. „Într-o zi... într-o zi... dar cum?” era singurul său gând pe când mergea. — Tâmpitule! La trecerea printr-o răspântie aglomerată, se pomeni pe neașteptate în mijlocul unei gloate zgomotoase. Lovise cu căruțul un samurai călare, urmat de zece scutieri care-i duceau sulițele și un cal de căpăstru. Vasele și talgerele înfășurate în paie se răsturnară în drum, făcându-se bucăți. Hiyoshi rămase nehotărât în mijlocul cioburilor. — Ce, ești orb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
spuse el portarului. — Ei, dacă zici mata... — Hai încoa', Maimuță. Portarul și ceilalți slujitori izbucniră în râs. — Da' ce-i ăsta, la urma urmei? Cu halatul lui alb și legătura de paie noroioase, arată ca mesagerul-maimuțoi al lui Buddha! Glasurile zgomotoase răsunau în urechile lui Hiyoshi, dar în timpul celor șaptesprezece ani de viață ai săi avusese destule prilejuri să audă sâcâielile celorlalți. Îl deranjau? Se obișnuise cu ele? Se părea că nici una, nici alta. Când auza asemenea remarci, se înroșea, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
-i decât un vis deșart. Doar o viață ai - ceva E ce nu se descompune? Glasul lui era neobișnuit de puternic și răsunător. Și cânta ca și cum i-ar fi sosit ceasul. Un samurai venea grăbit pe coridor. Armura îi zăngăni zgomotos pe podelele de lemn, când îngenunche. — Calul dumneavoastră e gata. Vă așteptăm ordinele, stăpâne. Mâinile și picioarele lui Nobunaga se opriră în plin dans, și se întoarse spre vorbitor: — Nu cumva ești Iwamuro Nagato? — Ba da, stăpâne. Iwamuro Nagato era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Un semn de bun augur! Ridică privirea și vorbi destul de tare pentru ca trupele să-l audă. Arătă spre cer. În sfârșit, se crăpase de ziuă. Ramurile unui cryptomeria bătrân erau înroșite de soarele zorilor, iar un stol de ciori croncăneau zgomotos. — Ciorile sacre! Samuraii din jurul lui Nobunaga priviră odată cu el. Între timp, preotul, de asemenea în armură completă, urcase în sanctuar. Nobunaga se așeză pe un preș. Preotul aduse sake pe un mic suport de lemn și îl servi într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
era motivul. Dimineață, când plecaseră din castelul de la Kutsukake, Yoshimoto căzuse de pe cal. Interesându-se iarăși de lovitură, n-ar fi făcut decât să-l stânjenească și mai mult. Ceva se agita. Dintr-o dată, păru să se audă o năvală zgomotoasă de cai și oameni de la poalele colinei, venind spre îngrăditură. Yoshimoto se întoarse imediat spr eun servitor, întrebând neliniștit: — Ce e? Fără a-i aștepta ordinul de a merge să se uite, doi sau trei oameni se repeziră în afara perdelelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
că masa era gata. Generalii ordonară ca lui Yoshimoto să i se aducă mâncarea și, pe când își goleau ceștile, în fața lor fură puse vase cu orez și oale mari cu supă. În același timp, ploaia începu să cadă cu stropi zgomotoși, lovind oalele, vasele de orez, rogojinile de paie și armurile. Observând în sfârșit aspectul amenințător al cerului, începură să-și mute rogojinile. În îngrăditură se înălța un arbore de camfor uriaș, cu trunchiul atât de gros încât ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Al cui soț, cel de colo? Nu erau rude apropiate, dar cu toții lucrau împreună în armonie. Mirele, care continua să stea singur în colț, își amintea fețșele acelor oameni și se bucura până-n adâncul inimii. Într-o cameră, un bătrân zgomotos explica tradițiile și obiceiurile strămoșești de adoptare a unui ginere și luare a unei soții. — Sunt roase sandalele mireului? Nu se poate, cu sandale vechi. Trebuie să poarte unele noi, până la casa miresei. Apoi, diseară, tatăl miresei va dormi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
ca acest lucru să creeze probleme mai târziu, dar neașteptata apariție a unei cumnate drăgălașe și a unor rude prietenoase îl bine dispunea. El, unul, avea puține neamuri proprii, dar îi plăceau marile mulțimi de oameni, iar o familie veselă, zgomotoasă și plină de viață era ideală. — Domnule Mire, vă rugăm să vă așezați. Mesagerii îl invitară încr-o cămăruță unde abia puteau încăpea cu toții și, condus spre locul oferit, mirele se așeză în mijlocul lor. Era o seară de toamnă, dar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Nu-și dădeau seama cine era dar, la prima vedere, părea să poarte robe preoțești. — A, Domnul Ekei, nu-i așa? întrebă Koroku. — Așa e. Am fost necuviincios să strig de-afară, dar eram îngrijorat că vă certați atât de zgomotos, spuse Ekei, continuând să stea pe loc, cu un zâmbet vag pe chip. — Sunt sigur că v-am tulburat îngrozitor. Vă rog să mă iertați, Reverența Voastră. Îl voi arunca numaidecât afară pe băiatul ăsta nerușinat. — Așteaptă, Domnule Koroku, păși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
își făcea mama să râdă și părea să se simtă bine. Până și Hanbei, care nu bea niciodată, duse la buze ceașca de sake și sorbi puțin în sănătatea lui Hideyoshi. Veniră și alții la banchet, care curând deveni foarte zgomotos. După ce mama lui și Nene se retraseră, Hideyoshi ieși să se trezească. Florile cireșilor tineri căzuseră deja și numai mireasma glicinei de munte mai umplea noaptea. — Ei! Cine-i acolo, sub copaci? strigă Hideyoshi. — Eu sunt, răspunse vocea unei femei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
