9,824 matches
-
plăcere. Ridică umerii, capul, coborî mâinile pe fotoliu. Încordă auzul. O respirație slabă și egală, de iepure adormit. Adormise, deci, și el. Caraghioasă complicitate devenea această întâlnire ! — Nu, nu dorm. Te-am lăsat să te odihnești puțin. Ești obosită, înțeleg, șopti el. Chiar în acea clipă săriseră deja, amândoi, speriați, lovind cu brațele în fotolii. Suna telefonul ? Nici el nu se așteptase la una ca asta. Ce naiba mai scorniseră ? Suna sfârșitul lumii, el nu nimerea, în întuneric, receptorul. Șuiera, desfăcând, parcă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
a zilei, fugind de vocea care o urmărea. Vuiau parcă sirene, le auzea și nu le auzea, toată noaptea urlaseră, poate, anume pentru dânsa și nu le auzise. — Ai fost cuminte. Poți să te odihnești puțin, să și dormi. Cineva șoptise rar cuvintele, ca unei surori. Femeia era desculță ? De aceea n-o auzise intrând ? Venise de undeva de aproape, fusese prin preajmă ? Luneca acum spre ușă, fără zgomot, cu privirea sticloasă ? Ghemuită, cu umerii căzuți, leneșă, sfioasă. Ușa se închise
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
m-au ținut trei ore, până mi-au aprobat“. Simte atingerea umedă pe frunte, înalță puțin umerii. Un Buddha osos se apleacă asupra sa, întinzându-i paharul negru : spumă, bule efervescente. — Ți-am făcut un nes rece. O să-ți revii, șoptește Ortansa. Dar ziua nu mai are putere, se volatilizează. Amețeală prin cețuri. Vede vecinul strângând teancul de pe masă, închizând sertarele : Lucian se ridică, mâzgălește pe marginea condicii, pleacă. Pe culoarul din stânga, din dreapta, din toate ușile date spre perete, de la etajul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
surâs eșuat. Se ridicase, într-adevăr, ieșind din sală, încercând, din nou, înainte de a închide ușa, să zâmbească. Reveni peste un sfert de oră, când Vera se mutase în alt grup. — Ai o zi proastă azi. Tăcea, apăsat. Abia târziu șopti, sufocat, dar solemn, cu o misterioasă gravitate : Am să-ți spun... — S-a anunțat acum că nu mai plecăm la unsprezece, ci la unu. Cei care mănâncă la cantină pot trece întâi pe acolo. — Tot e bine. La douăsprezece și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Așa că să nu vă temeți de ei. Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit, și nimic tăinuit care nu va fi cunoscut. 27. Ce vă spun Eu la întuneric, voi să spuneți la lumină; și ce auziți șoptindu-se la ureche, să propovăduiți de pe acoperișul caselor. 28. Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeți-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă și sufletul și trupul în gheenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
foarte roșu la obraz, bătîndu-și nervos carâmbul cizmei cu o cravașă, în vreme ce pretorul militar, un căpitan burtos, cu mustăți sure, îi explica ceva gesticulând larg cu mâna dreaptă, în care ținea o foaie de hârtie... ― Vine convoiul... Uite și generalul! șopti Bologa, clipind repede către căpitanul care se dădea mai înapoi, ca dinaintea unei năluci neașteptate. Locotenentul alergă întru întîmpinarea generalului și, salutând, raportă cu importanță: ― Întâmplător am venit mai devreme, excelență, și am constatat că lipsea scăunelul... ― Lipsea? repetă generalul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
front înadins ca să vază execuția, toți cu căști de război și în uniforme murdare, cu miros greu de tranșee, resfirați în voie, încît coada ajungea până aproape de marginea satului. Sub spânzurătoare, caporalul aștepta smirna, cu ochii tulburați, în vreme ce plutonierul îi șoptea și-l învăța cum și ce are de făcut. Vântul umed se înteți, măturând pământul, împiedicîndu-se în mormintele cimitirelor, zgâlțâind pe oamenii care se apropiau... Apoi preotul se opri la marginea gropii cu osânditul care, văzând lutul galben și cleios
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
făcu o roată de oameni în jurul spânzurătorii. Toți tăceau însă, parcă le-ar fi fost frică să nu tulbure somnul unui bolnav istovit de suferințe. Doar zgomotul de pași nerăbdători se amesteca în gemetele vântului stăruitor... ― Doctore, doctore, durează mult? șopti Apostol Bologa, agățîndu-se de brațul medicului, care se zbătea să-și deschidă trecere printre soldații îngrămădiți. ― Ai să vezi... acuma nu-i vreme de... răspunse docrorul plictisit. Puțin loc, hei, ce Dumnezeu... Faceți-mi loc, băieți! Bologa izbuti să se strecoare
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
