8,270 matches
-
și determină eficacitatea serviciilor de informații În acești parametri. Pe baza unor cercetări anterioare, o clasificare În cinci categorii a actorilor guvernamentali și non-guvernamentali implicați În supraveghere surprinde cel mai bine diferitele niveluri de supraveghere a serviciilor de informații: - controlul Executivului; - supravegherea parlamentară; - supravegherea sau evaluarea juridică; - controlul intern; - supervizarea independentă. Conform acestei clasificări, Executivul controlează serviciile de informații prin directive, incluzând aici misiuni, prioritizarea obiectivelor și punerea la dispoziție a resurselor. Legislativul sau puterea parlamentară este un actor indispensabil, deoarece
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
o clasificare În cinci categorii a actorilor guvernamentali și non-guvernamentali implicați În supraveghere surprinde cel mai bine diferitele niveluri de supraveghere a serviciilor de informații: - controlul Executivului; - supravegherea parlamentară; - supravegherea sau evaluarea juridică; - controlul intern; - supervizarea independentă. Conform acestei clasificări, Executivul controlează serviciile de informații prin directive, incluzând aici misiuni, prioritizarea obiectivelor și punerea la dispoziție a resurselor. Legislativul sau puterea parlamentară este un actor indispensabil, deoarece se concentrează pe supravegherea serviciilor de informații, În primul rând prin adoptarea legilor, examinarea
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
informații. Responsabilitatea controlului o are puterea executivă, nu cea legislativă. În schimb, supravegherea, exercitată din partea puterii legislative, implică un grad mai mic de management zilnic, dar necesită un aport egal de monitorizare. Există o linie foarte subțire de demarcație Între executiv și parlament În acest domeniu, dar distincția există. 11.2.1. Supravegherea parlamentară a serviciilor de informații Într-o democrație, nici un sector al politicilor nu poate fi o zonă interzisă pentru parlamentari. În prezent nu este doar un lucru normal
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
șefii serviciilor de informații să abuzeze de instituții. Parlamentarilor li se asigură un mijloc de prevenire a abuzurilor, prin dreptul de a primi rapoarte. În al doilea rând, un scenariu la fel de plauzibil și, de obicei, mai periculos este abuzul din partea executivului asupra serviciilor. Politizarea serviciilor de informații În scopuri partizane a devenit o temă centrală după declanșarea războiului din Irakxe "Irak", În 2003, cu toate că pericolul există și a existat și Înainte, necesitând mecanisme de apărare instituțională. În Statele Unite și Marea Britanie, de
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
state, ca Argentinaxe "Argentina", comisiile parlamentare au puteri sporite privind controlul bugetului, făcând astfel posibilă modificarea priorităților serviciilor de informații. Datorită dreptului de a fi notificate, dar și necesității acordării de autorizații, comisiile parlamentare devin coresponsabile de politicile și operațiunile Executivului, ceea ce ar putea să afecteze caracterul lor de agenție de supraveghere, prin lipsa unei distanțe critice Între Parlament - ca și corp de control - și Parlament - ca și agenție de autorizare. Comisiile parlamentare cu un mandat reactiv (precum cele din Norvegia
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
agenție de autorizare. Comisiile parlamentare cu un mandat reactiv (precum cele din Norvegia, Canadaxe "Canada" și Marea Britanie) nu au această problemă. Ele verifică politicile și operațiunile post-factum; prin urmare, Parlamentul nu poate fi considerat responsabil pentru eșecul unei politici a Executivului. Eșantionul analizat demonstrează existența a două tipuri de comisii de supraveghere: comisii-expert de tip extern și comisii parlamentare. Comisiile externe există În Norvegia și Canadaxe "Canada". Acestea sunt costituite din experți sau din persoane extrem de respectate În societate (foști ambasadori
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
trebuie să aibă voința și curajul de a iniția investigații critice și de a contesta puterea executivă. Ancheta inițiată de către comisia bicamerală a SUA, cu privire la evenimentele din 11 septembrie 2001xe "11 septembrie 2001", demonstrează că după ce raportul, a fost Înaintat Executivului, recomandările sale ar trebui implementate rapid. În timp ce redactau acest raport, Thomas Kean și Lee Hamilton, președintele și vice-președintele comisiei „9/11”, l-au avertizat pe președintele SUA, George W. Bush, să nu ignore propunerile lor privind nominalizarea unui director al
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
relevante, inclusiv la informații clasificate. Patru dintre cele opt comisii cercetate au acces nelimitat la documentele clasificate. În celelalte patru țări (Poloniaxe "Polonia", Africa de Sud, Coreea de Sudxe "Coreea de Sud" și Marea Britanie) accesul este restricționat, fie deoarece comisia este dependentă de bunăvoința Executivului (Polonia și Coreea de Sud), fie pentru că serviciile de informații nu vor să facă publice materiale, surse sau metode delicate sau secrete (Marea Britanie și Africa de Sud). În general, dacă Parlamentul are acces restricționat la documentele clasificate, atunci este vina Parlamentului. Motivul este că
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
