8,186 matches
-
R. mi-a făcut următorul portret: „Ești rigid, plin de prejudecăți. Un pedagog ineficient, asta ești!...” Apoi, puțin mai calmă, dar pe aceeași linie: „îți pun această oglindă în față ca să-ți dovedesc proporția eșecului tău...” Oricît ar părea de ciudat, nu m-a durut nici unul din aceste cuvinte. Am aprobat-o zîmbind, convins că astfel imaginea din „oglindă” va dispărea foarte repede. *Pe domnul colonel din scara de bloc vecină l-a vizitat un militar mai tînăr. Colonelul e - se
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
și autocunoaștere, despre nevoia de a-și schimba în bine viața (devin, fără excepție, caritabili). Explicațiile ce s-au dat diferă foarte mult între ele (la dezbatere au participat doctori prelați, călugări budiști ș.a.), dar nici una nu neagă existența fenomenului. Ciudat „personaj” mai e și Nanianu! Mereu cu ambiția de a fi isteț, mereu Cănuță om sucit. În tot ce povestește introduce o notă de ficțiune prin care se autoevidențiază. Ascultătorul e pus într-o situație dificilă: fie să-l întrerupă
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
șocurile, temerile, coșmarurile, întristările, enervările (și, foarte rar, bucuriile). Iată, azi simt nevoia să notez aci nu că am citit Desenul din covor de Nicolae Manolescu, ci faptul că azi noapte m-am trezit speriat de un vis - puțin spus! - ciudat. Mergeam la mătușa Marința, și cînd eram pe punctul să trec de ulița lui Vasile Dramba, de-acolo a ieșit un cortegiu funerar. În fruntea lui se afla un călugăraș hirsut, fără odăjdii, doar cu rasa pe el și cu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
o putere nelimitată, și nu sînt sigur că el poate să se folosească de ea cu destulă circumspecție”. Elisaveta Drabkina are inspirația să se întrebe în cît timp a dobîndit-o. „En tout et pour tout huit mois!” Opt luni! și - ciudat - fără ca să-i acorde cineva vreo atenție specială. „Ziarele nu-l menționează și nu vorbesc de reuniunile de partid”. Pornind de la acest exemplu, ne-am putea gîndi în cît timp și cum și-au dobîndit puterea alți secretari generali. Amîn
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
familia de analfabeți. Fără vreun orgoliu de felul celui al său, eu însumi îmi măsor nu o dată astfel progresul. L-am condus pînă la ușa de la intrare. M-a invitat să continuăm discuția la restaurantul „Decebal”, ceea ce n-am făcut. Ciudat, lacrimile din glasul său erau lacrimi adevărate! Slăbiciune a vîrstei? Nu-i prea devreme? * Mi se fac șicane la abonamentele la presa străină. Mai întîi mi s-a spus să fac o cerere: am făcut-o, dar răspunsul a fost
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
gîndit ce le dai?” Dureros, răspunsul decurge din cele de mai sus. Discuția ar putea să se încheie aci. Tovarășa mea de viață (mai degrabă la rău decît la bine) îmi lasă o scurtă pauză de meditație, după care exclamă: „Ciudat, cum de unora le merge mereu din plin, iar nouă parcă numai ne crapă!” Nu comentez, pentru că acest gen de comparații nu intră în preocupările mele. Simt însă că încearcă să repereze o vină, din trecut sau în prezent, iar
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
vor veni și pe la noi. Nu știu dacă te vor interesa cele ce am scris, dar m-am uitat de două ori la geamurile cele cu Însemnele despre care am scris și mie mi s-a părut ceva cel puțin ciudat. Să știi că Ghelemé este plin de asemenea date și amintiri; când era tânăr, stătea În casă cu ai lui, care vorbeau numai de astea. Nu am mai avut răbdare să-ți Înșir toate până vei veni, iară. La revedere
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
vlăstare ale familiei sale. În 1988 se împlinesc 300 de ani de la tipărirea Bibliei lui Șerban Vodă, prima ediție integrală a Bibliei în limba română. Prin sârguința acestui voievod, românii au avut Biblia în limba națională înaintea multor alte popoare. Ciudat fel de a cinsti memoria acestui mare domn! Nu mai departe decât de vara lui 1983, profitând de sărbătoarea tricentenarului asediului Vienei de către turci, trepădușii cu funcții culturale ai partidului au organizat în marea metropolă europeană un fel de congres
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
