8,414 matches
-
fi fost lipsită de fundamentul și de dorința acestuia de a-i vizita cât mai curând pe sfinții (creștinii) acelui oraș, spre a le confirma dreapta credință urmată până atunci, din moment ce ar fi fost recunoscuți deja de sfântul Petru, capul apostolilor. Apostolul Paul ne dă de înțeles că nimeni dintre apostoli nu luase încă legătura cu acea comunitate creștină și că această bucurie de a o vizita cel dintâi i-ar fi revenit lui. Această vizită, o cerință a sufletului său
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
fost lipsită de fundamentul și de dorința acestuia de a-i vizita cât mai curând pe sfinții (creștinii) acelui oraș, spre a le confirma dreapta credință urmată până atunci, din moment ce ar fi fost recunoscuți deja de sfântul Petru, capul apostolilor. Apostolul Paul ne dă de înțeles că nimeni dintre apostoli nu luase încă legătura cu acea comunitate creștină și că această bucurie de a o vizita cel dintâi i-ar fi revenit lui. Această vizită, o cerință a sufletului său, era
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a-i vizita cât mai curând pe sfinții (creștinii) acelui oraș, spre a le confirma dreapta credință urmată până atunci, din moment ce ar fi fost recunoscuți deja de sfântul Petru, capul apostolilor. Apostolul Paul ne dă de înțeles că nimeni dintre apostoli nu luase încă legătura cu acea comunitate creștină și că această bucurie de a o vizita cel dintâi i-ar fi revenit lui. Această vizită, o cerință a sufletului său, era un atestat de recunoaștere și o răsplată morală pentru
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
trupele imperiale. Opinia acestor autori, potrivit căreia avântul creștinismului din secolele II-III a fost determinat de înaintarea și cucerirea legiunilor, este valabilă doar în parte, dacă ținem cont de activitatea lipsită de apărare a preoților misionari, adevărații continuatori ai operei apostolilor din secolele II-III. Evident că un sprijin aparte în domeniul evanghelizării efectuate de preoții misionari a sosit și din partea legiunilor romane care le netezeau calea, îmblânzind popoarele barbare, asimilându-le în legile și în civilizația Romei, construind odată cu înaintarea lor
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
era întreținută, sprijinită și motivată de întocmirea pe care o avea Biserica în cadrul armatei. Spiritul organizatoric al Bisericii timpurii era elocvent în toate activitățile religioase și de asistență socială, iar răspândirea vizibilă a creștinismului primitiv era rezultatul organizării desăvârșite a Apostolilor. Aceștia au înfruntat munca și oboseala predicațiunii lor ca niște oameni cumpătați, cu un obiectiv precis, împărțindu-și aria de evanghelizare; au strâns colecte din unele comunități creștine spre a le sprijini pe cele aflate în dificultate; bunurile donate de către
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
lor evanghelice și geografice și atâtea inițiative în a le păstra. Păreau exploratori și cuceritori înnăscuți, bărbați încercați de oboseala drumurilor, cunoscători ai populațiilor și ai tradițiilor lor, erau ca niște administratori experți ai unui exercițiu îndelung. Capacitatea organizatorică a Apostolilor a fost moștenită de succesorii lor, care au desăvârșit-o potrivit necesităților momentului, devenind o virtute specifică oamenilor Bisericii. Tertulian estima sârguința acesteia în strângerea fondurilor casei comune, iar Dionisie din Corint pe cea folositoare ajutorării celor nevoiași. Alții prețuiau
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
îi susține, unește și inspiră pe cei credincioși în Cristos, evitând orice conducere pământească. Pe căi opuse, gnosticii și montaniștii atingeau același scop: eliberarea de structurile ecleziastice, libertatea vieții religios-morale și interpretarea subiectivă a paginilor biblice. Gnosticii abuzau de învățătura Apostolului Paul (cf. îndreptățirea prin credință) corupând-o și ajungând la disprețul faptelor meritorii, golindu-le de orice consistență morală. În paralel, în Biserica dătătoare de legi, montaniștii vedeau o deviere și o trădare a conformității genuine și integrale a legii
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Bisericii primare, creată de statul și de poporul roman, anterior incendiului din anul 64, se poate vedea din conținutul primei scrisori a sfântului Petru - scrisă cu certitudine în anul 63 sau în prima jumătate a anului 64. Cu această ocazie, Apostolul Petru îndemna cu multă tărie credincioșii din Asia să aibă o conduită ireproșabilă, civilă și religioasă, pentru a putea respinge acuzațiile păgânilor și a le frâna limbile clevetitoare: Supuneți-vă, pentru Domnul, oricărei orânduiri omenești, fie împăratului, ca înalt stăpânitor
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de Dumnezeu, cinstiți pe împărat. Slugilor, supuneți-vă stăpânilor voștri, cu toată frica, nu numai celor buni și blânzi, ci și celor indiscreți (1Pt 2, 13-18). Înștiințând comunitățile creștine asupra izbucnirii unei persecuții, ale cărei semne prevestitoare le simțea deja, Apostolul nu voia ca unii creștinii datorită nervozităților și nestăpânirilor lor să fi agravat mai mult situația prezentă, destul de încordată, și nici să nu se lase influențați de iudeii, care nu trecuseră încă la creștinism și unelteau continuu împotriva Romei, ba
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