Putem concluziona că eficacitatea supravegherii parlamentare a serviciilor de informații se bazează nu numai pe autoritatea (puteri statuare) și abilitatea (resurse și experiență) unei comisii de supraveghere, dar și pe curajul sau atitudinea adoptată de parlamentari de a face responsabil executivul. Traducere din limba engleză de Virginia Elena David, adaptare de Luciana Alexandra Ghica și Marian Zulean Lecturi recomandate Born, Hans; Johnson, Loch K.; Leigh, Ian (2005), Who is Watching the Spies? Establishing Intelligence Service Accountability, Brasseys, Dulles (VA). Johnson, Loch
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
a doua sursă a incertitudinii este determinată de o serie de factori instituționali care afec tează atât competiția din exteriorul partidelor, cât și pe cea din interior. Influențele exterioare țin de sistemul electoral, de organizarea sistemului de partide, de formarea executivelor și de lipsa legăturii directe între rezultatul alegerilor și formarea guvernului. Astfel, participarea la vot se rezumă la alegerea unui set de politici potențiale care pot fi alterate în cadrul procesului de negociere pentru formarea guvernelor. O primă sursă de incertitudine
Competenţa politică în România by Şerban Cerkez () [Corola-publishinghouse/Science/796_a_1566]
-
limitează alternativele disponibile. Un alt tip de problemă care afectează rata de participare este cauzat de frecvența organizării alegerilor . Alți factori instituționali relevanți care influențează competiția politică și comportamentul actorilor sunt: sistemul electoral, cel de partide, regulile de formare a executivelor și lipsa legăturii directe între rezultatul alegerilor și formarea guvernului. Prin urmare, prezumția principală pe care mă voi baza este că participarea la vot se rezumă la alegerea unui set de politici potențiale care pot fi alterate în cadrul procesului de
Competenţa politică în România by Şerban Cerkez () [Corola-publishinghouse/Science/796_a_1566]
-
iar locurile deținute în Parlament sunt atuuri în negociere (McDonald și Budge, 2005). Formarea guvernului este un proces care se desfășoară ulterior votului și poate altera eventualul set de politici care a obținut sprijinul votanților. Majoritatea deciziilor sunt luate de executiv, care este principalul actor în proiectarea politicilor. Guvernul poate apela la mijloace precum asumarea răspunderii, adoptarea ordonanțelor de urgență sau solicitarea unui vot de încredere. În aceste condiții, el poate deveni un actor monopolist în stabilirea agendei (Tsebelis, 2002). Astfel
Competenţa politică în România by Şerban Cerkez () [Corola-publishinghouse/Science/796_a_1566]
-
atât de mulți adversari (p. 65) ? O schimbare radicală de mentalitate nu este deci posibilă decât într-un alt tip de societate. Bazată pe proprietatea particulară și pe individ, cu responsabilități legale precise, administrate de o justiție separată efectiv de executiv. Adică exact ceea ce nu există încă în sistemul politic actual. Cartea Alinei Mungiu, cu adresă politică manifestă, foarte severă cu insuficiențele opoziției actuale (în același sens și recentul său articol, Realpolitik 7), nu dă soluții. Numai le sugerează. Un mesaj-model
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
literatură existentă pe tema tipologiilor democrației. Se poate aminti, în treacăt, tradiționala clasificare care se centrează pe instituțiile guvenamentale și care face distincția între: democrații prezidențiale, caracterizate prin alegerea directă a șefului de stat și prin competențe autonome ale conducerii executivului - care nu depind de parlament (Statele Unite ale Americii); democrații parlamentare, în care, în schimb, șeful statului este o figură prevalent reprezentativă și executivul se bazează pe votul de încredere al parlamentului (Marea Britanie, Germania sau Italia); democrații semiprezidențiale (a se vedea
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
între: democrații prezidențiale, caracterizate prin alegerea directă a șefului de stat și prin competențe autonome ale conducerii executivului - care nu depind de parlament (Statele Unite ale Americii); democrații parlamentare, în care, în schimb, șeful statului este o figură prevalent reprezentativă și executivul se bazează pe votul de încredere al parlamentului (Marea Britanie, Germania sau Italia); democrații semiprezidențiale (a se vedea Duverger, 1978) pentru a descrie țări ca Franța, Finlanda, Portugalia și altele, în care președintele este ales direct prin sufragiu universal (ca și
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
majoritar bipartid și un guvern alcătuit dintr-un singur partid, sistem care este caracterizat ca fiind autonom. Asocierea instituțiilor prezidențiale cu un sistem electoral majoritar cu un sistem bipartid și un guvern cu un singur partid și cu autonomie a executivului în raport cu puterea legislativă poate da naștere unui model majoritar "divers". Aceasta înseamnă că o societate civilă puternică și independentă stabilește granițele unui edificiu instituțional capabil să asigurare un proces decizional mai eficient. Alte două modele relevante sunt democrația plebiscitară și
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
se inspiră în privința "formelor" instituționale din două principii, care pot fi "pure" sau "mixte": principiul majorității și cel al consensului. Aceste două principii influențează toate dimensiunile relevante dintr-un regim democratic, care pot fi grupate în două categorii: unul privind executivul și partidele și celălalt privitor la structura "federală" sau "unitară" a sistemului. Primul set (guvenul și partidele) include următoarele: 1) guvernul monocolor sau de coaliție; 2) executivul sau legislativul și echilibrul dintre cele două puteri; 3) numărul de partide și
