8,741 matches
-
el ceea ce eu am început. Puținul pe care eu l-am început. Abia atunci, poate, eu voi deveni punctul visat, râvnit. Locul de unde un altul va începe drumul, își va urma și el coborârea întru Luminare. Am fost, totuși, un ins al crâșmelor, al pașilor hălăduind fără țintă și hotar, al frunzelor risipite doar de frumusețea toamnelor care tot vin. Acum, ajuns aproape de acest capăt de viață, îmi place să-l preiau pe cel ce am fost cândva, să-l preumblu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
la două mese în fața mea, tot lângă fereastră. Ester stătea cu spatele la mine. Îi vedeam doar fața lui Fălcuțanu. Același chelner îi servea. Părea că se cunoaște cu Fălcuțanu. Chiar și cu Ester. Glumea, roia în jurul lor cu acea familiaritate a insului deprins cu toanele și micile secrete ale clienților. Inițiat în acele banale taine dintre un bărbat și o femeie care vin pentru a nu știu câta oară la același restaurant, stau la aceeași masă, aleg și comandă după același meniu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de păianjen te-nvăluie, transformând enervarea incipientă în sentiment al zădărniciei, al neputinței. Mai cumplit decât supunerea față de destin e sentimentul acesta vâscos că timpul tău, clipele tale se duc aiurea din lenea unor slujbași, mânuitori sau mai știu eu ce inși. Plictisul lor ți se transmite, otrăvitor, paralizant. Câte mii, sute de mii de ore n-am pierdut astfel, stând și așteptând în gol în Bibliotecă. Stare amorfă când simt dobitocia Lumii cum se-așază în mine. Sunt furios, uneori. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ăsta nenorocit al neamului care cere mereu plocoane. Să dăm și să primim fel de fel de peșcheșuri. Știu că am acest infect rânjet al slugii care așteaptă ciubuc. Mi-l înfrânez din pură convenție culturală, dându-mi aerul de ins integru. De câte ori nu m-am lăsat miluit, totuși, cu scuza că așa-i tradiția, să nu refuzi sau să jignești omul care-ți dă. Și alte baliverne. Geme în mine neamul de milogi. Educația a încătușat doar instinctul. El se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nu poți crea fără să ai masa asigurată din belșug, patul cu lenjerie curată, una sau mai multe femei în el și toate celelalte. Știu că omul este o ființă de scris, și nu de trăit. Omul se trăiește în inșii anonimi, anodini, în gloata scurgându-se în neștire pe Bulevard, intrând în prăvălii, bând în crâșme, așteptând în stații venirea autobuzelor sau troleibuzelor. Omul este făcut să trăiască, nu să scrie. Arta nu are nimic de-a face cu omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o zi, pe la prânz, după ce discutasem cu unul dintre acești bătrânei, când să ies din prăvălie, m-am simțit luat de braț și cineva mi-a spus: „Nu vreți să mergeți puțin în Cișmigiu? Nu vă grăbiți, cred“. Era un ins fără culoare, fără duh. Am dat să mă desprind de strânsoarea lui. Credeam că este homo. Eram atent la astfel de indivizi, după ce o pățisem cu unul la „Cireșica“. „Doar pentru o discuție“, a precizat insul. Ieșiserăm în stradă. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
grăbiți, cred“. Era un ins fără culoare, fără duh. Am dat să mă desprind de strânsoarea lui. Credeam că este homo. Eram atent la astfel de indivizi, după ce o pățisem cu unul la „Cireșica“. „Doar pentru o discuție“, a precizat insul. Ieșiserăm în stradă. A scos un carnețel și mi l-a fluturat pe sub nas, recomandându-se „...ache de la Interne“. Nu mai aveam ce spune și l-am urmat. N-are rost să insist în descriere. Un consum inutil de vorbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și slujbași. S-or fi schimbat, poate, regulile în ultimul timp, de când nu mai beau... Îmi pare rău de dimineața pierdută, chiar dacă citesc altceva. Scriu aceste rânduri și mă las toropit de molcomul răsfăț al gândului că am devenit un ins moral, desprins de patima beției și care, iată, poate fi mâhnit din cauza unui bețivan. Mâhnirea mea este, de fapt, un zâmbet solidar, de peste timp și vreme, trimis celui ce eram de cel ce sunt peste prezența celui care, după zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
