12,849 matches
-
fi al dracului de imposibil de suportat. Și asta nu pentru că face atât de multe pentru mine, ci pentru că i-aș simți lipsa ei, ca persoană. —Toți i-am duce lipsa. E o femeie fantastică. Fața lui Nick s-a luminat puțin. —Așa e, nu? Întotdeauna am știu asta, numai că nu m-am exprimat. În special, față de ea. Înainte să moară Caitlin, n-am mai apucat să-i spun tot ce aveam de spus și n-aș putea să îndur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
așezat pe marginea patului și s-a aplecat ca s-o sărute ușor pe frunte. —Apropo, Milly vine încoace cu Bill și cu Jenny, a spus el și s-a uitat la ceas. Trebuie să ajungă curând. Susan s-a luminat la față. — Abia aștept. Milly știe ce s-a întâmplat? Nick a clătinat din cap. Nu, i-am spus că amândoi suntem plecați cu serviciul. — Probabil se întreabă de ce n-am sunat-o. La gândul ăsta, fața lui Susan s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
să uite și ce se discutase în urmă cu doar câteva minute. Da, nu-ți aduci aminte? a insistat Nick, dând ochii peste cap către Susan, pe la spatele fetiței. Am făcut un plan pentru week-end-uri. Lui Milly i s-au luminat ochii. — Da, așa e, așa e! Fetița i-a sărit din poală și-a alergat pe partea cealaltă a patului, la Susan, aruncându-se entuziasmată peste pilotă. — E rândul tău! —Rândul meu? Susan era nedumerită. —E rândul meu să fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
mă ierte strămoșii mei, dar m-a cuprins o spaimă atât de cumplită, că am rupt-o la fugă de parcă mă urmărea însuși Saitan, demonul izgonit cu pietre. Și uite-așa, picioarele mele nu se mai opriră până nu se lumină de ziuă, iar în spatele meu nu se mai vedea nici urmă de marile dune. Am ajunsla casa fratelui meu, și vrerea lui Alah a fost ca el să se simtă mult mai bine, așa încât să poată asculta povestea nopții mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
că se putea lipsi de cei dragi cât timp ar fi fost nevoie; timp necesar ca să ducă la bun sfârșit ceea ce își propusese: să se răzbune pentru jignirea ce i se adusese. Mulțumi mai târziu că răsărise luna care îi lumină drumul, iar la miezul nopții zări în depărtare reflexele argintate ale unui sebhka, un fost lac sărat, imens, ce se întindea la picioarele lui ca o mare împietrită al cărei țărm opus nu se putea vedea. Se abătu spre nord
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
O prăjiturică? — Mulțumesc, dar n-aș vrea să vă deranjez. Souad se dusese deja la bucătărie cu farfuriile aproape pline - carnea era practic necomestibilă - și se întorcea cu un platou de prăjituri de casă la vederea cărora ochii nou-venitului se luminară. — Haide, sergent! râse ea. Că te cunoaștem. Le-am scos din cuptor acum două ore. O mână se îndreptă spre ele de parcă ar fi avut viață proprie, independent de voința stăpânului ei. Mă băgați în păcat, doamnă, recunoscu Ajamuk. Nevesti-mii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
locul potrivit: trei metri pătrați de pietriș mare, aproape complet înconjurat de mici stânci negre. Scoase hangerul și începu să scormonească în liniște, îndepărtând cu grijă nisipul, până săpă o groapă de lungimea unui om, adâncă de două palme. Se lumina de ziuă când intră în ea, și prima rază de soare alunecă peste pustiu când terminase să se acopere cu pietriș, lăsându-și descoperiți doar ochii, nasul și gura, care, în cele mai grele ceasuri ale dimineții și serii, aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
să-l caut. De acord, acceptă fără chef. în noaptea asta. — Acum! Ascultă sergent! replică, străduindu-se ca glasul să-i sune cât mai autoritar posibil. Eu comand aici. O să plecați pe înserat, și vreau să fiți înapoi când se luminează. E clar? — Foarte clar, domnule... — Și pentru dumneata, Ajamuk? Am auzit, domnule locotenent. — Saud? — O să trimit un om la căderea serii. — Atunci, de acord, conchise. Mâine vreau să mă întorc la Tidiken... M-am săturat de targuí, de căldură și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
