8,529 matches
-
La începutul secolului al XX-lea, a devenit clar că atomii și moleculele cu perechi de electroni sau număr par de electroni sunt mai stabile decât cele cu număr impar de electroni. În celebrul articol din anul 1916 "Atomul și molecula" de Gilbert N. Lewis, de exemplu, regula trei din cele șase postulate ale comportamentului chimic afirmă că atomul tinde să aibă un număr par de electroni în înveliș și mai ales opt electroni, aranjați în mod normal simetric în cele
Principiul de excluziune () [Corola-website/Science/311301_a_312630]
-
și |ψ> sunt ortogonale și el selectează una din stări, de exemplu |ψ>. Dacă stările nu sunt ortogonale, există o probabilitate |<φ|ψ>| că o particulă în starea |φ> să se găsească după măsurătoare în starea |ψ>. Deci, din 2N molecule se găsesc după măsurătoare N(1+|<φ|ψ>|) în starea |ψ> și restul în starea |ψ'> ortogonala pe |ψ>. Nu există nici un mod prin care să ne putem reîntoarce acum la starea inițială, în care cantități egale de gaze se
Paradoxul lui Gibbs (termodinamică) () [Corola-website/Science/312269_a_313598]
-
mai mari decât una dublă (135 pm) și mai mici decât una simplă (147 pm). Această valoare este determinată de delocalizarea(dislocarea) electronilor legăturilor C-C, aceștia fiind distribuiți în mod egal pe fiecare dintre cei șase atomi de carbon, molecula putând fi reprezentată ca o suprapunere a două reprezentări mezomere). Delocalizarea electronilor π este cunoscută sub numele de aromaticitate, aceasta conferind benzenului o mare stabilitate. Pentru a exprima acest lucru, se utilizează formule în care se scrie într-un hexagon
Benzen () [Corola-website/Science/310905_a_312234]
-
de peste 95%. Uneori, xilenii și compușii aromatici mai grei sunt utilizați în locul toluenului, având aceeași eficacitate. Disproporționarea toluenului poate fi o bună alternativă a reacției de hidrodezalchilare, cele două procese decurgând în condiții similare. Reacția constă în punerea a două molecule de toluen, rezultând o moleculă de benzen (din rearanjarea radicalilor metil) și una de xilen. Având în vedere cererea crescută de para-xilen (p-xilen) față de restul izomerilor, uneori se folosește metoda numită disproporționarea selectivă a toluenului, rezultând p-xilenul în
Benzen () [Corola-website/Science/310905_a_312234]
-
compușii aromatici mai grei sunt utilizați în locul toluenului, având aceeași eficacitate. Disproporționarea toluenului poate fi o bună alternativă a reacției de hidrodezalchilare, cele două procese decurgând în condiții similare. Reacția constă în punerea a două molecule de toluen, rezultând o moleculă de benzen (din rearanjarea radicalilor metil) și una de xilen. Având în vedere cererea crescută de para-xilen (p-xilen) față de restul izomerilor, uneori se folosește metoda numită disproporționarea selectivă a toluenului, rezultând p-xilenul în procent de aproximativ 90%. Cracarea
Benzen () [Corola-website/Science/310905_a_312234]
-
fost numit profesor emerit la Universitatea din Chicago, el însă continuând să lucreze la Universitate drept Coordonator al Grupului de Cercetare al Fotosintezei până în 1956. În timpul șederii în Berlin, principalul domeniu al Profesorului Franck a fost cinetică electronilor, atomilor și moleculelor. Primele cercetări ale sale au constat în, conductivitatea electricității prin gaze (mobilitatea ionilor în gaze). Mai târziu, împreună cu Hertz, acesta a investigat comportamentul electronilor liberi în diferite gaze, în mod special impacturile inelastice ale electronilor care în cele din urmă
James Franck () [Corola-website/Science/310978_a_312307]
-
