KorAP: Find »[drukola/base=răbdare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...309 310 311 ...411 >

10,251 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252

-mă. Fă tot ce vrei cu mine. Nu pricepi, nu pricepi că puțin îmi pasă de ce e în jurul meu, în lume, nu pricepi?“ „Ai răbdare...“ „Auzi: ai răbdare! Eu îl rog să mă sărute și el îmi zice să am răbdare. Cine știe ce perle oi mai fi având de gând să-mi spui.“ „Nici una. Ești trăznită rău. Uneori stau să mă întreb de ce-oi fi ținând la tine...“ „Chiar ții?“ „...pentru că suntem atât de deosebiți. Sau poate chiar de asta, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
ceva și mă bizui pe tine și pe urmă.... Pentru că în orice moment îi putea răspunde: stai o clipă, stai o clipă, prieten-prieten, dar ce faci, mă îndemni să calc legea? Sau celălalt i-ar fi putut răspunde să aibă răbdare și că fiică-sa ar face mai bine să se mărite întâi pentru că atunci ar fi mai ușor, întrucât s-ar pune îndată și problema unui copil aflat, chipurile, pe drum. Sau personajul important ar fi putut să fie de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
a sărutat prima oară, mult de tot, încât amețisem, și aproape doi ani de când am știut că-l iubesc și i-am spus-o și încă nu știu nimic despre el; și încă nu știu ce vrea și simt că-mi pierd răbdarea, ca atunci când îmi spune că sunt liberă să fac ce vreau, pentru că, zice el, dacă m-ar ține în frâu și s-ar arăta gelos, aș fi tentată de aventuri, o stupiditate, însă insistă că sunt liberă să fac ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
să devină subtilă mai târziu, dar care atunci apăruse probabil din rușinea de a se purta într-un fel ce, nu s-ar putea spune cum și când, îi păruse umilitor și aberant. În mărunțișuri. Pe care le observase cu răbdare. Adică, privind chipurile oamenilor, nu numai așteptând reacția la întrebările lui, i se păruse deodată că ele, chipurile, pot fi urâțite voit. O frunte netedă, chiar îngustă, e plăcută ochiului și înseninează, pe când ridicarea sprâncenelor și încrețirea pielii în dungi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
rău și că ar fi un complot și că... Naiba să mă ia!“ Se întrerupse, trântind revistele alandala și ridicând privirea spre el, încrucișându-și brațele peste sâni, cu coapsele sprijinite de tăblia biroului. „Îți spun drept, uneori îmi pierd răbdarea, pentru că nu e nimic cum ar trebui să fie și... hai, să nu exagerez, îmi pierd răbdarea pentru că lucrurile ar putea fi altfel decât sunt și nu facem decât să despicăm firele astea stupide în șapte și în o sută