ce țară venim, apoi, pe un ton vehement și agresiv, ne-a cerut actele, pe care le-a băgat imediat în geanta lui. După asta ne-a comunicat că am depășit viteza legală cu circa 30 de kilometri pe oră. Ciudat e că n-avea asupra lui niciun fel de aparat cu care să și dovedească spusele, nici măcar un aparat de emisie-recepție. Dacă, din întâmplare, am fi intrat în raza vreunui radar, milițianului ar fi trebuit să i se comunice măcar
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
oboselii, puținul timp disponibil. M-a surprins, cu atât mai mult, să aflu de la mama Cellei că MRP telefonase (eu nu aveam la vremea aceea telefon, unde locuiam) să mă invite la premiera de la Brăila a piesei sale Asta-i ciudat. Avea să fie, din nou, o Împrejurare „tipică” MRP. Participa boema pestriță a literaților, curtezanelor, militanților de toate culorile, informatorilor vizibili sau nu. Amical bâlci al deșertăciunilor. Acolo aveam să-l cunosc, Însă, pe Radu Petrescu și să mă bucur
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
respectabile cucoane de lume veche, lângă abia mascate cocote ale boemei culturale socialiste. Ziariști, actori, activiști de partid, muzicieni, bizari intruși cu identitate bizară, astrali vagabonzi ai subteranei artistice alcătuiau o adunătură „omagială”, pe măsura disponibilităților celui omagiat. Asta-i ciudat ar fi putut fi și titlul spectacolului din afara spectacolului, ca și salutul-parolă al participanților. Evenimentul marca Însă și ieșirea În lume a novicilor debutați la Povestea vorbii... suspecți nu doar pentru supraveghetorii care suspectau pe oricine, dar și pentru onorabilii
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
anume În clipa reajungerii din nou În Israel, domiciliu asumat de data asta În deplină cunoștință și conștiință. „Fusesem un străin care bântuise bolnav prin lume, bolnav Încă, deși starea de epuizare și amețeală parcă se mai atenuase, dar străin - ciudat, extrem de ciudat și de inexplicabil În mod rațional - nu mă mai simțeam. Limba aceea aproape necunoscută, chit că asudasem un an Întreg s-o deprind, Îmi suna familiar, avea o anume dulceață pe care n-o acceptasem, așa cum altădată, În
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
clipa reajungerii din nou În Israel, domiciliu asumat de data asta În deplină cunoștință și conștiință. „Fusesem un străin care bântuise bolnav prin lume, bolnav Încă, deși starea de epuizare și amețeală parcă se mai atenuase, dar străin - ciudat, extrem de ciudat și de inexplicabil În mod rațional - nu mă mai simțeam. Limba aceea aproape necunoscută, chit că asudasem un an Întreg s-o deprind, Îmi suna familiar, avea o anume dulceață pe care n-o acceptasem, așa cum altădată, În momente privilegiate
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
și bucuriile prin care ar fi trecut spiritul său vertiginos. La un moment dat, i-am și spus lui Castoriadis: „Știți, am intrat firesc În dialog pentru că semănați cu un prieten”. M-a privit intrigat. „Da, de stânga, oricât de ciudat pare. Da, la București, În ultimul meu deceniu românesc.” New York, iulie 2002 (Familia, nr. 2-3-4/2003) Artistul olandeztc "Artistul olandez" Cu Anatol Vieru am făcut cunoștință, cred, În casa Ninei Cassian, care ne invitase chiar cu acest scop, să ne
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
zicem că nu mă deranja faptul că nu știam cum și de ce ajunsesem acolo, dar nici măcar nu aveam idee dacă liftul se mișca sau stătea pe loc. Am încercat să-mi dreg glasul ca să-i ascult ecoul. A răsunat foarte ciudat. Îmi era imposibil să definesc ceea ce am auzit. Un sunet surd, asemănător cu cel scos de un bulgăre de pământ moale azvârlit într-un zid neted din beton. Nu-mi venea să cred că eu, personal, fusesem autorul. Ca să fiu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
care le mâncam la micul dejun. De ambele părți ale coridorului se vedeau uși masive de lemn, cu plăcuțe din metal pe care era scris numărul încăperii. Numai că numerele erau alandala: lângă 936 se afla 1213, apoi urma 26. Ciudat, chiar anormal, aș zice. Tânăra nu vorbea. Se întorcea din când în când spre mine și părea că spune: „Poftiți, vă rog“. Am dedus cuvintele de pe buzele ei. Nu s-a auzit nici un sunet articulat. Noroc că înainte de a accepta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
slujba de-aici am urmat, timp de două luni, niște cursuri la care am învățat să citesc pe buze. Și totuși aveam senzația că îmi slăbise auzul în liftul acela izolat fonic, în care tusea și fredonatul răsunaseră atât de ciudat. Am tușit ușor ca să văd ce se întâmplă. A sunat destul de normal, nu ca în lift. Deci nu aveam probleme cu urechile, așa că mi-am recăpătat încrederea. Auzul meu era perfect. Se pare că tânăra avea probleme cu vorbitul. Mergeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
