7,843 matches
-
ultim vestigiu al regalității antice. Dar miturile eroice exprimă deja o pulverizare a ideii de suveranitate concentrată În figura lui Zeusxe "Zeus", Înmulțind-o În diferitele regate și afirmând totodată principiul egalitarist al demnității de același rang Între suverani. Cu afirmarea cetăților, poleis, și declinul acelor gene2 aristocratice, ea devine un model irepetabil, limitat În trecut, iar rolul eroului se democratizează. El devine un exemplu, fie și contradictoriu, Întrucât este excepțional, și un apărător pentru cetate și pentru toți cetățenii, asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
text canonic unitar, liberă de condiționările unei ortodoxii, condiționări care să nu se identifica cu alegerile ideologice și politice ale fiecărei cetăți În parte, mitologia eroică În special a reprezentat fundamentul societății aristocratice În epoca arhaică. Cu toate acestea, odată cu afirmarea polisurilor și a democrațiilor, ea pare să sufere o deviere de orientare antinobiliară, devenind, prin intermediul reprezentării tragice (subcapitolul 2.3e), un fel de exorcism pentru canalizarea și proiectarea În exterior, Într-o lume și Într-un timp foarte diferite, a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
tocmai a modelelor eroice propuse de aceasta, Într-o vădită contradicție cu modelul pe care eroul și-l asuma În cetate. 2. EPOCA POLISULUITC "2. EPOCA POLISULUI" 1. Critica mitului și nașterea logosuluitc "1. Critica mitului și nașterea logosului" În legătură cu afirmarea cetăților și cu criza aristocrațiilor, civilizația greacă inaugurează un proces de revizuire și regândire a discursului mitic. În regiunea ioniană, la Milet, unii filozofi fizicieni, ca Tales, Anaximandru și Anaximene sunt inițiatorii acestei atitudini, reinterpretând tradiționala cosmogonie genealogică În cheie
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
poezia, deoarece poezia provoca aproape o mutilare a gândirii (ibidem, 607 B), iar mitul putea să Îi Împingă pe tineri să „săvârșească răul” (ibidem, III, 392 A). Odată cu Critias, unul dintre cei treizeci de tirani, critica mitului fusese Împinsă până la afirmarea caracterului de pretext al povestirilor despre zei, deși se recunoștea faptul că ele aveau scopul de a-i sustrage pe oameni pericolului brutalității unei existențe sălbatice; cu toate acestea, existența lumii divine, deși creată de șiretenia omului Înțelept, era negată
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
-l accepte pe Demetrius Poliorcetes ca „singurul zeu adevărat, În timp ce ceilalți dormeau sau plecaseră În altă parte ori nu existau”2. 3. DINAMICI ȘI ORIENTĂRITC "3. DINAMICI ȘI ORIENTĂRI" 1. Un politeism pentru cetatetc "1. Un politeism pentru cetate" Odată cu afirmarea instituției polisului, condiția cetățeanului pare să prevaleze asupra identității etnice comune a grecilor. Dacă veacul al VII-lea indică, poate, abandonarea instituției monarhice În favoarea familiilor aristocratice, odată cu cetatea privilegiile nobiliare sunt abolite progresiv și asumate de aceasta din urmă, care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fără să-și abandoneze credințele și practicile ancestrale, poate decide În mod autonom să adere la unul sau altul dintre acestea, atunci când consideră că găsește În el garanții și satisfacerea unor exigențe spirituale personale. Individualism și cosmopolitism, așadar, converg În afirmarea unui scenariu religios nou În care, după depășirea barierelor naționale, credințele și cultele se propun liberei alegeri a individului care, deși În anumite măsuri persistă În observarea practicilor cultuale ale patriei sale, Își poate Îmbogăți propria experiență religioasă unind, fără
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
așezat pe tron” (IV, 56). Odată cu Aelius Aristides ne aflăm În fața unui reprezentant ilustru al celui de al doilea sofism, vlăstar al acelei aristocrații provinciale a Asiei Mici care Își păstrează viu orgoliul propriilor rădăcini grecești și Încredințează educației retorice afirmarea și succesul personal, o educație dobândită În cele mai mari centre culturale ale epocii, printre care Atenaxe "Atena" lui Herodes Atticus ocupă Încă primul loc, și caută În chiar capitala Imperiului impulsul decisiv pentru atingerea unui statut social important. În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
