8,392 matches
-
ne spuse. Le făcu semn cu mâna liberă celor rămași În spate. — Ce-a zis? mă Întrebă Guy. Că putem să-i dăm drumu’. Ce drăguț din partea lui. Șoseaua mergea pe marginea unui râu. Dincolo de râu se-nălțau munții. Soarele topea roua de pe firele de iarbă. Era senin și rece și aerul pătrundea În mașină prin geamul deschis. — Cum crezi că-i place să stea afară? mă-ntrebă Guy. Guy se uita la șosea prin parbriz. Într-o parte nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
de-a lungul peronului de ciment. La capăt era o poartă și un bărbat controla biletele. Ne Întorceam la Paris ca să ne stabilim În locuințe separate. O idilă alpină Dacă coborai În vale chiar și dis-de-dimineață, tot era cald. Soarele topea zăpada de pe schiurile pe care le purtam pe umeri și usca bețele. În vale era primăvară, dar era deja foarte cald. Străbăteam drumul spre Galtur cu schiurile pe umeri și rucsacurile-n spate. Tocmai se Încheia o Înmormântare când trecurăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
odihnești În soare. Mă bucuram să fiu din nou jos, departe de zăpadă. Primăvara venise de prea mult timp ca să mai stăm În Silvretta. Mă cam plictisisem și de schiat. Stătusem prea mult. Mai simțeam Încă gustul apei din zăpada topită de pe acoperișul cabanei, pe care o tot băusem. Gustul ăsta avusese și el contribuția lui la formarea părerii mele despre schi. Eram fericit că mai erau și alte lucruri În afară de asta și mă bucuram că am coborât de acolo, departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
corectă paracliserul. — Nu contează. În fine, a murit În decembrie și el i-a Înștiințat pe cei de la comună. — Pe 18 decembrie a murit, spuse paracliserul. — Oricum, nu avea cum s-o aducă aici s-o Îngroape până nu se topea zăpada. — El stă tocmai pe partea cealaltă a Paznaunului, spuse paracliserul. Dar ține de parohia noastră. — Și chiar n-avea cum s-o aducă? — Nu. Până nu se topea zăpada, nu putea ajunge aici decât pe schiuri.Așa că a adus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
cum s-o aducă aici s-o Îngroape până nu se topea zăpada. — El stă tocmai pe partea cealaltă a Paznaunului, spuse paracliserul. Dar ține de parohia noastră. — Și chiar n-avea cum s-o aducă? — Nu. Până nu se topea zăpada, nu putea ajunge aici decât pe schiuri.Așa că a adus-o azi și preotul n-a vrut s-o Îngroape când a văzut cum arată. De-aici povestește tu, Îi spuse paracliserului. Zi În germană, ca să Înțeleagă. — A fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
fi făcut un om ca ăsta? Un cititor ne scrie Stătea la masa din dormitorul ei, cu un ziar deschis În față, și nu se oprea decât ca să arunce câte o privire pe fereastră la fulgii de zăpadă ce cădeau, topindu-se pe acoperiș. A așternut conștiincioasă următoarea scrisoare, fără să trebuiască să taie sau să rescrie ceva. Roanoke, Virginia 6 februarie, 1933 Dragă domnule doctor, Vă scriu pentru a vă cere un sfat foarte important - trebuie să iau o decizie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
nu se oprea până ce pământul nu se făcea nămol și atunci Îi scotea la suprafață și trebuia să-i Îngropi din nou. Sau iarna, În munți, erai nevoit să-i Îngropi În zăpadă și când venea primăvara și zăpada se topea altcineva trebuia să-i Îngroape. În munți erau locuri foarte frumoase pentru a Îngropa pe cineva, războiul dus În munți este de altfel cel mai frumos dintre toate, și pe un astfel de munte, care se numea Pocol, au trebuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
casele de la marginea orașului. Dincolo de câmpie se vedeau munții. În ziua aia erau albaștri și zăpada de pe creste strălucea ca sticla. Vara se termina, dar Încă nu se așezase zăpadă nouă sus pe munți. Era doar zăpada de anul trecut, topită de soare, și gheața care, privită de departe, strălucea foarte tare. Voiam să bem ceva rece și să stăm la umbră. Eram arși de soare și aveam bășici pe buze din cauza soarelui și a prafului alcalin. Am Întors pe strada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
care m-am născut și am trăit pînă la moarte. Asupra ta și a mamei am Închis ochii acestei vieți. Eu te-am adus! ZÎmbi ca-n grădina publică de altădată, și-mi sărută obrajii, după care prezența ei se topi. Rămăsei singur, luai o carte cu vederi din Italia, un fel de album, cu gîndul că răsfoind-o să-mi consum Într-un fel nedumerirea de timp: Roma: Aleea Vestalelor, Coloseumul, Biserica Saint Pietro in Vincoli cu statuia lui Moise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
