KorAP: Find »[drukola/base=tremura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...309 310 311 ...384 >

9,583 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324

-mi permit. Mă depășește situația asta. Camera de anchetă era goală, cu excepția lui Logan și a hârtiilor sale. Stătea În semiîntuneric, cu o cană de cafea rece pe masă lângă un pachet de Maltesers pe jumătate mâncat. Încerca să nu tremure. Cuțitul. Logan Își trecu o mână peste față. Se gândise multă vreme noaptea trecută. Întins pe acoperișul blocului turn, pe jumătate inconștient, când Angus Robertson Îl Înjunghiase iar și iar și iar... Doug Disperatul adusese totul Înapoi cu violență... Logan

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
un scop evident, respirând aburi În aerul amar. Înghețaseră până-n măduva oaselor. Logan trase chiar lângă duba jegoasă a celor de la Investigații, opri motorul și coborî În zăpada alunecoasă, troientită bine. Aerul rece fu ca o palmă Încasată peste față. Tremură pe drumul către cortul cu locul crimei, sperând din tot sufletul că Înăuntru va fi mai cald. Nu era. Era sânge Împrăștiat În mijlocul cortului, unde un bazin mare de roșu Întunecat se Îngroșa datorită cristalelor de gheață, făcând suprafața să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
pe bătrân. El... Vocea lui Cameron se sugrumă. El a-mpins-o la o parte și ea a căzut pe cămin. M-am dus s-o ajut, s-o ridic, dar era deja moartă. Bătrânul s-a luat de mine. Tremura. El... El avea un cuțit. Voia s-o tranșez eu. Zicea că dacă n-o fac, mă tranșează el pe mine... N-am putut. Am Încercat, dar n-am putut. Cameron Își lăsă capul În jos Înainte să le spună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
Cameron arăta Îngrozit și epuizat, de parcă plânsese toată noaptea. — Înțeleg, zise Insch, servindu-se cu șerbet de fructe, c-ați scos o altă interpretare, de-a dreptul miraculoasă, pentru evenimentele serii? Poate că extratereștrii sunt de vină? Mâinile lui Cameron tremurau pe masă. Vocea Îi era slabă și Înceată, tremurându-i asemenea mâinilor. — Geordie și cu mine nu ne-am văzut niciodată până am Împlinit eu zece ani. Mama lui a murit de cancer la sân, așa că a venit să stea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
Înțeleg, zise Insch, servindu-se cu șerbet de fructe, c-ați scos o altă interpretare, de-a dreptul miraculoasă, pentru evenimentele serii? Poate că extratereștrii sunt de vină? Mâinile lui Cameron tremurau pe masă. Vocea Îi era slabă și Înceată, tremurându-i asemenea mâinilor. — Geordie și cu mine nu ne-am văzut niciodată până am Împlinit eu zece ani. Mama lui a murit de cancer la sân, așa că a venit să stea cu noi. Era mai mare ca mine. Vocea lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
amestec. El a fost de de vină! Mereu era el... Insch se Încruntă, dar nu mai spuse nimic. — Nu vorbea engleză, așa că a-nvățat-o el să zică niște chestii. Știți voi, Își Îngropă el capul În mâinile care-i tremurau, mizerii. Nu știa ce-nseamnă. Așa că ai abuzat-o. Ai Învățat-o să zică „fute-mă-n cur“ și-apoi ai pus-o s-o și facă. — Nu! Nu! N-am putut... Un val de roșeață Îi cuprinse fața. Geordie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
orașului. — Poate e vorba de alt om? spuse el cu voce tare, făcându-l pe Insch să-și ridice privirea din teancul lui de rapoarte. — Nici să nu te gândești! E de-ajuns un nenorocit bolnav care fură copii! Logan tremură când ușa se dădu În lături și o polițistă cu nasul roșu intră clătinându-se din zăpadă. Pe când se ruga pentru o ceașcă de Bovril, Logan reveni la lista lui de perverși, violatori și pedofili. Erau doi Înregistrați În Ferryhill

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
Iar Sandy Alunecosul avusese tupeu să afirme că era vina Poliției că fusese eliberat Cleaver... Un mic zâmbet scăpără pe fața lui Logan când Își imagină momentul impactului, Bang. Fix În nas. Insch Își ridică privirea de pe raportul polițistei care tremura. — Ce naiba-i așa amuzant? Îl Întrebă el pe Logan, cu o expresie pa față care spunea clar că nu era nimic de râs. — Îmi cer scuze, domnule. Îmi aminteam doar de faza cu nasul rupt a lui Sandy Alunecosul. Privirea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
să nu. — Mi se face rău din cauza ta! Șuieră ea. Îți faci de lucru cu băieței! Ticălos mic și murdar ce ești. Să fi trăit taică-tu... — Ce? Ce? Dacă trăia taică-miu ce? Vocea lui Martin suna ca tunetul, tremurând de furie. Te-ar toca-n bătaie! Asta! Ceva se zdrobi În sufragerie. O vază sau un borcan. Profitând de zgomot, Watson Își strânse picioarele sub ea și-mpinse, târându-se pe podea ca o omidă. Se Îndrepta spre hol