cele privind schimbul de energie dintre atomii excitați. În timpul perioadei sale la Göttingen, cele mai multe studii ale sale au fost dedicate gazelor fluorescente și vaporilor. În 1925, acesta a propus un mecanism pentru a explica observațiile sale de disociere fotochimica a moleculelor de iod. Tranzițiile electronice de la o stare normală la o stare de vibrație mai mare, apar atât de rapid încât, el a sugerat că poziția și viteza de mișcare a nucleului nu suferă o schimbare semnificativă în proces. Acest mecanism
James Franck () [Corola-website/Science/310978_a_312307]
-
șablonul de difracție observat, poate fi posibil să se deducă structura cristalului care produce acel șablon. Totuși, tehnica este limitată de problema fazei. Afară de studiul cristalelor, difracția electronilor este și o tehnică utilă de studiu pentru solidele amorfe și geometria moleculelor de gaz. Ipoteza de Broglie, formulată în 1926, prezicea că particulele trebuie să se comporte și ca unde. Formula lui de Broglie a fost confirmată trei ani mai târziu pentru electroni (care au masă de repaus) cu observarea difracției electronilor
Difracția electronilor () [Corola-website/Science/310989_a_312318]
-
vine din limba greacă, cuvântul „πυρ” ("piro") însemnând foc, iar "metru" indicând un instrument de măsură. Primul astfel de dispozitiv a fost construit de Pieter van Musschenbroek, inventatorul buteliei de Leyda. Toate substanțele emit radiații electromagnetice în funcție de agitația termică a moleculelor, adică în funcție de temperatura lor. Legile radiației folosite la măsurarea temperaturii corpurilor sunt legile lui Kirchhoff, legea Stefan-Boltzmann, legile lui Wien, legea Rayleigh-Jeans și legea lui Planck. Legile de mai sus sunt valabile pentru corpul negru. Radiația corpurile reale este o
Pirometru () [Corola-website/Science/309490_a_310819]
-
lichidului apos.Aspectul și funcționarea la nivelul porilor,a rămas multă vreme necunoscută biochimiștilor. În jurul anului 1990 Peter Agre a descoperit primul canal al lichidului apos.La fel ca multe altele, în interiorul celulelor vii a fost vorba de o proteină. Moleculele de apă nu sunt singurele entități ce intră sau ies din celulă.Pentru sute de milioane de celule dintr-o zonă , trebuie să fie posibilă comunicarea pentru a acționa una la fel cu cealaltă. Semnalul trimis în și între celule
Premiul Nobel pentru Chimie 2003 () [Corola-website/Science/309527_a_310856]
-
entități ce intră sau ies din celulă.Pentru sute de milioane de celule dintr-o zonă , trebuie să fie posibilă comunicarea pentru a acționa una la fel cu cealaltă. Semnalul trimis în și între celule constă în ioni sau mici molecule. Acestea pornesc o reacție chimică în lanț care cauzează, tensionarea mușchilor ,umezirea ochilor -într-adevăr, controlând toate funcțiile corpului nostru. Semnalul în creierul nostru creează deasemenea astfel de reacții chimice. Era în 1998 când MacKinnon reușește să arate pentru prima dată
Premiul Nobel pentru Chimie 2003 () [Corola-website/Science/309527_a_310856]
-
și funcționalitatea celulei, se pot obține noi produse farmaceutice. "Fig.1 Pereții celulari sunt pe departe de a fi impenetrabili,ei sunt străbătuți de multe canale .Canalele sunt special adaptate pentru a permite trcerea unui anumit tip de ion sau moleculă." Încă din secolul IXX era cunoscută necesitatea transferului de apă și săruri prin membranele celulelor.Din 1950,când era evidentă existența acestui transfer, au trecut 30 de ani până când să se realizeze că acei “pori celulari” acționează ca filter selective
Premiul Nobel pentru Chimie 2003 () [Corola-website/Science/309527_a_310856]
-
transferului de apă și săruri prin membranele celulelor.Din 1950,când era evidentă existența acestui transfer, au trecut 30 de ani până când să se realizeze că acei “pori celulari” acționează ca filter selective nepermițând trecerea ionilor dar lăsând liberă trecerea moleculelor de apă. Sute de milioane de molecule trec într-o secundă printr-un singur canal. Totuși,până în anul 1992 nu s-a putut explica modul în care aceste canale funcționează și nici cum arată.Începând cu anul 1980, Agre, a
