8,628 matches
-
te contopești cu Natura din care ți s-a format ființa, iar trăirea face inutile cuvintele... Este o atmosferă hipnotică de parcă ai fi în transă fără a-ți pierde însă luciditatea. De-a lungul călătoriei am avut momente de străluminare pășind pe urmele unor bărbați curajoși-samuraii, apoi cunoscând oamenii prezentului, japonezi al căror cuvânt o dată dat, devine literă de lege. În caracterul japonezului vei găsi gingășia florii de cireș, visul poetului, dar și curajul și spiritul neînfricat al samuraiului. Pentru unii
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
țara care mi-a adoptat fiica și nepoțelul... Noaptea s-a așternut, soarele a trecut în asfințit pentru ca mâine să răsară din nou, aducându-ne lumină, căldură și speranță în suflet. Sunt împăcată cu tot ceea ce las în urma mea și pășesc în viitor cu gândul curat și plin de Speranță și Lumină. Reflecții Suntem fire de praf fără importanță ?! Universul este ospitalier sau ostil?! Eu cred că există o forță sălbatică și primitivă ce sălășluiește în noi, și care își cere
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
și realiști. Recenta criză a relațiilor dintre România și Republica Moldova, cu consecințe dureroase în primul rând pentru frații noștri de peste Prut, este fără îndoială comandată de la Moscova (n.n. după pierderea puterii politice de către regimul comunist al lui Voronin, Republica Moldova a pășit pe calea integrării în U.E. Republica Moldova, a beneficiat de o susținută asistență europeană din partea României. Implicarea României în procesul de apropiere a Republicii Moldova de U.E., a însemnat enorm, iar semnarea Acordului de Asociere la U.E. poate fi considerat ca o
Testamentul lui Petru cel Mare. O politică imperialistă, fără întrerupere. Implicaţii în actualitate. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Boldur-Latescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1668]
-
Am căzut chiar unde trebuia. Câțiva pași mai Încolo aș fi căzut direct În rai, spuse el, dându și aere de om curajos. Simeon privi mirat și-și trase piciorul de sub cal. Slavă Domnului, nu era rupt și putea să pășească. Doar brațele Îl dureau. și le scutură privindu-l cu luare-aminte pe tânărul călăreț. De sub boneta de catifea un păr bogat, auriu, se revărsase pe umerii subțiri. Era o făptură delicată, frumoasă, cu ochi albaștri ca cerul. Pielea feței era
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
scările În spirală pe care urcase În tovărășia doicei, căutând o portiță spre grădină. Auzi În urma ei pași greoi, dar nu se Întoarse și, trecând prin dreptul unei uși, care putea fi ieșirea cău tată, o deschise cu hotărâre și păși Într-adevăr pe câteva trepte de marmură, spre pajiștea aurită de razele soarelui. Doamnă, doamnă, vă rog să vă opriți. Nu e voie să intrați În grădină, auzi ea o voce bătrânească, plină de Îngrijorare. E grădina domnului nostru și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
În unda ei. „Am tot timpul s-o fac după ce-o dezgrop pe Wilfriede“, gândi el, „o scot din pământ și sărim Împreună În apă...“ Dintr-odată auzi de undeva de sub stâlpii podului, pe care tocmai se pregătea să pășească, niște scâncete slabe. Urs se opri și, luându-se după ele, coborî la malul apei. Adăpostit sub una din grinzi și Înțepenit Între pietre, văzu un coșuleț cu capac din care răzbăteau plânsete răgușite. Omul se aplecă asupra coșulețului. Dintre
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
atât ca să mă rog pentru odihna sufletului său, cât pentru ca averea să nu se Împartă Între doi frați, iar domeniul să nu se fărâmițeze. Fiind eu foarte nevârstnic, m-a trimis la Cluny, deși m-am Împotrivit. Nu voiam să pășesc pe această cale, mi-era dragă viața mireană și vânătoarea, și meșteșugul armelor, și cântecele de dra gos te ale trubadurilor. Dar bătrânul mi-era stăpân, avea drept de viață și de moarte asupra mea, așa că n-am avut ce
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
va fi bine! Își luă rămas-bun de la femeia Înlăcrimată și dădu să plece. În timp ce se Îndrepta spre ușă, ochii lui ageri vă zură o draperie care se mișca ușor. Își continuă drumul și, de În dată ce ieși, se opri, pășind pe loc și zornăindu-și pin tenii ca și cum s-ar fi Îndepărtat. Apoi căută cu ochii de jur Împrejur și descoperi ușa ascunsă sub draperie. Trase fulgerător draperia, deschise ușa din spatele ei și se po meni Într-un budoar tapițat
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
