8,142 matches
-
brațe, după care el simți un zvâcnet ascuțit în tot corpul. Nașul îi trăsese mâna, făcând ce trebuia pentru a-i pune oasele la loc dar, pare-se nu reușise. Cuprins de groază din cauza durerii, trupul i se chircise involuntar, țipând cât putea de tare. Nașul, exasperat de strigătile ascuțite, îl apostrofă: - Dacă-i așa, n-ai decât să rămâi cu mâna strâmbă. Prefăcându-se grozav de supărat, se-ntoarse spre mama care-și ștergea pe furiș lacrimile: - Ia-ți-l
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
Când vine, ce să-i spun? ― Să mă sune imediat la telefon. S-a Înțeles? ― Am Înțeles, tov... După un sfert de ceas, directorul a intrat În cabinet. ― Domnule director, v-a căutat colonelul Zdup la telefon și... știți cum țipă el. A ordonat să-l sunați imediat ce veniți. ― Un bob zăbavă. Să-mi trag sufletul. Până una alta, fă-mi legătura cu domnul profesor Hliboceanu. ― Imediat, domnule director. După câteva momente, a sunat telefonul. A răspuns directorul. ― Tovarășe director, aveți
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
fie atitudinea generală. Ambele excepții le constituiau doi bărbați tineri, unul dintre ei argumentând: - Domnilor, este o acțiune necesară. Celălalt zise: - Senzația mea este că această criză face posibilă o acțiune radicală - sfârșitul sclaviei în Linn. Comercianții, scoși din sărite, țipau la cei doi bărbați. Clane înaintă și ridică mâna. Când se făcu liniște, începu: - Nu e timp pentru jumătăți de măsură. Trebuie să abordăm una sau alta dintre alternative. Urmă o serie de discuții printre grupurile de negustori. În final
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]
-
Barbarul își arătă dinții într-un rânjet: - Îți cer bun simț - spuse el. - Imposibil - răspunse Clane. Oamenii trebuie să se răzbune. În victorie, nu vor accepta nimic altceva decât moartea ta. Cuvintele lui Meewan izbucniră ca un blestem obscen. - Czinczar, - țipă el - ce-i prostia asta? Nu te-am văzut niciodată așa. Nu urmez nici un om care acceptă înfrângerea dinainte. O să-ți arăt eu ce vom face cu ăsta... Se întrerupse. Gărzi, străpungeți-l cu lancea! Nimeni nu făcea nici o mișcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]
-
întemnița. Dădu din umeri. - În ce privește controlul asupra bilei, nu am pretenția că-l înțeleg. În cele din urmă, îl impresionase pe Clane prin comportarea sa rece ca gheața. - Tu de fapt - întrebă Clane neîncrezător - nu crezi în zeii atomului? - Gărzi, - țipă Czinczar ascuțit - atacați-l din ambele părți! Bila de lumină sclipi dar nu părea să se miște. Nu existau gărzi. - Acum mă crezi? - întrebă Clane. Barbarul părea tras la față și bătrân. Dar încuviință din cap. - Am pierdut războiul - murmură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]
-
începea să mi se pară oarecum cunoscută. Era chipul străbunicii mele, al cărei portret atârna pe un perete, în biroul tatălui meu. "Pac!" și bățul m-a pocnit peste picior... Am tulit-o către ușă, trecând ușor pe lângă ea și țipând ca din gură de șarpe. Am mai auzit-o cum striga după mine: - Joe Maynard, o să vezi tu ce te așteaptă când s-o întoarce acasă taică-tu! Ajuns afară, am pășit în plin tărâm al fanteziei: în lumea simplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
continuare. M-am apropiat de ceas, în vârful picioarelor, am deschis ușița de jos și am reașezat greutatea în dreptul lui 1950. Am acționat ca un automat. Eram înmărmurit de spaimă. Următorul lucru de care îmi amintesc este vocea cuiva, care țipa la mine. O voce cunoscută. Când m-am uitat, l-am văzut pe tata. - Ticălos mic ce ești, - striga el - cred că ți-am spus foarte clar să nu te apropii de ceasul ăsta! Pentru prima dată, bătaia a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
Apa, lipită de obraz, avea culoare hipnotică: verdele hipnotic al ochiului de șarpe. Fata întinsă pe iarbă (albastră?) și ridicată de iarba-iarbastră crescînd spre cer eram eu. Rusalin îmi vindecase frica. Erau multe reptile (ce cuvînt urît!) în Edenul nostru. Țipam cînd zăream șerpii țîșnind prin ierburi. Surprinzînd unul care înota aproape, cu privirea pironită asupra mea, am fost gata să mă înec. Pentru el, șarpele de apă nu era decît o formă blîndă a viului. Și-i plăceau toate formele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
