9,535 matches
-
cumpărate de grecul Grigore Monteoru, care și-a luat apoi și numele localității drept nume de familie; acesta a exploatat cu succes zăcămintele de petrol, după care a folosit câștigurile pentru a finanța investiția într-o stațiune turistică. În perioada interbelică, la Monteoru s-a dat în folosință o mină de petrol unicat în Europa la acea vreme. Stațiunea a avut perioada de glorie până la al Doilea Război Mondial, fiind distrusă după instaurarea regimului comunist și confiscarea proprietății. În anii 1970
Sărata-Monteoru, Buzău () [Corola-website/Science/301039_a_302368]
-
stațiunea fiind moștenită de ginerele său doctorul Constantin Angelescu și soția sa Virginia Monteoru, precum și de cealaltă fiică a sa Elena. (cei doi fii ai săi, Grigore și Gheorghe, au murit înaintea tatălui lor). Cazinoul, clădirea-simbol a stațiunii în perioada interbelică, a fost terminat în 1900 și a costat o jumătate de milion de franci. La 1901 dicționarul geografic alcătuit pentru județul Buzău de Basil Iorgulescu și inclus în cel național întocmit de George Lahovari, consemnează că Monteoru era o comună
Sărata-Monteoru, Buzău () [Corola-website/Science/301039_a_302368]
-
Châtel Guyon. Studiile sale au fost publicate în revista Institutului și au fost prezentate la diferite conferințe. Pe baza acestor date, dr. A. Theohari a stabilit indicațiile terapeutice ale acestor ape în afecțiunile tubului digestiv și anexelor acestuia. În perioada interbelică, s-a înființat la Monteoru singura mină de petrol de la acea vreme din Europa, rămasă încă unicat pe continent, de unde se extrăgea petrol prin galerii subterane de la o adâncime de . Lucrările la mină au început în anul 1925 și au
Sărata-Monteoru, Buzău () [Corola-website/Science/301039_a_302368]
-
izvoare este în general mic, iar pe dreapta pârâului gradul de mineralizare este foarte redus și debitele sunt minore. Datorită debitelor mici și mineralizării cu gard mare de variație, exploatarea economică a surselor a necesitat foraje și puțuri (în perioada interbelică se utiliza „Puțul lui Duică” - debit peste 3 l/s și 120 m adâncime). În 1961 Institutul de Balneologie din București a executat pe versantul din stânga al văii foraje la 125-180 m adâncime, din care s-au obținut debite mai
Sărata-Monteoru, Buzău () [Corola-website/Science/301039_a_302368]
-
de la Constantin I. Satul Bănia a aparținut începând cu anul 1876 de Comitatul Caraș-Severin din Regatul Ungariei, apartenență ce se încheie în anul 1920, odată cu semnarea Tratatului de la Trianon, tratat ce prevedea stabilirea frontierelor Ungariei cu vecinii săi. În perioada interbelică localitatea va face parte din zona administrativ-teritorială ajudețului Caraș. Evoluția paleogeografică (în timp) a reliefului o legăm de evoluția Munților Almăjului, a Munților Semenic și a Depresiunii Almăjului. Odată cu ridicarea Munților Carpați se ridică și Munții Almăjului. Acest proces are
Bănia, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301069_a_302398]
-
încăput pe scena clubului din Oțelu Roșu. A fost cea mai mare formație de dansuri pe care a prezentat-o Borlova, cu dansuri absolut autentice. Zărie Tăfăragă a fost instructorul primei formații de dansuri mixte din Borlova. Era înainte de perioada interbelică. Înainte de această formație mixtă, a mai existat, după memoriile învățătorului Boșcai Nistor o formație de călușari, pe la început de secol, un joc de sorginte romană, iar după formația de dansuri condusă de Zărie Cocie, cea care a făcut turnee la
Borlova, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301072_a_302401]
-