sătura niciodată să-l admire, pentru că acele stele din nopțile liniștite erau, probabil, cele care îl ajutau să continue să fie mereu la datorie după o lungă zi de căldură, plictiseală și disperare. „Tuaregii înfig stelele în suliță ca să-și lumineze drumul cu ele...“ Era o frumoasă zicătoare din deșert, dar cine o născocise cunoștea bine acele nopți și acele stele și știa ce înseamnă să le admiri ceasuri întregi de atât de aproape. Trei lucruri îl fascinaseră pe când era copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
am nimic împotriva lor, adăugă. Nici împotriva ta. Făcu o pauză și spuse calm: — E bine să știi când câștigi și când pierzi. Tu ai pierdut. Locotenentul Razman încuviință cu un gest: — Ai dreptate, recunoscu. Am pierdut. Când s-o lumina, te duc la Sidi-el-Madia. Nu când s-o lumina. Acum! — Acum? se miră. Noaptea? — în curând răsare luna. — Ești nebun! exclamă. Și ziua e greu să mergi prin erg... Pietrele taie cauciucurile și rup axele. Pe întuneric n-o să înaintăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
o pauză și spuse calm: — E bine să știi când câștigi și când pierzi. Tu ai pierdut. Locotenentul Razman încuviință cu un gest: — Ai dreptate, recunoscu. Am pierdut. Când s-o lumina, te duc la Sidi-el-Madia. Nu când s-o lumina. Acum! — Acum? se miră. Noaptea? — în curând răsare luna. — Ești nebun! exclamă. Și ziua e greu să mergi prin erg... Pietrele taie cauciucurile și rup axele. Pe întuneric n-o să înaintăm nici un kilometru. Targuí-ul nu răspunse imediat. întinsese mâna și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
său zâmbi ușor. — Nu-ți face griji pentru el, spuse. E targuí, și nu există nimeni pe lume în stare să prindă un tuareg solitar în deșert. L-au trezit lumina și liniștea. Soarele pătrundea din belșug prin fereastra zăbrelită, luminând șirurile lungi de cărți și făcând scrumiera de alamă plină de mucuri să arunce sclipiri argintii, dar, în ciuda orei înaintate, nu auzi nici cel mai vag zgomot în curte și era sigur că nici nu sunase deșteptarea, ca în fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
om neînarmat. Adesea se întreba, fără să găsească un răspuns, pentru ce le lăsase Alah pe pământ. Se apropie de Abdul, care dormea adânc, respirând acum normal. îi dădu să bea din nou și apoi se așeză, așteptând să se lumineze de ziuă, gândindu-se la faptul că el, Gacel Sayah, va intra în istoria deșertului și în legendele sale ca primul om care a învins „pământul pustiu“ din Tikdabra. Și poate că, de asemenea, într-o zi se va ști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
de care depindea viața sa și a oaspetelui său, și se blestema pentru ignoranța lui și pentru că nu se simțea capabil să-l oblige, dându-i câteva picioare, să alerge pe acea întindere spre libertatea aflată la doi pași. Se lumină de ziuă. Alungă hienele și șacalii, dar vulturii continuau să vină cu zecile, pângărind cerul cu zborul lor funest, sfârtecând cu ciocurile lor puternice carnea celor doi oameni și a animalului care cu douăzeci și patru de ore în urmă erau încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și glasuri de pe lumea cealaltă, glasuri somnoroase, răsfrânte de ecoul a ceea ce părea o imensă peșteră goală. Scoase capul pe fereastră și se minună de înălțimea cupolei de fier și sticlă, ce părea și mai mare pentru că de-abia o luminau becurile livide și prăfuitele reclame luminoase. Pasagerii ce rămăseseră fideli lungii călătorii coborau acum cu geamantanele lor ponosite de carton și se îndepărtau cu pași obosiți, blestemând orarul absurd al acelui tren matusalemic, care ajungea întotdeauna la destinație cu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
de zi, să lași să treacă de la tine, și nici acum n-ar fi prea târziu. În locul tău aș căuta-o, nu m-aș lăsa până n-aș găsi-o ca să mă împac cu ea... Rafael se înfierbântase. Pe măsură ce se lumina de ziuă, devenea tot mai volubil. Milică îl știa cum e când apucă să-și dea drumul: un izvor nesecat de sfaturi, la care toata omenirea să se adape. Nu-l prea lua în seamă de obicei, dar de astă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
ajuns. Pe la zece o să intre, probabil, iarăși în apă. Și azi vor fi peste patruzeci de grade, așa încât va sta, ca și ieri, la umbră nemișcat, asudând, meditând și rugându-se să-i vină un gând salvator, Doamne Iisuse Hristoase, luminează-mă și întărește-mă. Ieși pe mal și se întinse pe iarba uscată, cu cămașa sub el în chip de cearceaf de plajă. Soarele încă nu pârjolește la ora asta. Se aude un zumzet slab de motor de mașină dinspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
