9,812 matches
-
știe că ziarele scriu numai minciuni... Da, zic, încercând să par liniștită. O să‑mi amintesc. Și, Suze, nu‑ți fă griji. Nu‑mi pasă mie de prostioare de genul ăsta! Însă, în clipa în care pun receptorul jos, mâna îmi tremură ușor. Ce naiba or fi scris despre mine? Mă grăbesc la ușă, înșfac teancul de ziare și le car cu mine în pat. Înhaț Daily World și încep să caut prin el cu înfrigurare. Pagină după pagină... dar nu văd nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
clipa în care se uită pe el, zâmbetul îi dispare treptat. Ce mama mă‑sii... ăsta sunt eu? Se uită scurt la mine, eu înghit în sec, neîndrăznind să spun nimic. Apoi el scanează pagina în timp eu îl privesc tremurând. — E adevărat? întreabă în cele din urmă. E ceva adevărat? — N‑nu! mă bâlbâi. Cel puțin... nu... nu tot. Parțial e... — Ai datorii? Ochii ni se întâlnesc și simt că mă fac stacojie. Nu... foarte mari. Dar în nici un caz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
se în gol, fără expresie. — Nu‑mi vine să cred, zice, atât de încet că abia îl aud. Pare la fel de dărâmat cum sunt și eu și, pentru prima oară pe ziua de azi, simt că‑mi dau lacrimile. Știu, zic tremurând din tot corpul. E oribil. Probabil că m‑au urmărit. Probabil că au fost pe urmele mele în permanență, spionându‑mă... Mă uit la el așteptând o reacție, dar el se uită în gol. Luke, n‑ai nimic de spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
publicăm un articol în două părți despre tine și... mica ta problemă, putem s‑o numim așa? Nu vreau să vorbesc despre asta, murmur. — Atunci, înseamnă că negi totul? — Nu am nimic de comentat, zic și trântesc telefonul, cu mâna tremurându‑mi. Imediat începe să sune din nou și îl ridic iar. — N‑am nimic de comentat, bine? strig. Nimic! Nu am nimic de... — Becky? Draga mea... — Mamă! La auzul vocii ei mă podidesc instantaneu lacrimile. Vai, mamă, îmi pare atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
mesajele telefonice pe care le‑am ascultat în dimineața asta, prin care erau contramandate politicos întâlnirile cu mine și invitațiile la prânz. Și știu că e doar vina mea, continuu. Știu asta. Dar chiar și așa... Vocea începe să‑mi tremure, trădându‑mă, și trag aer adânc în piept. Nici mie nu‑mi merge extraordinar. Ridic privirea, dar Luke nici nu s‑a clintit. Ai putea... ai putea măcar să‑mi arăți puțină înțelegere. — Să‑ți arăt puțină înțelegere, mă îngână Luke
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
și să cheltuiești atâția bani! Știu că‑ți place să te duci la cumpărături. Dar, pentru numele lui Dumnezeu, să cheltuiești în așa hal... E dovadă crasă de iresponsabilitate! Nu puteai să te controlezi? — Nu știu! îi răspund cu glasul tremurând. Probabil că puteam. Dar de unde să știu că toate astea or să fie așa o problemă de viață și de moarte, de unde? N‑am știut că sunt urmărită, Luke. N‑am făcut‑o intenționat. Spre groaza mea, simt o lacrimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
de ziua asta cumplită. — Ne... ne vedem mai târziu, murmur și, fără să mă uit în urma mea, mă îndrept spre ușă. Barul de la parter e luminat discret, liniștitor și anonim. Mă scufund într‑un scaun de piele somptuos, slăbită și tremurând, de parcă aș avea gripă. Când vine chelnerul, îi comand suc de portocale apoi, în timp ce el se îndepărtează, îmi schimb comanda, cerând coniac. Îmi este adus într‑un pahar uriaș, cald și revigorant și iau câteva guri, apoi ridic privirea, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Înghit în sec. Până în clipa în care mi s‑au stricat căștile, pe la jumatea filmului. — O, Doamne! zice Suze. — Era un moment crucial. Toată lumea din jurul meu râdea cu gura până la urechi, iar eu nu auzeam nimic. Vocea începe să‑mi tremure, trădându‑mi nervozitatea. Așa că... am întrebat o stewardeză dacă nu‑mi poate da altele. Dar ea n‑a înțeles și s‑a enervat fiindcă tocmai servea băuturile... Și dup‑aia n‑am mai avut chef să‑i cer nimic. Așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
pe aici când eu îi făceam nenorocita aia de cafea. Zău, de ce naiba a trebuit să‑i ofer cafea? E numai vina mea. — Ba nu e deloc! O să mă ierți vreodată? — Eu pe tine? Mă uit la ea, cu bărbia tremurând. Suze... eu ar trebui să‑ți cer iertare ție! Ai făcut tot ce‑ai putut ca să mă ții în frâu. Ai încercat să mă previi, dar eu nici măcar nu m‑am obosit să te sun înapoi... Am fost așa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