râd de tine, nu vei deveni un general bun, nici chiar când ai să crești. Manju era destul de mare pentru a înțelege câte ceva din raționamentul mamei lui. O ascultă un moment în tăcere, dar apoi începu dintr-o dată să plângă zgomotos, cu toane: — Vreau să văd lupta! Vreau să văd! Nici preparatorul copilului nu știa ce să facă și se mulțumea să stea alături, privind. Chiar atunci, în bătălie avu loc o pauză, deși continuau să se audă împușcături. Fata cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
după ce vorbesc cu Seniorul Nagamasa. În timp ce răcnea, continua să alerge, până ajunse aproape drept sub poarta castelului. — Aș vrea să transmiteți um mesaj în citadelă, strigă el din nou. Ce se întâmpla? Puteau fi auzite glasuri de păreau să delibereze zgomotos. Curând, printre voci se amestecă un râs disprețuitor și un general al clanului Asai scoase capul peste parapet: — Las-o baltă. Cred că ești încă un emisar trimis la parlamentări de Seniorul Nobunaga. Nu faceți decât să vă pterdeți iarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Castelul Azuchi, nu demult. Am vorbit absolut deschis, o jumătate de zi. Da, sunt plin de încredere. Cu Takenaka Hanbei în stânga mea și Kuroda Kanbei în dreapta, am alcătuit un adevărat stat major de campanie. Chiar atunci, ceva stârni o dezordine zgomotoasă printre trupele din spatele lor. Cineva din corpul de paji râdea sonor. Hikoemon se întoarse în loc și-l puse pe Mosuke, șeful pajilor, să facă ordine. Mosuke, la rândul său, răcni spre pajii din companie: — Liniște! O armată înaintează cu demnitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
în cursa întinsă de Murashige. Se sculă, cu zâmbetul pe buze. Atunci, să mergem. Nu pot face nimic altceva decât să mă duc umil, dacă așa își arată Seniorul Murashige curtoazia. Războinicii îl escortară pe Kanbei prin coridorul central. Zăngănitul zgomotos al armurilor lor se combina cu tropăitul de pași. Coborâră mai multe scări și culoare întunecoase. Kanbei fu silit să treacă prin locuri atât de întunecate încât parcă ar fi fost legat la ochi și se întreba dacă n-aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
kimonoului, o doamnă de onoare cu un mesaj de la soția lui Katsuyori trecu din învălmășeala grădinii în holul întunecat, privind cu curaj prin mulțimea de bărbați. În acel moment, sala era plină de generali, tineri și bătrâni, cu toții exprimându-și zgomotos opiniile despre ceea ce ar fi trebuit să se facă în continuare. În sfârșit, femeia ajunse în fața lui Katsuyori și apelă la el cu un mesaj din partea soției lui: — Toate femeile plâng buimăcite și nu vor să înceteze oricât le-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
apă fetidă. — Vede cineva florile astea? Nici ele nu-s de nici un folos! Mitsuhide întinse mâna spre vaza mare din alcov și scutură din ea florile are fuseseră aranjate cu multă artă. În timp ce ducea vaza pe verandă, apa se vărsă zgomotos pe podea. — Să plecăm de-aici! E timpul să pornim! Sunteți gata? le strigă el servitorilor. Ridică vaza deasupra capului, ochi o treaptă lată de piatră și o azvârli cu toată puterea. Vaza explodă într-o jerbă de apă, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
ochi o treaptă lată de piatră și o azvârli cu toată puterea. Vaza explodă într-o jerbă de apă, cu un sunet îmbucurător, iar stropii împroșcară fața și pieptul lui Mitsuhide. Acesta își ridică spre cerul gol chipul ud, râzând zgomotos. Râdea complet singur. Era noaptea târziu și, pe măsură ce se lăsa ceața, aerul devenea încins și umed. Vasalii terminaseră de împachetat și stăteau aliniați în fața porții. Cai nechezau sub norii de ploaie coborâți pe cer. — Au fost pregătite echipamentele de ploaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
noastră moarte. Toți comandații de unități răspunseră la unison. Licărul de emoție din toți ochii și gurile deschise părea să spună că nu cunoșteau alt cuvânt decât da. Când Mitsuhide se ridică, oamenii se cutremurară de atâta simțire. Îl felicitară zgomotos, conform datinii onorate de vremuri la plecarea pe front. Yomoda Masataka ridică privirea spre cer, apoi îndemnă oamenii să se pregătească sufletește: — În curând va fi Ora Cocoșului. Avem cam cinci leghe până în capitală. Dacă o luăm pe scurtături, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
începură să năvălească din case ca apa dând în clocot dintr-un cazan, iar părinții ieșită în fugă, desculți. Era o calamitate. Dar, când sosiră, băiețelul fusese salvat deja. Arăta ca o rădăcină de lotus smulsă din nămol și suspina zgomotos. Copilul și doi misionari erau împroșcați cu noroi pe mâini și haine. Al treilea misionar, care sărise în șanț după băiat, se umpluse complet de noroi. În timp ce-i priveau pe misionari, copiii alergau în jur încântați, chiuind, bătând din palme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
noastre, rareori mai vezi un asemenea talent. Am auzit că Sotan are o pictură de Mu Ch'i, intitulată „Corăbii revenind din porturi depărtate”. Mă întreb dacă merită cineva să aibă un tablou atât de vestit. Dintr-o dată, Sotan râse zgomotos, ca și cum Nobunaga n-ar fi fost de față. — De ce râzi, Sotan? Tânărul îi privi pe cei din jur. — Seniorul Nobunaga ar dori să-mi ia sulul de Mu Ch'i, cu una din stratagemele lui abile: „Merită cineva să aibă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]