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
sprijine, iar Martin păși În spatele ei, și duse În jos fierul Într-un arc nimicitor. Se lovi de partea din spate a craniului ei, iar femeia căzu ca un sac plin de cartofi. Watson simți cum i se umflă gâtul. Tremurând, Își strivi din nou degetul mare de tastele telefonului. Mâna tremurătoare a doamnei Strichen căzu În spatele canapelei. Fiul ei ținea fierul de călcat la Înălțimea pieptului, iar cu cealaltă mână Întindea cablul electric. Ceva În genul unui zâmbet răsuci colțurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
din cauza ei. Dar avea să merite totul. Era o fată bună. Nu se zbătea. Martin o lovise În cap doar o dată, și după aceea se făcuse bună ca pâinea caldă. Tăcută și senină, când el Îi ciopârțise hainele. Măinile Îi tremuraseră la atingerea pielii: răcoroasă la pipăit și moale pe măsură ce el tăia, lăsându-i doar sutienul și chiloții. Ceea ce ascundeau acestea Îl speria. Îi dădeau dureri... Și apoi Începuse să sune telefonul. Suna și suna și tot suna În timp ce el o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
cedară. Înăuntru era ger și Întuneric, iar mirosul de șoareci și șobolani pălea sub praful de ani Întregi. Rânjind nervos, lăsă femeia să-i alunece de pe umăr pe podeaua de ciment. Pielea ei palidă lucea pe cenușiul Întunecat și el tremură, Încercând să simuleze că era din cauza frigului. Dar știa că e din cauza ei. Valiza cea mare fu pusă lângă ea. După aceea, știa bine, Îi va fi rău la stomac. Îi va fi rău până nu va rămâne decât supărare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
Jackie Îngheță. Jamie McCreath era Încă În viață. Va fi nevoită să-l vadă pe ticălosul cel bolnav omorând un copil! Încordându-și toți mușchii, se luptă cu legăturile. Nu era nici un centimetru liber În ele. Cu mâinile și picioarele tremurând din cauza efortului, nu reuși decât să facă frânghia să taie mai adânc În piele. — N-o să fie cum a fost pentru mine. Continuă să mângîie ușor copilul, scoțând sunete liniștitoare. A trebuit să trăiesc toată viața cu ce mi-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
prin voce. Nu reuși. Pe fată. Cea pe care-au găsit-o În adăpost... Vocea Îi suna crăpat și pentru prima dată. Logan observă că avea ochii ca vișinele, iar obrajii și nasul Îi erau roșii de la atâta plâns. Băusem. Tremura, blocat În trecut. N-am văzut-o... Am crezut... tot timpul... Când l-ați arestat pe omul acela, am crezut că o să dispară. Dar a fost ucis, nu-i așa? A fost ucis din cauza mea... Își trecu brațul peste ochi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214

exilată timp de nu știu câți ani. Iar în cele din urmă Tiberius a ucis-o. Mintea copilului lucra repede. Înspăimântat, auzi din nou glasul mamei sale: „Șaptesprezece ani... Se așeză dintr-odată lângă ofițer; era atât de speriat, încât genunchii îi tremurau. Șopti: — Am văzut-o pe mama plângând... Se agăță de brațul lui Silius și îl rugă: Să nu spui nimănui. Tribunul clătină furios din cap. — Mama ta, Agrippina, are multe motive să plângă. Știi că avea trei frați? Micuțul sări

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
sfătuit să aibă încredere în el: „Tu ai în vene sângele Cleopatrei, da, însă ești și singurul fiu al marelui Julius Caesar. Marele Caesar n-a lăsat fii la Roma. Și nu te gândești că Augustus e vărul tău?“. Băiatul tremura și i-a răspuns, zăpăcit, că Augustus nu dăduse dovadă de milă nici măcar față de Marcus Antonius, roman ca și el. Trădătorul i-a zis blând: „Marcus Antonius a ridicat arma împotriva Romei, dar tu nu, tu ești nevinovat. Numele tău