era patul În care murise, la oglinda dreptunghiulară prinsă de partea exterioară a șifonierului, după moda aceluiași timp, În care se privise abia În urmă cu șapte ani, unde se visase alături de mine, cum Îmi spusese odată, unde vremea Își topise puterea. Voisem s-o Întreb pe doamna aceea amabilă, ce fel de om era Keti, cum o cunoscuse ea, dar vorbele se Înecară, avui impresia că nu se cuvine. Poate altă dată. - Ce familie a fost și asta, doamnă! Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
și păstrat de maică-sa, grijulie pentru fata care la vremea aceea intrase la facultate. - În rezumat, spusei reluînd Începutul discuției, peste vreo săptămînă sînteți pe plajă, la mare. - Da, răspunse veselă privind cubul de gheată din pahar care se topea foarte Încet În ciuda căldurii de afară. Dar dumneavoastră? - Abia În august cînd vă Întoarceți dumneavoastră. - Și unde? Morocănos cum sînteți, precis că la munte, spuse. - Nu m-am hotărît Încă (purtam gîndul secret de a sta cîteva zile la tară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
fie a firii ei „abia acum descoperită” asupra căreia, erau convinse, se Înșelaseră pînă atunci, fie a unei ușoare scrînteli „din ce În ce mai evidentă”. 10. Mijlocul lunii mai. Se Împlinea o jumătate de an de la plecarea domnului Pavel. Zăpada trecuse, zilele se topiseră, vîntul noii primăveri bătea ușor În rufele doamnei Pavel, Întinse la uscat pe frînghia din curte, de la poartă pînă la cîrligul din zidul magaziei. Era un vînt călduț, Înnoitor peste copacii Înverziți ai străzii. Doamna Pavel era plecată la una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
din cei care au aderat, care dețin funcții, mai mult sau mai puțin de control, pentru propaganda tinerilor naivi de altădată, au Înțeles că s-au Înșelat, că au crezut, că nu mai au ce face, că energiile lor se topesc În van. Amurgul intra În cenușiu. - Am venit să-ți vorbesc, reluă el, pentru că te aflai În cumpănă, iar eu, la toate răscrucile tale de viață... Nu-l mai auzii. Pieri În semiîntunericul odăii, dar nu Înainte de a-i simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
două pagini pentru soția lui Lung, Încheind: „N-am să-l uit niciodată. Orice nevoie veți avea și veți crede că voi putea să vă ajut, cereți-mi-o și o voi face cu plăcere”. În primăvară, cînd zăpezile erau topite de mult și soarele strălucea, iar peste pămîntul dezmorțit, la vremea peștelui, În săptămîna mare, fără să mă fi anunțat, căruța abia găsită cu care veneam de la gară opri În fața casei Anei. Ea fu prima care mă văzu; explodă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Ca să-și scuture zăpada de pe umeri, trecu scutul peste blana pe care două curele de piele - una peste piept și alta în talie - o țineau lipită de trup. Făcu câțiva pași, fără să bage de seamă zăpada care i se topea pe brațe și pe coapsele goale. În spatele lui, răsăriți parcă din pământ, veneau ceilalți războinici. Încălțările lor de blană lăsau urme mari pe zăpadă. Lurr își dezveli dinții, mârâind, dar se liniști repede, la atingerea mâinii lui Valerius. Războinicul râse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
între două trunchiuri se iveau, într-o liniște desăvârșită, umbre ce dispăreau imediat, părând că-l urmăresc; se ridicau din tufișuri, dar nu era vorba de ceață. Erau fantome, însă nu fantomele unor animale. Le vedeai cu coada ochiului, se topeau dacă te întorceai să le privești și apăreau din nou, foșnind asemenea vântului. Dar nu se simțea nici o adiere. Vitellius își ștergea sudoarea care-i scălda chipul și privea înspăimântat în dreapta și-n stânga, la fantomele ce împânzeau pădurea chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
zâmbea, spunându-i că de-acum putea veni din nou la el. „Sunt aici, părea că-i șoptește, nu te voi părăsi.“ Valerius simțea cum viața începe să-i curgă prin vine, inundându-i mintea și sufletul, simțea cum se topește gheața care îl amorțise până atunci. Putea trăi din nou. Zâmbi, în timp ce Velunda dispărea printre umbrele apusului. Revăzu chipul ei oglindit în apa fântânii, gestul prin care îi cerea să nu plece. Auzi din nou numele lui Salix aclamat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
