9,406 matches
-
lui Endō era ca de gheață. Zgomotul de pe șantier, asurzitor. Endō a luat pistolul în mână. Îl învârtea pe degete și metalul negru strălucea puternic în lumina soarelui. Kanai s-a agățat de sacii de ciment, uitându-se drept în țeava pistolului. Nu faceți un lucru necugetat! țipă Kanai. — Ridică-te! îi ordonă Endō încet. Intră acolo! I-a arătat cu degetul o gaură întunecată care mirosea a ciment. — Endō, zău, n-am fost eu. N-am fost eu ăla. Maiorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ciment, au început să se miște ca niște viermișori. Endō privea încremenit pistolul. Încă nu realiza ce s-a întâmplat. A mai apăsat pe trăgaci, o dată, de două ori... dar credinciosul lui pistol suna în gol. Ori de câte ori ieșea fum pe țeavă, Endō simțea un șoc plăcut care-i străbătea palma, apoi brațul, și în cele din urmă întregul corp. De data asta însă, s-a auzit doar declicul declanșatorului. Pistolul nu avea gloanțe! — Fără gloanțe! Fără gloanțe! Fără gloanțe! i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
malul râului se afla o baracă pentru muncitorii care veneau să le adune. — Să intrăm aici... Aici! — Am să le în... în... înapoiez, bâgui Kobayashi. — Să înapoiezi? Când au ajuns la intrarea barăcii, Endō băgă mâna în buzunar. Degetele atinseră țeava tare de oțel a pistolului. Să înapoiezi? Ce să înapoiezi? Privindu-l țintă în ochi, Endō i-a întins o cursă. — A, deci le ascundeai! Bineînțeles că Endō habar nu avea ce ascundea Kobayashi și tocmai de aceea a continuat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
s-a dezmeticit între timp. A zbughit-o lângă mal ca un iepure și a pus repede mâna pe pistol. Îl ținea bine în mână în momentul în care Kobayashi cobora cazmaua pentru o ultimă lovitură. — Kobayashi! Endō a îndreptat țeava neagră a armei spre dușmanul său și i-a strigat: — Îl răzbun pe fratele meu. Azvârle cazmaua... Intră-n apă... Sau mai bine stai, sapă-ți mai întâi groapa singur. Sunt convins că nu dorești să-ți vadă nimeni cadavrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
după mai multe încercări, renunțând să se mai întrebe de sănătate. Dacă nu mișcă, nu și pace bună. *** Aveam parcă o dilemă. Nu reușeam să mă hotărăsc. Făcusem rost de o pușcă de vânătoare cu patul de lemn încrustat, cu țevile tăiate. Nici gloanțele nu erau chiar de acelea din cutii obișnuite, aveau ghinturile răsucite cumva și fiecare avea înscris pe el o literă. Puteai să-l împuști pe unul de trei ori - B-O-U - sau să scrii altceva. Am potrivit cartușele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
doamna doctor”, zice. „Că vrei s-o otrăvești, ai tratat cu nu’ș ce otravă boabele de cafea... mi-a adus vreo câteva, a trebuit să ronțăi vreo două, să vadă... da’ nu te-ai lăsat, ai injectat substanțe în țevile de canalizare, ai tu niște chei și tot deșurubezi și torni acolo toate căcaturile, care nu te-omoară pe loc, nu, nu... mai încolo, când nu se-așteaptă nimeni... că-i scotocești prin apartament în lipsa ei, a văzut după semne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
hipiot bătrân nu arăți... Scotea la vedere și cutia cu trabuce. - Marfă adevărată, nu din alea de pe vapor, încearcă... Tramvaiul mă lasă la rond. Fabrica de mătase nu mai are geamuri, în trotuarul spart au crescut tufe până la genunchi. Niște țevi imense și profiluri din beton lângă poartă. Altădată, mai ales la ieșirea din schimb, era un furnicar de oameni pe stradă, plecau pe jos, în coloană, ca la demonstrație sau agățați de uși, mulțumiți c-au mai scos vreun cupon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
nici măcar Shakespeare? îmi ies din pepeni. Nici Furtuna? Cum e posibil? încep să tușesc. Asta înseamnă, asta înseamnă... N-am treabă și-arunc o ochire în jur, găuri în pereții coșcoviți și afumați de aparatul de sudură, un morman de țevi ruginite, abandonate de muncitori într-un colț, un ciot de mătură și-un teu în altul, pete de la ploaie pe tavan. Parchetul vechi și uns de smoală are câteva boalfe, catedra e spartă, băncile-s de pe vremea luptei de clasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
