14,286 matches
-
cei care, intelectuali sau politicieni, s-au făcut garanții acestor acțiuni! În numele Binelui, bineînțeles, s-au ridicat vocile lor și s-au așternut pe scris penițele lor. Desigur, și în prezent ei continuă să slujească unor cauze și dau, fără pic de rușine, lecții de morală și de științificitate acelora care nu au șansa să se afle în posesia adevărului. Cu gândul la aceasta, la aceștia, suntem înclinați să-l ascultăm pe șiretul Talleyrand, un specialist al speciei, dacă există una
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
culorile galben, stacojiu, alb-strălucitor și mai ales negru difuz și discret, și negru adevărat, negru-negru, înspăimântător, în colțul dintre pereți, unde cădea umbra manechinului. O femeie-manechin, parcă ușor înclinată înainte, făcea un gest de bun-sosit, cu o mână ridicată un pic mai mult decât cealaltă și degetele rășchirate și răsucite în chip perfid încât nu știai prea bine dacă are intenția să-ți dea ceva sau să-ți ia ceva, poate chiar viața. Perfid și pervers. Manechinul feminin afișa un zâmbet
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
zâmbet ademenitor cu privirea ațintită în josul scării. Nu-i decât un manechin, a spus mama amuzată, pe un ton liniștitor. Dar Nestor, deși tras de mână, nu mai putea fi clintit din loc. E un manechin, a repetat mama un pic contrariată. N-are viață. Nu-ți poate face niciun rău. Ficusul, nici el ficusul de acasă n-avea viață, nu manifesta nicio inițiativă, nu se mișca din loc, dar nici nu se prefăcea. Treceai pe lângă el așa cum ai fi trecut
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Aici unde o să intrăm nu-i magazin, dar se creează modele. Ai înțeles? Și spunând asta, mama îl trase pe o ușă fără prag într-o altă sală cu tavan înalt, observând totodată cu atenție și poate și c-un pic de îngrijorare când Nestor avea să dea ochi cu manechinele de acolo. Dar erau manechine goale aproape toate de culoarea ciorapilor pe care mama îi purta iarna, iar zgomotul de la mașinile de cusut se auzea venind de dincolo de ușă și
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Unele, chiar dacă nu aveau articulații între braț și umăr, aveau în schimb articulații chiar la mijlocul antebrațului. Unora dintre ele partea articulată capătul brațului le lipsea cu desăvârșire, astfel că brațul părea amputat. Ciuntit. Iar în centrul secțiunii expuse privirii fără pic de decență se putea vedea nu osul, ci capătul unei tije de metal goală pe dinăuntru o țeavă. Îmi spui și mie ce-ți șoptește ghiocul? ... Pisica se încolăcise în jurul piciorului și, fiindcă nu i se dăduse nicio atenție, plecase
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
leneș, nu doar cu capul întors spre el, ci întors la un moment dat cu tot corpul, astfel că ajunsese să facă cu spatele pași târșâți pe mozaicul lucios al pasajului. Privirea batjocoritoare a micului vagabond părea să spună fără pic de jenă: Tot nu te-ai lăsat de chestiile astea? Tot te mai ții de dame, chiar și la vârsta ta? Dar fiindcă nu întâmpină nicio reacție, încetă să mai meargă cu spatele și își văzu de drum ceva mai
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
apropiindu-se din nou, se trezi față în față cu un manechin feminin. Față în față e doar un fel de a spune, fiindcă femeia-manechin de dincolo de sticlă nu-i dădea nicio atenție. Și nimănui de pe lume nu-i dădea pic de atenție. Ședea pe un taburet, singură sub lumina discretă a unui spot din tavan, cu coatele rezemate de genunchii larg depărtați, așa cum obișnuiesc să se relaxeze femeile când, în intimitate, își pot permite să renunțe la convențiile sociale, dintre
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
ei n-ajungeau prea departe. Cum aș putea să știu eu dacă nici maică-ta nu știe? N-a părut niciodată interesată să descopere de unde vine. Și, drept concluzie, scotea un hm! enigmatic și plin de scepticism. Și c-un pic de reproș. Dar în rest, despre trecutul lui Tiberiu pe linie paternă, care era și trecutul ei, desigur, mătușa Magdalena avea, slavă Domnului, destule date. Știa de pildă că pe mama lor, adică pe bunica lui Tiberiu, care nu mai
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
