7,817 matches
-
de cealaltă parte, motivează simpatia excepțională de care s-a bucurat cultul ei În această perioadă. Cu alte cuvinte, figura zeiței Isis, În bogăția și varietatea atributelor amintite și mai ales În calitatea ei de putere dominatoare a destinului, Heirmarmène cosmică, deși Înrădăcinată Într-o tradiție națională, este o „creație” tipică a elenismului, În sensul că ea reflectă instanțele tipului cosmopolit și, În același timp, dă satisfacție nevoii de garanții personale a individului, pentru viața lui prezentă, dar și pentru cea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
expresivă mărturie a ei. Fără să o putem analiza În amănunt, e suficient să observăm că ea prevede, după o serie de practici de abstinență și catarctice, experiența antrenantă a unui contact direct cu zeitatea Într-un cadru de dimensiuni cosmice și asumarea de către inițiat a unor caracteristici solare, exprimate În veșmântul sacru cu care este Îmbrăcat și oferit spre venerare credincioșilor, care evocă un scenariu astral. Zeița la care fac referire misteriile Îi făgăduiește credinciosului reușită și bunăstare pentru viața
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mai ales cu egipteanul Osirisxe "Osiris" căruia, de fapt, pe tot parcursul istoriei religioase elenistico-romane Îi ocupă rolul ca pereche a zeiței Isisxe "Isis". Totuși, identificat și cu Zeusxe "Zeus"/Jupiter și cu Helius/Sol, Serapis are dimensiunea de zeu cosmic, cârmuitor suveran al universului, stăpân, și el, al destinului, capabil să exprime și să satisfacă tensiunile religioase ale unei societăți cosmopolite În care individul, În vreme ce caută garanții ale mântuirii În Întâmplările mărunte ale vieții cotidiene, se simte parte a unui
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
al III-lea Î.Hr., documentează foarte direct acest scenariu, arătând că și credincioșii simpli erau pe deplin conștienți de valențele cosmozofice ale acestuia. Departe de a fi patrimoniul exclusiv al unor cercuri restrânse de indivizi culți, noțiunea de „zeu cosmic” pătrunsese În straturile largi ale societății elenistice. Aristodicos, fiul lui Demaratos, și Artemone, fiul lui Phytios, „din porunca lui Osirisxe "Osiris"”, primită probabil În somn, la fel ca În nenumăratele cazuri În care revine această formulă, pun dedicația „lui Zeusxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Mame" a tuturor lucrurilor” (Roussel, 1915-1916, no 50, pp. 111 sq.). În această pereche divină, evocată În termeni tipic elenistici, trebuie să o recunoaștem pe cea a zeilor titulari ai templului, tocmai Serapisxe "Serapis" și Isisxe "Isis", a căror putere cosmică universală este proslăvită. Introducerea la Delos a cultului lui Serapisxe "Serapis" și a celorlalți zei din mediul egiptean, Isisxe "Isis", Osirisxe "Osiris", Anubisxe "Anubis" și Horusxe "Horus"/Harpocratexe "Harpocrate" are valoare de exemplu pentru ceea ce putem considera obiceiul cel mai
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
națiune, italici și romani ce alcătuiesc populația cosmopolită a Delosului În ultimele două veacuri ale elenismului vor frecventa serapeum-urile și se vor face purtătorii de cuvânt și propovăduitorii cultului zeităților gata să sară În ajutorul oamenilor, la nivel individual și cosmic, zeități pe care le-au cunoscut din inițiativa bătrânului preot din Memphis. 3. Misterii grecești și misterii orientaletc "3. Misterii grecești și misterii orientale" S-a făcut deja aluzie, atunci când a fost nevoie, la asumarea, la o dată mai mult sau
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
făcea să răsune supremul mesaj de moderație cu un gnoti sautèn („Cunoaște-te pe tine Însuți”), care Îi permitea omului clasic - recunoscându-și propria limită de om muritor - să Își asume cu o conștiință demnă propriul rol În marele scenariu cosmic și divin. 3. ASPECTE ALE VIEȚII RELIGIOASE ÎN LUMEA ELENISTICO-ROMANĂTC "3. ASPECTE ALE VIEȚII RELIGIOASE ÎN LUMEA ELENISTICO‑ROMANĂ" 1. În căutarea revelației: oracolul teologic și literatura hermeticătc "1. În căutarea revelației \: oracolul teologic și literatura hermetică" Deși la Începuturile
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cine este, la urma urmelor, Dumnezeu” (Lactanțiu), propune o viziune a divinului În același timp henoteistă (o unică zeitate care le asumă, Într-o anumită măsură, pe toate celelalte, fără să le nege Însă existența) și teopanteistă, implicând laolaltă imanența cosmică și transcendența divinului, identificat În esența aprinsă a eterului. Sub toate acestea se află noțiunea, specifică teologiei antice târzii, unei structuri divine gradate, de tip piramidal, al cărei vârf cel mai Înalt, de neatins, se comunică totuși și se Întinde
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