fi Îndepărtat. Apoi căută cu ochii de jur Împrejur și descoperi ușa ascunsă sub draperie. Trase fulgerător draperia, deschise ușa din spatele ei și se po meni Într-un budoar tapițat cu aceeași mătase vișinie. O femeie Încerca să părăsească ascunzătoarea, pășind de-a-n dăratelea. Când se Întoarse și dădu cu ochii de tânărul prinț, țipă speriată. Conrad fu și el surprins. Nu se așteptase s-o vadă pe Ingrid, frumoasa soție a vasalului Siegebert din Solden, pe care Bertold Îl numise
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
se aprinse Înăuntru un opaiț și un om cu părul cărunt apăru În fața ușii. Johannes Îi șopti ceva la ureche și bărbatul se Închină cu smerenie În fața nobilului stăpân, poftindu-i pe Înalții domni să intre. Conrad și minis terialii pășiră Înăuntru, iar ceata slujitorilor se adăposti Într-un șopron de lângă colibă. Se făcuse foarte frig, și după atâtea ceasuri, oamenii Înghețaseră bocnă. Înăuntru era cald și mirosea puternic a fum. Se vedea că gazda se străduise din răsputeri să facă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cu sângele tău, cu mâinile goale te voi sugruma! — Ce Îndrăznești să spui? Întrebă Eglord, care nu pricepea ce spunea cerșetorul. — Mai Întrebi, fiară spurcată? Iată ultimul rod al fărădelegilor tale! Simeon, care-o ținea pe fata leșinată În brațe, păși Înainte. Nu sunt războinic și nu-mi place să vărs sânge. Dar, dacă scapi de tovarășul meu, Îți jur pe mântuirea sufletului că te voi strivi eu! — Adelheid? Eglord se Îngălbeni recunoscând-o pe nefe ricita care pă rea moartă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pâine. Ține, Rozalie, să mânce pruncii tăi. Aibă-vă Dumnezeu în pază! Mulțumesc, nană Floare, bogdaproste! 5. SPRE GARĂ Femeia a plecat. Mama l-a luat pe Bebi în brațe. Noi, ceilalți copii, ne-am înșirat în urma ei. Înaintea mamei pășea caporalul, iar încheietori de pluton erau cei doi militari. Escortau în șir indian o biată mamă cu șase copii. Treceam pe ulițele satului sub privirile mirate și dezaprobatoare ale femeilor și bărbaților care se întrebau: Oare unde-i duc? Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Însă retorica nu era una dintre calitățile lui marcante. Așa că, la întrebarea mamei, a răspuns laconic, la obiect: Domnișoară, vreau să vă comunic ceva foarte important. Vă rog să intrăm în casă. Mama o sprijinea pe bapțea de umeri să pășească pragul pentru a intra în bucătărie; tata s-a uitat cu atenție al cizmele lui care străluceau și, mișcat de cel întâmplate, a pășit pragul locuinței. Bapțea, o ființă firavă și bolnavă, se uita pe furiș la uriașul din fața ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
foarte important. Vă rog să intrăm în casă. Mama o sprijinea pe bapțea de umeri să pășească pragul pentru a intra în bucătărie; tata s-a uitat cu atenție al cizmele lui care străluceau și, mișcat de cel întâmplate, a pășit pragul locuinței. Bapțea, o ființă firavă și bolnavă, se uita pe furiș la uriașul din fața ei. Mama l-a invitat pe tata să ia loc, apoi, plină de curiozitate l-a întrebat: Domnule polițist, despre ce chestiune importantă este vorba
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
aproape oarbă, s-a târât cu greu până la slujbă, voind neapărat să mai stea puțin de vorbă cu Cel de Sus. Poate pentru ultima oară. Cine știe? Doamne, știi cât de mult Te iubesc, cu câtă frică și cutremurare am pășit întotdeauna pragul sfintei Tale biserici, cât de mult m-am străduit să urmez neabătut îndemnurile și sfaturile Tale. Ai spus că nu avem dreptul să judecăm, că Tu singur ești îndreptățit să-i pedepsești pe cei care au încălcat poruncile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
în breasla interpreților, iar această convingere mi-a dat încrederea de a continua, plăcerea de a sui pe scenă, pasiunea întrecerii, a probării unor calități. Fiecare concurs a însemnat o verificare cu mine însumi și a creat posibilitatea de a păși pe un drum ascendent, de a obține experiență care s-a repercutat asupra evoluțiilor și propunerilor ulterioare. A fost, în totul, modul meu de a mă manifesta plenar, de a arăta ce pot, de a mă confrunta. În afara scenei și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
le duc la prăbușire. A.B.Sunteți originar din Băița, Hunedoara. Ce legături aveți cu locurile natale? La Băița am văzut lumina zilei, m-am ridicat copăcel și am plecat! Fără să mă mai întorc... 70 de ani, când am pășit sub "arcul triumfal" al cetățeniei de onoare! Nu mă desțărasem, mă aflam tot în Țara Zarandului, la Brad, dar la Băița inexplicabil n-am mai călcat. A fost Atlantida mea... Ca literator, de inspirație aproape exclusiv citadină, m-am îndatorat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