deschidă și să scoată un strigăt îngrozitor de izbăvire, întocmai ca cei dintâi credincioși care, în clipa morții silnice, vedeau pe Hristos... Pretorul îndoi repede hârtia și, punînd-o în buzunar, mormăi ceva obosit. Atunci plutonierul se apropie de condamnat și-i șopti foarte umil: ― Mă rog... mantaua... Svoboda, fără să-l privească, lepădă îndată mantaua și rămase într-o haină civilă cu gulerul răsfrânt, care-i lăsa gol gâtul alb, subțire și lung. Pe urmă scoase pălăria, își netezi părul pe frunte
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Într-un minut caporalul întinse iarăși mâinile spre funie, numai în cămașă și cu capul gol, ca un al doilea osândit. În răstimp însă Svoboda își potrivise singur lațul pe gât, parcă ar fi încercat un guler neobișnuit. ― Trage scaunul! șopti iarăși plutonierul. Caporalul smulse năuc scăunelul de sub picioarele condamnatului. Brațul spânzurătorii pârâi, și trupul începu a se zvârcoli în căutarea unui sprijin. În ochi lucirea stranie, arzătoare, pâlpâia mai puternic, cu tremurări grăbite, din ce în ce mai albă... Bologa vedea bine cum bulbii
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pătrundea privirea, siluete negre se mișcau de ici-colo, parcă toți oamenii s-ar fi prefăcut în stafii fără odihnă. Numai spânzurătoarea albea nepăsătoare, împrejmuită de crucile albe din cimitirul militar. Bologa se cutremură iar. Un frig dureros îi cutremură inima. Șopti cu teamă: ― Ce întuneric, Doamne, ce întuneric s-a lăsat pe pământ... Glasul lui șerpui ca un scâncet de bolnav și se stinse în oftările vântului. 2 Întunericul sugruma satul foarte împrăștiat în care azi trăiau mai mulți soldați dușmani
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
obicei, iar Apostol, în fața lor, în hăinuțe noi, mai palid și cu ochii aprinși de emoție. Doamna Bologa lăcrima și tremura, închinîndu-se înfrigurată și frământând neîncetat cărticica de rugăciuni... Apoi venind momentul rugăciunii, se plecă speriată peste strană și-i șopti: "Acuma, puișorule..." Cu fruntea sus, cu mers apăsat, Apostol trecu în fața ușii împărătești, căzu în genunchi, împreună mâinile... Peste o clipă glasul lui subțire ca un fir de mătase albă fâlfâia în tăcerea înecată de respirații, se ridica spre tavanul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
era plină de spînzurați? Ori poate că numai groaza m-a făcut să-mi pară mai mulți?... Atunci am închis ochii, gîndindu-mă cu mirare stupidă: "Asta-i pădurea spînzuraților..." Un maior ungur, înalt și cu profil de păsare, mi-a șoptit, poate ca să mă ispitească: "Toți sunt cehi... și ofițerii, și soldații... numai cehi!" Am tăcut, parcă mi-ar fi făcut o mustrare. Apoi i-au spânzurat pe toți trei deodată și pe același copac, un fag bătrân, cu tulpina scorburoasă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se opri cu niște ochi atât de mari și de îngroziți, că Bologa își simți sufletul copleșit de milă. În tăcerea adăpostului inimile lor băteau deopotrivă de înfricoșate... Locotenentul vru să-i spuie o vorbă de mângâiere și se pomeni șoptind: ― Domnule căpitan, pădurea spânzuraților... Își luă seama însă și plecă ochii în pământ, neputincios și umilit. ― Acuma înțelegi întrebarea colonelului? reveni căpitanul cutremurîndu-se, parcă ar fi vrut să se scuture de o apăsare. Și observația cu reflectorul?... Vezi cum se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ajungă acolo de unde a pornit împotriva sfaturilor doamnei Bologa, ale protopopului și ale tuturor, afară de Marta... La gât purta un medalion cu o buclă blondă și chipul unui căpșor fermecător. I le-a dat când a fost acasă, în concediu, șoptindu-i "eroule", cum de altfel îi zicea și în scrisori. "Marta e vina tuturor...", încercă să-și zică în taină, ca o scuză față de conștiința dojenitoare. Dar își curmă gândul, alungîndu-și din suflet lașitatea: "Marta nu m-a îndemnat niciodată
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Sunt un... În creierii lui Apostol însă de-abia atunci începu să țiuie cuvântul de care se spăimântase, ascuțit și sfâșietor, parcă i-ar fi scormonit un pumnal. Se sculă brusc în picioare și alergă de ici-colo, frîngîndu-și mâinile și șoptind disperat: ― Nu se poate... nu se poate,... nu se poate... Klapka, mereu zăpăcit, încercă să-l consoleze, zicând fără convingere: ― Liniștește-te, Bologa, ce Dumnezeu... La urma urmelor, viața nu merge fără compromisuri, fără jertfe și... Deodată Apostol Bologa se opri