nefericire, nu suntem decât vreo patru care putem îndeplini această sarcină. - Încă nu e gata, părinte, dar nu mai e mult... E și pietros al dracului, iertare, pământul aici, greu se sapă! Au găsit și-un târnăcop de la muncitorii de la țevi. Mai lungiți puțin, cu viața de apoi, știi Sfinția Ta... Și ne socotim la urmă, cât o fi, atâta dăm. Ce să facem dacă leprele alea s-au îmbătat și-au adormit la umbră? - Îndoliată și întristată adunare, moartea ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
în ciuda avertismentelor americanului că nu-i sănătos, dear Sara, ajungem și admirăm câteva gropi, cu mătasea-broaștei pe ochiurile de apă, cu niște mustăți de fier forjat ieșind din ele și cinci muncitori jucând table. Dacă n-au venit ăia cu țevile de două săptămâni? Drumul de întoarcere, americanul s-a hotărât să se îndrăgostească de mine după clipele de neuitat petrecute împreună și, dup-aia, chiar și de România. «Aveți o țară frumoasă!» zice. P.S.2. Dă-mi, te rog, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
la emisiunea mea. Ți-a plăcut cum le-am zis-o? M-a dus mintea, nu? Hai noroc! Ne mai auzim... O sacoșă cu mere răsturnată pe masă îmi semnalează întoarcerea Carinei. - Nu mai suport! A intrat un șobolan pe țevi... Am bătut cu coada măturii în ușă, dar e tot acolo. Intră și-alungă-l, mi-e frică... Dacă scapă în casă? Deschid ușa de la baie, aprind lumina, ceva trece pe lângă piciorul meu, se-oprește pe poliță. E-un șobolan gri deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
din partea mea, n-ai decât să stai să-ți așezi mustățile în fața oglinzii în fiecare dimineață, să te pomădezi. Mă adulmecă, se ridică înc-o dată în două lăbuțe, are o pată albă pe una dintre ele, și coboară tacticos pe țeavă. Fixez placa de la aerisire. Mă spăl pe mâini. Apa e plină de rugină, gălbuie. - Gata, s-a dus, era căzută prostia aceea de la aerisire, am fixat-o... Carina simte nevoia să plângă cu capul pe masa din bucătărie, lângă sacoșă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
tremură nădragii. Eroul, pentru că și el a dat năvală peste mine, a stat un ceas cu izmenele-n vine, până i le-am ridicat din silă, ca să plece. Cu o mână, singura, încerca să-și dezmorțească, îngrozit, cocoșelul! Parcă lustruia țeava unui tun: o caricatură. Un alcoolic nenorocit. Ce-mi pasă mie că a fost viteaz cândva? Ce-mi pasă mie de cărțile Romancierului, de răgetele Actorului, alt bețiv, de banii Magistratului, javra javrelor?! După ce l-ați dat jos, v-ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
muguri până la toamnă, muguri și frunze pe patul puștii vor crește. Doi ani eu vă sunt tată și mamă, pe tovarășul sergent și în gând o să-l pronunțați cu majuscule. Arma mirosea a cadavru în descompunere, ghinturile săpate-n oțelul țevii puroiau rugină, Petru înfășura pe vergea fâșii albe, ungea rănile cu ulei, apoi, cu grijă, asambla moartea ca pe un puzzle. 30. La 4 dimineața, somnul este un fel de moarte pe jumătate, viața numără în coșul pieptului secundele, între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
prin dreptul foișorului; prostia, după ce l-a somat regulamentar, i-a cerut răspicat să-și lumineze fața; caporalul și-a expus mecla după fitilurile îmbibate în motorină; prostia, de obicei, știa să numere până la unu; prostia a băgat cartuș pe țeavă și a tras; caporalul s-a prăbușit ca secerat de trăsnet; prostia a luat felinarul și, regulamentar, a identificat fața mortului; prostia, în sfârșit, a înțeles de ce caporalul avea două felinare; prostia s-a privit lung în sticla roșiatică, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
prostia a luat felinarul și, regulamentar, a identificat fața mortului; prostia, în sfârșit, a înțeles de ce caporalul avea două felinare; prostia s-a privit lung în sticla roșiatică, s-a privit în fotografie și iar în sticlă; prostia a mușcat țeava puștii, apoi, ca pe un lindic de fată mare, a mânuit lin trăgaciul; sub foișor, două mucuri decupate dintr-o manta soldățească fumegau cerul, soarele deasupra bisericii evanghelice se vedea ca prin sticlă; comandantul gărzii scrijelea cu baioneta o scoică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
