8,023 matches
-
Au scos creierii calzi încă și au citit informațiile pe care le conțineau. Cinci cadavre de Computatori au fost văzute plutind în golful Tokyo. Mai puțin calotele lor. Când se puneau pe treabă, atunci o făceau serios. Ceva nu-mi mirosea a bine acum. Am tras în parcarea de la magazinul Aoyama la ora cinci și douăzeci și opt de minute. Spre răsărit, cerul se luminase deja. Am intrat în magazin cu rucsacul în mână. Nu prea era lume pe-acolo. Tânărul funcționar de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
tu habar n-ai. — Deci, voi așteptați să termine totul și apoi puneți mâna pe rezultatele cercetărilor lui și pe mine, nu? Cam așa ceva. Ne așteaptă vremuri grele și Fabrica le adulmecă deja. Trebuie să ne mișcăm repede. — Și Sistemul miroase ceva? — Încă n-au prins nimic din zbor. Sunt mai degrabă cu ochii pe Profesor și mai ales pe ceea ce se petrece în jurul lui. — Adică? — Profesorul lucrează pentru Sistem de mulți ani. Mă rog, nu e vorba chiar de muncă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Daniels, Four Roses, Haig, lăsând la urmă vreo jumătate de duzină de Chivas Regal. Zgomotul a fost asurzitor, iar mirosul de-a dreptul insuportabil. Porția mea de whisky pentru jumătate de an s-a spulberat în câteva minute. Toată casa mirosea a whisky. — Te poți îmbăta numai de la miros, zise Pitic încântat. Mi-am rezemat coatele de masă resemnat și m-am uitat la maldărul de cioburi din chiuvetă. Sticlele de whisky se făcuseră praf și pulbere. În timp ce le spărgea, Matahală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Ți-a spus asta înainte de a studia datele mele? Sau după? Dacă-mi amintesc bine... după. Oricum, nu de mult. Dar ce importanță are? Și ce legătură are cu tine? — Nici eu nu-mi dau bine seama. Ceva nu-mi miroase a bine. Știi care e parola mea pentru permutări? „Sfârșitul lumii“. Nu-mi vine să cred că-i doar pură coincidență. — Și ce semnificație are? — Nu mi s-a spus. E implantată în conștiința mea, dar eu n-am acces
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mai fi încuiat la plecare. Urma să constatăm că dăduse altcineva un raid pe-acolo. Fata a introdus cartela de acces. I-a luat ceva timp să tasteze codul. M-au trecut fiori când am intrat. Era frig și întuneric. Mirosea a cafea. Fata a închis repede ușa și s-a asigurat de câteva ori că a încuiat-o bine. Apoi a aprins lumina. Laboratorul era în aceeași stare jalnică în care găsisem biroul și în care lăsasem apartamentul meu. Pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
pe întunericul acela! Cred că Stendhal a scris undeva despre asemenea îmbrățișări, dar nu-mi aminteam titlul cărții. Mă gândeam s-o caut dacă scăpam cu bine din aventura aceea și dacă nu se sfârșea lumea. Gâtul nu-i mai mirosea a câmp de pepeni galbeni, ci a fată de șaptesprezece ani. De la gât în jos mi-am recunoscut propriul miros pentru că era îmbrăcată cu haina mea. Miros de mâncare, de cafea, de transpirație. Toate se impregnaseră bine. În timp ce-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
care să te săruți în beznă. — Da, e adevărat, dar lumea nu are cum să supraviețuiască fără dragoste, zise fata. Dacă nu există dragoste, o asemenea lume trece pe lângă fereastra ta ca vântul. Nu o poți atinge, nu o poți mirosi. Oricâte fete ai cumpăra cu bani, oricâte partenere pasagere de sex ai avea, trebuie să recunoști că nici una nu te îmbrățișează cu dragoste, că pentru nici una nu însemni nimic. — Doar nu-ți imaginezi că mă preocupă tot timpul așa ceva! am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cap. Nu se vedea nimic în bezna aceea. — Ai auzit ce-am zis? Ești teafăr? — Am auzit. Mi-e doar puțin greață. Îmi simțeam stomacul în gât cam de multișor. Nici nu era de mirare cu miile de lipitori care miroseau oribil și se lipeau de noi, cu aerul ăla închis și bezna înfiorătoare, cu oboseala sfâșietoare și dorința înnebunitoare de a trage un pui de somn. Toate au o limită. Nervii îmi erau încordați la maximum. Mă simțeam ca un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