pe obraz. Mi‑e foarte... cald. Ție nu‑ți e cald, John? John Gavin o fulgeră cu o privire ucigătoare. — Ce anume voiați să‑mi explicați, domnișoară Bloomwood? — Doar că am de gând să‑mi reglez situația, zic, cu glas tremurând. Știți, vreau să schimb complet macazul. Vreau să stau pe propriile mele picioare și... — Să stați pe propriile dumneavoastră picioare? mă întrerupe John Gavin caustic. Așa numiți dumneavoastră cerșitul unei pomeni de la bancă, „stat pe propriile picioare“? Dacă chiar ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
se uită la cele două cutii dinăuntru. — Tu ai făcut asta, nu? adaugă brusc. Tu ești motivul pentru care s‑au vândut așa de bine. Ba nu! Zău, Suze... — Ți‑ai cheltuit toți banii pe ramele mele. Începe să‑i tremure vocea. Toți banii. Și acum ai datorii. — Ba nu! Dacă nu erai tu, nu aveam așa mare succes. — Ba da! spun neliniștită. Ba sigur că ai fi avut. Suze, faci cele mai frumoase rame din lume. Zău... uite la asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
amiaza asta plec spre Statele Unite, unde mă așteaptă o nouă carieră. E un fel de pariu personal... și va fi, în mod sigur, o provocare. Dar cred sincer că voi fi fericită acolo. Și prietenii mei... -glasul începe să îmi tremure ușor și respir adânc... prietenii mei sunt cei care m‑au ajutat să ies din impas. Prietenii mei sunt cei care au fost lângă mine. O, Doamne, nu‑mi vine să cred. Până la urmă, tot mi se umplu ochii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
cu destinația San Francisco să se îndrepte spre poarta 29. Știu că Michael ți‑a oferit o slujbă, zice Luke. Arată spre valiza mea. Înțeleg că asta înseamnă că ai acceptat‑o. Se oprește, iar eu mă uit la el, tremurând ușor, fără să spun nimic. — Becky, nu te du la Washington. Vino să lucrezi pentru mine. — Să lucrez pentru tine? spun, uimită. — Vino să lucrezi pentru Brandon Communications. — Ai înnebunit? Își dă părul de pe față și, brusc, pare tânăr și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
apăsă comutatorul. Sala se umplu de un șuierat ascuțit. Vorbeau stelele. Deodată un sunet terifiant explodă prin pasarelă. Kane se cocârjă și Ripley păli în mod rușinos. Urletul oribil ținu douăsprezece secunde, apoi energia statică îl acoperi. ― Dumnezeule, zise Kane, tremurând tot. Lambert deconectă difuzoarele. Pe punte se resimți puțină căldură omenească. ― Ce-ar putea fi? întrebă Ripley cu voce pierdută. (Avea privirea celei care a găsit un șobolan mort în farfuria cu micul dejun.) N-am mai auzit un asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
murmură Ripley. ― Se prezintă în ascensiune șase minute, douăzeci secunde; declinație minus treizeci și nouă grade, două secunde. ― Arată-mi toți parametrii ăștia pe un ecran. Navigatorul împunse mai multe butoane. Unul dintre ecranele video ale pasarelei se lumină; imaginea tremură o secundă, apoi un punct strălucitor le apăru în fața ochilor. ― Albedo mare ― poți mări definiția obiectivului? ― Nu. De la distanța asta trebuie s-o priviți. Zoomul camerei video plonjă pe acest punct de lumină, scoțând în evidență o formă banală, ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
cu propulsia secundară? ― Merge, deocamdată, domnule. Mai mult nu pot să spun, până nu traversăm stratul de nori. Dacă om putea să-l traversăm. ― Om vedea. Se încruntă cu ochii pe un cititor de date și împunse un buton. Cifrele tremurară, defilară, apoi se opriră, având ca efect schimbarea expresiei feței, care se lumină.) Ce ziceți, credeți că o să pierdem obiectivul, întrebă. ― O să-l pierdem. Remorcherul se aruncă, în invizibil, în negura opacă. Lambert nu putea vedea cu proprii ochi ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
gândească la ceea ce ar putea să-i facă în acest timp lui Kane. Așa și trebuia, altfel ar fi înnebunit Dallas reapăru, ținând în mâini cele trei prese metalice. Se puse imediat pe treabă, construind o targa rudimentară. Degetele-i tremurau de frică. Aruncă pe pietre mica platformă pe care o pusese la punct. Căzu la vreo doi metri mai jos fără să se frângă. Va putea să-l țină pe "exec" până la Nostromo. Ziua se grăbea să facă loc nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