lămurite. Sau în contul taximetristului? Care taximetrist? Sau în contul doctorului? Nu știu de niciun doctor. Ce nu-i lămurit? Lasă mai bine să vorbească taică-meu cu taică-tău. Ei să se lămurească între ei... Se mai înmuiase un pic, dar nu ceda. Am insistat: Noi de ce nu ne putem înțelege? Suntem acuma oameni în toată firea, nu? Tocmai. Adică cum, tocmai? De obicei nu se oprea din lucru nici când stătea de vorbă cu mine. Cosea întruna. De data
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
facă îngerii pe scenă, dar, într-adevăr, găsea în propriii ochi larg deschiși inocență și limpezime. De înger. Se aplecă și mai mult spre oglindă, privindu-se drept în ochi. Da, limpezime, într-adevăr. Pe undeva poate că adăuga un pic și de la el, dar în definitiv ce păcate ar fi putut cineva să-i găsească? Heruvimi, spunea mama... Rolul nu era nici greu. Nu trebuia să spună nimic, decât doar să cânte un cântecel, în cor. Ceata Domnului suntem... Erau
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
chiar c-ai s-ajungi cineva. Fiindcă e plină lumea de oameni care mereu încep câte ceva și nimic nu duc la bun sfârșit. Chiar îl privea cu încântare maternă, se vedea limpede pe fața ei. Și adăuga, posomorându-se un pic dar totuși cu speranță în glas: chiar dacă ne așteaptă, din câte se pare, vremuri grele. Dar de ce vremuri grele? Nimeni nu se gândea la vremuri. Deocamdată nu erau decât zile. Joi, vineri. Și sâmbătă. Ora șapte dimineața, ora opt, ora
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
se păru că deslușește ecoul slab al unei voci rostindu-și rolul sus, deasupra tavanului, dar nu era sigur fiindcă în încăperea de sub scenă era prea multă rumoare. Doamna Chivu spuse: În câteva minute intrați și voi. Haideți, încă un pic de frumusețe. Călin! "Fulg-de-Nea" se apropie supus în timp ce ea scotea la iveală din poșetă un tub de ruj. Îi puseseră un costum pufos, dintr-o singură piesă, tricotat din lână angora, alb-strălucitor, rotunjit ca un butoiaș, din care îi ieșeau
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
făcut. Dar era agitată și în criză de timp și pe moment nu găsea nimic de corectat. Îi dădea drumul. Nu trebuie să vă rușinați, băieți, spunea doamna Poenaru. N-o s-ajungeți mai puțin bărbați dacă vă dați c-un pic de ruj când urcați pe scenă. Așa fac toți artiștii. "Povestea de Crăciun" abia acum începea cu adevărat. În mare grabă i se îndesa pe cap peruca de vată cu bucle ce aproape că-i acopereau urechile. Chemarea pentru intrarea
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
alimentare, deasupra, asemănătoare pâlniei unei uriașe mașini de tocat, iar între cele două un cilindru rotitor, culcat, unde se fabrica, la căldura focului, asfaltul. Unul din capete se termina cu o roată dințată, mare cât însuși cilindrul, care ieșea un pic în afara carcasei. Iar lateral, o altă roată dințată, mult mai mică, cu manivelă, angrena cilindrul. O fantă în interiorul circumferinței dințate, închisă cu o ușiță glisantă, se învârtea o dată cu cilindrul. Câțiva lucrători se ocupau de asfaltarea străzii. Cu salopetele lor vechi
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
apropiere a pronunțat cu o șoaptă conspirativă cuvântul cupoane, și Puiu a înțeles că era vorba de pachetele de pe masă. N-a înțeles însă dacă acel cuvânt era de bine sau de rău. Plin de curiozitate, s-a aplecat un pic în față și, dincolo de tatăl său și chiar dincolo de mama sa, a văzut două doamne cu fețele întocmai precum le erau vocile: conspirative, de cunoscătoare. Discutau în șoaptă. Puiu nu le cunoștea probabil că nu erau colege de-ale tatălui
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
De pe urma căreia rămăsese dacă nu cu altceva, cel puțin cu simțul estetic al lucrului manual de orice fel. Întinsă pe ciuperca de lemn, gaura, oricât de mare, era mai întâi înconjurată cu o cusătură însăilată menită s-o restrângă un pic și să creeze cadrul pentru lucrarea ce urma. Acul mamei întindea apoi o adevărată urzeală de sus în jos și de jos în sus, cu fire foarte dese, practic unul lângă altul, după care, schimbând direcția și luând-o de-
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
și pufoși călătoreau în lungul Văii Prahovei, venind de peste dealurile dinspre Cornu, traversau orașul și dispăreau peste Bănești, spre sud, unde dealurile, tot mai joase, se depărtau unul de celălalt, topindu-se în câmpia netedă ca în palmă și fără pic de umbră. În curând n-o să mai facem religie, îi spunea Sorin Botea. Tata a auzit de la cineva. Zice că-i sigur. Ție îți place religia? Dar n-aștepta răspunsul și adăuga imediat: mie puțin îmi pasă că n-o să