privirea vineri, 1 noiembrie, 2002 De-un an nu m-am putut apropia de însemnările astea. Sînt și mai singură fără ele. "Singur-lună"†††††, cum zice Poetul. Singură-lună. Fobiile mi s-au accentuat, odată cu durerea de rotulă. Doare rotula ca și cum ar țipa la mine: Fa ceva! Și s-a mai ivit o fobie: mi-e groază de cutia poștală. Nici așa nu puteam suferi plicurile înguste și lungi, pe care le găsesc mereu în cutie. Conțin luări de prost de către societăți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
nu stîrnesc ecou. Neexistînd, nu pot fi luate-n seamă decît pentru urcarea în grad (didactic). Taberele sînt delimitate și aici: citatomanii și citatofagii, dacă-i uităm pe plagiatori, deși psihologia lor a ajuns de pomină. În loc să lase nasu-n jos, țipă că-s calomniați, fac declarații de război contra celor care au avut ghinionul să-i descopere. Unul dintre ghinioniști e și Herr Professor. L-am întîlnit în fața unui afiș ars pe jumătate. Era afișul pentru lansarea cărții Camera Sambô. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
era ne-dragoste. Iubire din petice. Mestecam mere, nopțile, la volan, să rămîn trează, dar s-a întîmplat să ațipesc. Visam că am rămas însărcinată și că Iordan cînta balada în sol major de Chopin, să nasc fără durere. "Nu țipa, nu te doare. De ce țipi?" Nu spune Ibrăileanu că muzica e "țipăt perfecționat"? Copleșitor vis. Pruncul ieșit din mine, cu capul ud, cu părul ud, lipit de țeasta moale, era Iordan. Pe el l-am născut. M-am trezit într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
petice. Mestecam mere, nopțile, la volan, să rămîn trează, dar s-a întîmplat să ațipesc. Visam că am rămas însărcinată și că Iordan cînta balada în sol major de Chopin, să nasc fără durere. "Nu țipa, nu te doare. De ce țipi?" Nu spune Ibrăileanu că muzica e "țipăt perfecționat"? Copleșitor vis. Pruncul ieșit din mine, cu capul ud, cu părul ud, lipit de țeasta moale, era Iordan. Pe el l-am născut. M-am trezit într-un lan de porumb, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
te opune, urechile îți sunt înșfăcate - chiar gândește n-am simțit când mi-au crescut aceste urechi, până ieri eram scriitor, e drept că unul ratat, dar scriitor, totuși -, iată-te ridicat în aer, iepure fricos, lumea aplaudă extaziată, copiii țipă, te dor urechile și ochii, îți curg lacrimi, ești un iepure care plânge, ha, ha, apoi iată-te aruncat din nou în joben și totul dispare ca prin farmec, e întuneric și crezi că te afli în vizuină, acolo unde
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
gândit să demarăm un alt proiect, Romanul care se scrie Singur. Superb, doamnelor și domnilor, iar Iepurele acesta și-a prins urechile între filele cărții încă nescrise. Haideți să-l scoatem de acolo! De acord? Acum se aud aplauze. Copiii țipă, aplaudând inițiativa Magicianului persuasive, adulții tropăie, doi clovni își trag șuturi, iar o dansatoare îmbrăcată sumar împarte sărutări lungi, virtuale, tuturor... Magicianul apucă Iepurele de urechi, piciorușele animalului se agită, ochii sunt holbați, înjectați. Unul dintre clovni instalează o poartă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
se duceau direct către... cer. Le urmări cu privirea, una dintre ele îi atinse obrazul, iar el o văzu cum dispare printre celelalte, continuându-și drumul. Imposibil, asta este prea de tot... - Hei, Magicianule! Făcu mâinile pâlnie la gură și țipă din nou: - Hei, Magicianule! Știu că mă auzi, de fiecare dată ești aproape și pot să pun pariu că te amuzi, ca un parșiv ce ești. Aprinde reflectoarele, m-am prins. Gata, iată noua experiență personală, sunt martor la o
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
iremediabilă. Firesc, își spuse, cum să nu fii deprimată dacă lumea nu va mai avea niciodată nevoie de tine? O ploaie inversă va duce la falimentul tuturor celor care confecționează umbrele. Iar eu sunt singurul care știe cine este vinovatul. Țipă din nou: - Magicianule, cât va mai ține ploaia asta? Ai grijă, nu cumva să inunzi apartamentele celeste, sunt sigur că în fața lui Dumnezeu nu poți să faci față cu bagheta aia de trei parale! Uite că iepurele fricos îți dă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
fi privit din nou ceasul ar fi constatat că era aproape 21.45 -, se opri surprinsă și duse mâna la gură. În mijlocul șoselei, ca și cum nici nu ar fi auzit claxoanele șoferilor care încercau să-l atenționeze, un bărbat gesticula și țipa, certându-se cu un personaj nevăzut. Nu-i fu greu să îl recunoască. Scriitorul. Chiar el. Cel care venea la supermarket și, uneori, uita să mai plece, bărbatul care o privea de fiecare dată insistent și căruia îi zâmbea profesional