Premiul Nobel pentru Chimie 2003 () [Corola-website/Science/309527_a_310856]
-
celulelor.Din 1950,când era evidentă existența acestui transfer, au trecut 30 de ani până când să se realizeze că acei “pori celulari” acționează ca filter selective nepermițând trecerea ionilor dar lăsând liberă trecerea moleculelor de apă. Sute de milioane de molecule trec într-o secundă printr-un singur canal. Totuși,până în anul 1992 nu s-a putut explica modul în care aceste canale funcționează și nici cum arată.Începând cu anul 1980, Agre, a intrat pe linia dreaptă studiind mai multe
Premiul Nobel pentru Chimie 2003 () [Corola-website/Science/309527_a_310856]
-
căutată:canalul celular de apă. Ipoteza și-a demonstrat-o printr-un experiment simplu în care testa comportarea ,într-o soluție de apă, a celulelor cu proteină și a celor fără proteină.Așa cum s-a așteptat, celulele cu proteină admit moleculele de apă ,prin procesul de osmoză,iar celelalte nu sunt afectate în nici un fel.De asemenea a testat ipoteza pe lipozomi(celule artificiale) implantând în membranele unora proteina și a costatat aceeași diferență de comportament. Presiunea lichidului în celulele plantelor
Premiul Nobel pentru Chimie 2003 () [Corola-website/Science/309527_a_310856]
-
sunt afectate în nici un fel.De asemenea a testat ipoteza pe lipozomi(celule artificiale) implantând în membranele unora proteina și a costatat aceeași diferență de comportament. Presiunea lichidului în celulele plantelor și animalelor este menținută prin osmoză. În osmoză, mici molecule (la fel ca apa) trec printr-o membrană semipermeabilă. Dacă membrana nu admite macromolecule sau sărurile care sunt în concentrații mari pe o parte a membranei,micile molecule (apa) vor trece de această parte încercând să ‘diluieze’ substanțele ce nu
Premiul Nobel pentru Chimie 2003 () [Corola-website/Science/309527_a_310856]
-
în celulele plantelor și animalelor este menținută prin osmoză. În osmoză, mici molecule (la fel ca apa) trec printr-o membrană semipermeabilă. Dacă membrana nu admite macromolecule sau sărurile care sunt în concentrații mari pe o parte a membranei,micile molecule (apa) vor trece de această parte încercând să ‘diluieze’ substanțele ce nu pot trece prin membrane. Presiunea osmotică aparută astfel este motivul pentru care celulele sunt adesea umflate și tari, într-o tulpină de floare spre exemplu. Fig.2 Experimentul
Premiul Nobel pentru Chimie 2003 () [Corola-website/Science/309527_a_310856]
-
funcționare. În anul 2000 Agre ,împreună cu o echipă de cercetători, anunță prima imagine de rezoluție înaltă a structurii tridimensionale a acuaporinei.Cu această dată,a fost posibilă determinarea modului de funcționare a canalelor de apă.Cum pot acestea să admită moleculele de apă și să nu admită ionii sau alte molecule ? Membrana este,pentru început, permeabilă transferului de protoni. Acest lucru este deosebit de important pentru că diferența între concentratia de protoni din interiorul și exteriorul celulei este baza sistemului celular de stocare
Premiul Nobel pentru Chimie 2003 () [Corola-website/Science/309527_a_310856]
-
anunță prima imagine de rezoluție înaltă a structurii tridimensionale a acuaporinei.Cu această dată,a fost posibilă determinarea modului de funcționare a canalelor de apă.Cum pot acestea să admită moleculele de apă și să nu admită ionii sau alte molecule ? Membrana este,pentru început, permeabilă transferului de protoni. Acest lucru este deosebit de important pentru că diferența între concentratia de protoni din interiorul și exteriorul celulei este baza sistemului celular de stocare a energiei. Selectivitatea este proprietatea centrală a canalului. Moleculele de