lăsau să se strecoare printre ei nici o rază de soare, înăbușindu-l cu totul. Era rece afară. Crengile golașe ale copacilor arătau ca niște cârje ce voiau parcă să sprijine bolta cerească. Sunetul înghețat al apei răsuna ca un ecou. Mirosea a zăpadă. — N-o să ningă azi, îmi spuse Colonelul. Aceștia nu sunt nori de ninsoare. Am deschis fereastra și am mai privit o dată cerul. Nu mi-am dat seama cum trebuie să arate niște nori aducători de zăpadă. Paznicul stătea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ceainic și oale, precum și un sertar pentru cenușă. Partea din față arăta ca un dulap și avea un mâner cu ajutorul căruia se deschidea. Paznicul stătea pe scaun, cu picioarele sprijinite pe mânerul respectiv. În încăpere pluteau aburii de la ceainic și mirosea a tutun ieftin de pipă. Poate era și acela doar o imitație de tutun. Oricum, se simțea și mirosul picioarelor lui. În spatele scaunului pe care ședea era o masă mare din lemn pe care se aflau, pe lângă tocilă, o secure
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
le folosesc. Sunt foarte sănătoase și mă mai încălzesc și eu cu ceaiul cald. — E foarte bun, zise ea. Avea un miros plăcut și era puțin dulceag. — Cum se numește planta? am întrebat. — Nu-i știu numele. Crește în pădure, miroase bine, așa că-mi fac ceai din ea. Are tulpina verde, nu e prea înaltă și înflorește prin iulie. Îi culeg frunzele când sunt încă fragede și le pun la uscat. Animalelor le plac florile. — Animalele ajung până aici? am întrebat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de ore. Să fac baie, să mă îmbrac frumos... și cam atât. — Ai grijă! exclamă ea. Trecem imediat pe lângă cuibul Întunegrilor. Le aud glasurile și le simt mirosul oribil. Ține-te aproape de mine! Mi-am ciulit urechile, am încercat să miros în jur, dar n-am auzit și n-am simțit nimic. Mi s-a părut că aud niște sunete vagi, dar nu le distingeam prea bine. Indivizii știu că ne apropiem? am întrebat. — Bineînțeles, zise ea. Aici e lumea lor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
funcționa încă pentru că era aprinsă lumina albastră. Deci nu trecuse chiar atât de mult timp, deși eu aveam impresia că se duseseră vreo două-trei ore. În clipa aceea am simțit o adiere de aer. Era cu totul altfel. Nu mai mirosea atât de îngrozitor și mi-a mai slăbit tensiunea din urechi. Zgomotele erau și ele diferite. Sunetele scoase de Întunegri se auzeau undeva departe. Ce-a fost greu s-a terminat. Fata a ridicat lanterna și a luminat stânca. Ne-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
sau trei umbre. Nu știam ce să zic, așa că am tăcut. N-ar fi trebuit de la bun început să accept ca Umbra să fie aruncată într-un asemenea loc. — Umbra ta e jos. Acolo-i ceva mai cald, deși cam miroase. Paznicul s-a îndreptat spre colțul cabanei și a ridicat o trapă din lemn umed. N-am văzut trepte, ci o scară mobilă. A coborât puțin și mi-a făcut semn să-l urmez. M-am scuturat de zăpadă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
petrec cel puțin o oră prețioasă din viață privind cum se uscau rufele altcuiva. Mai aveam la dispoziție douăzeci și patru de ore. M-am relaxat și mă uitam în gol. În jur plutea un miros ciudat. De fapt era normal să miroasă a detergent. Fetele de lângă mine vorbeau despre niște modele de pulover. Nici una nu era frumoasă. Fetele frumoase nu stau duminica după-amiaza să-și usuce rufele și să răsfoiască reviste. Uscătoarele nu se mai opreau. Cred că existau reguli pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
trecut pe-acasă și m-am schimbat. Stau aproape și mi-a fost suficientă pauza de prânz. — Bravo ție! Au sosit câteva dintre aperitive și am mâncat tăcuți o vreme. Erau toate ușoare, gustoase și fine. Creveții proaspeți, iar stridiile miroseau încă a mare. — Ți-ai terminat treaba cu unicornii? întrebă fata în timp ce scotea cu furculița o stridie din cochilie. — În mare, am răspuns ștergându-mă la gură. — Și unde i-ai găsit? — Aici, am zis ducând mâna la cap. Ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
sex de trei ori, apoi duș. Ne-am cuibărit sub pătură, îmbrățișați, și-am ascultat Bing Crosby. Eram într-o dispoziție extraordinară. N-am mai avut probleme cu erecția. Ba dimpotrivă, a fost perfectă ca piramidele din Egipt. Părul ei mirosea a proaspăt și arăta minunat. Canapeaua - frumoasă și solidă. Ca pe vremuri, când canapelele erau canapele. — Grozavă canapea! am exclamat. — E veche și jerpelită. Tocmai mă gândeam să-mi cumpăr una nouă. — N-o să mai găsești una ca asta. — Bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
pe care le-am stropit cu puțină apă, le-am înfășurat în folie de aluminiu și le-am băgat în prăjitor. După ce-am terminat totul, am strâns sticlele și paharele goale din sufragerie și am trezit-o. — Ce bine miroase! — Pot să mă îmbrac? am întrebat-o. Am obiceiul să nu mă îmbrac de față cu fetele. Așa m-am obișnuit și așa mi se pare politicos. Poate gestul meu ține și de superstiție. Da, bineînțeles, zise ea scoțându-și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