divinului, identificat În esența aprinsă a eterului. Sub toate acestea se află noțiunea, specifică teologiei antice târzii, unei structuri divine gradate, de tip piramidal, al cărei vârf cel mai Înalt, de neatins, se comunică totuși și se Întinde prin nivelele cosmice până la om cu ajutorul unei serii de intermediari de rang divin și demonic: Născut de la sine, fără Învățător și fără matriță, cel de neclintit care nu admite apelativ și are multiple nume, cel care locuiește În foc. Acesta este zeul, iar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și „chip a Celui mai Mare” (CH, XII, 15). O asemenea definiție, de clară sorginte platonică, exprimă noțiunea conform căreia cosmosul, Împărțitor de viață, este un instrument al manifestării Zeului transcendent, nevăzut (CH, V, 2). În perspectiva tipică a „misticismului cosmic” care inspiră zone mari ale spiritualității elenistice și antice târzii, contemplarea cosmosului Îi permite omului să atingă cunoașterea Zeului suprem (CH XI, 22), configurat adesea ca Demiurg și Tată, Într-un strâns raport cu făpturile sale, perceput uneori În sens
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
despre moira, mica „parte” a individului care se simte apărat de protecția personală a zeului; dar, În același timp, el, conform canoanelor henoteismului tipic al sentimentelor religioase ale epocii, poate fi aclamat ca Unicul (IV, 50), poate asuma o dimensiune cosmică amplă și se poate defini ca obiectul suprem al unei experiențe intelectuale de „unire mistică”. Căci spune Aristidis: Și Într-o zi am auzit aceste cuvinte privind retorica și comunicarea cu zeul: intelectul trebuie să se Îndepărteze de ceea ce există
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
impulsul decisiv pentru atingerea unui statut social important. În acest caz, este semnificativ să constatăm În ce fel În orizontul ei spiritual se includ, alături de dimensiunea În Întregime individuală a experienței iatromantice, interese sau, oricum, deschideri În direcția acelei „religii cosmice” de obârșie platonică, care constituie una dintre axele susținătoare ale panoramei culturale și religioase ale elenismului, din fazele lui cele mai vechi până la Înfloririle din epoca imperială târzie. 3. Alexandru din Abonotichos: un profet și fondator religiostc "3. Alexandru din
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lui Cicero reprezintă deja unul dintre cele mai utile documente: epicurei și cinici, al căror purtător de cuvânt se face Însuși biograful, Îi contestă creația oraculară (Alexandru, 25, 43-44 și 47), convinși fiind de imposibilitatea unei intervenții divine În evenimentele cosmice și umane, În timp ce platonicienii, stoicii și pitagoreicii, având premisa providenței universale, recunoscându-le practicilor divinatorii veridicitatea și utilitatea, Îi proclamă sub diferite titluri eficacitatea (Alexandru, 25). În această polemică se inserează acel tip nou de oameni religioși, creștinii, care, Înfățișați
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
se Îndreaptă direct către „zeul mare și superior tuturor lucrurilor”. Se configurează acea structură piramidală a divinului care, fiind explicită În textul paralel al lui Porphyrios, ce Îi evocă diferitele nivele, de la zeul suprem, la zeii inteligibili și la cei cosmici, caracterizează „teologia grecilor” (cf. Eusebiu, Praeparatio evangelica, IV, 51, 1-2) În primele veacuri ale Imperiului. Această teologie, care, În diferite moduri și cu diverse implicații, se leagă de principalele formule doctrinare ale timpului și Își află expresia sistematică În orizontul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
culte ancestrale cu o credință nouă, ci și ca o ștergere a acelor identități culturale care Își găseau exprimarea și unul dintre cele mai solide fundamente În acea panoramă. În această lumină sunt de Înțeles criticile lui Plotin aduse dualismului cosmic al creștinilor gnostici care frecventau și școala sa de la Roma (Enneade, II, 9), Întrucât era considerată ca blasfematoare pentru noțiunea greacă, În general, și platonică, În special, a bunătății substanțiale a cosmosului, kosmos, lume ordonată, semn al divinei providențe și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și teurgice la modă În atmosfera contemporană. Dacă, În virtutea noțiunii de „simpatie” universală, de sorginte stoică, dar devenită de acum communis opinio, Plotin nu neagă existența și eficacitatea practicilor magice, el le consideră totuși efectul unei legi fizice de raporturi cosmice. Ele pot acționa numai asupra părții iraționale a omului și, prin urmare, la nivel corporal, dar nu ating cu nimic libertatea spirituală a Înțeleptului. Și practicile divinatorii, și profețiile intră În cadrul legăturilor simpatetice Între diferitele regiuni cosmice, În timp ce influența astrală
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fizice de raporturi cosmice. Ele pot acționa numai asupra părții iraționale a omului și, prin urmare, la nivel corporal, dar nu ating cu nimic libertatea spirituală a Înțeleptului. Și practicile divinatorii, și profețiile intră În cadrul legăturilor simpatetice Între diferitele regiuni cosmice, În timp ce influența astrală nu este expresia unei voințe conștiente a corpurilor cerești, ci a unei legi naturale ce nu exclude libertatea omului. Vrăjitorul, inserându-se În această urzeală de raporturi, este capabil, cu meșteșugurile lui, să o manipuleze și să
