1,887 matches
-
de F. Brunea-Fox, exersat prin mahalalele sordide ale Bucureștiului în plină devastare arhitecturală, prin metroul cu cerșetori, prin creșe fără omenie ș.a.m.d. În același timp, apare dramaturgul D. cu a sa Insomnie. Îndrăgostiții de la ora nouă seara (1985), pusă în scenă la Teatrul „Nottara” de regizorul Alexandru Dabija în 1982, cu zeci de replici tăiate sau modificate la multele vizionări oficiale. Cu punct de plecare într-o poezie din Privire liberă („Cineva trebuie să-și asume un risc, nemaisuportând / Tensiunea și
DOHOTARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286809_a_288138]
-
umbrelor (1921), pe care Teatrul Național din București o reprezintă în stagiunea 1920-1921 în regia lui C. I. Nottara, interpret și al rolului principal alături de Lily Popovici-Dominic, soția autorului. Textul dramatic, tradus în limba germană de Max Hochdorf, va fi pus în scenă de Heinz Goldberg și la Neues Theater am Zoo din Berlin, aici rolurile principale fiind jucate de Conrad Veidt și Else Heim, soția lui Max Reinhardt. Dar ambele înscenări nu vor înregistra decât un succes de stimă. Câțiva ani mai
DOMINIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286820_a_288149]
-
proveniență clasică erau piesele jucate, în casele boierești, de către diletanți. În 1816, Gh. Asachi organizează, la Iași, prima reprezentație teatrală românească din Moldova, cu pastorala Mirtil și Hloe, tradusă după Florian; urmează Alzira lui Voltaire. Ion Heliade-Rădulescu și C. Aristia pun în scenă, cu elevi de la „Sf. Sava” și de la alte școli din București, piese de Euripide, Racine, Molière, Voltaire, Alfieri. În general, în ambele Principate, scrierile clasice stau mereu în atenția organizatorilor vieții teatrale. Antologică e și orientarea mișcării teatrale din Transilvania
CLASICISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286294_a_287623]
-
de beatitudine, comițând, în imaginație, răul. Cultivă sordidul, profanează suavul. Practică sadismul cu efecte masochiste. Sfidează frumosul și etalează urâtul, programatic. Stilistic, această opțiune se exprimă în cruzimea relatării. Sunt descrise minuțios un cadavru uman și un altul canin; e pusă în scenă o încăierare cu un șchiop, căruia i se mușcă, demențial, o bucată fierbinte din piciorul tăiat. Apar metamorfozări lugubre, precum transformarea unei femei în cal. Amoral din principiu, personajul străbate fără participare afectivă experiențe sexuale deocheate: cu o prostituată, cu
COJOCARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286325_a_287654]
-
Fiu de cal, piatra că sunt fiu/ De copac, caii jură că muma/ Mi-e apa și tatăl un țărm.” Ca prozator, C. aduce în prim-plan spațiul tradițional al satului oltenesc, în care, în perspectivă literară soresciană, întâmplările sunt puse în scenă de un regizor preocupat îndeosebi de autenticitatea limbajului. Pitorească și plină de vervă, limba este aceea care dă naștere evenimentului, acesta schimbându-și desfășurarea, conform viziunii moderniste, în funcție de perspectiva personajului care vorbește. În romanul Ristea împărat (1984), focalizarea unghiurilor narative
COJOCARU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286324_a_287653]
-
forțează ilaritatea. Obtuzi, maniaci, nevricoși, eroii, botezați cu nume caraghioase, sunt slujbași, belferi, galonați, puși în situații din care se vede bine că autorul se chinuie să stârnească râsul. C., care a compus și o piesă pentru copii, Comoara fermecată (pusă în scenă la București, în 1927), își tipărește, în 1926, un mic studiu de istorie literară, Viața și opera poetei Alexandrina Mihăescu. Alegerea nu pare chiar întâmplătoare, junele critic detectând la stihuitoarea care s-a stins pretimpuriu unda de prevestire a tristului
CONSTANT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286362_a_287691]
-