e frumos. Se dansează! Prin New-York Am sosit la New-York În seara zilei de 11 Octombrie. Vaporul și-a domolit mersul. În fund, la vărsarea fluviului Hudson, statuia Libertății, majestuoasă, Înconjurată de vapoare și bărci cu motor, ne amintește că pășim În țara nouă a libertății, după care au venit un număr mare de oameni din toată lumea, să Învingă greutățile sau să moară. Zgârie norii, Își Înalță semeț capetele, deasupra unei păduri de clădiri, ele Însele Întrecând tot ce am văzut
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
asociație de idei absolut întâmplătoare a făcut să mi-l amintesc și să meditez la el, în stare de veghe, adică treaz de-a binelea. Se făcea că (o dorință mai veche, împlinită acum în vis) încep să plutesc, să pășesc prin aer, despovărat de orice greutate, scăpat din logica gravitației. Interesant era că - meditez acum - nici nu m-a surprins fenomenul, nici nu am exersat beatitudinea; consideram că mi se întâmpla ceva normal, ceva la care aveam acces în modul
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
localului. Cu părul complet alb și cu o față senină, bărbatul trecea discret prin sală, mai curățind o masă, mai scoțând o tăviță cu înghețată din frigider. Silueta lui aluneca printre mese ca o frumoasă balerină îmbrăcată în alb, ce pășește necălcând și care lasă în urmă doar voalul ce o acoperă sumar și parfumul purității trupului... Urmărindu-l pe bătrân, mi-am dat seama de ce tinerii lucrează cu atâta plăcere, de ce munca pentru ei nu reprezintă doar o necesitate, ci
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
pregătită paradă de costume indiene. Muzica, inspirat aleasă și ritmată (din filmul Laggan), coregrafia studiată, costumele frumoase și inedite, modelele... cine altcineva decât sahaja yoghinii - corp și spirit. De fiecare dată am plecat de la spectacolele de muzică și dans sahaj, pășind fericit și cu convingerea că acel spectacol a fost cel mai tare, cel mai frumos, că vibrațiile au umplut fiecare colțișor din sală și din sufletele noastre; de data aceasta însă, cu certitudine, a fost cea mai... vibratorie manifestare artistică
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
piept, aș fi vrut să-l sărut cu patima unui îndrăgostit pierdut în vraja iubirii împărtășite... Vraja - da, acesta este cuvântul! - vraja indiană m-a acaparat! Era vraja aceea din care nu vrei să mai scapi niciodată! Dar... Trebuia să pășesc și pământean dacă doream să văd și cu ochii ceea ce simțurile-mi sugerau, căci nu știu ce altfel aș mai fi scris acum! La ieșirea din aeroport ne așteptau câțiva sahaja yoghini indieni, zâmbitori - în totală contradicție cu comportamentul glacial al moscoviților
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
un ceai. Doar că... nu era o bucătărie ca toate bucătăriile! Ceva deosebit, de neobservat pentru o privire obișnuită, plutea în atmosferă... - nu, nu aburi de mâncare, ar fi prea banal! - era ceva ce te scotea din lumea materială, chiar dacă pășeai pe un ciment dur și rece; dacă nu o să vi se pară exaltată afirmația, am pătruns într-o bucătărie... nepământeană. Erau multe Spirite acolo, la curățat cartofi sau zarzavat, la spălat vase, la pregătit masa de prânz sau la spălat
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
zborul. Libertatea este atât de aproape de noi, atât de accesibilă încât, în orbirea noastră, nu vedem dincolo de gratiile coliviei când, o singură și fugară ocheadă ar fi suficientă să ne lumineze interiorul, adică esența de care vorbim, Spiritul, și să pășim astfel mereu pe aceeași planetă dar, totuși, alta... Oare să ne aducă mai multă satisfacție o viață trăită în lux decât un scaun în această țară sfântă a lui SHIVA? Îmi doresc atât de mult un scaun în țara sfântă
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
ce caraghios era Tovarășul Take - nome de guerre, de ilegalist comunist -, când intra în marea sală de conferințe de la Intercontinental. Scund și cam rotofei, cu teniși în picioare și cu cască metalică pe cap, gardat, de patru haidamaci cu kalașnikovuri, pășea eroic, țanțoș, de parcă tocmai venea de pe front, la conferința de presă cu jurnaliștii români și străini ; era purtătorul de cuvânt al FSN-ului. Dacă n-ar fi murit atâția oameni nevinovați, zău că am fi crezut că suntem la un
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]