Premiul Nobel pentru Chimie 2003 () [Corola-website/Science/309527_a_310856]
-
alte molecule ? Membrana este,pentru început, permeabilă transferului de protoni. Acest lucru este deosebit de important pentru că diferența între concentratia de protoni din interiorul și exteriorul celulei este baza sistemului celular de stocare a energiei. Selectivitatea este proprietatea centrală a canalului. Moleculele de apă își croiesc drumul prin canalul strâmt orientându-se în câmpul electric local format de atomii peretelui canalului. Protonii (mai bine zis ionii de hidroniu H3o+) sunt opriți din drum și respinși din cauza sarcinii lor pozitive. "Fig.3 Trecerea
Premiul Nobel pentru Chimie 2003 () [Corola-website/Science/309527_a_310856]
-
de apă își croiesc drumul prin canalul strâmt orientându-se în câmpul electric local format de atomii peretelui canalului. Protonii (mai bine zis ionii de hidroniu H3o+) sunt opriți din drum și respinși din cauza sarcinii lor pozitive. "Fig.3 Trecerea moleculelor de apă prin acuaporina1- AQP1.Datorită încărcării pozitive la centrul canalului, ionii încărcați pozitiv, cum ar fi ionii de hidroniu(H3O+), sunt respinși. Acest lucru previne trecerea de protoni prin canal." De-alungul ultimilor 10 ani, cunoștințele relativ la canalele de apă
Premiul Nobel pentru Chimie 2003 () [Corola-website/Science/309527_a_310856]
-
ființele umane, canalele de apă joacă un rol important în rinichi. Rinichiul este un aparat ingenios pentru eliminarea subsanțelor ce nu mai sunt necesare în corp. La nivelul capilarelor glomerulare, care funcționează ca o membrană ultrafiltrantă, apa, ionii și alte molecule mici părăsesc sângele sub formă de URINĂ PRIMARĂ (cu o compoziție electrolitică identică cu a plasmei dar lipsită de proteine-PLASMĂ DEPROTEINIZATĂ). După 24 de ore,este produsă cam 170 de litri de urină primară. Cea mai mare parte a acesteia
Premiul Nobel pentru Chimie 2003 () [Corola-website/Science/309527_a_310856]
-
admit ionii de potasiu dar nu și pe cei de sodiu- chiar dacă ionii de sodiu sunt mai mici ca ionii de potasiu. A fost suspectat faptul că atomii de oxigen au jucat un rol important în proteine ca substituient pentru moleculele de apă cu care ionii de potasiu se înconjoară în solutia de apă și de care trebuie să se elibereze în timp ce intră în canal. Dar progresul care a urmat cu aceasta ipoteză a fost dificil- ceea ce era necesar acum obținerea
Premiul Nobel pentru Chimie 2003 () [Corola-website/Science/309527_a_310856]
-
și îi stopează pe cei de sodiu ,putând fi studiat acum în detaliu. Nu numai că a fost posibil după mult timp să înțelegem cum ionii trec prin canal,dar pot fi de asemenea văzuți în structura cristalină- înconjurați de molecule de apă chiar înainte să intre în filtrul de ioni, direct în filtru, și când ei întâlnesc apa în cealaltă parte a filtrului. MacKinnon poate explica de ce ionii de potasiu sunt admiși în filtru iar cei de sodiu nu: pentru că
Premiul Nobel pentru Chimie 2003 () [Corola-website/Science/309527_a_310856]
-
poate explica de ce ionii de potasiu sunt admiși în filtru iar cei de sodiu nu: pentru că distanța între ionii de potasiu și atomii de oxigen în filtru este aceeași cu distanța dintre ionii de potasiu și atimii de oxigen în moleculele de apă din jurul ionilor de potasiu când aceștia sunt în afara filtrului. Astfel ionul de potasiu poate aluneca în filtru fără rezistență. Oricum ionul de sodiu care este mai mic decât cel de potasiu nu poate trece prin canal. Aceasta din cauză că
Premiul Nobel pentru Chimie 2003 () [Corola-website/Science/309527_a_310856]