prințesa Isolda Ghica e romanescă. Bine motivată psihologic, devine motorul unor peripeții tragicomice, însă predispoziția spre caricatură, spre comentariul direct și spre scenele nu o dată scabroase diminuează considerabil efectul. Între aceiași poli se mișcă și dramaturgia lui C. Singura piesă pusă în scenă, Canalia, amintind mult de producția unui H. Bataille, dezvoltă un episod din Fecior de slugă, în care „boierul” Mirel Azan îi propune soției lui să se vândă bancherului Schwartz. Caracterele nu au cu adevărat pregnanță, autorul mizând mai mult pe
COCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286310_a_287639]
-
în 1916: sicrie de plumb, cavou, veșminte funerare, coroane de plumb, aripi de plumb, flori de plumb și, în acest decor, amorul de plumb pe care îl strigă, deznădăjduit, poetul copleșit de singurătatea lui. Totul se învârte în jurul acestei fantasme puse în scenă. Poetul romantic caută singurătatea într-un cadru cosmic, de regulă codrul sălbatic și grandios, poetul simbolist transportă singurătatea în cavouri și pune totul sub semnul unei culori unice care, în fapt, sugerează o dezolantă, apăsătoare culoare metalică (plumbul care nu
BACOVIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285530_a_286859]
-
cvasinulă, „conflictele” - convenționale, minimale, arhicunoscute, iar pasajele analitice - de asemenea superficiale. E vorba de romane (semi)populare, cu pretenții de elevație și rafinament, în fond kitsch, fie și moderat. Marcate de o înclinație spre consemnarea unui anumit hedonism erotic, ele pun în scenă povești de dragoste sau aventuri amoroase, consumate în medii „moderne” și „mondene” ale citadinismului anilor ’60-’70. Personajele, care lucrează în institute de proiectări ori sunt balerine, pictori, gazetari etc., se preocupă de vestimentație, de confortul lor domestic și de
BELDEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285680_a_287009]
-
prea e loc pentru variații de scriitură, chiar dacă autorul încearcă pe alocuri să încurce ițele ( Cine a ucis?, Oameni și umbre, Acuzarea apără, Hipnoza sau Contraspionaj, Insula spionilor, Șantaj, Regele pungașilor, Cercul morții, Pisica sălbatică, Halucinația și alte câteva, toate puse în scenă la diferite teatre din țară). Potrivit „mitologiei” caricaturale a epocii, tenebroșii infractori sunt trădători de țară, agenți ai spionajului străin, șantajiști, sabotori atentând la avutul obștesc. Urmăritorii, în schimb, lucrătorii Securității în speță, sunt blagosloviți cu sumedenie de calități, între
BERCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285705_a_287034]
-
numi „Bassarabescu înainte de Bassarabescu”. În afară de nuvele și schițe, a mai scris parabole pentru copii, note de călătorie, poeme în proză, monoloage satirice și epigrame sălcii. Două comedioare de Georges Courteline, Taina familiei și Liniștea casei, traduse de el, au fost puse în scenă în stagiunea 1908-1909. Comedia Ovidiu Șicană (1908) este o adaptare liberă după La Farce de maître Pierre Pathelin. A tradus, între 1890 și 1893, din G. Duruy, Byron, A. Daudet și, târziu, în 1945, din Thomas Hardy. Invenția epică, la
BASSARABESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285670_a_286999]
-
vremuri - cărți, piese de teatru, cântece - sunt mijlocul perfect prin care poate împărtăși unui grup cât mai mare de supuși opiniile sale, fără a mai trece prin cenzură bisericii. Reprezentațiile teatrale de la curte, de un fast impresionant pentru societatea engleză, puse în scenă după tiparele barocului, urmau ad literam indicațiile regelui și ale reginei. Desigur există și o motivație psihologică: aceea de a-si impresiona curtenii și nobilii parlamentului prin măreția demersului artistic și prin plasarea figurii regelui în centrul atenției. Un punct
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
