1,034 matches
-
Se auzeau trântiturile capacelor de la sipete, bubuiau păreții, pe când femei de-ale mahalalei se grămădeau la cerdac cu aceeași veste. Și ușa se deschise smuncită; Rifca își holbă privirile, iar fata cu șalu-n cap, ținându-și fustele cu stânga, se zvârli în uliță, prin noroi, și porni repede ca mânată de o vântoasă. Nevasta lui Sanis își pocni palmele una de alta și începu a se frământa. Scăpa văitări scurte, se întorcea cătră femeile care o împresurau în fiecare clipă, fugea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vârî capu-ntre umeri și începu să tremure. Își smulse șalul cu care-și înfășurase capul și strigă cu disperare: —Mă-năduș! mă-năduș! Unde s-a dus? de ce s-a dus? Lasă-mă, dă-mi pace! ce ai cu mine? dă drumul! Zvârli mâna maică-sii; și deodată prinse a-și întinde hainele de pe dânsa. Năvăli în casă cu capu-nainte, izbindu-se cu fruntea de ușă, își scoase gemând răgușit o grimea albă, curată, o udă cu apă, trânti pe fundul de lemn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mărunt, cu capul gol, cu părul buhos, ieși la lumină. Ce este? Țâbă, Colțun! - Și se răstea la câne plecându-se din șale. — Hăi, dă-te-n colo, du-te-n cotlonul tău, că te dau la șepte draci!... După ce zvârli în Colțun c-o scurtătură și-l alungă spre cotlonul lui, moșneagul cel mărunțel se întoarse spre Niță Lepădatu și-l privi cu luare-aminte. —Așa-i... hm! zise el cu mirare; tu, măi băiete, nu ești de pe la noi... Eu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
zilei. În dosul perdelei de stuf focul ardea vesel și vioi, împrăștiind fantasticele-i zbateri peste îngrămădirea aceasta pestriță. Un băietănaș slab și cu gâtul lung trăgea din când în când dintr-un maldăr uriaș mănunchiuri de stuf și le zvârlea pe foc. Moș Nastase și Niță Lepădatu se cinchiră la pământ. Un slujbaș al curții tăpșea mămăliga c-o lopățică, iar altul stătea c-un linguroi uriaș lângă cazanul cu fiertură de oaie. Oamenii ceilalți, cu străchinile, așteptau flămânzi, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
grăi el cu glasu-i răgușit. Își desfăcu harapnicul și ieși cu țigara în gură. Tropotul Albei se auzi îndată grăbit, aproape, apoi mai departe, apoi se stânse în noapte. Rămași lângă foc, ceilalți păstrară un timp tăcerea. Moș Nastase mai zvârli în flăcări un mănunchi de trestie. Gheorghe Barbă aduse ulciorul cu rachiu în lumină. Scânteile de la bordeie se stânseră. Numai în întunericul de sus luceau stele. Vântul de peste zi tot sufla și fremăta ușor în perdea. Mihalache Prescurie, vânătorul, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-s flori... și cântece! Ah! cât sunt de fericită, Georges!... Grăbiră pașii; și boierul cel bătrân se silea să-i ajungă; părea puțin cam plictisit; zicea cu mustrare: —Rozino... Rozino... te observă oamenii. Fii cuminte. Apoi începu a tuși și zvârli țigara. Iana zise, privind zâmbitoare după arătarea fericită a stăpânei lor: — Auzi, Sandule, o chiamă Zina. Faliboga mormăi ceva neînțeles. Boierii intrară în casă. Apoi peste puțin ieși cuconu Jorj singur; și chemând pe Faliboga, îi zise cu glas tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
picioarele - căci vârtejurile de omăt îl orbeau. Apoi se opri: auzise geamătul adânc al celui căzut. Întăi stătu în cumpănă; voia să alerge la bordeie, să dea de veste. Apoi se hotărî. Și prin întuneric începu să scurme și să zvârle la dreapta și la stânga trestiile și paiele săivanului risipit. Se oprea din când în când și asculta. Apoi strigă: —Măi Niță, măi, eu-s, măi băiete...! Gemetele lui Lepădatu urmau înainte, dar păreau mai deslușite. Faliboga începu să urle prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Cu privirile-i negre scociora ograda plină de acareturi, înconjurată de gard de ostrețe, și parcă voia să pătrundă și-n căsuța albă cu geamuri lucitoare în fața căreia făceau puțină umbră doi zarzări bătrâni, cu trunchiurile noduroase. Descăleca repede și zvârlea unui argățel frâul. Suia apoi cele două trepte de la ușa din față; după care se răzgândea, se întorcea în loc, și foarte grăbit ocolea și intra pe ușa de dindos. Nevasta sosea și ea după o clipă, de la treburile gospodăriei. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și el odinioară în anii tinereții. O luăm de-a dreptul prin valea Moișei, măi Dăvidel? — Cum socoți, uncheșule! răspunse mișcat flăcăul. Cu puștile trecute în spate, amândoi săriră pârlazul, apoi porniră cătră munte, fără a mai privi înapoi. Copoii, zvârlindu-se în copce. Îi ajunseră din urmă. Călcând cu opincile ca-n puf prin zăpada curată, trecură spre valea Moișei și, când se lumină de ziuă intrară pe cărarea muntelui, sub streșina de cetină. Aici îi împresură deodată o liniște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
