7,852 matches
-
o vadă bine; el are nevoie de ochelari, dar, în vanitatea sa, a „refuzat cu hotărâre” să se folosească de ei. Însoțitorul său Talbot o identifică pe femeie ca Madame Lalande, o văduvă bogată, și promite să-l prezinte ei. Naratorul o curtează cu asiduitate și o cere în căsătorie; ea îl face să promită că, începând din noaptea nunții, el va purta ochelari. Când își pune ochelarii, el își dă seama că femeia iubită era o bătrână zbârcită și puternic
Ochelarii (povestire) () [Corola-website/Science/334336_a_335665]
-
iubită era o bătrână zbârcită și puternic fardată. Își exprimă oroarea cu privire la aspectul ei și află că ea are vârsta de 82 de ani. Femeia începe să vorbească despre un descendent foarte prost al ei pe nume Napoleon Bonaparte Froissart. Naratorul își dă seama că „soția sa” este, de fapt, stră-străbunica sa. Doamna Lalande, care este și doamna Simpson, venise în America pentru a-l cunoaște pe moștenitorul soțului ei. Ea era însoțită de o rudă mult mai tânără, doamna Stephanie
Ochelarii (povestire) () [Corola-website/Science/334336_a_335665]
-
seama că „soția sa” este, de fapt, stră-străbunica sa. Doamna Lalande, care este și doamna Simpson, venise în America pentru a-l cunoaște pe moștenitorul soțului ei. Ea era însoțită de o rudă mult mai tânără, doamna Stephanie Lalande. Ori de câte ori naratorul a vorbit despre „doamna Lalande”, toată lumea s-a gândit că el se referea la femeia mai tânără. Atunci când bătrâna doamnă Lalande și-a dat seama că el a confundat-o cu o femeia mai tânără, din cauza vederii sale proaste, și
Ochelarii (povestire) () [Corola-website/Science/334336_a_335665]
-
din cauza vederii sale proaste, și că și-a curtat public o rudă, ea a decis să-i facă o farsă cu ajutorul lui Talbot și a unui alt complice. Nunta lor nu a fost una reală, ci un fals bine ticluit. Naratorul se căsătorește în cele din urmă cu doamna Stephanie și promite să poarte permanent ochelari de acum înainte. „Ochelarii” a fost publicată pentru prima dată în ediția din 27 martie 1844 a ziarului "Philadelphia Dollar Newspaper". Criticii au sugerat că
Ochelarii (povestire) () [Corola-website/Science/334336_a_335665]
-
joc de așa-numitele «iubiri fulgerătoare»”. Cu toate acestea, povestirea este prezentată pentru a „aduce o dovadă mai mult pe lângă nenumăratele pe care le mai avem asupra adevărului celor ce susținem” că există dragoste la prima vedere. Ironia este că naratorul nu are o „primă vedere” a femeii de care se îndrăgostește din cauza faptului că nu poartă ochelari. În plus, povestirea se referă și la vanitate. Naratorul își schimbă numele, „cam în silă”, din Froissart în Simpson, „un nume foarte obișnuit
Ochelarii (povestire) () [Corola-website/Science/334336_a_335665]
-
asupra adevărului celor ce susținem” că există dragoste la prima vedere. Ironia este că naratorul nu are o „primă vedere” a femeii de care se îndrăgostește din cauza faptului că nu poartă ochelari. În plus, povestirea se referă și la vanitate. Naratorul își schimbă numele, „cam în silă”, din Froissart în Simpson, „un nume foarte obișnuit și mai degrabă plebeu” pentru a intra în posesia unei moșteniri. Numele său original, spune el, îi inspira „o mândrie ce mi se putea ușor ierta
Ochelarii (povestire) () [Corola-website/Science/334336_a_335665]
-
„” (în ) este o povestire care începe ca un eseu și care a fost scrisă de poetul și prozatorul american Edgar Allan Poe. Ea discută impulsurile autodistructive ale naratorului, concretizate prin metafora simbolică a „demonului perversității”. Naratorul descrie acest spirit ca un impuls care tentează o persoană să facă acțiuni „numai pentru că simțim că "nu" ar trebui să le săvârșim”. Naratorul explică pe larg teoria sa cu privire la „demonul perversității