2000) îl are în centru pe Iustin Raețchi, individ de patruzeci de ani, rocker de succes, însurat cu o „Angelă iubitoare” și „geloasă la sânge”, tatăl unui adolescent musculos și cascador. După câțiva ani de adulter cu o altă Angelă „mirosind a cozonac cu stafide”, Iustin clachează când aceasta rămâne în Occident, se îneacă în alcool și plonjează devastator în relația cu Pușa, divă la douăzeci de ani, pozând pentru „Play-boy”. De-acum, gelozia voyeur-ului ad-hoc (din proprie voință) trece de
DANELIUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286683_a_288012]
-
te mai văd decât pe tine. / Lasă clanța. N-o mai ține. / Știu, ești așteptat și totuși ești / Mereu aici lângă mine, în București, / Berbece vânăt de carton presat / Cu lavalieră și guler lat”; „De ce te uiți în spate, de ce miroși, / de ce tremuri și nu-mi spui nimic? De ce-ai căzut? De ce nu te ridic? De ce te las nemângâiată / să privești obezul spirit de vată / cu plămânii lui portocalii / bătând peste cetăți, peste seminții / înghițite de-a valma? / Dă-mi
DIMOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286783_a_288112]
-
este inferioară cărților de reportaje. Anecdotica e de cele mai multe ori un simplu pretext pentru concluzia de ordin moral. Personajele se reduc adesea la platitudini identitare, fiind fantoșe ale unor dezbateri cu final dinainte știut. Cinema Madagascar (1957) și Unde vântul miroase a petrol (1961) sunt nuvele în care intruziunea ideologicului este cel mai acut vizibilă. Autorul exploatează, sub aparența caleidoscopică a inspirației, clișeele prozei din epocă, începând cu tensiunea dintre exploatați și exploatatori și terminând cu detaliile dramatizate care dau un
GRIGORESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287357_a_288686]
-
bombardamentele americane asupra orașului Ploiești, din timpul celui de-al doilea război mondial. SCRIERI: Scrisoare din Moscova, București, 1954; Învinsul Terek, București, 1956; Cinema Madagascar, București, 1957; Obsesia, București, 1960; ed. 2, București, 1965; Pasărea Fenix, București, 1961; Unde vântul miroase a petrol, București, 1961; Cocteil-Babilon, București, 1963; Zigzag pe mapamond, București, 1964; Lupta cu somnul, București, 1969; Fenix inflamabil, București, 1970; Cealaltă moarte, București, 1970; Spectacolul lumii, vol. I, București, 1973, vol. II: Dilema americană, București, 1981, vol. III: Al
GRIGORESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287357_a_288686]
-
1974; Afirm!, București, 1974; Ucideți petrolul, I, București, 1993; Bine ați venit în infern!, București, 1995. Traduceri: Pierre Leprehon, Charles Chaplin, București, 1967 (în colaborare cu Maria Herberescu). Repere critice: Radu Popescu, „Obsesia”, CNT, 1960, 48; Sorin Alexandrescu, „Unde vântul miroase a petrol”, LCF, 1961, 24; Valeriu Râpeanu, „Unde vântul miroase a petrol”, LCF, 1962, 5; Ciobanu, Nuvela, 227-234; Magdalena Popescu, „Fenix inflamabil”, CNT, 1971, 7; Mircea Iorgulescu, „Spectacolul lumii”, LCF, 1973, 32; Ardeleanu, Opinii, 57-61; Laurențiu Ulici, Dilema călătorului: Ioan
GRIGORESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287357_a_288686]
-
ați venit în infern!, București, 1995. Traduceri: Pierre Leprehon, Charles Chaplin, București, 1967 (în colaborare cu Maria Herberescu). Repere critice: Radu Popescu, „Obsesia”, CNT, 1960, 48; Sorin Alexandrescu, „Unde vântul miroase a petrol”, LCF, 1961, 24; Valeriu Râpeanu, „Unde vântul miroase a petrol”, LCF, 1962, 5; Ciobanu, Nuvela, 227-234; Magdalena Popescu, „Fenix inflamabil”, CNT, 1971, 7; Mircea Iorgulescu, „Spectacolul lumii”, LCF, 1973, 32; Ardeleanu, Opinii, 57-61; Laurențiu Ulici, Dilema călătorului: Ioan Grigorescu, „Dilema americană”, CNT, 1981, 48; Dicț. scriit. rom., II
GRIGORESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287357_a_288686]
-
cvadrilînd spațiul locuibil și locuit, Întronînd un "cîine" al democrației puternic și vigilent, instituind cultul muncii stahanoviste chiar dacă noi sîntem Înca destul de departe de el normînd tot ce se poate norma chiar dacă noi Înca habar n-avem, dar Începem să mirosim ce va să zică așa ceva. Acțiunea politică și socială este și ea supusă eticii dihotomice bine-rău, două titluri de rubrică sub care intră din ce În ce mai multă realitate. E rău să militezi, de pildă, pentru fumat; nu numai că e rău, dar e interzis
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]