urmărind totuși du-te-vino-ul fostului. Se-așază în cele din urmă pe o bancă, resemnat. Nu-mi dau seama de ce mă îndârjesc în a-l ignora. Nu am nimic cu el, nu mi-e nici simpatic, nici odios, nici măcar indiferent. Un ins târând o biografie falsă, la fel de păcătoasă ca și a mea. Probabil, impulsul de a-l ignora vine din acea tembelă pornire - nu numai a mea - de a mă feri din calea cunoscuților din bloc, vecini indiferenți, sau de a-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
țâfnoasă și de lihnită ca și acum. Anii scurși n-au îmblânzit nimic, n-au cizelat nimic. De aici și ezitarea mea. Lunga mea așteptare până a publica ceva. M-am îndoit permanent dacă eu am caracter. Dacă sunt un ins moral. Dacă pot urma, cât de cât, o minimă conduită morală. Desigur, erau gânduri copilărești. Un fel de joacă de-a însăilatul unor convingeri sau judecăți etice. Târziu de tot am înțeles că nu poți fi moral pe bucățele, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
secția. Câțiva bătrânei, care țineau cu tot dinadinsul să fie primii la vot, formaseră obișnuita coadă. Mi-era frig. Era o dimineață de toamnă geroasă. Frigul venea, mai ales, dinspre partea dreaptă, îmi biciuia piciorul până sus, spre șold. Un ins, cu o față de om pus pe fapte mari, se preumbla prin dreptul cozii. Din când în când îi șoptea câte ceva unui bătrânel. Chiar îi arăta, ca într-o pantomimă, câteva gesturi rapide. Mâna dreaptă sus, apoi la piept, capul întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
îi arăta, ca într-o pantomimă, câteva gesturi rapide. Mâna dreaptă sus, apoi la piept, capul întors spre stânga, cu un zâmbet cât mai larg. La un moment dat a strigat scurt: „Paulică, vino cu șoimu’!“. A apărut un alt ins, cu un copilaș de mână. Cei doi au venit drept spre mine. „Toarșu’ - mi-a spus cel care-l chemase pe Paulică - vă rog io, mă-nțelegeți, se face reportaj filmat în direct la televizor, ziceau că vine la opt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Mă gândeam dacă nu am probleme cu circulația. Nu s-a întâmplat nimic. Am intrat. Am votat în cabină cu șoimul în cârcă. Ajunși la urnă, copilul s-a aplecat cum trebuie, rămânând cu buletinele în mână, rânjind patriotic. Trei inși filmau de zor. O femeie de lângă urnă a dat să-l sărute pe copilaș. Înaintând spre noi, s-a oprit deodată locului și a rămas cu privirea țintuită pe șoldul meu drept. Instinctiv m-am uitat și eu într-acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să-l mai și scrii. Este deja gata scris. Textul s-a revărsat peste el, l-a încheiat. Un text ca o mâzgă, e drept. Pot fi și astfel de texte, într-adevăr. Când Lumea se revarsă dintr-odată peste ins, azvârlindu-l gata creat. Așa apar fanfaronii, închipuiții, inșii fără zbucium și frământări. Cei care cred că sunt meniți a găsi întotdeauna soluțiile, gata oricând a arăta direcția spre care trebuie să alerge nația. Cei care sunt convinși că fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Textul s-a revărsat peste el, l-a încheiat. Un text ca o mâzgă, e drept. Pot fi și astfel de texte, într-adevăr. Când Lumea se revarsă dintr-odată peste ins, azvârlindu-l gata creat. Așa apar fanfaronii, închipuiții, inșii fără zbucium și frământări. Cei care cred că sunt meniți a găsi întotdeauna soluțiile, gata oricând a arăta direcția spre care trebuie să alerge nația. Cei care sunt convinși că fără analizele lor viața nu și-ar mai găsi tiparele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și dacă vor fi fiind: aceea a ascunsului tău în pagina de carte. A închiderii tale în ficțiunea unui altuia. A mărturisirii printr-un narator închipuit, construit după reguli și jocuri textuale. Scriind, nu faci decât să-ți dovedești neputința insului scris care ești. Neputincios de a ieși din text, închipui alte și alte texte, în speranța chinuitoare că, poate, cândva, într-unul din ele, te vei regăsi. Vei regăsi o servietă pierdută. Vei găsi niște blestemate de chei care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fost îmbibat de frică, de spaime și de mâlul ticăloșiilor de tot felul. Un timp al dosarelor. Din fragedă pruncie am fost crescuți în teama de dosarele întocmite mereu de o forță nevăzută, în numele unei puteri din neguri, ținute de inși care, prin însuși faptul că aveau acces la dosare, deveneau stăpâni atotputernici, cu drepturi zeiești asupra destinelor unor chinuiți, terorizați și îndobitociți de frică, oameni oarecari. Comunismul ne-a îngenuncheat și ne-a ticăloșit nu prin cine știe ce ideologie, nu prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Ținute