un ochi. L-a clătinat de umăr nana Floarea. L-a clătinat de două ori; era căzut cu pieptul pe marginea vetrei. Abia când l-a clătinat a treia oară, Culi a suspinat. A tresărit, a întors fruntea, s-a zvârlit în picioare, posomorât. Toate erau în el; nu se despărțise de nimic. Cu aceeași îndârjire, știa ce are de făcut. —Ai putea oare să-mi spui ce gând ai? l-a întrebat nana Floarea cu îndoială. Tot te ții numaidecât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
rece. Se întoarse apoi cătră cal, lepădă arma și făcu semn spre cer cu securicea. Era un semn spre cer, spre pădure, spre necunoscutul care-l copleșea. Începeau iar să roiască fulgi, înțepându-i ochii. Opintindu-se din toată puterea, zvârli securicea în sus, ca o ultimă înfruntare și decădere desăvârșită. Fierul descrisese o parabolă și căzu într-o tufă de smeură. Cei doi vecini călări erau aproape de acel punct. Își struniră caii, poprindu-i năprasnic. De sub tufă, izbucnise un iepuroi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
printr-o viclenie ce nu era a femeilor bătrâne, ci a lui Dumnezeu, cel care își are scrise vicleniile sale sfinte în toată zidirea sa, cu semne fără de moarte. Mergând cătră acea copilă nouă a lumii, își lepădă țigara și zvârli în asfințit un rotocol de fum. Ca și cum ar fi fost izvorât din inima lui, acel rotocol se subție ca o umbră fină, ce ar părăsi pentru totdeauna poienile de la Prelunci. Căci morții noștri, câtă vreme îi dorim, stau în noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
când dintr-acolo mugete de sirenă. Treceau din când în când într-acolo convoiuri de paseri sălbatice, prin văzduhul proaspăt al dimineții. După ce ieșirăm lângă luciul larg al unui lac, intrarăm în alt canal. Acolo ne-am înșirat și am zvârlit undițele. Eram în preajma unui gard, care închidea limanul după ce crapii intraseră, odată cu începutul verii, la boiștea lor. Erau locuri cu bun renume, unde tovarășii mei pescari săvârșiseră - după cât povesteau ei - isprăvi repetate. Câteodată dădea somnul foarte bine la undiță, altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
poate eu îmi pun întrebări. Mustăciosul nu face nimic. Mă privește în continuare. Să insist? Mustăciosul dă din cap că nu. Dar mie îmi trebuie. Mustăciosul se ridică. Bate ceva la calculator, scoate dintr-o imprimantă o chitanță. Mi-o zvârle în tăviță. Trag tăvița în partea mea. E scump tușul, fac eu o glumiță. Nesărată. Mustă ciosul iese din cămăruța blindată și apoi iese prin localul șaormeriei. Îl văd și nu îmi vine să cred că are și picioare și
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
se află în centrul dialogului celor vii pe tot cuprinsul celei de-a doua părți a tragediei. Înainte de a-și fi luat viața, eroul lui Sofocle își exprimase temerea de a ajunge un biet leș batjocorit, înjosit, lăsat fără mormânt, zvârlit ca hrană păsărilor. Ca și cum ar fi știut că Aiax și-ar fi dorit să fie înmormântat după datină, Teucros va ieși învingător în disputa cu Menelau, Agamemnon și Ulise, care se împotriveau acestei dorințe, voind să-și supună dușmanul celei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
Porniserăm trei pe înserate: Egon, pictorul, un compozitor de lied-uri vieneze și eu. În cele douăzeci de ore cât a ținut escapada noastră, nu țin minte despre ce anume au vorbit tovarășii mei. Totuși, la intervale prindeam câteva cuvinte zvârlite de câte unul, celuilalt, peste capul meu. Tot așa cum le prindeam fără dorința de a le cunoaște tâlcul, le împrăștiam acolo jos, de unde am plecat de cu seară, peste cerul din vale, înstelat cu becuri electrice, ca niște mingi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de sidef cu fața smeadă de călugăriță veselă. Marea se repetă. De patru zile șuieră la fel. O turmă uriașă de berbeci albi se năpustește, lingând nisipurile, ca după o retragere vicleană, să se arunce iar în dig, behăind și zvârlindu-și scuipatul cu răbufniri și urlete. Ziua, fug câteodată de ea, îndreptându-mă spre fundul orășelului, unde se găsesc cimitirele. Umblu, cu sandalele afundate în pulberea fină și albă a ulițelor, copleșit de febră, până când îmi dau seama că ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