crampe... din ce în ce mai rău. Dispăruse veselia. Îl priveau acum cum se contorsiona de durere. Deodată, un grohăit strident îi ieși din gâtlej. Se apucă cu amândouă mâinile de marginea mesei: Articulațiile se decolorară datorită efortului, mușchii se crispară. Tot corpul îi tremura de parcă era cuprins de friguri, cu toată căldura care domnea în sală. ― Respiră adânc, de mai multe ori, îi recomandă Ash, pe când toți erau paralizați de stupoare. Kane se străduia. Inspirația îi smulse un urlet. ― Oh, doamne, mi-e așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
și trecerea cu succes a tuturor încercărilor care deschidea calea spre Graal. Ținându-l cu brațul întins, detectorul începu să atârne tot mai greu în mâna lui Ripley. Deodată, o luminiță începu să pâlpîie la baza ecranului. Acul de nivel tremură imperceptibil. Această mișcare nu venea de la ea. Cu inima bubuind în piept văzut tresărirea acului și fixarea lui aproape pe zeroul imprimat pe scală. Înainte de a-și avertiza colegii, se asigură că nici Brett și nici Parker nu erau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
prăbușească, porni bâjbâind spre coridorul B. Pierdu câteva minute bune până să localizeze panoul. Ripley pierdea treptat legătura cu realitatea. Cu ultimele apăsă pe clapă. Ușa nu se deschise. Văzu că nu acționase comanda bună. Rezemată de perete, cu picioarele tremurând istovite, mai făcu o încercare, cu plămânii aproape goliți de aer. În hubloul ușii apăru o figură. Era distorsionată, umflată și totuși, vag familiară. Ripley parcă o cunoscuse cu mult timp în urmă. Cineva, care, dacă-și aduce bine aminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
paralizat, conștient de ceea ce se întîmplă... Reuși ca prin minune să-și alunge acest oribil gând. ― Ce pot face? ― Să mă omori, zise aceeași voce agonizantă. Își privi deznădăjduită vechiul ei coleg, căpitanul ei. Acesta își coborî pleoapele. Buzele-i tremurară un moment de parcă se pregăteau să slobozească un strigăt de oroare și suferință. Nu ar fi avut curajul să-l suporte. Țeava lansatorului de flăcări își îndreptă gura spre cocon. Ripley apăsă pe trăgaci, convulsiv; curând corpul celui care fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
căută sursa. Se înclină deasupra cutiei și deschise capacul. Ripley bătu de mai multe ori în tambuchi pentru a-i atrage atenția. Degeaba. Căută atunci o unealtă sau o armă oarecare, dar nu descoperi decât un combinezon presurizat. Deși îi tremurau mâinile, îl îmbrăcă în viteză. În exterior, bestia scutura cutia lui Jones care vedea că-i sunase ceasul. Cutia se prăbuși. Șocul răsună lugubru, dar cușca nu se sparse. Apendicele o ridică și o lovi de perete. Jones era în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
țărmurile lui? Da, răspunsul pe care l-am pronunțat. Ceea ce nu-mi va dărui el, nu voi avea niciodată. De la zei nu aștept nimic. Repetînd cuvîntul acela spun și acum totul, țărmul este chiar inima mea, cea care n-a tremurat În fața sfinxului. Și care vrea să cred că drumul meu va trece din nou pe la porțile Thebei; să aud, pe același munte Phikion unde am ajuns venind din Corint, cît de frumos sună ecoul răspunsului ce l-am dat atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
acum un singur scop: să reconfirme sentința pronunțată odinioară Împotriva lui. Aproape că-și imploră judecătorii să-și amintească toate motivele pe care le-au avut ca să-l urască și să-l considere un pericol pentru cetate. Inima lui Socrate tremură la gîndul că refăcînd procesul ar putea fi achitat. Aceasta ar Însemna că moartea lui a fost absurdă. Se ridică și le strigă foștilor săi judecători: Condamna-ți-mă! Nu mă faceți să-mi fie rușine la gîndul că am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
vulturul, Înseamnă că nu mi-au iertat Întîmplarea cu focul. Îi Înfurie memoria mea și vor s-o rupă În bucăți; dar vrînd să-mi ucidă amintirile, mi le Îndîrjesc. Mă simt puternic și liber, iar buzele mele În loc să surîdă, tremură de durere și de dispreț. Mai degrabă mă Însoțesc cu șerpii decît cu stînca. Ar trebui să le strig zeilor: Iată de ce am furat focul și l-am dat oamenilor; pentru că voi nu-l meritați! La flacăra lui oamenii vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]