Siret, în partea de centru a raionului . Are o suprafață de 5,80 km² și o populație de locuitori, preponderent ucraineni, dar există și o comunitate importantă de români. Prima mențiune documentară a orașului este din anul 1448. În perioada interbelică, acest oraș a fost reședința județului Storojineț din Regatul României. Ziua orașului se sărbătorește în a treia duminică din luna mai. Prima mențiune a localității Storojineț are loc pe vremea lui Alexandru cel Bun (1400-1432), care a pus sub ascultarea
Storojineț () [Corola-website/Science/301068_a_302397]
-
erau organizate în oraș în zilele de 22 iunie și 28 august. Ca instituții de învățământ, menționăm Liceul "Regele Ferdinand I", 5 școli primare și 1 grădiniță de copii. În oraș se tipărea "Buletinul oficial al județului Storojineț". În perioada interbelică, ființau în oraș mai multe instituții culturale (un cămin cultural al Fundației Culturale Regale "Principele Carol", Societatea "Unirea", Societatea "Iancu Flondor", Societatea Arcășească "Dragoș-Vodă", Societatea Culturală germană, Societatea culturală evreiască "Sion", Biblioteca "Soare Răsare", Cabinetul de lectură polon "Czetalnia Polska
Storojineț () [Corola-website/Science/301068_a_302397]
-
calitate își va depune semnătura pe actul istoric de la Alba Iulia la 1 decembrie 1918. Comuna Bozovici și locuitorii ei au sărbătorit, cu mare bucurie și emoție, actul de la 1 decembrie 1918 și evenimentele care l-au urmat. În perioada interbelică comuna Bozovici a avut un reprezentant pe scena politică românească. Acesta a fost Iancu Conciatu, ca membru în Partidul Național Liberal, a ajuns deputat în Parlamentul României, la alegerile din 1922 și 1927, reușind să facă lucruri bune și pentru
Bozovici, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301073_a_302402]
-
au fost școliți la Budapesta. Pe raza comunei sunt și în prezent așezările "sezoniere", în termeni locali colibe care servesc exclusiv la creșterea animalelor. Multe din aceste așezări sunt acum în stare avansată de degradare, fiind și părăsite. În perioada interbelică erau și așa numitele "colibe mutătoare", folosite de ciobani și în general crescătorii de vite. Dacă în deceniile trecute, aceste colibe aveau tendința de a se permanentiza, acum la început de mileniu trei, nu mai prezintă același interes din partea localnicilor
Bozovici, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301073_a_302402]
-
localnicilor. Un motiv este faptul că tinerii nu sunt atrași de acest fel de viață, nici măcar temporar. Domeniile principale de activitate care au marcat întreaga evoluție economică a localității sunt: Îndeletnicirile meșteșugărești au existat dintotdeauna la Bozovici, dar în perioada interbelică se ridică la statutul de meserii. Pentru o populație care practica intens agricultura, era nevoie de fierari, rotari, potcovari, cojocari, curelari, opincari, măcelari, croitori. În afară de aceste meserii mai erau la Bozovici tâmplari, dulgheri, zidari, lăcătuși, tinichigii, vopsitori, pantofari, brutari, cofetari
Bozovici, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301073_a_302402]
-
nevoie de fierari, rotari, potcovari, cojocari, curelari, opincari, măcelari, croitori. În afară de aceste meserii mai erau la Bozovici tâmplari, dulgheri, zidari, lăcătuși, tinichigii, vopsitori, pantofari, brutari, cofetari, turtari. În afară de aceste exemple, au fost oferite și altele de către Franz Spravil, pentru perioada interbelică: ceasornicari, curelar de harnașamente, fotograf, croitorie țărănească, morar, moară cu energie electrică, cârciumari, căldărar, potcovar, sticlar, farmacist, comercianți, dogari, frizeri, avocați, pietrari pentru monumente funerare, proprietari de cazane pentru țuică. Diversitatea acestor meserii arată faptul că localnicii se orientau după
