79,378 matches
-
presiunea exterioară a apei, care scade continuu pe măsura scăderii adâncimii de imersie și apropierii de suprafață. Înainte de a fi folosit pentru inspirație, etajul II trebuie golit de apă, fie prin apăsare pe butonul de purjare, fie prin suflare de aer, pentru a nu se inspira apa pătrunsă în interiorul acestuia. Atunci când scafandrul donator are un detentor de rezervă, ridicarea se face mai ușor și mai în siguranță, scafandrul primitor respirând aer prin detentorul de rezervă al donatorului. Pentru efectuarea în cele
Respirație în tandem () [Corola-website/Science/315286_a_316615]
-
prin apăsare pe butonul de purjare, fie prin suflare de aer, pentru a nu se inspira apa pătrunsă în interiorul acestuia. Atunci când scafandrul donator are un detentor de rezervă, ridicarea se face mai ușor și mai în siguranță, scafandrul primitor respirând aer prin detentorul de rezervă al donatorului. Pentru efectuarea în cele mai bune condiții a acestei manevre, se recomandă folosirea unui detentor de rezervă. Dacă respirația în tandem se face în timpul deplasării orizontale, donatorul se va poziționa lângă primitor, puțin mai
Respirație în tandem () [Corola-website/Science/315286_a_316615]
-
va oferi, cu una din mâini, muștiucul detentorului, ținându-l cu cealaltă mână de harnașament. Când primitorul ia muștiucul, donatorul se ridică ușor la nivelul acestuia. În timpul manevrei de respirație în tandem trebuie avut în vedere faptul că rezerva de aer a scafandrului donator poate fi și ea aproape epuizată. De aceea, ambii scafandri trebuie să fie pregătiți, ca la terminarea rezervei de aer, să întrerupă respirația în tandem și să continue urcarea spre suprafață în apnee, expirând continuu aerul din
Respirație în tandem () [Corola-website/Science/315286_a_316615]
-
la nivelul acestuia. În timpul manevrei de respirație în tandem trebuie avut în vedere faptul că rezerva de aer a scafandrului donator poate fi și ea aproape epuizată. De aceea, ambii scafandri trebuie să fie pregătiți, ca la terminarea rezervei de aer, să întrerupă respirația în tandem și să continue urcarea spre suprafață în apnee, expirând continuu aerul din plămâni. Respirației în tandem necesită o bună coordonare a ambilor scafandri și multă concentrare din partea acestora. Pentru a fi bine însușit și corect
Respirație în tandem () [Corola-website/Science/315286_a_316615]
-
de aer a scafandrului donator poate fi și ea aproape epuizată. De aceea, ambii scafandri trebuie să fie pregătiți, ca la terminarea rezervei de aer, să întrerupă respirația în tandem și să continue urcarea spre suprafață în apnee, expirând continuu aerul din plămâni. Respirației în tandem necesită o bună coordonare a ambilor scafandri și multă concentrare din partea acestora. Pentru a fi bine însușit și corect aplicat, procedeul trebuie exersat în bazin, cu alți scafandri și cu diferite tipuri de detentoare.