al discuțiilor filozofice (II, 7) - sau la nenumăratele călătorii În ținuturi exotice cu intervenții taumaturgice de diferite feluri. Totuși, pentru definirea ethos-ului lui Apollonius, Filostrat consideră esențială opera lui reformatoare la nivel de credințe și practici de cult prin afirmarea primatului religiozității interioare asupra componentelor mitico-rituale ale religiilor tradiționale. Dacă, așadar, Apollonius al lui Filostrat este În mare măsură un Înfăptuitor de miracole și dacă În activitatea lui elementul divinatoriu ocupă un rol important, fiindu-i recunoscută facultatea de a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cu ultimul „diadoh” al școlii din Atenaxe "Atena", Damascius. În aceste secole se realizează un proces decisiv pentru soarta culturii occidentale, mai precis acea schimbare substanțială În perspectiva ideologică și religioasă - cu toată gama reflexelor ei socioculturale - ce constă În afirmarea definitivă a creștinismului și stingerea paralelă și treptată a multiplelor expresii ale religiei politeiste tradiționale. Acest proces cunoaște momente dramatice de confruntare, contacte și influențe de intensitate diferită exercitate de ambele laturi și, În final, prevalența noului mesaj religios care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a trăit sub Marcus Aurelius, este de ajuns să exprime semnificația religioasă a unei practici pe care Iamblichos și toți autorii care au Înțeles să i se asocieze o disting net de magia vulgară și o consideră ca pe suprema afirmare a tensiunii spre divin: ...Îndeplinirea acțiunilor inexprimabile și Împlinite Într-un mod vrednic de zei și mai presus de orice intelecție și puterea simbolurilor fără glas, pe care numai zeii le pot Înțelege, Înfăptuiesc acțiunea teurgică (De mysteriis, II, 11
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
jos, subcapitolul 2.8): aceasta se referă, așadar, la funcția naturală a timpului (avesticul Zrvanxe "Zrvan") În escatologia individuală, ca final al vieții pe pământ. În ceea ce privește mărturia lui Eudemos, aceasta dovedește doar că În epoca ahemenidă se ajunsese deja la afirmarea unui dualism diferit de cel din G³th³, a cărui tendință sau orientare este mai degrabă de natură speculativă și teologică. În zurvanism, la studierea căruia au contribuit enorm H.S. Nyberg (1929-1931) și R.C. Zaehner (1955; 1961, pp. 175 sqq.), trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o opoziție simetrică așavan-dregvant. La fel ca așavan pentru partea pozitivă, dregvant exprimă adeziunea la polul negativ al opoziției așa-druj și se poate traduce ca „partizan al Minciunii”, indicându-l pe acela care, sub influența malefică a druj, se opune afirmării religiei bune, pe care Domnul Înțelept i-a revelat-o lui Zoroastru, și cooperează la vătămarea vieții, preferând, chiar și În cadrul ritualului, tenebrele În locul luminii. De asemenea, este verosimil ca dregvant (literal „cel care aderă la druj”), termen fără o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În timpul existenței sale pământene. Tocmai ideea alegerii Între Bine și Rău (vahy½ ak¶må³: cf., mai jos, subcapitolul 2.6) este cea care conferă noii Învățături, Înrădăcinate În moștenirea indo-iraniană, o evidentă valoare etică, influențând inevitabil și sfera liturgică, prin afirmarea unui ritual conceput ca actualizare a escatologiei individuale și colective (cf., mai jos, subcapitolul 2.8). Apariția inovației reprezentate de G³th³ nu numai că nu poate fi obscurată de comparația indo-iraniană, ci, din contră, este pusă de această Într-o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de Iran În sine (În limba pahlavi, xr³n-șahr, „statul șsau poporulț iranienilor”, sau doar xr³n). Iranul văzut ca un concept În același timp etnic, cultural, religios și politic este un produs al secolului al III-lea (Gnoli, 1989a, 1993). Tocmai afirmarea orientării naționaliste a culturii iraniene a fost elementul care a Învins universalismul maniheic. Fondul social al acestui conflict poate fi reconstruit mai ales dacă se ține cont de faptul că, În timp ce zoroastrismul este monopolizat de aristocrația războinică și de clerul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de tot ceea ce poate presupune o credință veche de peste două milenii și jumătate. Celxe "Cel" mai important aspect al solidarității parsilor a fost, cu siguranță, cel al credinței; o credință care a favorizat progresul material al comunității pentru că a stimulat afirmarea binelui și a dreptății aici pe pământ, nu Într-o formă ascetică sau prin Îndemnuri la renunțare, ci Într-o formă activă care să valorifice această esență ca premisă indispensabilă a perfecțiunii și fericirii viitoare a vieții umane și universale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
arată că A. își propune să fie o revistă „cu un profil multilateral, oglindind creații literar-artistice și științifice, precum și aspecte ale culturii de masă”. Recunoscându-se drept „rod al revoluției culturale”, noua publicație promite că va fi „o tribună de afirmare a noii vieți spirituale”. Mai accentuat după 1974, servilismul ideologic al revistei nu va afecta totuși prea mult partea ei propriu-zis literară, alături de nenumăratele editoriale și reportaje cu caracter propagandistic continuând să se publice o literatură de bună calitate și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285485_a_286814]
-