trotuar printre oameni, ca și cum ar fi vrut să prindă autobuzul care tocmai oprise în stație, la douăzeci de metri în fața ei. Trecu de autobuz și parcă ar fi fugit pe un câmp, spre o lizieră de pădure. Privirea i se luminase intens și i se învăpăiaseră obrajii. Încetini pasul balansând din mâini, așteptând să i se liniștească respirația. Intră într-un butic aflat, ca și cabinetul de ginecologie, la parterul unui bloc cu zece etaje. Cumpără o franzelă și doi cârnați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
nu mai bea... Noi nu prea suntem obișnuiți cu băutura, se scuză Mirela musafirilor așezați turcește pe lângă măsuță. Mirela se învârte în jurul mesei, adunând sticlele goale și golind scrumierele, și spune c-o să mai facă o cafea, că acum se luminează de ziuă. E trei dimineața abia, și uite copiii ăștia cum dorm dezveliți în fotoliul-pat, și Rafael că lasă-i așa, nu-i vezi c-au transpirat? Zăpușeala dracului, și, după ce cade puțin pe gânduri, că ai tu dreptate până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
fi trebuit să-l cauți să vă împăcați, și Mirela, păi, de ce? După toate câte mi-a făcut nu-mi mai vine, iar frate-său, că, dacă ai interes la el cu copiii, merită să-ți calci pe inimă... Se luminează de ziuă și ei nu-și mai termină ciorovăiala îmbâcsită de fum de țigară peste masa plină de sticle și pahare, și până la urmă io n-am nici o treabă cu tac-tu și cu frate-tău, Mirelo, că noi oricum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
și pe criptocomuniștii lui, ce mai, degeaba ne frământăm, degeaba ne spargem plămânii și ne răcim gura, ceea ce nu-l împiedica să revină la gânduri mai bune marțea următoare, pentru că-n definitiv cine, dacă nu noi, presa, cine să-l lumineze pe român și să-l împingă înainte? Își punea mari speranțe maestrul în alegerile următoare, care, de bună seamă, ar fi scăpat poporul de Iliescu-fesene. Toți puneau, de altfel, umărul pentru alegerile alea, combătând din rărunchi restaurația, regimul criminal, așa încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
a ales pentru a două oară pe cine-i vrea binele, cât ne-om fi dat noi de ceasul morții uitându-ne în gura maestrului Vergilius, care nu e vorbă că știa el ce știa cu misiunea și chemarea ca să luminăm poporul, mă rog, poporul își vede de-ale lui, așa că să ne vedem și noi de-ale noastre, cât o mai fi să mâncăm o pâine pe moșia lui dom’ Emanuel. Asta în vreme ce maestrul continua să-și rumege iluzia, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
normal, dar poate că zăpăceala mea făcea ca fiecare zgomot de mașină, fiecare pas al vreunui trecător să devină copleșitor. Nimic nu părea a avea substanță, dar hărmălaia grozavă pe care o emiteau toate era la fel de asurzitoare. Farurile și firma luminată de un neon roșu al unui restaurant de kebab mă orbeau. Mi-am Întors capul de la stradă ca să le evit și m-am trezit că mă uit pe geamul unui bar. Prin fereastra enormă, am zărit un cap cunoscut, aplecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
În foișorul care-i slujește de acum Înainte drept casă, Khayyam nu se gândește să-și aducă un opaiț, spunându-și că e prea târziu ca să mai citească sau să mai scrie. Cu toate acestea, drumul nu-i e deloc luminat de astrul nopții, un corn plăpând la acest sfârșit al lunii chawwal. De cum s-a Îndepărtat de vila cadiului, nu Înaintează decât pe dibuite, se poticnește de câteva ori, se agață de tufișuri, primește În obraz mângâierea aspră a unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
suspină. Urmează o scurtă tăcere stânjenitoare. — Ce ne sfătuiești să facem? Nizam este cel care pune Întrebarea. Abu Taher are ideea pregătită, o enunță cu Încetineala declarațiilor solemne: — E vremea ca steagul selgiucizilor să fluture deasupra Samarkandului. Chipul vizirului se luminează, apoi se Întunecă. — Cuvintele tale cântăresc cât greutatea lor În aur. De ani de zile nu Încetez să-i repet sultanului că imperiul trebuie să se Întindă către Transoxiana, că orașele Însemnate și, de asemenea, bogate, ca Samarkandul și Buhara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]