Respirație în tandem () [Corola-website/Science/315286_a_316615]
-
împăratul Carol Quintul. În secolul al XVII-lea apar și alte clopote de scufundare cum ar fi cel al lui Spalding, Trieval, și Sturmius. 1690: Sir Edmund Halley, descoperitorul cometei care-i poartă numele, perfecționează clopotul de scufundare prevăzând împrospătarea aerului în clopot cu ajutorul proviziilor de aer coborâte sub apă într-un butoi lestat. Cu acest clopot Halley se scufundă până la adâncimea de 18 m, timp de 1,5 ore. 1691: Denis Papin propune trimiterea aerului comprimat în clopotul de scufundare
Turelă deschisă () [Corola-website/Science/315297_a_316626]
-
XVII-lea apar și alte clopote de scufundare cum ar fi cel al lui Spalding, Trieval, și Sturmius. 1690: Sir Edmund Halley, descoperitorul cometei care-i poartă numele, perfecționează clopotul de scufundare prevăzând împrospătarea aerului în clopot cu ajutorul proviziilor de aer coborâte sub apă într-un butoi lestat. Cu acest clopot Halley se scufundă până la adâncimea de 18 m, timp de 1,5 ore. 1691: Denis Papin propune trimiterea aerului comprimat în clopotul de scufundare cu ajutorul unei pompe de la suprafață, printr-
Turelă deschisă () [Corola-website/Science/315297_a_316626]
-
clopotul de scufundare prevăzând împrospătarea aerului în clopot cu ajutorul proviziilor de aer coborâte sub apă într-un butoi lestat. Cu acest clopot Halley se scufundă până la adâncimea de 18 m, timp de 1,5 ore. 1691: Denis Papin propune trimiterea aerului comprimat în clopotul de scufundare cu ajutorul unei pompe de la suprafață, printr-un tub prevăzut cu supape, apoi, în anul 1779 John Smeaton creează chesonul de scufundare cu ajutorul căruia au fost reparate fundațiile picioarelor podului de la Hewhorn, Anglia. Turela deschisă asigură
Turelă deschisă () [Corola-website/Science/315297_a_316626]
-
Casca de scafandru (cască rigidă) este componenta principală a echipamentului de scufundare cu alimentare de la suprafață utilizat de către scafandrii profesioniști. Casca are rolul de a asigura scafandrului alimentare cu amestec respirabil (aer sau amestec gazos sintetic Heliox), protecția capului, comunicații cu suprafața, vizibilitate sub apă. Primele modele au fost în componența echipamentului greu, clasic de scufundare (scafandrul greu), concepute în 1829 în Anglia de către frații John și Charles Dean. În anul 1837
Cască de scafandru () [Corola-website/Science/315332_a_316661]
-
germanul Augustus Siebe brevetează o variantă perfecționată a aparatului fraților Dean cu care se puteau efectua scufundări până la adâncimea de 54 m. Apare astfel echipamentul greu de scufundare, compus din costum și cască rigidă, alimentat de la suprafață cu pompă de aer. Căștile rigide au fost fabricate și de firmele Dräger AG în Germania, Galeazzi în Italia, Rouquayrol-Denayrouze și Cabirol în Franța, Morse Diving Equipment Company, Schrader, Miller și Desco în S.U.A., Yokohama Diving Apparatus în Japonia, U.R.S.S. etc Casca scafandrului
Cască de scafandru () [Corola-website/Science/315332_a_316661]
-
Masca facială (engleză: "full face diving mask") este o componentă principală a echipamentului individual de scufundare profesională. Poate fi utilizată cu aparat autonom de respirat sub apă sau cu alimentare de la suprafață, atât cu aer cât și cu amestec respirator (Heliox). Primele tipuri de măști faciale au apărut în anul 1966 când Bev Morgan și Bob Kirby înființează în Santa Barbara, California, firma „Kirby Morgan Corporation” ca urmare a intensificării exploatării resurselor petroliere offshore. S-
Mască de față integrală (scufundare) () [Corola-website/Science/315333_a_316662]
-
de aparate de respirat sub apă având greutate mult redusă. Masca facială are rolul de a asigura scafandrului: O mască facială integrală are următoarele elemente componente: Detentorul este alcătuit numai din etajul II și are rolul de a asigura scafandrului aer sau alt amestec respirabil la presiunea mediului ambiant, la cerere. Amestecul gazos de la compresor sau baterie de butelii este transmis prin intermediul furtunului de alimentare din cablul ombilical la etajul II, care echilibrează presiunea acestuia cu presiunea exterioară a apei numai
