28,520 matches
-
care ar fi mers la o petrecere În aer liber În Miami, dar arătau ridicol În decorul stilat art deco, de la Bar and Books. Dar când o femeie e tânără și frumoasă, bărbații nu se mai Împiedică de astfel de amănunte. Haide, slăbește-o și tu, zise Kitty. A venit acum un an din Rusia, a locuit Într-un orășel de la mama naibii, cred că se descurcă foarte bine În aceste condiții. Giulia se așeză lângă Kitty, studiind-o cu răceală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
care mâine, din motivele expuse mai sus, ar putea s-o regrete și să dorească să nu se fi întâmplat, Bine, ne-am înțeles, puteți trece la treabă, mâine expediez comanda, moment în care olarul spuse că mai e un amănunt de rezolvat, Ce amănunt, Care sunt ele, domnule, Care sunt ele, ați vorbit de un detaliu, nu de mai multe, Ce păpuși comandați dintre cele șase, asta mai trebuie să aflu, Toate, răspunse șeful departamentului de achiziții, Toate, repetă stupefiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
expuse mai sus, ar putea s-o regrete și să dorească să nu se fi întâmplat, Bine, ne-am înțeles, puteți trece la treabă, mâine expediez comanda, moment în care olarul spuse că mai e un amănunt de rezolvat, Ce amănunt, Care sunt ele, domnule, Care sunt ele, ați vorbit de un detaliu, nu de mai multe, Ce păpuși comandați dintre cele șase, asta mai trebuie să aflu, Toate, răspunse șeful departamentului de achiziții, Toate, repetă stupefiat Cipriano Algor, celălalt însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
O atingere ușoară îl făcu să înțeleagă că trebuia să-și urmeze stăpânul, situația redevenise clară, furgoneta era pentru ceilalți stăpâni, cu acesta va merge pe jos. Chiar și așa, zgarda continua să-l surprindă, dar era vorba de un amănunt fără importanță. Când vor ajunge pe câmp, stăpânul îl va lăsa liber ca să alerge după orice animal viu care-i va apărea înainte, chiar dacă nu era decât un fleac de omidă. Dimineața e răcoroasă, cerul înnorat, dar nu amenință să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
spirt ca să-mi încălzesc un ceai. N-aveam altceva. Ceai cu biscuiți. După ce-am mâncat, mi-am aprins o nouă țigară și m-am întins în pat. Mă preocupa visul din care abia mă desprinsesem și care, dincolo de unele amănunte trăite, înfipte ca niște spini în carnea mea, fusese destul de exact în esența lui; undeva în memoria mea exista într-adevăr un zid, care mă despărțea de trecutul meu. Când țigara a ajuns să mă ardă la degete, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ales între două imperii. Uneori, alegeam jungla. Alteori, deșertul. Simțeam nisipul pe buze și în ochi sau mă împiedicam de liane ceasuri întregi în care visam cu ochii deschiși fără să-mi fie nici foame, nici somn. Îmi cunoșteam în amănunt imperiile. Dună cu dună și copac cu copac. Și îmi erau la fel de dragi. Îmi fixam reședința temporară în funcție de preferințe, însă în oricare dintre aceste imperii eram singurul stăpân. Nu mă mai contesta nimeni. Adevărata mea copilărie s-a petrecut, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pitonului, fascinanți, semănând perfect cu două pietre de ametist; și încă nu se putea ști dacă vor ceda mai întâi vertebrele șarpelui sau va ceda inima omului... Această ultimă fotografie mai ales mi-a rămas întipărită în minte cu toate amănuntele. De câte ori mă înțeapă inima, am senzația că destinul s-a încolăcit pe pieptul meu ca un piton și că pumnul meu se strânge în gol. La fel am simțit și în dimineața când am ieșit pe ușa camerei mele pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
situația. Am ajuns să umblu prin curtea școlii singur ca un câine râios. Din același motiv am încasat câteva pedepse grele, umilitoare, în public, când am simțit pe pielea mea lașitatea bravilor mei colegi. Nu vreau să intru acum în amănunte. Trec de aceea direct la scandalul datorită căruia în cele din urmă am scăpat - e drept că numai eu gândeam astfel - de școala de corecție. Un lungan, căruia îi mijise mustața și își mângâia puful negru de sub nas cu mândrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