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
dintr-un regim democratic, care pot fi grupate în două categorii: unul privind executivul și partidele și celălalt privitor la structura "federală" sau "unitară" a sistemului. Primul set (guvenul și partidele) include următoarele: 1) guvernul monocolor sau de coaliție; 2) executivul sau legislativul și echilibrul dintre cele două puteri; 3) numărul de partide și caracteristicile sistemului de partide; 4) sistemul electoral majoritar sau de reprezentare proporțională; 5) structura pluralistă sau neo-corporatistă a grupurilor de interese. Al doilea set (structura unitară/federală
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
parlamentară; existența unor forme exclusive de democrație reprezentativă (absența mecanismului de consultări directe). Cele mai relevante atribute ale celui de-al doilea model, modelul consensual, sunt: guverne formate din mai multe partide și coaliții mari; separarea formală și informală a executivului de legislativ până la atingerea unui echilibru între cele două puteri; bicameralism simetric și o posibilă supra-reprezentare a minorităților; sistem multipartid cu diverse dimensiuni conflictuale relevante care se adaugă la diviziunea dintre dreapta și stânga (de exemplu: religia, diferențele dintre centru
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
deosebim crize ce evoluează în (cel puțin) două sensuri empirice: a) paralizarea funcționării (sau funcționarea deficitară), pe baza normelor existente, a unor structuri, mecanisme sau procese cruciale ale regimului (de exemplu, crize guvernamentale), ca și pe cea a raporturilor legislativ/ executiv sau dintre alte structuri, proprii fiecarui tip de regim, birocrație sau magistratură; b) funcționarea deficitară a relațiilor dintre societate și partide (sau grupuri), dintre partide și diferite structuri ale regimului democratic; astfel, în aceste cazuri, cererile formulate de societatea civilă
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
cu rezistență mică (în democrațiile articulate, dar cu resurse guvernamentale scăzute), în timp ce sistemul pluralist va fi apărat eficient în sistemele politice cu structuri guvernamentale mai puternice. Apar și diferențe semnificative de sincronizare în cea ce privește introducerea controlului parlamentar asupra executivului. În această privință se poate vorbi de două modele (aflate la doi poli opuși) ale unui posibil continuum: modelul englez, de care se apropie Belgia, Țările de Jos și Norvegia, caracterizat de introducerea principiului de "responsabilitate" înaintea celui de "extindere
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
pentru rezolvarea problemei în contextul unei structuri recunoscute ca delegitimată sunt puse în timpul instaurării, prin epurări ale personalului militar sau chiar prin proceduri penale. În toate celelalte cazuri, chiar dacă în timpul consolidării pot există tentative de lovituri de stat, liderii din executiv optează pentru activarea unor politici care satisfac interesele armatei (mai bune condiții de salarizare, modernizarea armamentului și altele) și se evită ingerința în activitatea internă a instituției (promovări, pensionări etc.). Succesul deplin al consolidării se reliefează atunci când elita civilă derulează
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
societatea civilă. Acest lucru se aplică și în cazul unei ancorări mai slabe, cum ar fi cazul Spaniei. Combinația dintre un sistem electoral care reduce reprezentarea, o disciplină puternică în interiorul partidelor, regulamente parlamentare favorabile partidelor, norme constituționale care susțin dominația executivului față de parlament, un rol central atribuit partidelor (în democrație) organizare de alegeri și un leadership "puternic" (socialist) - toate acestea explică poziția crucială a elitelor partidului în procesul de consolidare spaniol. Partidelor politice și organizațiilor de partid li se adaugă celelalte
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
dimensiuni. Această categorie de indicatori este strâns legată de democrațiile consensuale (privind, mai ales, relația dintre guvern și partide). Rezultă că asemenea democrații, caracterizate prin guverne formate de mai multe partide și coaliții largi, cu separare formală și informală între executiv și legislativ, cu sistem multipartid cu probleme conflictuale importante, sistem electoral proporțional și structuri neocorporatiste, sunt mult mai clar definite prin calitatea lor. Motivele care explică această corelație sunt simple. Înainte de toate, cel puțin în sens abstract, democrațiile care se
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
Mont Pèlerin ținute la Nairobi, Kenya. 77 Banca centrală a Statelor Unite ale Americii (n. tr.). 78 Act legislativ adoptat în iunie 1933, ca parte a măsurilor "New Deal" inițiate de președintele Franklin Delano Roosevelt pentru a combate efectele Marii Crize, care autoriza executivul SUA să reglementeze și să cartelizeze industria, printr-un așa-numit "cod de bună conduită", și relațiile de muncă. El a autorizat, de asemenea, inițierea unor vaste lucrări publice cu scopul de a crea locuri de muncă pentru lucrătorii șomeri
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]