Demonul perversității () [Corola-website/Science/334333_a_335662]
-
„” (în ) este o povestire care începe ca un eseu și care a fost scrisă de poetul și prozatorul american Edgar Allan Poe. Ea discută impulsurile autodistructive ale naratorului, concretizate prin metafora simbolică a „demonului perversității”. Naratorul descrie acest spirit ca un impuls care tentează o persoană să facă acțiuni „numai pentru că simțim că "nu" ar trebui să le săvârșim”. Naratorul explică pe larg teoria sa cu privire la „demonul perversității”, despre care crede că-i face pe oameni
Demonul perversității () [Corola-website/Science/334333_a_335662]
-
Edgar Allan Poe. Ea discută impulsurile autodistructive ale naratorului, concretizate prin metafora simbolică a „demonului perversității”. Naratorul descrie acest spirit ca un impuls care tentează o persoană să facă acțiuni „numai pentru că simțim că "nu" ar trebui să le săvârșim”. Naratorul explică pe larg teoria sa cu privire la „demonul perversității”, despre care crede că-i face pe oameni să comită acte împotriva propriului lor interes. Această discuție similară cu un eseu este prezentată într-un mod obiectiv, deși naratorul recunoaște că el
Demonul perversității () [Corola-website/Science/334333_a_335662]
-
să le săvârșim”. Naratorul explică pe larg teoria sa cu privire la „demonul perversității”, despre care crede că-i face pe oameni să comită acte împotriva propriului lor interes. Această discuție similară cu un eseu este prezentată într-un mod obiectiv, deși naratorul recunoaște că el este „una dintre nenumăratele victime ale Demonului Perversității”. El explică apoi cum condamnarea sa pentru omor a fost rezultatul acestui impuls. Naratorul a ucis un om folosind o lumânare care emitea vapori otrăvitoare. Victimei îi plăcea să
Demonul perversității () [Corola-website/Science/334333_a_335662]
-
lor interes. Această discuție similară cu un eseu este prezentată într-un mod obiectiv, deși naratorul recunoaște că el este „una dintre nenumăratele victime ale Demonului Perversității”. El explică apoi cum condamnarea sa pentru omor a fost rezultatul acestui impuls. Naratorul a ucis un om folosind o lumânare care emitea vapori otrăvitoare. Victimei îi plăcea să citească noaptea în pat și, folosind lumânarea pentru a lumina cartea, a murit în camera lui slab ventilată. Nicio dovadă nu a rămas în urmă
Demonul perversității () [Corola-website/Science/334333_a_335662]
-
să citească noaptea în pat și, folosind lumânarea pentru a lumina cartea, a murit în camera lui slab ventilată. Nicio dovadă nu a rămas în urmă, făcându-l pe medic legist să creadă că moartea omului este „voia lui Dumnezeu”. Naratorul moștenește averea omului și, știind că nu poate fi prins, se bucură de beneficiile actului său criminal timp de mai mulți ani. Nesuspectat, naratorul se liniștește ocazional repetându-și: „Sunt în siguranță”. Într-o zi, el observă că va rămâne
Demonul perversității () [Corola-website/Science/334333_a_335662]
-
în urmă, făcându-l pe medic legist să creadă că moartea omului este „voia lui Dumnezeu”. Naratorul moștenește averea omului și, știind că nu poate fi prins, se bucură de beneficiile actului său criminal timp de mai mulți ani. Nesuspectat, naratorul se liniștește ocazional repetându-și: „Sunt în siguranță”. Într-o zi, el observă că va rămâne în siguranță doar dacă nu este suficient de nebun încât să-și recunoască vina. Spunând aceasta, totuși, el începe să se întrebe dacă este
Demonul perversității () [Corola-website/Science/334333_a_335662]