lângă roata din față; fiecare ne ferisem de celălalt ca să nu ne arătăm miloși. N-as fi vrut să repet aceeași ispravă acum. Curioși, și unii dintre ei cârcotași, bătrânii aveau să-l tragă de limbă pe Dinu să afle amănunte despre cum s-a desfășurat vânătoarea și n-aveam nici un chef să se uite la mine cu simpatie ironică. Preferam să fiu socotit o canalie decât un neajutorat. Prin azil circulau fel de fel de povești despre tăcerea bizară a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în infern. Nu mai aveam vise frumoase, ca înainte, ci coșmaruri. Aproape mă temeam să mă culc. În felul acesta, nemaiavând nici un refugiu, viața mă lăsa singur cu existența mea adevărată pe care o vedeam, acum, până în cele mai mizerabile amănunte. M-a încercat chiar gândul sinuciderii și dacă n-aș fi fost atât de laș în fața morții poate aș fi făcut-o; dar cu moartea n-am reușit niciodată să mă comport cum mă comportasem cu tata în copilărie; ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pe tine boala. Până la urmă n-are ce face, se apleacă, șterge băltoaca, duce cârpa la closet și se întoarce în cameră, culcându-se cu fața la perete ca să nu mai vadă mutrele noastre scârbite. Pe măsură ce-l ascultam, îmi reveneau în minte amănunte din noaptea când intrasem în bodega de lângă gară. Pivnița se umplea iarăși. Golul luminos dinlăuntrul meu crăpase și pătrundeau în el ape tulburi din trecut. Ieși afară! i-am strigat bătrânului cu canarul, iar el, îngrozit și surprins de reacția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în afară. Pe aceștia îi vedeam mai rar, pe unii chiar foarte rar, tristețea fiind de obicei discretă, și n-aș putea spune mai nimic despre ei. Când încerc să le reconstitui figurile, abia reușesc să-mi amintesc câte un amănunt: un tic, o privire, o voce. În rest, nu mai văd decât aceleași halate de un vișiniu spălăcit de care mă izbeam în fiecare zi. Am cunoscut mai bine numai un grup de bătrâni care, pe fundalul tăcerii celorlalți, umpleau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
care îi împiedica să meargă până la capăt. Citisem undeva că lumea zilei este identică pentru toți, în vreme ce lumea nopții este proprie fiecăruia. Adică nu visăm la fel, chiar dacă trăim la fel. Cam așa se petreceau lucrurile și cu ei. Povesteau amănunte diferite sau chiar opuse despre Bătrânul; profitau, mă gândeam, de situația mea de novice, de faptul că Bătrânul nu se arăta niciodată pe coridoare, că nici nu mă chemase deși intrasem de-acum în vară. Într-un fel, mă amuza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nici mobilă; doar o masă așezată în centru și două fotolii de răchită. Sub tavan, spânzura un candelabru uriaș. În rest, oglinzi peste tot. Pe pereți, în tavan și chiar pe jos. Părerile se împărțeau abia când se ajungea la amănunte; dacă fotoliile de răchită erau sau nu fixate în podea sau dacă masa era acoperită ori nu cu o bucată de pânză. Dincolo de aceste mici divergențe, toți erau de acord că sala era căptușită cu oglinzi mari venețiene, în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nesecat de întrebări; ce a mâncat oare Bătrânul, cum a dormit oare Bătrânul, dacă avea sau nu avea cearcăne, de ce boli, în afară de boala deșertului, putea suferi. Când venea vorba despre o boală, zile întregi subiectul domina discuțiile; erau dezbătute în amănunt simptomele și șansele de însănătoșire existente în boala respectivă. Nu se întrebau cine anume îl putea îngriji pe bolnav din moment ce nici unul dintre cei trei doctori din azil nu fusese chemat vreodată să-l consulte, iar când am încercat să exprim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fi dus probabil de râpă. Nu scăpa nimic, nu neglija nimic, n-avea încredere în nimeni. Orice treabă lăsată în seama altuia reprezenta, poate, în gândul ei o primejdie, un ochi rupt în plasă, prin care putea să scape cine știe ce amănunt important pentru poziția și autoritatea ei. Ca să fie sigură, prefera să se extenueze. Alerga toată ziua de la bucătărie la poartă, de la poartă la arhivă, de la arhivă la infirmerie și la laborator. Călca apăsat, încântată de ea însăși, transpirând abundent și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ușă. Nu era nimeni. M-am ghemuit atunci sub pătură și cred că am ațipit. Când m-am trezit, mi-am adus aminte de vocea pe care o auzisem; trebuia să fi fost a Arhivarului, dacă nu cumva visasem acest amănunt. Încă mai era întuneric. Uneori mi se părea că marea horcăia ca un animal muribund. Apoi își relua răsuflarea normală, puternică, de animal sănătos. M-am revăzut la închisoare pândind zorile într-un ochi de geam zăbrelit, acoperit cu pânze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