Bozovici, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301073_a_302402]
-
anului 1900 erau din bârne de lemn, pe fundație de piatră, tencuite și văruite. Majoritatea erau alcătuite dintr-un hol numit "tindă", unde se afla vatra focului, și două camere de locuit de o parte și de alta În perioada interbelică a început construcția de case din cărămidă arsă, acoperite cu țiglă, astfel încât prin anii '80 nu mai existau case din lemn decât ca o anexă la casa nouă. Fiecare casă are cel puțin două camere la stradă, intrare cu poartă
Mâtnicu Mare, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301089_a_302418]
-
din familia de învățători Blebea) Folclorist Autoare de lucrări cu tematică folclorică și etnografică: "Pași spre sacru, Magia darului, Valori identitare în Dobrogea, Sărbători și obiceiuri" Eugenia Sincan Profesor filolog Inspector în Ministerul Învățământului. Valeriu Rosculeț Medic renumit în perioada interbelică Cleo Nicoleta Roșculeț Medic, Doctor în Științe medicale, Institutul Matei Balș Cultul eroilor Având o populație numeroasă, satul Plevna a contribuit la cele două Mari Războaie cu un număr apreciabil de ostași, căzând eroic în luptă un număr de 77
Plevna, Călărași () [Corola-website/Science/301123_a_302452]
-
folosit resursele locului, s-a preocupat de unele activități meșteșugărești, comerciale și de servicii. Toate acestea s-au împletit și au dat naștere unei dezvoltări specifice, localitatea Independența ajungând una dintre cele mai importante așezări rurale din județ, în perioada interbelică fiind și centru administrativ al plășii Siret (mai tarziu, Independentă). Activitățile economice preponderent întâlnite sunt: Agricultură: Cultură grâului, a secarei, orzului, ovăzului, porumbului, sfeclei de zahăr, lucernei și a vitei de vie 9, creștere animalelor (porcine, păsări), apicultură Industrie extractiva
Comuna Independența, Galați () [Corola-website/Science/301214_a_302543]
-
cercetările s-ar putea să aducă la lumină unele resurse. Depozitele sedimentare oferă materiale de construcții formate din nisipuri și pietriș. Pădurile au contribuit și în acest sens amintim că pe Siret a existat o fabrică de cherestea în perioada interbelică care folosea atât lemnul din localitate cât și cel dus cu plutele. Pădurea Cuhalm care se întindea pe o lățime de 5-7 km astăzi a rămas doar în lungul Șiretului pe o lungime de 2km. Pânzele de apă captivă a
Comuna Ivești, Galați () [Corola-website/Science/301215_a_302544]
-
devine o stație telegrafica pe relația București-Galați-Ivești-Tecuci-Iași. Din acceași perioadă era și o stație de poștalion. De prin 1890 Iveștiul a fost racordat la telefonie. Între anii 1930 și 1971, Iveștiul a avut o rețea proprie de radio. În perioada interbelică, a avut două ziare:«Vocea săteanului tecucean» și «Biruința săteanului » Din deceniului 8 al secolului XVIII, târgul Ivești a avut iluminat public. Din 1919 s-a introdus electricitatea. Așezarea deosebit de favorabilă, soluri bogată, resurse de materiale de construcții au atras
Comuna Ivești, Galați () [Corola-website/Science/301215_a_302544]
-
de orașul Urziceni și 40 de km. față de față municipiul Slobozia . Prima mențiune se face la data de 22 august 1898 cînd se naște primul copil în cătunul Sfântu Gheorghe, aparținând de comună Fundu Crasani, plasa Baltă Ialomiței, județul Ialomița (interbelic). Acest copil era o fetiță pe nume Maria, fiica lui Vasile, 34 ani și Râdă Gheorghe, 20 ani. Numele satului Sfântu Gheorghe, vine de la terenul rezervat pentru construirea să, ce aparținuse până la exproprierea Eforiei, Spitalelor Civile "Sfântu Gheorghe" din București