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
alandala și ridicând privirea spre el, încrucișându-și brațele peste sâni, cu coapsele sprijinite de tăblia biroului. „Îți spun drept, uneori îmi pierd răbdarea, pentru că nu e nimic cum ar trebui să fie și... hai, să nu exagerez, îmi pierd răbdarea pentru că lucrurile ar putea fi altfel decât sunt și nu facem decât să despicăm firele astea stupide în șapte și în o sută de șuvițe și mă întreb cu ce-am greșit și ce păcate oi fi având că trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
sub cap. Din câteva vorbe am înțeles ce se petrecuse. Omul venise de puțin timp, pe jos, urcase cu greu treptele și în pragul ușii, chiar când suna, avusese o criză de inimă. De la Salvare li se pusese să aibă răbdare, va sosi un medic, dar de atunci trecuse aproape o jumătate de oră. Ileana Roman înjura Salvarea, doctorii, toate serviciile, toată țara asta de căcat în care poți să mori cu zile până-și mișcă unul fundul să-și facă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
despre asta și să-i pun întrebări, ci să mă las numai purtată de nebunia din mine, deși nu se poate, nu se poate, dar asta ar trebui să fac, să mă las purtată sau să aștept și să am răbdare pentru că mă va căuta până la urmă, atunci când va veni vremea, va coborî din turnul lui, pe care în zadar îl zgâlțâi și îl zgârii cu unghiile, și va porni cu mine în lume, așa, nebună cum sunt, și mi se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
și nevăzută și neatinsă, fiind o speranță și aducându-le o speranță, și purtându-se de parcă s-ar închina unei zeițe sau ar întemeia o nouă religie monoteistă, a iubirii, și acceptând suferințele cu seninătate - unii, cu înțelegere - alții, cu răbdare și credință - iarăși alții, pentru că nici o religie nu se poate întemeia fără durere și sacrificii... I s-a părut că n-are dreptul să strâmbe din nas și că nu trebuie să simtă greața sau scârba cu care numai puțin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
Timpul îl presa, îi lipseau cărți, trebuia să meargă din nou la felurite biblioteci, căutarea în fișier, completarea formularelor, așteptarea, frunzărirea volumelor până găsea ce îi trebuie, notițe, alte formulare. Nu dispera. Știuse dintotdeauna că lucrul metodic, fără panică, cu răbdare, dă rezultate. Se convingea din nou. Într-o săptămână teama care fusese în el se risipise, la fel și starea de liniște. Simțea doar ceva ca o exaltare care îl împingea înainte. Ar fi vrut ca o mână de oameni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
nimic. Sau nu spusese asta, dar cuvintele ei: acele „mai vorbim“, asta însemnând, de fapt. Altfel ar fi absurd, aberant sau altcum, ceva și mai rău, un cuvânt care acum îi scapă. Prin urmare, ar face mai bine să aibă răbdare și să nu se mai lase ademenit de golul acela. S-a străduit să lucreze din nou. Gândurile îi zburau aiurea. După câteva ore a sunat din nou. Nu era acasă, nu știau unde a plecat. Acum se chinuia să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
distanță mare, spera să nu fie observat, ea nu dădea nici un semn că l-ar fi văzut. O suna din când în când la telefon. Un timp a fost amabilă, dar refuza să-l vadă. Apoi deveni arțăgoasă, n-avea răbdare să-l asculte, se scuza și întrerupea imediat convorbirea. A căutat în câteva cărți niște texte care îi reținuseră cândva atenția. Le-a dactilografiat și le-a înfipt cu ace în perete. Le citea zilnic, ajunsese să le știe pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
să-ți umpli palmele cu ceea ce zilele, puține-multe, aduc. Și-a câștigat prieteni noi și i-a pierdut pe alții. Cei care nu-i știau starea, ori n-o înțelegeau, ori li se părea stupidă și ridicolă, ori n-aveau răbdare să asculte îl condamnau; au rămas în urmă și se evitau reciproc. Alții erau, dimpotrivă, surprinși ori doritori să ajute, deși știau foarte bine că nimeni din afară n-ar putea schimba un curs al faptelor care înainta încet dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222

de-a curmezișul curții și bolboroseala înăbușită a televizoarelor și a aparaturii stereo ieșea prin ferestrele deschise. Era o seară de august înăbușitoare, absolut tipică pentru o vară care părea să aibă plăcerea cinică de a duce londonezii până la limita răbdării, scăldându-i zi și noapte în nădușeala provocată de zăpușeala lipicioasă a orașului. Privind în jos, am observat o umbră mișcându-se în grădină. Două umbre, una foarte mică. O bătrână care-și plimba cățelul, luptându-se probabil să țină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
era mai tânăr - pe la sfârșitul anilor ’50, și începutul anilor ’60 - a împrumutat bani unor companii cinematografice și a cunoscut câțiva oameni din domeniu. Se ducea mereu pe la studiouri, chestii de-astea. Și de ce-mi spui toate astea? — Ai răbdare. O să înțelegi. Eu aveam pe atunci doar vreo opt, nouă ani și Thomas - Thomas, era, înțelegi... cam poamă. Un curvar bătrân. Îmi aducea tot felul de fotografii. — Ce fel de fotografii? — Majoritatea, destul de banale. Scene din filme cu nuduri în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
apreciate de alți pictori; să impresioneze unele persoane din public și să le coloreze percepțiile; să fie expuse, poate, în orașul ei natal, ca să poată dărui ceva în schimb oamenilor cu care crescuse, să-și răsplătească părinții pentru credința și răbdarea pe care ei le sădiseră și care o ajutaseră atât de mult în cele mai grele moment de îndoială în valoarea ei. La gândul că o parte din asteasau chiar totul - s-ar putea, printr-un miracol, întâmpla din nou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
capacitățile noastre, să nu mă consideri cu totul nevrednic de încrederea ta. Cu alte cuvinte, poate că a sosit în sfârșit momentul să-mi împărtășești conținutul acestei note enigmatice. Dar nu v-ați terminat povestea. Mai târziu, în noaptea aceea... — Răbdare, Michael. Puțină răbdare, te rog. Ți-am satisfăcut curiozitatea în câteva privințe: am dreptul, în schimb, la satisfacții similare - sau echivalente? Am confirmat dând încet din cap. — Corect. E în portofelul meu din buzunarul sacoului. Mă duc să-l aduc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
nu mă consideri cu totul nevrednic de încrederea ta. Cu alte cuvinte, poate că a sosit în sfârșit momentul să-mi împărtășești conținutul acestei note enigmatice. Dar nu v-ați terminat povestea. Mai târziu, în noaptea aceea... — Răbdare, Michael. Puțină răbdare, te rog. Ți-am satisfăcut curiozitatea în câteva privințe: am dreptul, în schimb, la satisfacții similare - sau echivalente? Am confirmat dând încet din cap. — Corect. E în portofelul meu din buzunarul sacoului. Mă duc să-l aduc. — Ești un gentleman