era gol, domnule general, răspunse Strunck. Poate ne spune Gunther dacă aceasta este sau nu arma. Am găsit-o într-o pungă de hârtie, la un loc cu cămașa. Îmi dădu un Walther PPK. Mi-am apropiat de nări capătul țevii și am mirosit uleiul de armă. Apoi am manevrat încărcătorul și am văzut că pe țeavă nu era nici măcar un glonț, deși magazia era plină. Apoi am tras siguranța. Inițialele lui Bruno erau îngrijit scrijelite pe metalul negru. — Da, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Am găsit-o într-o pungă de hârtie, la un loc cu cămașa. Îmi dădu un Walther PPK. Mi-am apropiat de nări capătul țevii și am mirosit uleiul de armă. Apoi am manevrat încărcătorul și am văzut că pe țeavă nu era nici măcar un glonț, deși magazia era plină. Apoi am tras siguranța. Inițialele lui Bruno erau îngrijit scrijelite pe metalul negru. — Da, e arma lui Bruno, le-am zis. Se pare că nici măcar nu a apucat să pună mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
într-un sprint susținut. M-am chinuit să țin pasul cu el, dar după numai câteva salturi se afla cu mult în fața mea. În câteva clipe l-ar fi prins. Atunci am văzut arma din mâna lui, un Parabellum cu țeava lungă, și am urlat la amândoi să se oprească. Aproape imediat Poliza s-a oprit. Începu să-și ridice brațele ca și cum ar fi vrut să-și protejeze urechile de zgomotul împușcăturii, răsucindu-se în timp ce se prăbuși, cu sânge și umoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
a-și duce mâna la tocul armei. În spatele lui, Korsch își ducea încet mâna la propria-i armă și își ținu mâna pe trăgaci până când Deubel își puse pistolul Walter PPK pe biroul meu. L-am ridicat și am mirosit țeava, urmărindu-i fața ca să descopăr vreun semn că știe că Bautz fusese omorât de un pistol cu un calibru mai mic. — Împușcat, hmm? zâmbi el. — Executat, mai degrabă, am zis. Se pare că cineva i-a băgat un glonte în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
și aprinderea luminii, cred că i-aș fi împușcat pe toți acolo unde erau: Weisthor, Rahn, Vogelmann, Lange - rahat, aș fi omorât întregul grup scârbos pe care îl alcătuiau doar așa, din pură plăcere. I-aș fi făcut să ia țeava pistolului în gură și le-aș fi zburat căpățânile la rând. O nară în plus pentru Himmler. O a treia orbită de ochi pentru Kindermann. Încă mai respiram cu greutate când se aprinseră din nou luminile, dar asta a trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
țipă Himmler și imediat cei doi ofițeri care stăteau în picioare lângă Weisthor îl prinseră de brațe. Rahn își duse mâna la tocul de la brâu, numai că eu am fost mai rapid și, trăgând cocoșul de la Mauser, i-am pus țeava pistolului la cap. — Atinge-te de ăla și-ți fac aerisire la creier, i-am zis, luându-i apoi arma. Heydrich continuă, aparent netulburat de nici unul dintre aceste incidente. Trebuia să-i recunoști acest merit: era la fel de rece ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
are puterea să se ferească. Și totuși se mișcă, se desprinde de zid și nu s-a întâmplat nimic. Apare un autobuz care o ascunde. Nu reușesc s-o ajung la timp, a și urcat. Mă iau după autobuz, după țeava neagră care azvârle un fum urât mirositor. Se oprește din nou, las mașina în mijlocul străzii și urc și eu. O caut pe Italia să-i spun să coboare cu mine, dar o găsesc prea târziu, când ușile s-au și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
are un vis diferit. — Iar unii se nimeresc într-un loc sigur ca acesta, la adăpost de orice amețeală... insist eu. — Amețeala există pretutindeni - și apucă revolverul pe care Valeriano l-a montat la loc, îl deschide, lipește ochiul de țeavă ca pentru a vedea mai bine dacă e perfect curățată, răsucește tamburul, încarcă un glonț, ridică trăgaciul, ațintește arma spre ochi, mișcând tamburul. Pare o fântână fără fund. Simți chemarea hăului, ești tentat să te arunci acolo, să ajungi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
ce era o zi. Când s-a luminat destul ca să văd malul celălalt al torentului, am observat că și acolo urca un drum și un bărbat călare înainta paralel cu mine, în aceeași direcție, cu o pușcă de război cu țeava lungă atârnată de un umăr. — Ei! am strigat eu. Cât mai e până la Oquedal? Nici măcar nu s-a întors; ba mai rău: vreme de o clipă vocea mea l-a făcut să-și întoarcă fața (altfel aș fi putut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]