înalte și ascuțite răsunau strident pe coridorul gol. Parcă ne aflam într-o carieră de piatră în toiul zilei. Purta dresuri, iar gambele i se reflectau în marmura sclipitoare. Era durdulie, am mai spus. Tânără și frumoasă, dar cam dolofană. Ciudat. Mergeam în urma ei și-i priveam atent gâtul, brațele, picioarele. Nu știu de ce, dar îi asemănam corpolența cu un strat gros de zăpadă... după ce ningea liniștit toată noaptea. Mă simt foarte confuz în preajma femeilor tinere și frumoase, dar grase. Poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
-mă. N-a rostit chiar cuvântul, dar mișcarea buzelor ei asta mi-a sugerat. Sunetele erau imperceptibile. Nici măcar respirația nu i se auzea. Aveam senzația că ne desparte un zid gros din sticlă. — Marcel Proust? am întrebat. M-a privit ciudat și a repetat: „Proust“. M-am întors, resemnat, la locul meu. Mergeam iar în urma ei și încercam să reconstitui mișcarea buzelor pentru a-mi da seama dacă nu cumva a vrut să spună altceva. Am pronunțat în sinea mea tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Nu-mi plăcea deloc vântul acela. Se auzea și susurul necontenit al unui râu. „Aici curge un râu“, zise ea. Cuvintele rostite păreau mai reale acum, lăsând impresia că sunt înăbușite de susurul apei. Am înțeles imediat ce-a spus. Ciudat, ciudat de tot! „În amonte este o cascadă mare și vă rog să treceți prin ea. Laboratorul bunicului este dincolo de cascadă. O să vă dați seama de îndată ce ajungeți acolo.“ — Și acolo mă așteaptă bunicul tău? „Da“, spuse ea, întinzându-mi o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
-mi plăcea deloc vântul acela. Se auzea și susurul necontenit al unui râu. „Aici curge un râu“, zise ea. Cuvintele rostite păreau mai reale acum, lăsând impresia că sunt înăbușite de susurul apei. Am înțeles imediat ce-a spus. Ciudat, ciudat de tot! „În amonte este o cascadă mare și vă rog să treceți prin ea. Laboratorul bunicului este dincolo de cascadă. O să vă dați seama de îndată ce ajungeți acolo.“ — Și acolo mă așteaptă bunicul tău? „Da“, spuse ea, întinzându-mi o lanternă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cu ăsta. Să nu-ți fie frică. Nu doare, spuse Paznicul. Mi-a ridicat pleoapa dreaptă cu degetele și mi-a înfipt vârful cuțitului în globul ocular. Paznicul avusese dreptate. Nu m-a durut și ce mi s-a părut ciudat e că nu mi-a fost frică. Cuțitul s-a afundat ca într-o masă gelatinoasă. Ușor și silențios. A procedat la fel și cu ochiul stâng. — Până termini cu cititul viselor, se duc și cicatricele, zise Paznicul în timp ce punea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
pui mâna pe o canapea bună dacă nu ți-e clară ideea de canapea bună. Canapeaua bătrânului era fără îndoială de calitate excepțională și asta mă făcea să-l simpatizez foarte mult. Întins pe canapea, mă gândeam la felul lui ciudat de a vorbi și la hohotele lui de râs. Când mi-am amintit cum a scos sunetul cascadei, am realizat că făcea parte din cercetătorii de elită. Cu siguranță așa stăteau lucrurile. Nu era la îndemâna oricui să introducă sau să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de pahar, ghiveci de flori, creion, ceainic și multe altele. Am încercat să-mi imaginez cam cum ar arăta propriul meu craniu, fără piele și carne, stors de creieri, așezat pe unul dintre rafturile acelea, lovit de bătrân cu cleștele. Ciudat. Foarte ciudat. Ce naiba ar fi putut descifra bătrânul în el? Ar fi fost oare capabil să-mi citească amintirile sau să pătrundă undeva dincolo de ele? Nu mă-ncălzea cu nimic nici una dintre variante. Nu-mi era teamă de moarte. După cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ghiveci de flori, creion, ceainic și multe altele. Am încercat să-mi imaginez cam cum ar arăta propriul meu craniu, fără piele și carne, stors de creieri, așezat pe unul dintre rafturile acelea, lovit de bătrân cu cleștele. Ciudat. Foarte ciudat. Ce naiba ar fi putut descifra bătrânul în el? Ar fi fost oare capabil să-mi citească amintirile sau să pătrundă undeva dincolo de ele? Nu mă-ncălzea cu nimic nici una dintre variante. Nu-mi era teamă de moarte. După cum spunea William
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]