28,520 matches
-
un roman polițist pe care să-l citesc. N-am mai citit romane polițiste din copilărie. Acum mă feresc. Mi-e frică să nu fiu văzut de cineva. Chiar și funcționarii hotelului mă spionează. Știu că pot vinde curioșilor diverse amănunte despre viața mea intimă. Și, sigur, s-ar răspândi imediat zvonul: „Vai, ai auzit, citește romane polițiste! Nu-mi închipuiam. Îl credeam artist serios. Ce să faci, dragă, nici măcar geniile nu mai seamănă cu geniile de altădată. Lumea e în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
un gust bun. „Ce rele sunt, de ce oare?” m-am întrebat. Mă preocupa în continuare cine tăiase smochinul și deodată am auzit pe cineva tușind în spatele meu. M-am întors, era Francisc, încălțat cu pantofi de pânză (ce ciudate sunt amănuntele într-un vis). Vroia să închidă ușa. Am făcut un pas înainte, am intrat în sala cu oglinzi și m-am oprit. Bătrânul era acolo. Nu mă vedea. Stătea cu spatele la mine. Însă îi zăream fața în oglinzi și m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
iar această ură mă lega, de fapt, ca un fel de dragoste de ei. Mopsul și Dominic vârau uneori capul pe ușă, îmi aruncau priviri iscoditoare și închideau repede. Eram convins că adulmecau starea mea, vrând să nu piardă nici un amănunt din spectacol, și mă vâram sub pătură prefăcându-mă că dormeam. Mă purtasem rău cu unii dintre bătrâni, nu-i spusesem oare lui Dominic „dragul nostru idiot”? nu-l admonestasem pe Filip? nu râsesem de Leon? dar alungam aceste întrebări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
lui Sue găsiserăm mult mai mult: un text care părea reprodus cuvânt cu cuvânt - dar În avans cu o jumătate de secol - după Protocoale. Era vorba de ultimul capitol din Misterele poporului. Aici diabolicul plan iezuit era explicat până la ultimul amănunt criminal, Într-un document trimis de generalul Companiei, părintele Roothaan (personaj istoric), lui musiu Rodin (ex-personaj din Evreul rătăcitor). Rudolf de Gerolstein (erou cunoscut din Misterele Parisului) ajungea În posesia lui și-l făcea cunoscut democraților: „Vezi, dragă Lebrenn, cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
făcea să pierdem zile și nopți Întregi, dar nu-i mai spusesem nimic, de când Îmi ținuse predica aceea a ei despre psihoza asemănării. Poate că mă rușinam. În zilele acelea i-am povestit tot Planul, Încheiat În cele mai mici amănunte ale lui. Ea știa de boala lui Diotallevi, iar eu mă simțeam cu musca pe căciulă, de parcă aș fi făcut ceva neîngăduit, și Încercam să i-l povestesc drept ceea ce și era, un joc plin de bravură. Și Lia mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
n-aș dramatiza, chiar dacă, să-mi permiți, ar fi jenant pentru editura Garamond ca un funcționar de-al ei să fie implicat Într-o afacere tulbure. Dumneata spui că cineva Îți reclamă prezența la Paris. Nu vreau să intru În amănunte, pur și simplu te cred. Ce-i de făcut? Du-te, nu-i mai bine să clarifici cât mai repede lucrurile? Dumneata spui că te afli - cum să zic - În termeni conflictuali cu un om de lume ca domnul Agliè
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Fa S’ha-t’n!“ Ca la un semn, mulțimea ce umplea naosul se urnise, iar unii cădeau răsturnați, alții amenințau să răstoarne mașina lui Cugnot. Am auzit - așa cred, cel puțin, doar nu mi-oi fi imaginând eu un amănunt atât de grotesc - vocea lui Garamond spunând: „Vă rog, domnilor, un minim de educație...“ Bramanti, extatic, Îngenunchea În fața corpului Lorenzei, declamând: „Asar, Asar! Cine mă apucă de gât? Cine mă țintuiește la pământ? Cine Înfige pumnalul În inima mea? Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Măcar ai și tu un palton? Îl Împunge ea. Wakefield așteaptă ca ea să-l Întrebe ce vînt Îl poartă spre un oraș numit Typical și ce are de făcut acolo. Văzînd Însă că ea nu Întreabă, Îi dă el amănuntele. — Mă duc la Typical să vorbesc despre bani și poezie și artă pentru cea mai mare corporație tehnologică din lume. Zelda rîde: — Ce știi tu despre bani, Wakefield? Știu o mulțime despre arta și sînt poezia Întruchipată. — Nu știi nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
și am sfîrșit prin a fi angajată la departamentul de relații publice al Companiei. Acum sînt șefa departamentului Prelegeri & Evenimente. Mi-ai văzut puștoaica aseară, iubita mea, lumina ochilor mei... Tu? Însurat? — Am fost. Wakefield nu vrea să intre În amănunte. Nu-i place direcția pe care o ia conversația; nu va duce decît la o mulțime de platitudini și preferă să se culce cu cineva Înainte de a trece printr-un astfel de interogatoriu. Așa e mai curat. — Florida. SÎnt mulțumiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