rost nocturna lui marină: O bate cineva, o bate, O mână nemilos din spate, Plesnesc în largul mării bicele Și-aud trosnind din lemnării caicele. Cerșește și nimic nu cere, Se vaietă fără durere, Și urlă ca-n strânsoarea cleștelui, Zvârlind la mal miros din stârvul peștelui Turbini și clocot în cazane, Trec trenuri noaptea pe tavane Și-n întuneric catastrofele Vin groaznice să-mi împlinească strofele Cu scârbă-n suflet, mână-n mână, Stă trupul meu culcat pe-o rână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
răstimpuri în care vreau să văd și să aud, scormonesc trecutul, în vreme ce clipa de față îmi alunecă, din gol în gol, ca o cascadă de neliniști. Trupul îmi devine o uzină pentru laminat dureri. Cu temelia măcinată de puhoaiele anilor zvârliți în cazanele cu clocot ale marilor orașe, urc singur pe creștetul muntelui înzăpezit. De acolo trimit jos, spre turmă, pulsația chinuită a unui dinte găunos, înfipt în suflet ca o rădăcină într-o gingie goală și inflamată. Din gând peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
din cablul strâns În pumni. Exact cât să Încapă prin ea capul lui Jamie McCreath. Băiețelul gemu terorizat, cu ochii fixați asupra lui Jackie, care se chinuia și se zvârcolea. — De te duci azi În pădure... Mârâind, agenta Watson Își zvârli picioarele-n aer, legănându-se pe brațe, arcuindu-și spatele astfel că aproape ajunse cu susul În jos. Fața lui Martin se ridică, iar cântecelul i se stinse pe buze cînd ea Își depărtă cât putu de mult genunchii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
românească surprinde această înfruntare dintre zeul demiurg (Fărtatul) și balaurul acvatic primordial : „Cum șarpele iscodea și urzea mereu împotriva Fărtatului, atunci Fărtatul l-a prins de coadă, l-a învârtit de două ori cum învârți un bici și l-a zvârlit în hău. Și a zis : - Să te încolăcești în jurul pământului de nouă ori și să-l aperi de prăpădul apelor” (85, p. 246). Rolul hidrometeorologic îi revine șarpelui (balaurului) primordial, dar în urma și datorită gestului și ordinului cosmogonic al Demiurgului
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
dimineață să-i aprindă adâncimile. Scăpără pe când îl aruncă în aer. Când îl prinse, stingându-i lumina strălucitoare, simți cu o acuitate extraordinară ochii îndreptați asupra lui, garda care-l privea nu cu suspiciune, ci cu atenție. De trei ori zvârli cristalul la câțiva metri în sus. Și apoi, ca și cum ar fi obosit brusc de acest joc, îl aruncă pe jos, la distanță de un braț. Cristalul rămase acolo, sclipind în soare, cel mai strălucitor obiect din jurul lui. Se gândise mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
dintre explicațiile opțiunii ei: neavând urmași a decis ca să aloce Crematoriului din București o sumă de bani, pentru incinerare, bani din care și să "i se facă cele ce cere legea creștinească, orânduind iarăși ca cenușa trupului ei, să fie zvârlită, ori în vânt spre răsărit, ori dată pe apa curgătoare a unui râu, din apropierea Bucureștilor"199. Acest gest era interpretat de către arhimandrit drept rezultatul luptei îndelungate ce s-a dat in sufletul ei "între vechea tradiție moldovenească și libertatea de
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
puț și coborât în pivniță cu ajutorul unor lanțuri cu scripete. Cine avea curajul să privească la ardere, i se da voie. M-am scoborât și eu în pivniță. Acolo au dezbrăcat pe mort de toate hainele sale, și l-au zvârlit într-un cuptor de fier, care era bine încins și au închis portița. Prin niște ferestruici mici de cristal (care nu ardeau) am privit atât eu cât și alții, cum ardea mortul. În mai puțin de zece minute a plesnit
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
sale, neavând să fie pentru nimeni povară și osteneală. În acest scop a lăsat Crematoriului din București o sumă de bani, din care să i se facă cele ce cere legea creștinească, orânduind iarăși ca cenușa trupului ei, să fie zvârlită, ori în vânt spre răsărit, ori data pe apa curgătoare a unui râu, din apropierea Bucureștilor. De aici se vede lupta data-n sufletul ei între vechea tradiție moldovenească și libertatea de cugetare. A ales numai ceia ce a fost bun
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]