Sfântu Gheorghe, Ialomița () [Corola-website/Science/301251_a_302580]
-
Banatului cu România, administrația maghiară a numit satul "Bolgartelep", adică "colonia bulgară", nume tradus apoi de administrația românească. Tot în această perioadă, au început să se stabilească tot mai mulți maghiari și în mai mică măsură, germani. Spre sfârșitul perioadei interbelice, bulgarii îi depășeau la număr cu puțin pe maghiari. După al doilea război mondial , maghiarii au devenit chiar majoritari. De atunci însă, populația satului a cunoscut însă un declin dramatic. În 1910 avea o populație de 714 bulgari. În 1930
Colonia Bulgară, Timiș () [Corola-website/Science/301351_a_302680]
-
a fost alipit de județul Torontal, de care a aparținut până la unirea Banatului cu România. În această perioadă de administrație austro-ungară, a purtat esențial același nume, "Dinyas", cu mici modificări. Biserica ortodoxă sârbească a fost construită în 1835. În perioada interbelică a purtat pentru scurt timp numele "Săliște", de la "Seliște" - numele pe care îl purta locul unde s-au așezat sârbii la întemeierea satului. Între 1951-1956, din Diniaș au fost deportate în Bărăgan 167 de persoane. Satul a fost în trecut
Diniaș, Timiș () [Corola-website/Science/301356_a_302685]
-
jumătate din sat. Iecea Mică a fost un sat șvăbesc în toată puterea cuvântului. Foarte puțini reprezentanți ai altor etnii s-au stabilit aici. Caracterul exclusiv german s-a păstrat până la al doilea război mondial, nefiind influențat de administrația românească interbelică. O dată cu războiul, unitatea demografică a germanilor se sparge, din diferite motive: încorporarea în armata germană și moartea pe front, persecuțiile politice care au urmat, deportările în Siberia, refugierea în Germania, etc. După instalarea sistemului comunist, numărul germanilor din România în
Iecea Mică, Timiș () [Corola-website/Science/301369_a_302698]
-
o majoritate absolută a populației de țigani. Prima atestare documentara a localității datează din anul 1448, cu numele de "Magora". În trecut, Măguri a fost o așezare pur românească. La aceasta s-a atașat cătunul "Țigani", cătun care în perioada interbelică numără 30-40 de familii de țigani.In anul 1941 romi care locuiau în zona Pereu au fost obligați să se mute în vatra satului Sandalac deoarece locul din Pereu a fost achiziționat nestiindu-se prin ce formă de un chiabur
Măguri, Timiș () [Corola-website/Science/301377_a_302706]
-
aici locuiau și câțiva sârbi, dar aceștia fie au plecat, fie în parte s-au românizat. Acest lucru se cunoaște și din faptul că numele satului a fost sârbizat: Mali Szecsan (Secianul Mare) și Veli Szecsan (Secianiul Mic). În perioada interbelică făcea parte din plasa Vinga, județul Timiș-Torontal.
Seceani, Timiș () [Corola-website/Science/301396_a_302725]
-
județul Hunedoara. Conscripția de la 1717 arată că Zoraniul avea 30 de case și făcea parte din districtul Făgetului. Pe harta contelui Mercy de la 1723, apare cu numele de Sorany, iar pe harta din 1761 cu numele de Soran. În perioada interbelică aparținea de județul Severin, plasa Margina.
Zorani, Timiș () [Corola-website/Science/301412_a_302741]
-
și a unei școli germane. Variașul a fost locuit în principal de 3 naționalități. Fiecare naționalitate avea „propria” stradă. Se vorbea în Variaș despre „ulița valahă” (a românilor) și de „ulița sârbă”. Cea germană se numea „ulița centrală”. În perioada interbelică Variașul a făcut parte din Plasa Periam, județul Timiș-Torontal. Autoritățile comuniste au deportat în iunie 1951 o sută de familii germane din Variaș în Bărăgan, după cum urmează: 46 de familii în Perieți, 32 de familii în Fetești și 22 de
Comuna Variaș, Timiș () [Corola-website/Science/301408_a_302737]