e acel răsunet, acel ecou de armonie pe care imnul pe care l ai c ântat în viață, îl transmite sufletelor din jurul tău, pentru ca acestea, la rândul lor, să l treacă altor suflete, în alte generații ,, pentru, ca să nu se topească niciodată după noi ecoul cântecului nostru. Sufletele cari reușesc să încălzească sufletul altor oameni, să dureze în aceștia acea încântare care i face să se ridice p e treapta cea mai înaltă a umanității, sunt singurele cari pot să î
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
Trează, mai lasă să intre cenușa de oseminte. Scâncește ca o fiară lumina de afară, se apleacă de spinare în ușă la intrare. O! Fragedă făptură oricât ai fi de pură în prag o să rămâi la râsul dintâi... Vechea împărăție topită în pustie și putredă și mută rămâne nefăcută. * * * A fost un popas în timp cu iubiri și tinerețea adusă în memoria care a rămas cu geamurile înghețate în zidul de acasă. Târziu privirea a descoperit că totul a împietrit. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
ceilalți fulgi îi vedeam ca pe niște simple stele minuscule, dar acesta era diferit, având o formă bizară, parcă desprinsă din basme. Dar când credeam că nimic nu poate fi mai ciudat, am auzit o voce spunând: Oare de ce mă topesc vara ? Eram prea mică, atunci, și nu știam ce să răspund, știam că fulgii se topesc vara, dar nu aveam nicio explicație. Am mers în toate locurile în care se putea găsi această informație, dar toată lumea mi-a spus că
ANTOLOGIE:poezie by Mihaela-Raisa Tofănel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_693]
-
formă bizară, parcă desprinsă din basme. Dar când credeam că nimic nu poate fi mai ciudat, am auzit o voce spunând: Oare de ce mă topesc vara ? Eram prea mică, atunci, și nu știam ce să răspund, știam că fulgii se topesc vara, dar nu aveam nicio explicație. Am mers în toate locurile în care se putea găsi această informație, dar toată lumea mi-a spus că nu crede că aș înțelege și nimeni nu mi-a răspuns la întrebare. Nu mă simțeam
ANTOLOGIE:poezie by Mihaela-Raisa Tofănel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_693]
-
și în lanț, exact după tradiția indiană ușor îmbunătățită cu o teslă, o bâtă de bassebal, melesteul și dinții câinelui mops. Cine e? - am reușit să repet complicata înșiruire de propoziții. Cine ? Pauza a cărei înaltă tensiune ar fi putut topi cele patru broaște yale, zăvorul și cele două lanțuri de siguranță, fu în sfârșit întreruptă de vocea de după tăblia ușii de stejar, artistic ornamentată cuun scut antiglonț, antitopor, antidinamită. Vecinulll! Respirând liniștiți,iluminați, am deschis ușa imediat ce presupusul vecin a
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
uriașe, videocasetele digeră secole de cultură, cu fiecare buletin de știri difuzat de rețelele de televiziune distanțele se pulverizează, fusurile orare dizolvîndu-se, sub umbrela magică a satelitului, Într-o simultaneitate paralizantă. Atît de concretă, atît de credibilă, realitatea cumulată, strînsă, topită În șuvoiul informațional captează necontenit atenția individului, fixîndu-l inevitabil Într-un prezent perpetuu. Memoria, prima victimă a acestui covîrșitor asalt, se aplatizează. CÎt de viabilă mai este poziția scriitorului În aceste condiții? Nu cumva viziunea, limbajul, personajele sale se supun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
exact fiind surprinsă magica trăsătură care ne dă sens, lipsa de sens, absența ridicol inocentă a tragicului, naționalul lasă, dom’le, că n-o fi foc, chiar atunci cînd e, vezi scena cu incendierea caselor. Acum, nu că m-aș topi de dragul țiganilor, Însă linșajul presupușilor asasini ai unui român, Înjunghierea lor nefilmată, mi-a amintit de scena cu meșterii zidari ai lui Tarkovski, cărora li se scot ochii În pădure. Și mai crudă decît la Tarkovski, tocmai pentru că nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
parodie de torționar sau de poetul ce-i cîntă-n versuri cicatricea, tristețea) n-o pot Înțelege deși m-am străduit, am făcut meditație, zodiac. Pentru că există un sistem mental mult mai normal conform căruia torționarul va fi speriat, izolat, electrificat, topit În ulei, așezat În menghină, În acid, În hîrdău, i se vor dezarticula falangele și i se vor smulge limba, ochii și urechile cu cleștele de cuie, cu voie bună, creștinii care-au suferit prin Închisorile patriei iar acum strîng
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]