-
format pe care Poe îl folosise anterior în „Îngropat de viu”. Ea este, prin urmare, mai puțin despre o intrigă și mai mult despre o teorie. Poe descrie astfel această teorie: Lucrarea teoretizează că toți oamenii au tendințe auto-distructive, inclusiv naratorul. Mărturisirea finală a naratorului că este un criminal nu este inspirată de un sentiment de vinovăție, ci, în schimb, din dorința de a-și recunoaște acțiunile sale deși știe că nu ar trebui. Teoria lui Poe despre demonul perversității poate
Demonul perversității () [Corola-website/Science/334333_a_335662]
-
îl folosise anterior în „Îngropat de viu”. Ea este, prin urmare, mai puțin despre o intrigă și mai mult despre o teorie. Poe descrie astfel această teorie: Lucrarea teoretizează că toți oamenii au tendințe auto-distructive, inclusiv naratorul. Mărturisirea finală a naratorului că este un criminal nu este inspirată de un sentiment de vinovăție, ci, în schimb, din dorința de a-și recunoaște acțiunile sale deși știe că nu ar trebui. Teoria lui Poe despre demonul perversității poate fi, de asemenea, noțiuni
Demonul perversității () [Corola-website/Science/334333_a_335662]
-
poate fi, de asemenea, noțiuni timpurii ale subconștientului și reprimării psihologice care nu vor fi teoretizate pe deplin până la Sigmund Freud. Multe dintre personajele lui Poe au un eșec în a rezista demonului perversității - inclusiv criminalul din „Pisica neagră” și naratorul din „Inima care-și spune taina”. Opusul acest impuls este văzut în personajul C. Auguste Dupin al lui Poe care demonstrează o rațiune și o analiză profundă. Unul dintre primele exemple, care precede „Demonul perversității”, se află în romanul "Aventurile
Demonul perversității () [Corola-website/Science/334333_a_335662]
-
au petrecut în diverse locuri înainte sau în timpul vieții lui Poe. Povestirea se termină cu dezgustarea atât de profundă a regelui de povestea Șeherezadei încât poruncește ca ea să fie executată a doua zi. Pe când făcea niște cercetări de orientalistică, naratorul nenumit a descoperit o lucrare practic necunoscută în Europa și America denumită "Tellmenow Isitsöornot". Răsfoind câteva pagini din acea lucrare, el a aflat că poveștile spuse sultanului Șahriar de către Șeherezada au continuat și în cea de-a o mie și
A o mie și doua poveste a Șeherezadei () [Corola-website/Science/334364_a_335693]
-
polițistă, precum „Crimele din Rue Morgue”, deși este considerată, în general, o povestire de valoare mai scăzută. Povestirea se referă la un om acuzat pe nedrept de uciderea unchiului său, Barnabas Shuttleworthy, al cărui cadavru nu a fost găsit. Un narator nenumit găsește corpul persoanei dispărute, îl suspectează pe prietenul victimei Charles Goodfellow și organizează un plan elaborat pentru a-l demasca. Cadavrul pare să se întoarcă la viață și se îndreaptă către cel mai bun prieten al său, exclamând: . Titlul
„Tu ești ucigașul!” () [Corola-website/Science/334350_a_335679]
-
i se trimită o lădiță dublă de „Chateau-Margaux, sortul antilopă, cu pecete violetă”, vinul favorit al lui Goodfellow. Domnul Goodfellow organizează o petrecere a doua zi pentru a destupa sticlele de vin pe care urma să le primească. Dar atunci când naratorul (un locuitor din Rattleborough și prieten cu Shuttleworthy și Goodfellow) deschide lada, nu găsește în interior nicio sticlă de vin. Acolo se află, în schimb, cadavrul în stare de putrefacție al domnului Shuttleworthy, care se uită la Goodfellow și-i
„Tu ești ucigașul!” () [Corola-website/Science/334350_a_335679]
-