Mască de față integrală (scufundare) () [Corola-website/Science/315333_a_316662]
-
detentorul are în partea stângă o tijă rotativă pentru reglarea debitului de gaz. Se află în interiorul măștii faciale acoperind gura și nasul scafandrului și este prevăzută cu o supapă de aspirație. Piesa oro-nazală are rolul de a micșora spațiul cu aer din interior, de a elimina posibilitatea acumulării de bioxid de carbon rezultat din expirație, precum și de a îmbunătăți comunicațiile. Este un bloc compact aflat în partea dreaptă a măștii faciale alcătuit din două vane: principală și de securitate. Vana principală
Mască de față integrală (scufundare) () [Corola-website/Science/315333_a_316662]
-
cantitate analogică, a fost integratorul cu apă construit în 1928; un exemplu electric îl constituie mașina Mallock, construită în 1941. Un planimetru este un dispozitiv ce calculează integrale, folosind distanța drept cantitate analogică. Până în anii 1980, sistemele HVAC au utilizat aer atât drept cantitate analogică, cât și ca element de control. Spre deosebire de calculatoarele numerice moderne, calculatoarele analogice nu sunt foarte flexibile, și trebuie reconfigurate (reprogramate) manual pentru a le trece de la rezolvarea unei probleme la alta. Calculatoarele analogice aveau, față de primele
Istoria mașinilor de calcul () [Corola-website/Science/315303_a_316632]
-
necesită durate lungi de timp și activitate intensă la adâncimi relativ mari. Este unul dintre aparatele de respirat sub apă cu circuit deschis, la care debitul de amestec respirator este livrat scafandrului în mod continuu. 1691: Denis Papin propune trimiterea aerului comprimat într-un clopot de scufundare cu ajutorul unei pompe de la suprafață, printr-un tub prevăzut cu supape. 1754: Richard Pocoke descrie un costum de scafandru cu cască ce era alimentat de o pompă de aer. 1762: un alt englez, John
Costum de scafandru cu cască () [Corola-website/Science/315365_a_316694]
-
1691: Denis Papin propune trimiterea aerului comprimat într-un clopot de scufundare cu ajutorul unei pompe de la suprafață, printr-un tub prevăzut cu supape. 1754: Richard Pocoke descrie un costum de scafandru cu cască ce era alimentat de o pompă de aer. 1762: un alt englez, John Smeaton realizează un cilindru suflant antrenat de o roată hidraulică. Apoi, în anul 1779 Smeaton creează chesonul de scufundare cu ajutorul căruia au fost reparate fundațiile picioarelor podului de la Hewhorn, Anglia. 1775: abatele La Chapelle scrie
Costum de scafandru cu cască () [Corola-website/Science/315365_a_316694]
-
prinsă de costum cu o bandă metalică. Ulterior banda metalică a fost înlocuită cu trei prezoane pentru fixarea căștii și mai multă etanșeitate, echipamentul fiind folosit de Marina Rusă până în anul 1880. 1834: americanul Norcross inventează supapa de evacuare a aerului expirat de scafandru din cască. 1837: germanul Augustus Siebe brevetează o variantă perfecționată a aparatului fraților Dean. La acest nou aparat, aerul suplimentar ieșea prin supapa laterală a căștii care la nevoie putea fi manevrată cu capul de scafandru din
Costum de scafandru cu cască () [Corola-website/Science/315365_a_316694]
-
etanșeitate, echipamentul fiind folosit de Marina Rusă până în anul 1880. 1834: americanul Norcross inventează supapa de evacuare a aerului expirat de scafandru din cască. 1837: germanul Augustus Siebe brevetează o variantă perfecționată a aparatului fraților Dean. La acest nou aparat, aerul suplimentar ieșea prin supapa laterală a căștii care la nevoie putea fi manevrată cu capul de scafandru din interior. Costumul era complet etanș și îmbrăca scafandrul complet cu excepția mâinilor care se puteau pune în niște mănuși din cauciuc etanșe la
Costum de scafandru cu cască () [Corola-website/Science/315365_a_316694]
-