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Așa!... Ascultă-mă pe mine... Mai chibzuiește și o să-mi dai dreptate! Dar fără patimă! Fără pripire!... Calm!... Calm!... Se sculă încet, își puse casca în cap, gata de plecare. ― Decât să mă duc acolo, mai bine trec la muscali! șopti atunci Apostol, uitîndu-se drept în ochii căpitanului. ― Ușor de zis, răspunse Klapka liniștit, parcă ar fi așteptat de mult vorbele locotenentului. Dar dacă nu izbutești, știi ce te așteaptă!... Numai deunăzi ți-am povestit despre cei trei... Și ei au
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Își veni în fire și, simțindu-se sleit de puteri, se trânti pe pat. Pe masă, în sfeșnicul improvizat, lumina începu să pâlpâie repede, să sfârâie și apoi deodată se stinse. Pe Bologa întunericul îl zgudui, buzele-i arse însă șoptiră cu îndîrjire: ― Nu se poate! 8 ― Știi vestea, Petre? zise a doua zi Apostol către ordonanța care, ghemuit într-un colț al adăpostului, citea cu râvnă și evlavie Visul Maicii Domnului. Peste o săptămână, cel mult două, mergem acasă, în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Klapka, neașteptîndu-se la asemenea răspuns, se holbă la el un moment, pe urmă se uită împrejur, îngrozit să nu fi auzit cineva vorbele locotenentului, să vază și el pe dracul, pentru că n-a raportat celor în drept. ― Ai înnebunit, omule? șopti cu glas rebegit de spaimă. Să nu mai spui astfel de copilării, că ne pomenim amândoi atârnați în vreun copac, ca doi coceni stricați! Apostol Bologa surâse; dinții albi îi luciră între buzele subțiri, zicînd: ― Acum o lună, chiar acum
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mai ales după întrevederea ta cu generalul, vei fi urmărit pas cu pas și că vei fi prins chiar în clipa când vei încerca să... ― Tocmai de aceea trebuie să plec la noapte! făcu Bologa neclintit. ― Atunci te cheamă spînzurătoarea! șopti căpitanul disperat, pipăindu-și gâtul, parcă ar fi vrut să dea la o parte un laț închipuit; apoi, după un răstimp, adăugă cu o tremurare de frică: în orice caz eu nu vreau să știu nimic... nimic... Eu mă spăl
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
loc și-și zise că Cervenko a început să nebunească, de vreme ce visează numai încăierări, atacuri... Sublocotenentul dârdâia în observator și salută pe Bologa ca pe un mântuitor. ― La infanterie se zice că o să ne atace muscalii chiar în noaptea asta, șopti Apostol. Tu ai observat ceva? ― Aș... liniște și frig, răspunse sublocotenentul, disprețuitor. Infanteriștii așa fac, se tem de toate umbrele... Dar muscalii nu sunt proști să ne atace azi, hodoronc-tronc, când de-abia mâine-poimâine vine schimbarea! Bologa îi strânse mâna
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
zis zâmbind unul cu cotlete albe și mustăți hegre. Bine c-ai înviat... Dacă de șase zile mocnești așa... Apostol atunci a simțit fericirea de a trăi ca un fior nespus de dulce și, cu buzele crăpate de fierbințeală, a șoptit abia perceptibil: ― Nu mă doare nimic... nimic... Vreo șapte săptămâni mai mult al morții a fost decât al vieții. În afară de rana din piept, mai avea o sfărâmătură de os la piciorul stâng și o scrijălare adâncă în coapsă. ― Vindecarea ta
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
excelenței erau trase perdelele cafenii, și aghiotantul ieșise afară, din propria-i inițiativă, să roage pe domnii din coridor să facă liniște, ca nu cumva să se supere excelența-sa... Tocmai atunci sosi Varga, luă deoparte pe aghiotant și-i șopti: ― Ne spuse Gross că moșul dorește să ne vadă, pe mine și pe Bologa... Adu-i aminte, dragul meu, te rog! Aghiotantul dădu mâna cu Bologa, pe care nu-l mai văzuse de la audiența cu bucluc, și apoi intră în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nu cumva ea să-și închipuie cine știe ce. Îi era teamă că-i va tremura vocea și Ilona va înțelege greșit rostul întrebării... Până să se hotărască să deschidă gura, se auzi un ciocănit energic în ușă. Fata se ridică și șopti: ― A venit tata... Fără să mai aștepte îngăduință, un țăran trecu pragul. Bologa, înfuriat, se sculă în picioare, gata-gata să-l alunge. Paul Vidor însă se apropie jovial, cu mâna întinsă și-i ură bun sosit în casa lui. Avea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
deseară... O, cât îl iubeam și el cum m-a umilit! Klapka se uită la dânsul, înțelese că dorește un răspuns sau barem un cuvânt, dar îi fu frică să vorbească. Bologa aștepta cu ochii împlîntați în tăcerea căpitanului, apoi șopti: ― Adio!... Ordonanța lui Klapka aduse calul și Apostol încălecă și porni fără să mai întoarne capul. ― La revedere, Bologa! strigă căpitanul, văzîndu-l că se depărtează. Lui Apostol i se păru că și Klapka își bate joc. Dădu pinteni calului. Trebuie
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]