YAHWEH, ambele redactate de Jacques Guillet, sunt cele mai interesante pentru cercetarea noastră. Capitolul I de la art. DIEU, intitulat Dieu est premier, relevă anterioritatea absolută a lui Dumnezeu, exprimată în tradițiile Pentateuhului în două moduri complementare: tradiția iahvistă, care îl pune în scenă de la începutul lumii pe Yahweh, și tradițiile elohiste, care subliniază noutatea revelării numelui divin Yahweh făcută lui Moise, dar care îl identifica de îndată pe Yahweh cu Elohim, pe Dumnezeul care se revelează lui Israel, cu Dumnezeul pe care îl
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
dintre care unul foarte bun la Bibliotheque Naționale (Arabe 6498), dar încă nu a avut parte de o bună ediție critică. Numele divine sunt comentate în stilul maeștrilor sufi, pe care autorul îi numește al-maš"yiƒ, si pe care îi pune în scenă pentru a arăta că nu este suficient să cunoști numele divine, ci trebuie să le și trăiești. Autorul este călăuzit aici de un principiu despre care Massignon spune că a fost formulat de Abó Bakr al-W"si” (m. 331/942
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
poate vreodată statul ideal să înceapă să degenereze? În fond, aceasta este o întrebare generală relativă la începutul ca atare al istoriei. Căci așa cum se înfățișează timpul politic în ritmul decadenței, ideea lui Platon asupra începutului istoriei este una care pune în scenă acest început ca și „cădere în timp”. Iar dacă este așa, atunci căderea aceasta în timp trebuie să se producă pornind de la o stare din afara timpului, și atunci trecerea de la eternitate la timp pune anumite dificultăți insurmontabile. Aparent, morfologia lui
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
tradiție a interpretării platonice consideră Republica drept textul cel mai puțin socratic și cel mai personal platonic. Astfel că ne găsim, dintru început, în fața unei mulțimi de întrebări: ce rol (la propriu) joacă Socrate în marea reprezentație pe care o pune în scenă Platon? Care e raportul dintre nomos-ul tradițional (al mitului) și cel modern (al filosofiei) în proiectul Statului platonic? Cum poate acest proiect să întemeieze ideea de Europa? Înainte de-a prezenta argumentarea lui Patočka, se cuvine să menționăm două obiecții
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
alternative permit în mod obișnuit distincția dintre libertin și oamenii care pot fi frecventați. Epicurianul emblematic al lui Lorenzo Valla nu-i al unui țopârlan: el ține la toate plăcerile, fără discriminare... Autorul lucrării Despre voluptate îngroașă trăsătura, desigur, dar pune în scenă un personaj conceptual: chintesența Epicurianului - în același timp ca pe o figură istorică, dar și contemporană, cunoscută pentru libertinajul său și pentru năzbâtiile sale poetice licențioase. Temperamentul lui Valla exclude jumătățile de măsură: omul polemizează, luptă, militează. Pe scena filosofică
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
o figură filosofică defăimată pe nedrept. Colocviile propun niște dialoguri după modelul socratic. Aceste exerciții servesc mai întâi la învățarea limbii latine după o metodă pedagogică revoluționară stabilind o relație plăcută și statornică între magistru și discipol. Uneori textul este pus în scenă pe principiul reprezentării teatrale. Această formă filosofică dispune de mai multe intrări. în afară de transmiterea latinei și a tehnicilor de retorică activate la oral după reprezentații între profesor și elevii săi, colocviul permite și o edificare spirituală. Pe subiectele cele mai
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
permit niște concluzii asupra subiectului. Abia niște conjecturi, niște ipoteze, niște supoziții. Un text ciudat al lui Diogene Laerțiu - îndepărtat fără nicio explicație de critica universitară cu un simplu gest de respingere, într-o scurtă notă, ca neaparținând efectiv corpusului... - pune în scenă un Diogene care elogiază consumul de carne de om! Anecdota ar putea să treacă: onanist și petoman, filosoful ar adăuga ușor canibalismul la lista talentelor sale, numai că justificarea ridică niște probleme... Pentru că Diogene afirmă în aceste câteva rânduri un