un ușor iz de whiskey. — Ce dulce! Sherrill Îi Înmînează lui Wakefield paharul de whiskey cînd intră În mașină. Suvenirul tău. Neva flutură mîna În semn de bun rămas. Ea și Sherill rămîn În casă „ca să pună la punct niște amănunte“. În timp ce microbuzul Îi duce Înapoi În parcare, ea Îi ia mîna și i-o pune Între coapse. Animăluțul culcușit acolo pulsează. Își pune picioarele În poala lui. El i le Încălzește cu mîna liberă. O pereche frumoasă, Într-adevăr. Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
este amenințată de propriile-mi arme. De cînd am devenit atît de al dracului de universal? Și de ce dracu’ doarme Dumnezeu? O să-l trezesc, jur! Nu pot să fac eu singur totul, geme Satan, și să fiu și atent la amănunte. Poate că birocrația are dreptate: să lăsăm baltă cazurile individuale, să ne concentrăm asupra speciei. Autostopistul stă ciucit pe marginea drumului, ținînd În mînă un carton: Nu Muncesc pentru Bani sau Dragoste. Barba lui albă de profet Îi ajunge pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ființele umane pînă la punctul În care sînt reduse doar la funcția lor cosmică de culegători de informație, așa cum credem noi, facem să devină caduc unul dintre cele mai vechi și mai adevărate truisme ale neamului nostru: Diavolul stă În amănunte. Fără detaliu, nu vom mai avea unde să trăim. Abstracțiunea funcțională nu ne oferă nici un adăpost; carnea da. Mai mult de atît, ceea ce bunul doctor aici de față, ca și mulți dintre voi, cred că este risipă, cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
să nu mai facă o femeie fără copii fericită? Cazul special al lui Fran s-ar putea să necesite o intervenție ceva mai serioasă decât se aștepta de obicei din partea unui doctor, dar, din perspectiva Henriettei, acest lucru era un amănunt neînsemnat. O izbi deodată singurul potențial obstacol în calea acestei fantezii. — Acest domn doctor Westcott. E căsătorit cumva? Asistenta oftă. — Domnul doctor Westcott s-a dedicat cu trup și suflet clinicii. Henrietta zâmbi radios în timp ce-și încheia nasturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
să facă era să-i pună pe cei doi față-n față. Se îndreptă spre ieșire, țăcănind cu tocurile pe podeaua nouă, imitație de marmură, a Serviciului de Sănătate Publică. La ușă se opri, dându-și seama că uitase un amănunt important. Care e numele lui de botez? întrebă. Asistenta se strâmbă de parcă ar fi fost o informație strict confidențială. — Laurence, spuse în cele din urmă. — Laurence, șopti Henrietta, savurând fiecare silabă. Laurence. Poate că Fran cocheta cu ideea de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
o facă s-o dea în bară. În săptămânile care urmară, Fran încercă să afle de la Laurence cât putu de multu despre mama lui înainte de a o întâlni, dar el părea ciudat de reținut când venea vorba să intre în amănunte. O chema Camilla, descoperi Fran, și trăia singură de la moartea soțului ei, acum zece ani. Când veni în sfârșit, invitația era pentru ziua de duminică, la prânz. Se întâmplă să fie o dimineață splendidă, unul din acele daruri neașteptate de pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
de sănătate. De fiecare dată când îl văd, e atât de plin de energie, încât mă face pe mine să mă simt bătrână. — Știu, dar a început să se schimbe, Henry. Se opri, neștiind dacă trebuia să dea prea multe amănunte despre starea tatălui ei. Era atât de mândru, nu i-ar fi plăcut cu siguranță să fie compătimit, dar ea simțea nevoia să-și descarce sufletul înaintea cuiva. — Laurence crede că e un început de Alzheimer. Dar asta nu evoluează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
încercând să-și stăpânească agitația ca nu cumva să trezească suspiciuni. — Sigur. Apoi, imediat ce obținem proba de sânge a tatălui, putem să mergem mai departe. Fran aproape că scăpă telefonul din mână din cauza șocului. O probă de sânge! Iată un amănunt pe care profesorul uitase să-l menționeze. Putea la fel de bine să se dea bătută de-acum. Capitolul 12 Fran trebuia să-și umple o jumătate de oră până la plecarea trenului spre casă. Uitându-se un timp la siluetele pe role