de putrefacție al domnului Shuttleworthy, care se uită la Goodfellow și-i spune: Cuprins de spaimă, Goodfellow mărturisește că el l-a ucis pe Shuttleworthy, după care imediat cade mort. Nepotul acuzat de crimă este apoi eliberat. Se pare că naratorul a organizat această desfășurare înspăimântătoare de evenimente. Suspectându-l pe Goodfellow de la început, el a descoperit că Goodfellow dorea să se răzbune pe domnul Pennifeather, plasând o serie de indicii care să conducă la acuzarea lui pentru săvârșirea crimei. De
„Tu ești ucigașul!” () [Corola-website/Science/334350_a_335679]
-
Shuttleworthy și, știind că eforturile sale nu vor fi eficiente în lipsa mărturisirii făcute de criminal, a falsificat scrisoarea trimisă de comercianții de vinuri și i-a trimis domnului Goodfellow „lada dublă de vin”. Vocea cadavrului a fost imitată chiar de către narator care și-a folosit abilitățile sale de ventriloc. Povestirea „Thou Art the Man” a apărut inițial sub titlul „Thou Art the Man!” și a fost prezentată ca fiind scrisă „de Edgar A. Poe” în ediția din noiembrie 1844 a revistei
„Tu ești ucigașul!” () [Corola-website/Science/334350_a_335679]
-
la ziarul "Sun" din New York. Povestirea este adesea comparată cu eseul lui Poe despre „Jucătorul de șah al lui Maelzel”. Poetul și publicistul american Daniel Hoffman afirmă că această povestire este „un tip interesant de eșec”, deoarece nu are un narator naiv care să compenseze geniul detectivului. Povestirea este, de asemenea, considerată a fi inferioară povestirilor polițiste anterioare ale lui Poe, deoarece obsesia detectivului amator pentru demascarea criminalului elimină cea mai mare parte a misterului. Profesoara Zoe Dumitrescu-Bușulenga scria că această
„Tu ești ucigașul!” () [Corola-website/Science/334350_a_335679]
-
în Crime, Sherlock Holmes: The Rediscovered Railway Mysteries and Other Stories, precum și pentru numeroase proiecte radio pentru posturile BBC Radio. A făcut voice-over pentru diverse reclame, pentru brand-uri faimoase că: Jaguar, Sony, Pimms și Google+. De asemenea, a fost naratorul jocului video The Nightjar (2011). Pentru Jocurile Olimpice de la Londra din 2012, a făcut un scurt metraj pentru BBC, despre istoria Londrei, care a fost prezentat la ceremonia de deschidere. Benedict este de peste 12 ani împreună cu actrița Olivia Poulet, pe care
Benedict Cumberbatch () [Corola-website/Science/334419_a_335748]
-
Tonul autorului devine uneori agresiv: "„asemenea ție [omidă - n.n.], parvenitul, vicios și târâtor, de toți e curtenit când aurul ce are sclipește în-deajuns ca scârba să dispară”". Stahl aduce un omagiu mentorului său, Nicolae Iorga, existând un pasaj în care naratorul citește inițialele lui Iorga, „ce vor fi odată scumpe întreg neamului românesc”, pe suprafața lunară. Referindu-se la tradiția denumirii formațiunilor de relief lunare după învățații pământeni, autorul constată cu ironie: "„noroc că un astfel de accident nu prea e
Un român în Lună () [Corola-website/Science/334389_a_335718]
-
mutată de la un grup la altul. Menținerea obiectivității auctoriale se realizează în primele două volume prin folosirea unor personaje-reflector, martori ai evenimentelor relatate precum Mini și Nory. Spre deosebire de primele două volume ale ciclului, " Drumul ascuns" renunță la personajele-reflector, cedând controlul naratorului omniscient care descrie și analizează faptele, pătrunzând în conștiința personajelor. Subiectul romanului îl reprezintă organizarea burgheziei românești sub formă de clasă socială și descrierea relațiilor convenționale care se stabilesc între membrii ei sau mai pe scurt „mondenitatea pură”. Burghezia în
Drumul ascuns () [Corola-website/Science/334469_a_335798]