mereu în secret de contabili (de ce tocmai de ei?), cu înscrisuri misterioase, greu de pătruns în taina lor, deși acolo, în fond, este toată povestea anilor tăi de muncă. Poate pentru că întotdeauna s-a dorit și se dorește ca insul să nu uite că este legat de un odgon, la capătul căruia un altul îi hotărăște pașii, întotdeauna alți pași decât cei ai libertății despre care este silit să se extazieze că și-o recapătă periodic. Câte vieți nenorocite aiurea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ai libertății despre care este silit să se extazieze că și-o recapătă periodic. Câte vieți nenorocite aiurea, din tembelism contabilicesc, din încrâncenarea de a transforma un simplu carnet maroniu, cartea de muncă, în semn al puterii și al supunerii insului mereu atârnat de un înscris oarecare, al unui altuia. Printre alte nenorociri inventate de comunism a fost și teroarea cărților de muncă, ținute sub oboroc de contabili și cadriști de tot felul. Misterioși, cu puteri oculte, conspiratori ai unei ordini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
un înscris oarecare, al unui altuia. Printre alte nenorociri inventate de comunism a fost și teroarea cărților de muncă, ținute sub oboroc de contabili și cadriști de tot felul. Misterioși, cu puteri oculte, conspiratori ai unei ordini obscure, pentru ei insul nu a fost niciodată nimic mai mult decât un paragraf dintr-o lege sau instrucțiune oarecare. Pentru ei viața nu-i decât un șir de cifre, cu partide, intrări și ieșiri, iar însăși moartea nu este decât o banală radiere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în buzunar. Chiar el, Marele Cenzor, despre care discutasem cu Ester, cândva, în zăbava clipelor îmbrățișate, cu gândurile parcă plecate din noi în plutiri pe fascinantele aripi ale fluturelui dăruit de Ghidale. Urca Marele Cenzor în înserare, dinspre Splai. Un ins de fum și ceață, într-un costum verzuliu, în carouri, cu un fel de odgon atârnat de brațul stâng. Se oprea la Plăcintăria din dreptul gangului care dădea în curtea interioară, unde fusese cândva redacția ziarului la care lucrase și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nu spui aimstori“. Cinefil înrăit, directorul meu își presăra întotdeauna finalurile de muștruluială cu replici din filme celebre. Să nu-i mai poți replica tu, strivit de-atâta filmografie. Nu l-am găsit menționat pe Trombă printre cenzorii de atunci. Inși, de altfel, simpatici, din câte am putut constata din acele însemnări. Cam boemi, cam neglijenți, chiulangii adeseori, căutând mereu să-și fenteze șeful care, la rândul lui, încerca să mai atenueze dispozițiunile superiorilor săi, de multe ori pline de ridicol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
atenueze dispozițiunile superiorilor săi, de multe ori pline de ridicol sau de neînțeles. Oricum, cu mesaj abscons unui cititor de după patru-cinci decenii, dacă nu și mai mult, de la consumarea faptelor. Un univers, acela al cenzurii, la urma urmei, grețos. Al inșilor duplicitari, siliți să slujească unui regim pe care-l vedeau găunos și totuși trebuiau să-l apere, cultivând minciuna. O duplicitate nu numai a lor, desigur, dar cultivată de ei, șlefuită de ei și transmisă, prin fel și fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Instinctiv îmi era silă de turnători, ori de ce fel ar fi fost, și de cenzori și de tot mecanismul lor, deși, atunci când îl ascultam pe Trombă, nu știam mai nimic despre toate acestea. Îmi era pur și simplu silă de insul acela, de zelul lui de a povesti fel și fel de întâmplări, cu acel aer superior, de șmecher atoateștiutor care credea că de el a depins cutare și cutare faptă, o intrigă anume sau chiar, culme a neroziei, un anume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
găsită la Anticariatul de pe Bulevard, de peste drum de „Gambrinus“. Fotografiam, fascinat de aparatul primit, într-o frenezie a descoperirii Lumii. Am început cu o țigăncușă de cinci-șase ani care venea și cerșea la „Colombo“. Banii îi lua taică-su, un ins șchiop care pândea de pe trotuarul vecin, din dreptul C.E.C.-ului, devenit mai apoi restaurant „Havana“. De la fetița aceea am început să fiu atent la amărâții de pe Bulevard. Le-am făcut fișe. Cu unii chiar am discutat, iscodindu-i de-ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]