pieptar printr-un filet special. Costumul mai era prevăzut cu tălpi din plumb. Cu aparatul Siebe se puteau efectua scufundări până la adâncimea de 54 m. Apare astfel echipamentul greu de scufundare cu costum și cască rigidă alimentat de la suprafață cu aer comprimat. Acest tip de costum de scufundare a fost fabricat în Anglia de firma Siebe Gorman, precum și de Dräger AG în Germania, Galeazzi în Italia, Denayrouze în Franța, Morse Diving Equipment Company, Schrader, Miller și Desco în S.U.A., Yokohama Diving
Costum de scafandru cu cască () [Corola-website/Science/315365_a_316694]
-
Cabirol, Denayrouze construiește propriul echipament greu, iar în anul următor aduce unele îmbunătățiri cum ar fi o supapă interioară în cască acționată cu capul de scafandru și un rezervor tampon între pompă și scafandru pentru asigurarea unui debit constant de aer. 1912: United States Navy adoptă modelele Shrader și Morse și începe dezvoltarea propriului model MK V MOD 0 pentru scufundări cu aer și amestec heliu-oxigen (Heliox). 1913: firma Drägerwerk din Germania introduce DM20, un echipament greu de scufundare fără cablu
Costum de scafandru cu cască () [Corola-website/Science/315365_a_316694]
-
cu capul de scafandru și un rezervor tampon între pompă și scafandru pentru asigurarea unui debit constant de aer. 1912: United States Navy adoptă modelele Shrader și Morse și începe dezvoltarea propriului model MK V MOD 0 pentru scufundări cu aer și amestec heliu-oxigen (Heliox). 1913: firma Drägerwerk din Germania introduce DM20, un echipament greu de scufundare fără cablu ombilical la care alimentarea era realizată de un aparat de respirat sub apă format din două butelii pe spatele scafandrului, ce amestecă
Costum de scafandru cu cască () [Corola-website/Science/315365_a_316694]
-
de scufundare. 1976: firma Dräger AG introduce modelul DM 200. 1985: U. S. Navy înlocuiește MK V cu MK 12. Scafandrul se află într-un costum etanș, purtând pe umeri o cască rigidă alimentată de la suprafață cu amestec respirator (de obicei aer comprimat) printr-un furtun de alimentare numit și cablu ombilical. Alimentarea se face prin intermediul unui clapet antiretur. Surplusul de amestec respirator este eliminat printr-o supapă de evacuare plasată pe casca scafandrului, prevăzută cu un resort a cărui tensiune poate
Costum de scafandru cu cască () [Corola-website/Science/315365_a_316694]
-
cu 0,35 bar o presiune egală cu suma dintre presiunea exterioară a apei la adâncimea la care se află supapa și tensiunea resortului. Sistemul de alimentare cu amestec gazos respirator de la suprafață este fie o pompă acționată manual pentru aer, fie o stație de stocare pentru gaze formată din mai multe butelii de 50 l fiecare, în care amestecul respirator este comprimat până la o presiune de 200 bar (sc.man.), cu ajutorul compresoarelor de înaltă presiune. Problema principală care se pune
Costum de scafandru cu cască () [Corola-website/Science/315365_a_316694]
-
multe butelii de 50 l fiecare, în care amestecul respirator este comprimat până la o presiune de 200 bar (sc.man.), cu ajutorul compresoarelor de înaltă presiune. Problema principală care se pune la acest tip de echipament de scufundare, este debitul de aer proaspăt care trebuie livrat scafandrului, precum și debitul de ventilație al căștii. Debitul de aer trebuie astfel ales încât în casca scafandrului să se introducă o cantitate suficientă de aer care să asigure oxigenul necesar și să elimine dioxidul de carbon
Costum de scafandru cu cască () [Corola-website/Science/315365_a_316694]
-
presiune de 200 bar (sc.man.), cu ajutorul compresoarelor de înaltă presiune. Problema principală care se pune la acest tip de echipament de scufundare, este debitul de aer proaspăt care trebuie livrat scafandrului, precum și debitul de ventilație al căștii. Debitul de aer trebuie astfel ales încât în casca scafandrului să se introducă o cantitate suficientă de aer care să asigure oxigenul necesar și să elimine dioxidul de carbon acumulat în cască. Elementele componente ale unui echipament greu de scufundare sunt: Casca rigidă
Costum de scafandru cu cască () [Corola-website/Science/315365_a_316694]