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
după câte se povestește, că mai mult decât otrava îl durea gândul că o lăsa, cu copiii atât de tineri, în mijlocul dușmanilor. — Eram singură, cu fiul nostru, și pe podul de pe Rhenus. Nu te teme pentru noi, îi răspunse femeia, tremurând din cauza sforțării de a nu plânge. Era a zecea zi a lunii octombrie. Trupul lui Germanicus fu dus în forum-ul din Antiohia, unde fusese ridicat un rug imens. Înainte de arderea rituală, a fost expus fără veșminte, pentru ca toți să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
mai mare decât el. Însă se condamnă singur, fiindcă Tiberius va trebui să-l reducă la tăcere, în așa fel încât să nu poată vorbi nici peste o sută de ani. Întinsă într-un colț pe perne, Agrippina asculta și tremura continuu de frig. Neliniștitul Creticus spuse: — Mă tem că Piso o să izbutească să fugă pe la vreun mic tiran din apropierea graniței cu Syria, în Decapolis sau la parți. Cu banii lui... Nu se poate, răspunse calm Cremutius. Tiberius nu-și poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
adierea aceea mergea alături de el, aștepta să-l atingă; apoi totul se risipea. Într-o dimineață, pe când se plimba, o văzu pe mama lui coborând pe drum. Mergea încet, trecându-și degetele peste ochi, și se așeză într-un colț; tremura, se înveli cu șalul de lână. Gajus se apropie de ea și-i spuse: — Ți-e frig. — Nu, răspunse ea tresărind, aici bate soarele. Gajus se așeză lângă ea și-i zise deodată: — Chiar dacă-mi astup urechile cu mâinile, aud

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
astea a venit să mă salveze tatăl tău. Nu ne-am despărțit niciodată. Numai în timpul călătoriei în Aegyptus... Acum știi de ce m-ai văzut plângând în seara aceea în castrum. Se ridică, se înfășură mai bine în șalul de lână, tremurând. Nu ți-ar fi ajutat la nimic durerile astea înainte de vreme, copile. Gajus se ridică la rându-i și-i spuse: Îți mulțumesc că ai vorbit despre asta. Mama lui îl privea. O întrebă: — Cum te-ai putut gândi că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
e mama împăratului. Biata Varilia nu știa că, printre cei care râdeau auzind povestea ei, se prefăcea că râde și un spion al Mașterei. Am aflat-o ieri, când a fost târâtă într-un proces pentru ofensarea maiestății imperiale“. Jurnalul tremură în mâinile lui Gajus. „Și cum competența în cazul acestor delicte îi aparține Senatului în ședință plenară, toți cei prezenți la acea nefericită serată au fost cuprinși de spaimă. Unii, ca să uite lumea de ei, au fugit la vilele lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
citea cu glas răsunător acuzația de conspirație, la care se adăuga condamnarea la domiciliu forțat: nu avea voie să frecventeze străini, să se arate în pubilc la Roma. Agrippina nu spuse nimic. Întinse mâna, luă foaia. Degetele ei albe nu tremurau. Ofițerul se retrase cu un salut brusc. O sentinelă înarmată fu postată la intrarea casei. S-a început instruirea procesului, încet, solemn, niște pregătiri pe măsura victimelor. În seara dinaintea procesului, casa devenise dintr-odată prea mare. Gajus și mama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
șase sute de senatori, din puternicele colegia sacerdotale. Ea îi îndepărtase și pe majoritatea servitorilor, chiar și pe cei mai credincioși, care se opuneau - îi trimisese la o vilă din suburbii. Gajus nu văzuse niciodată casa atât de pustie, cu luminile tremurând departe, câte una stingându-se. Și Agrippina ținuse un jurnal, dar îl ascunsese și nu vorbise nimănui despre el. Avea însă puține speranțe că jurnalul îi va supraviețui. Într-adevăr, nu s-a mai știut nimic de el. Mângâindu-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
urmeze, pe când cei din casă, familia urbana, sclavii, mobilele, proprietățile mamei sale erau confiscate și deveneau bunurile statului. Pentru ultima oară, băiatul îl văzu - și avea să-și amintească de el toată viața - pe preceptorul Zaleucos. Stătea la intrare și tremura - ochii îi erau măriți de spaimă. Gajus, care era mai înalt decât el, îi puse mâna pe umăr, îi văzu părul încărunțit. Își retrase brusc mâna, nu reuși să-i spună nimic. Bătrânețea unui sclav... Se îndreptă de spate și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
liniștea nopții era înspăimântătoare. Visele lui Gajus erau scurte și agitate, o adiere de vânt în canatul ferestrei le risipea. Atunci, să începi să te gândești era ca și cum ai fi tras de capătul unui ghem. Se perindau imaginea mamei care tremura sprijinită de perne, a lui Nero care râdea din orice, a lui Drusus care scria încruntat. Somnul nu revenea până când nu se ivea lumina leneșă a dimineților de iarnă, iar el își spunea că, poate, și mintea bătrânei Livia, Maștera

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]