De aceea mă uitam la Laura ca la o femeie de care unul ca mine nu se putea apropia. Aparținea unei categorii de neînțeles. Eram convins că n-aș fi știut ce să discut cu ea și chiar acest simplu amănunt, care mă intimida, era de ajuns ca să mă țină deoparte. N-am suportat să fiu în inferioritate față de o femeie. Așa s-a făcut că Laura era pentru mine ca o plantă exotică. O priveam cu oarecare curiozitate fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
despartă. Dealtfel, dorința mea de a-i fi pe plac era atât de mare încât, treptat, n-am mai avut sentimentul că o mințeam; plimbându-ne pe țărm, a doua sau a treia zi, i-am relatat cu lux de amănunte o poveste întreagă despre lupta ce se dăduse în sufletul meu între pasiunea pentru zbor și pasiunea pentru sculptură, de parcă elanul care mă purta, care mă înfierbânta, mă făcea alt om, pe măsura Laurei. Și poate chiar am fost alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să se plimbe. Când am rămas singur, mi-am băut liniștit ceaiul, m-am bărbierit, apoi am căutat în micul geamantan cu care venisem la azil o cămașă curată. N-am găsit. Trebuia să mă îmbrac cu una purtată. Acest amănunt m-a indispus oarecum. Uitându-mă în jur, am observat pentru prima oară că dezordinea din cameră semăna izbitor cu dezordinea din viața mea. Câteva cărți și reviste luate de la Dinu, azvârlite lângă pat în neorânduială, haine aruncate pe scaun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
îndoială m-a săgetat prin inimă. Era geloasă pe mine sau pe Laura? Când i-am relatat incidentul, Dinu n-a părut deloc mirat. — E chiar firesc, zise el. Afrodita e o zeiță subversivă. Tot de la Dinu am aflat un amănunt curios; că nici bătrânii nu priveau cu ochi buni apropierea mea de Laura. — E adevărat că Laura e cam înțepată cu ei. Presupun că din pricina asta, a fost de părere Dinu. Altă explicație nu găsesc. Abia atunci reproșul Moașei m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
viața și moartea bătrânilor de care se ocupa. Și întotdeauna exista o aluzie respectuoasă la mâhnirea cu care Bătrânul urmărea din singurătatea lui suferințele celorlalți, poruncind, când era cazul, ca oglinzile să fie acoperite cu voaluri negre. Mai ales acest amănunt le plăcea tuturor. Îi emoționa gândul că oglinzile despre care toată lumea vorbea vor fi îndoliate și la moartea lor. Retorica obișnuită nu acceptă că poți să fii fericit la o înmormântare decât dacă îl urăști pe cel răposat. Eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Ei, asta-i bună, sala, domnule”, izbucni Mopsul. Rezervele s-au topit dintr-odată și toți m-au înconjurat, trepidând acum de nerăbdare, dornici să mă tragă de limbă. Și? Și? insistau ei, rugându-mă să nu trec peste nici un amănunt, să le povestesc totul, absolut totul, fără să neglijez nimic. Erau ca niște copii care căscau gura la cineva întors dintr-o lume misterioasă, inaccesibilă lor, la care visau, pe care o comentau în fel și chip, în legătură cu care emiteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ipoteze, care îi fascina și de care se temeau totodată. Cum era sala? Unde stăteam eu? Dar Bătrânul? Și, de fapt, cum mai arăta Bătrânul? Cu fața plină de riduri, bineînțeles. Timpul, domnule, timpul. A trebuit să le povestesc în amănunt cum m-am spălat pe mâini, și care a fost prima impresie în sala cu oglinzi. — Și cum e să te vezi în atâtea oglinzi? mă iscodi Domnul Andrei. Doamne, ce interesant trebuie să fie. — Păi cum să te vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mă lăsau să trăiesc și puțin mi-a păsat că, unora, aceste virtuți li s-au părut mai degrabă vicii. Încât destul de repede povestea a început să-mi placă. Devenisem în azil „cineva”, am înțeles asta din o mie de amănunte. Mi s-a rezervat o masă la cantină, iar portarul mă saluta cu și mai mult respect. Când m-a prins singur, mi-a mărturisit, roșindu-se, că ar fi vrut să-i vorbesc Bătrânului despre el. Nu cerea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]