Vinea (Ispită, Retorsus, 10/1965) ș.a. Apar grupaje lirice, uneori ample, ale unor poeți de seamă din așa-zisa „generație a războiului”, precum Ion Caraion, Ștefan Aug. Doinaș, Virgil Teodorescu, și, mai ales, poeme ale unor autori aflați în plină afirmare în anii ’60 și ’70: Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Marius Robescu, Mircea Ciobanu, Petre Stoica, Leonid Dimov, Emil Brumaru, Mihai Ursachi, Constanța Buzea, Gheorghe Tomozei, Radu Cârneci. Nu lipsesc însă nici optzecișii Mircea Cărtărescu, Ion Stratan, Gellu Dorian
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285485_a_286814]
-
bine să nu se manifeste. În acest sens, omul nu este liber „de la natură“; libertatea este în el simplă posibilitate, ca libertate reală ea trebuind mai întâi să fie cucerită. De-abia când e cucerită și devine reală libertatea este afirmare a necondiționării mele. Dar cucerirea libertății se face în dialog cu frica. Pentru că în frică se adună întreaga noastră condiționare sau, mai precis, pentru că în frică răzbate în mod nemijlocit suprema noastră condiționare ca fapt de a fi, dialogul cu
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
dincolo“ explică de ce depășirea, la rândul ei, nu viza niciodată limita, ci doar obstacolul care desparte de atingerea ei. Depășirea însemna deschiderea căii către atingerea unei limite greu accesibile și, în mod paradoxal, ea devine astfel o modalitate supremă de afirmare a limitei, strădania de a o atinge, și nu de a o contesta. Depășirea ca transgresare a limitelor nu avea la greci nimic din conotațiile eroice pe care noi ne-am obișnuit să i le atribuim în modernitate. Dimpotrivă, în
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
să se reproșeze peratologiei că își trădează etimonul pentru a face saltul într-o vastă zonă heuristică și explicativă, înăuntrul căreia tot ce îl privește în mod esențial pe om - limitele sale și ale lucrurilor care îi stau în preajmă, afirmarea sau contestarea lor, rămânerea sub ele sau pășirea dincolo - se poate reorganiza coerent în jurul unui centru unic. Astfel înțeleasă, peratologia poate deveni nu numai axa antropologiei antice, ci axa antropologiei filozofice în general. Însă pentru aceasta va trebui să acceptăm
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
al lui Jules Michelet le-au exaltat pe națiunile lor. Cursurile acestuia din urmă au inspirat o întreagă generație, începînd cu Adam Mizkiewicz pînă la cea care va înfăptui independența României: Brătianu Bătrînul, Nicolae Bălcescu și alții. Nevoia imperioasă de afirmare națională a fost exprimată de Nicolae Bălcescu, democrat revoluționar și politician-istoric român: Problema naționalității este mai importantă decît libertatea. Odată pierdută, libertatea poate fi recîștigată cu ușurință, dar nu și naționalitatea". Un alt mare naționalist al secolului al XX-lea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
înrobire sau deznaționalizare"228. Trist era faptul că Iorga nu glumea. Îi simpatiza pe albanezi datorită originii lor trace (Iorga avea el însuși o oarecare ascendență albaneză trasabilă) și nutrea o simpatie și mai profundă pentru Albania, care lupta pentru afirmarea ei națională. Toate națiunile erau sacre pentru Iorga. Avea cunoștințe istorice imense, dar a ști nu înseamnă neapărat a prezice lucruri care urmează să se întîmple. Iar atunci cînd Italia a înghițit Albania, Iorga a fost foarte nefericit. Atunci cînd
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
juridică și de a forma un front comun. Trei ani mai târziu, În decembrie 1979, intelectualii din conducerea KOR (evrei, catolici, foști comuniști sau necomuniști) aveau să formuleze și să publice o „Cartă a Drepturilor Muncitorilor”. Crearea - sau mai degrabă afirmarea - unei sfere civile autonome În Polonia a pornit așadar de la conflictul social. În Cehoslovacia, În circumstanțe politice și mai puțin promițătoare, ea s-a născut dintr-o Împrejurare juridică favorabilă. În ianuarie 1977, un grup de cetățeni cehoslovaci au semnat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
harta Imperiului Otoman. Privind-o, am Înțeles trecutul nostru și tot restul”6. Românii - ca și bulgarii, sârbii și alții care au motive solide să creadă că „nucleul” Europei Îi vede ca pe niște străini (atunci când Îi vede) - oscilează Între afirmarea defensivă a caracteristicilor lor hipereuropene (În literatură, arhitectură, topografie etc.) și disperare, urmată de fuga În Vest. După căderea comunismului, ambele tendințe au fost ilustrate din plin. În timp ce fostul premier Adrian Năstase detalia În iulie 2001 pentru cititorii jurnalului Le
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să-i netezească drumul. Dar resurecția Germaniei, a Poloniei și a Franței, ca să nu mai vorbim de Ungaria sau Lituania, era mult mai puțin probabilă. și mai greu de anticipat (de fapt, inimaginabilă cu doar câteva decenii În urmă) era afirmarea Europei În zorii secolului XXI ca sumă de virtuți internaționale: o comunitate de valori și un sistem de relații interstatale erijat de europeni și neeuropeni laolaltă Într-un model demn de urmat. Fenomenul s-a produs În siajul unei deziluzii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]