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Dar mai erau două săptămâni până la lansare! protestă Fran, smulgându-i-l din mână. — Poate că au auzit de micul nostru proiect și au hotărât să ne-o ia înainte. Fran desfășură meticulos ziarul pe birou, dornică să observe fiecare amănunt. Arăta impresionant. Fotografii color pe prima pagină, un font îngroșat, ușor de citit. Pășea cu grație pe linia alunecoasă a unei note vesele, fără ca prin asta să pară comun. Fair Exchange putea să-i facă față, pentru că și el avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Liége, a lui Albert Mockel (1886), își editează la Paris Le calvaire deu feu (1896), publică, în franceză, volumul Bronzes, prefațat și stipendiat de Alexandru Bogdan-Pitești (1897), și încearcă toată viața - fără prea mult succes - să „cucerească” Franța și Italia (amănunte în cele două sinteze fundamentale ale lui Adrian Marino, Viața lui Alexandru Macedonski, E.P.L, București, 1965, și Opera lui Alexandru Macedonski, E.P.L. Buc., 1967). În articolul „Din pragul secolului“ (Literatorul, XX, 1, 20 februarie 1899), contradictoriul poet își revendica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
poliția generate de Tzara, „idealistul”, „metafizicul” Ball se va retrage din mișcare și, urmare a unei crize spirituale, devine călugăr catolic în cantonul Tessin (mai tîrziu va publica și un tratat de teologie, foarte apreciat de amicul său Hermann Hesse). Amănunt revelator - în seara de pomină de la Zünfthaus zür Waag, mentorul Hugo era îmbrăcat într-un costum de episcop, special creat pentru el de către Marcel Iancu... Un amănunt mult discutat de către actorii și exegeții mișcării în cauză (deși, în „Manifeste dada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
publica și un tratat de teologie, foarte apreciat de amicul său Hermann Hesse). Amănunt revelator - în seara de pomină de la Zünfthaus zür Waag, mentorul Hugo era îmbrăcat într-un costum de episcop, special creat pentru el de către Marcel Iancu... Un amănunt mult discutat de către actorii și exegeții mișcării în cauză (deși, în „Manifeste dada 1918“ Tzara avertiza că explicarea cuvintelor e o „distracție a burtăroșimii”) privește originea etnolingvistică a termenului Dada. Potrivit lui Hugo Ball, acesta ar reprezenta (în franceză) „căluțul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Hans Arp, inventatorul termenului ar fi fost însă Tzara (la opt seara, pe 8 februarie 1916, la Café Terasse din Zürich). Marcel Iancu îl desemnează pe același Tzara, dar localizează momentul „genezei” la Café Bellevue, peste drum de Café Terasse (amănunte memorialistice sintetizate în Tom Sandquist, op. cit). Oricum ar sta lucrurile (folclorul nu poate fi niciodată riguros verificat...), caracterul de paternitate internațională este vădit și, de altfel, programatic. Refuzînd, de la un punct încolo, „academiile cubiste și futuriste”, predicînd spontaneitatea pură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ludice, în care (anti)poezia, muzica de cabaret și, periferie, urletele și zgomotele de tot felul („bruitismul”), arta primitivă (în special africană), teatrul popular etc. fuzionau în spectacole sincretice improvizate, agresiv-carnavalești, menite să dinamiteze arta „burghziei militariste” a Europei combatante. Amănunt semnificativ — ca și dadaismul, constructivismul a apărut în timpul Primului Război Mondial, în țări neutre precum Rusia revoluționară, Elveția și Olanda. Pe de altă parte, încă din perioada Cabaretului Voltaire de la Zürich, Marcel Iancu se arătase atras, în reliefurile și măștile sale primitive
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
urmuzian, „literatura” (falsitatea convențională) a vieții fiind „deconstruită” la tot pasul: „Afirmă că Tatăl Nostru nu e decît o poveste de aventuri și tot deodată cel mai complect roman care s’a scris vreodată. Neagă stilul, stiletul și stilograful ca amănunte ale unei epoci perimate”. Apărută pentru prima dată în nr. 12 (1922) al Contimporanului, „Cravata de cîrpă“ este, de departe, cel mai „urmuzian” text al lui Vinea, părînd a fi - ca și „Aliluia...“ - o concesie amuzantă față de radicalismul comilitonilor. Faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
E mărturia sinceră a unui om, care nu e nici un comunist, ale cărui laude ar părea părtinitoare, nici un emigrant, căutînd sistematic a ponegri totul. Aci autorul nu zăbovește povestind fapte cunoscute de toți, ci «dedesupturile războiului și ale Revoluției». Prin amănuntele sale izbitoare, această carte are mai multă viață decît un roman, în același timp constitue primul document despre Rusia zilelor noastre, redactat de un scriitor care a luat parte la evenimentele nemaipomenite pe care le-a descris“. Într-o însemnare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]