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
sus să verifice sistemul de securitate. Lângă singurul pat (de o persoană) din dormitorul principal, o ușă îmbrăcată în lambriuri dădea spre o cămăruță fără geamuri conținând un perete de ecrane de televiziune și un panou de comandă. Aprinse cu răbdare, pe rând, monitoarele, și căută nereguli. În sufragerie, în bucătării, în seră, în piscină, în dormitoare, la lifturi. În birou. Dacă Mark a simțit un șoc de alarmă văzând ce se întâmpla în biroul lui, acel șoc nu s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459

clar scrisă pentru adulți. Cel puțin teoretic, am gândit. Chiar nu ai văzut niciodată Runway? E oare posibil să nu o fi văzut niciodată? m-am minunat eu. În fine, numele se scrie P-R-I-E-S-T-L-E-Y. Da, Miranda, am zis cu infinită răbdare. Și m-am Întrebat cum ar reacționa Miranda dacă ar ști că vorbesc la telefon cu cineva care n-a auzit niciodată de ea. Nu prea bine, evident. — Ei bine, dacă m-ai putea suna cât de urgent posibil, ți-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
zâmbet imaginabil. Nici nu aveam nevoie să aud ce spune ca să‑mi dau seama că nu face decât să rostească un minim de cuvinte potrivite În momente potrivite. Conversația de salon nu era punctul ei forte și avea prea puțină răbdare să stea la taclale lipsite de importanță - dar știam că În seara aceasta avea să se poarte frumos și că avea să Îi pupe pe toți În fund. Ajunsesem să Înțeleg că toți „prietenii“ ei erau Împărțiți În două categorii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609

vrut să se asigure că este Încă acolo. De fapt, dorea să-l scoată și să se uite cum se cuvine la el; totuși nu voia să o facă În prezența atîtor oameni. În cele din urmă, nu mai avu răbdare, și, cînd apăru domnul Champion, Îi ceru voie să meargă la toaletă. Intră Într-o cabină și Încuie ușa, apoi scoase hîrtia din buzunar și o netezi. Se simțea mult mai tulburat acum decît În clipa În care vorbise cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Da, de ce nu. — Am crezut că ești doar politicoasă. „Chestie Între fete.“ Știi ce Înseamnă asta. Își coborî privirea, Îmbujorîndu-se. Ne-am putea Întîlni cu cine nu te-aștepți. Julia tăcu o clipă. Atunci cînd vorbi, păru că-și pierduse răbdarea și era enervată. — Și ce dacă sînt? N-o să ni se Întîmple nimic. Chiar s-ar putea să fie distractiv. Imaginează-ți! — Cu siguranță c-o să fie distractiv pentru Ursula Waring, zise Helen, Înainte de a se cenzura. Să te aibă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
prin Poplar și Shadwell, dar și pe-acolo era rău. În cele din urmă, rămaseră blocați În Tower Hill. Îl văzu cum se uită la ceas și-i spuse: — Lasă-mă să cobor aici. Dar el spunea În continuu: Ai răbdare o secundă. Nu suporta să cedeze În fața altor șoferi. Dacă scîrba aia mică din față ar... Isuse! Numai tipii ca el... Mașina se urni. Apoi intră În alt blocaj În Fleet Street, În drum spre Strand. Căută o cale să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
seara, nu cred că cineva face Într-adevăr ceva să-l deblocheze. Toată fascinația lui pentru obiecte din trecut, de exemplu. — Dar e un simplu hobby, zise Viv. — Cam morbid, nu crezi? Pentru un băiat ca el? Brusc Își pierdu răbdarea. Un băiat ca el, replică ea. Așa vorbea lumea despre el Încă de cînd era mic. „Un băiat ca el n-ar trebui să fie la o asemenea școală, e prea sensibil pentru asta. Un băiat ca el ar trebui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]