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Ceva nu era tocmai în regulă cu băiatul ăsta. Într-una din primele zile ale anului școlar, Daniel abia reușise să-l scoată pe noul său coleg din cercul celor care îl înghesuiseră într-un colț și îl batjocoreau fără pic de milă țopăind în jurul lui, strâmbându-se și dând din mâini... Repetentul după ușă bate toba la păpușă!... Horia Victor repeta clasa întâi de gimnaziu... Câteva zile mai târziu însă, gata, supărarea îi trecuse și Horia Victor era prieten la
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
care nu puseseră niciodată piciorul pe gazonul unui teren de fotbal... Rareș se uita atent la fețele din jur. Hei, Rareș! îl striga Radocea de peste capete tunse, agitându-și brațul ridicat. Ai venit să iei premiu' ăl mare? Stai un pic! Hei, Rareș! Două fete de lângă el, umăr în umăr, chicoteau în secret, cu capetele înclinate, tâmplă în tâmplă. Chicoteau și altele. Așteptând cu încordare cele ce aveau să se întâmple, un ghem cald i se ridica din stomac împrăștiindu-i
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
repezit, în timp ce ceilalți patru băieți, la mesele lor din umbră, reușesc cu greu să-și înfrâneze râsul cu sughițuri. Chițu se întoarce la masa lui de lângă intrare făcând grimase aproape demente de victorie. Profesorul Panciu abia dacă a întors un pic capul în direcția de unde i s-a adus meniul. Cu mâna stângă împinge mapa spre capul celălalt al mesei, semn că nu-l interesează, în timp ce cu dreapta scutură scrumul în scrumieră și continuă să aștepte. Stancu îi atinge cotul lui
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
care le poartă chelnerii. Ia-o! îi spune Stancu, prin semne. Hai, ia-o! Chițu se uită în dreapta și-n stânga prefăcându-se speriat. Se chicotește copios și se scot tot felul de sunete. Pst-pst! Pst-pst! Băieții nu mai au pic de astâmpăr. Schimbă cu înfrigurare între ei locurile de la cele două mese și șușotesc în draci fără întrerupere. Calm! face semn Chițu. Și, cu o poză marțială, se ridică, apucă haina de pânză albă de pe speteaza scaunului și și-o
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
ridice în picioare când au avut de dat răspunsuri la cele câteva întrebări. Când Doamna a ajuns la Barnoschi Vasile, la întrebarea despre data nașterii tatălui, Barnoschi Ion, acesta a răspuns: 14 octombrie 1897. Doamna și-a lăsat ochelarii un pic mai jos pe nas și l-a ațintit cu privirea pe deasupra ramelor. De comentat, n-a comentat, dar în jur s-au iscat murmure: Mamăăă! în secolul trecut!... Ați auzit, bă, când s-a născut tatăl lui Barnoschi? În secolul
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
asemenea lucruri. Patru ani adăugați la viața tatălui său: parcă erau patru ani scăzuți din propria sa viață (și pierduți) atâta i se furase din conștiință... Părinții tuturor celorlalți colegi de-ai săi erau născuți care în preajma Primului Război Mondial, care un pic după... De pildă, mama lui Airinei Ion era născută în 1925. Iar mama lui Bălășoiu era încă și mai tânără: nu împlinise nici douăzeci de ani când îl născuse pe Bălășoiu Mihai. Puteai să crezi una ca asta? La nouășpe
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
c-un lob lăsat într-o parte, precum pictorii, deși, din câte am înțeles, el nu era pictor. Iar când m-am uitat mai atent la buzele lui, am observat că erau date cu ruj. Nu foarte îngroșat. C-un pic de îngăduință, puteai să admiți că erau buzele unui tip care se înfierbânta repede. Sau era tot timpul înfierbântat. Mă rog, să zicem mocnit. Și totuși era ruj, fără putință de tăgadă. Bineînțeles, homo amândoi. Când mi-am dat seama
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
observat gestul. Țigara lui Anatol fumega în mâna cealaltă. "De ce nu te faci blond de tot?" l-a întrebat, privindu-l cu ochii umezi. Ion Schipor nu părea deloc impresionat de toată acea atenție pe care i-o arăta fără pic de jenă Anatol. Nu-l respingea, dar nici nu răspundea afecțiunii celuilalt. Nu pun mare preț pe semnele exterioare", a sunat răspunsul. La care Anatol a râs blajin și neîncrezător. "Dar chiromanția?" "Mâna e sufletul omului", a spus Ion Schipor
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]