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cărui titlu este Zamy³dxe "Zamya>d" Yașt; Gnoli, 1982b). Nu este fără importanță faptul că În calendarul zoroastrian cea de-a douăzecea zi a lunii este dedicată Pământului, munților și lui Khavarenah (Sșh-roz³g, II, 28). De altfel, ideea unui munte cosmic, ca Axis Mundi, este o moștenire indo-iraniană comună (Boyce, 1975a, p. 134; Scwartz, 1985b, p. 644). Iranienii legau de centrul lumii vârful marelui lanț muntos Har³ (Har³ Berezaitș, de unde oronimul modern Alborz); iar indienii vedeau centrul lumii pe muntele Meru
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
porțiuni circulare (karșvar, În Iran, și dvșpa, În India) În care este Împărțit pământul (cf. Yașt 10, 15). Chiar și numai aceste date (deși mai pot fi adăugate multe altele, printre care povestea unui arbore miraculos la sud de muntele cosmic indo-iranian) demonstrează destul de clar existența unei moșteniri ariene comune În concepțiile cosmologice și cosmografice. Faptul că acestea au existat În Iran Înaintea lui Zoroastruxe "Zoroastru" nu se deduce doar dintr-un studiu comparativ cu concepțiile indiene, ci și din aluzia
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
subcapitolul 2.4): a vedea așa (sau soarele ca manifestare vizibilă a vedicului •ta) nu era altceva decât achiziția fundamentală a unei realizări spirituale, care Îi garanta ființei umane tocmai posesia Adevărului și, În consecință, o armonie deplină cu ordinea cosmică, dar și cu ritualul și morala aferente. Se poate spune că, datorită unei asemenea achiziții, așavan-ul iranian și •t³van-ul indian intrau Într-o nouă dimensiune a existenței lor, care, deși caracteristică unei stări de beatitudine post mortem, nu se epuiza
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
tradițional de doctrină și poezie sacră comun celor două ramuri ariene din India și Iran, totuși valoarea specifică și puternic abstractizată a noțiunilor gathice iese la iveală cu o forță aparte, În toată originalitatea sa, transferându-se dintr-un plan cosmic și ritual Într-un plan cu precădere, deși nu exclusiv, etic, dominat de conceptul alegerii (cf. mai jos, subcapitolul 2.6). Pornind de aici, apar interconexiunile cu alte concepte abstracte, care dau substanță diverselor experiențe ale divinului și umanului, constituind
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
clar că trebuie să se țină cont de faptul că cei doi termeni sunt Într-un fel sau altul echivalenți cu „Bine” și „Rău” În gândirea lui Zoroastruxe "Zoroastru"; cât despre primul termen, acesta Își extinde semnificația și către „ordine” cosmică, rituală, etică, iar pentru cel de-al doilea, și În funcție de opoziția cu primul, sunt valabile semnificațiile „dezordine, nedreptate, Înșelătorie” (cf. Duchesne, Guillemin, 1948, p. 62; 1962a, pp. 193 sqq.) 7. Concepția despre divintc "7. Concepția despre divin" Un fragment celebru
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
concepția pe care o are Zoroastruxe "Zoroastru" despre zeul său, Domnul Înțelept, În calitate de creator (d³tar), fondator sau autor (Kellens, 1989d; cf. Boyce, 1992, p. 79 nota 25) al tuturor lucrurilor, și deci a unei ordini care este În același timp cosmică, rituală și etică (Yasna 44, 3-7): Doamne, iată, eu te Întreb aceasta - răspunde-mi cu adevărat: Cine, În creație, a fost primul tată al Adevărului? Cine a fixat drumul soarelui și al stelelor? Cine este cel prin care luna crește
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Într-o existență perfectă, eliberată de atacurile și contaminările lui Ahrimanxe "Ahriman", de moarte și de orice rău. Istoria universală este o istorie sacră, care se desfășoară ca un proces de mântuire unic și grandios. Preluând speculațiile babiloniene despre anul cosmic (Boyce, 1982, p. 234; Panaino, 1992b, p. 26), zoroastrismul subîmparte istoria lumii În douăsprezece milenii, care reprezintă timpul limitat În care se consumă viața Întregii creații, care culminează cu Zoroastruxe "Zoroastru" și cu venirea Bunei Religii la Începutul celui de-
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
parțial, sunt exact contrariul unor Ameșa Spenta, ca Aka Manahxe "Aka Manah", „gândul rău” (În limba pahlavi, Ak½manxe "Ako>man"), sau Vohu Manah; parțial, chiar și aceștia par a fi mai degrabă personificări ale forțelor malefice, care influențează negativ ordinea cosmică, conduita morală, practica liturgică și prescripțiile impuse de legea purității omului și a elementelor naturale. Între acestea din urmă, entitățile care urmează sunt caracterizate În mod special de o tipologie foarte variată: Apaoșaxe "Apaoșa", demon al secetei, rivalul lui Tștrya
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]