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Privi în dreapta și în stânga, aproape panicată. Trotuarul era pustiu, spălat de ploaia furibundă, iar luminile reclamelor care pâlpâiau se reflectau în câteva bălți. Până și mașinile se împuținaseră, dintr-o dată, iar bărbatul din mijlocul străzii întinse mâinile în fața sa și țipă:Lucia, spune-mi sincer, am murit? Mă duceai către cimitir, într-un dric tras de patru cai, iar hățurile erau în mâinile unui magician? Fu cuprinsă de un fior. Nu înțelegea nimic. Bărbatul privea către ea, dar era evident că
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Nu înțelegea nimic. Bărbatul privea către ea, dar era evident că nu ei i se adresa. Se trase doi pași înapoi și blestemă în gând absența unui taxi și acea inițiativă pe care o avusese atunci când ieșise din magazin. Bărbatul țipă din nou, și se apropie de bordură. - Te iubesc, Lucia! Nu am iubit pe nimeni așa cum te iubesc pe tine! O mașină îl ocoli în ultima clipă, dar el nu se sinchisi. Ținea mâinile întinse în față, iar Lucia își
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
o ia la goană, iar el alergă imediat după ea. - Iubire, ai greșit atunci când ai decis să te iei la întrecere cu un iepure! He, he, sunt în spatele tău, acum te ajung! Un-doi, un-doi, faceți toți la fel ca noi! * Țipă și aruncă poșeta. Abandonase umbrela mai devreme, pentru a nu o incomoda în timpul alergării, dar simțea pe urmele ei, iar confirmarea veni imediat: - Iubire, ai greșit atunci când ai decis să te iei la întrecere cu un iepure! He, he, sunt
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
și îl văzu cum alerga din ce în ce mai repede, câștigând teren. Apoi simți cum este trasă de mână și se trezi într-un gang. Lângă ea, un bărbat înalt, impozant, cu un joben ciudat pe cap, duse degetul arătător la buze. - Nu țipa... După câteva secunde, Scriitorul trecu în viteză, ca și cum nu ar fi observat dispariția femeii. Lucia îi auzi vocea, un pic mai nervoasă, deja: - Lucia, te iubesc, te iubesc ca un nebun și te voi ajunge! Te voi ajunge și te
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
semne că durerile se întețeau și frecvența acestora sporea dintr-un moment în altul. Olga ceru consimțământul doctorului Pencu să o transporte în sala de nașteri, convinsă fiind că Ina ajunsese la un pas de contracții. În același timp, Rafira țipa cât o ținea gura: - Da’ pe mine cine mă duce acolo? Asistenta constată repede că și Rafira trebuie condusă urgent în sala de nașteri. - Domnule doctor, e o situație de excepție, veni Olga cu părerea. S ar putea să avem
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
Spune-mi, spune-mi, povestește-mi cum ai putut? Cum? Dă-mi amănunte... Și fără să țină seama de faptul că în pat se afla o epavă, o prinse de umeri și începu să o zguduie, repetând fără încetare, aproape țipând: spune-mi, Olga, spune-mi tot, tot... spune-mi ce ai făcut, spune-mi!? Cu ultimele puteri, cu vocea gâtuită, Olga abia mai putu să îngaime câteva cuvinte: - Țiganca era vecină cu patul tău, nici ea n-a știut și
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
e deloc sexy“ - iar puloverele pe gât cu dungi fine și pantaloni strâmți din piele scoteau la iveală o viață Întreagă de ședințe În sălile de sport. Poșete și pantofi pe care nu Îi văzusem niciodată purtați de oameni adevărați țipau de la o poștă Prada! Armani! Versace! din toate direcțiile. Auzisem de la prietenul unui prieten - asistentul unui editor la revista Chic - că din când În când produsele Își Întâlneau chiar În aceste lifturi producătorii - Întâlniri pline de emoție, la care Minuccia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
și am continuat să ne Înfulecăm amândoi sandviciurile cu file de curcan În timp ce așteptam blocați În trafic și ascultam CD-ul lui preferat, pe care mie mi se părea că nu e Înregistrat aproape nimic altceva decât glasul unei femei țipând Încontinuu unul și același lucru Într-o limbă necunoscută, totul pe un fel de muzică sitar. Următoarea instrucțiune scrisă de Emily zicea că trebuie să ridic un șort alb de care Miranda avea nevoie disperată pentru partidele de tenis. Credeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]