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
la Academie. Și, prin urmare, că-și scrie foarte adesea dialogurile ca un om de scenă și gândește ca un luptător, în ciuda punctului de vedere al tradiției, care este în întregime de partea lui... într-adevăr, dialogurile sale pot fi puse în scenă fără nicio dificultate. Decorurile reduse la minimum, acțiunea cvasiinexistentă, personajele transformate în purtători de cuvânt ai unei teze simple, uneori chiar simpliste, unul adoptând rolul de personaj pozitiv - cel mai adesea Socrate -, iar ceilalți de personaje negative, binele triumfând asupra
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
poate spune despre Philebos, care dă numele dialogului filosofului - un luptător însărcinat să incarneze Plăcerea? Dar despre Protarh? Istoria ideilor nu reține aceste două nume, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în cazul numelor altor interlocutori mai mult sau mai puțin celebri puși în scenă în dialoguri. Cu ajutorul etimologiei, vedem că Philebos îl desemnează pe amatorul de băieți, iar Protarh pe șef, guvernator. Ironia lui Platon transpare clar în alegerea acestor două nume de botez, căci unul dă numele dialogului, desigur, dar apare o singură
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
adevărată, nici ce ar putea ascunde neadevărul ei... Dar, pentru un filosof cu o bună reputație, pedeapsa pare severă! -4- A alege între două femei. Ce spune această prozopopee? Ce se ascunde îndărătul acestei alegorii? După spusele lui Xenofon, Prodicos pune în scenă două femei chiar în momentul în care Heracle iese din copilărie, intră în adolescență și se află în fața marilor alegeri care îi permit individului să se orienteze în existență și să pășească pe calea vieții într-o direcție ori în
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
naturale îmie îmi par a fi mai degrabă nenaturale...) și nenecesare, ele nu intră nicidecum în discuție cînd e vorba de conducerea individului spre seninătate. în plus, poezia redusă la cea a lui Homer e considerată detestabilă deoarece este mincinoasă, punând în scenă mituri și povești, deci niște erori. Pe de altă parte, în măsura în care face dezirabile pasiunile omenești, ea merită să fie condamnată fără apel. Philodemos poet - și Lucrețiu, de altfel... - nu poate subscrie la această opțiune. Tot așa cum epicurismul târziu nu aderă
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
plăcerea cu supunerea imediată față de pruriturile senzuale. Edificarea hedonismului implică această artă a suferinței. Pentru a evidenția avantajele ataraxiei, Lucrețiu scrie cîteva zeci de versuri - îII, 1-61) - intrate în antologia capodoperelor istoriei ideilor la rubrica Suavi mari magno. Textul, deoarece pune în scenă plăcerea de a asista de pe uscat la tribulațiile unui echipaj luptîndu-se cu o mare dezlănțuită, a fost interpretat ca un semn al egoncentismului feroce al filosofului. Ce individ e și omul ăsta care se bucură de nenorocirea altuia! Alt avatar
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
frenezii și irepresibil captiv al sentimentului înfrângerii, atunci când se îndreaptă spre proză, scriind un roman cu subiect țărănesc, poetul mizează totul pe dialog (Chipuri și voci, 1984); atmosfera câștigă în principal din notația fugară și din ironia tandră care se pune în scenă. Iarna, departe... (1976) este un roman polițist, structurat în funcție de parametrii specifici pentru codul respectiv: anchetatorul Teofil Monah e confruntat cu misterul unei crime pe care o elucidează prin metoda deducțiilor succesive, limpezind inevitabilele complicații și dificultăți apărute pe parcurs. Totuși
ADAM-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285176_a_286505]