nu atât de noua politică instaurată de autoritățile romane față de Biserică, cât mai curând de atitudinea nesinceră a creștinilor considerați de către păgâni un gen de oameni cu o credință nouă și răufăcătoare. Altminteri nu se poate explica îndemnul continuu al Apostolilor spre obediența și fidelitatea creștinilor față de autoritățile civile și nici proclamarea principiului potrivit căruia toate stăpânirile lumești sunt de la Dumnezeu și cel care se împotrivește stăpânirii, se împotrivește rânduielii lui Dumnezeu. Sfântul Petru dorește un singur lucru: dacă o persecuție
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ca ucigaș, sau hoț, sau făcător de rele, sau ca un râvnitor de lucruri străine. Iar de suferă ca creștin, să nu se rușineze, ci să preamărească pe Dumnezeu, pentru numele acesta (1Pt 4, 12-16). În Prima scrisoare către Timotei, Apostolul Paul ne prezintă cu mai multă acuratețe dificultatea în care se găsea întreaga creștinătate în raporturile sale cu statul roman: Vă îndemn deci, înainte de toate, să faceți cereri, rugăciuni, mijlociri, mulțumiri, pentru toți oamenii, pentru împărați și pentru toți care
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
în înalte dregătorii, ca să petrecem viață pașnică și liniștită întru toată cuvioșia și buna-cuviință. Pentru că acesta este lucru bun și primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care voiește ca toți oamenii să se mântuiască și să vină la cunoștința adevărului. Apostolul nu-și ascunde neliniștea în fața preocupărilor mai mult de natură politică decât religioasă, întrucât acuzațiile aduse cândva împotriva creștinilor din Tesalonic probabil că erau încă prezente. Din acest motiv, îl îndeamnă pe Timotei (17-97), episcopul de Efes, să înalțe rugăciuni
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
să fie supuși superiorilor civili legitimi cu pioșenie, cu spirit evanghelic și cu onestitate, cu lealitate și blândețe. Din diferitele fragmente ale scrisorilor petrine și pauline putem vedea că primii creștini nu erau în totalitate modele de sfințenie. Chiar și Apostolii se plâng deseori că unii dintre creștini erau bârfitori, apostați, sacrilegi, partizani ai unor doctrine false, venali, carnali, iubitori de certuri, provocatori de dezordini, recalcitranți, trădători și ingrați. Cei proveniți din suburbii au rămas în marea lor majoritate drojdia societății
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
nu reușeau să fie niște cetățeni pașnici; cei proveniți din iudaism aduceau cu dânșii, în sângele de origine, ura și adversitatea față de Roma. Din acest motiv, în informația lui Tacitus, potrivit căreia creștinii erau invisos per flagitia, este mult adevăr. Apostolul Petru, în sintonie cu Tacitus, exprimă judecata comună despre creștinii timpului: Purtați-vă cu cinste între neamuri, ca în ceea ce ei acum vă bârfesc ca pe niște făcători de rele, privind ei mai îndeaproape faptele voastre cele bune, să preamărească
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
comunitatea creștină din Roma centrul tulburării despre care vorbește Tacitus, în cartea sa. Dacă într-adevăr comunitățile creștine erau centrele agitațiilor antiguvernamentale, aceasta o putem deduce dintr-un fragment din Scrisoarea lui Iuda, în care unii creștini sunt numiți de către Apostol cârtitori, nemulțumiți de starea lor (Iuda 1, 16), lume care se jeluiește de toate, de Dumnezeu și de providența sa și cu precădere de superiorii religioși și civili. În numele intransigentei morale evanghelice, creștinii din Roma, care erau din punct de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și predicile lui Apollonius din Tyana, critica modernă respinge autenticitatea episodului misionar al unor oameni de încredere ai lui Domițian în Palestina, pentru a se convinge de pericolul pe care puteau să-l reprezinte verii lui Isus, văzând în exilul Apostolului Ioan (5-104), pe insula Patmos, un caz sporadic. Flavius Clement a fost condamnat la moarte împreună cu alți cetățeni romani care țineau practicile iudaice, fiind inculpați de nelegiuire sau de ateism, una dintre cele mai grave delicte împotriva religiei de stat
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
cu participarea a 19 episcopi, 26 de preoți și mulți diaconi, refuza recunoașterea martiriului creștinilor uciși, dacă aceasta se datora unor provocării religioase: Dacă cineva a doborât idolii și a murit acolo, de vreme ce nu e scris în Evanghelie și nici Apostolii nu au precizat, să nu fie primit în rândul martirilor (canonul 60). Prin acest articol al conciliului, părinții Bisericii au intenționat să condamne inițiativele temerare ale creștinilor de tendințe eretice, dar și ale creștinilor ortodocși, în înțelesul teologic al termenului
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
baptismal. Semnul reamintește însemnarea (una dintre cele trei rituri postbaptismale) menționat de Tertulian și de Ciprian. Antiteza profundă dintre semnul lumii și cel mântuitor ne conduce spre opoziția dintre lupta pentru lume și cea pentru Dumnezeu, concepție care ajunge la Apostolul Paul (cf. 2Tim 2, 3-4) și se referă la armata lui Cristos, care a căpătat în mentalitatea creștină o largă răspândire și evoluții ulterioare. Tentativele proconsulului s-au dovedit neputincioase, neizbutind să-l convingă să renunțe la atitudinea sa. Nu
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
întreținere a sclaviei într-o întreagă emisferă terestră, pălește, în ce privește magnitudinea sa, în comparație cu adevărul, cu majusculă, pe care acest eveniment istoric îl relevă, "un adevăr care atinge toate generațiile și afectează fiecare suflet din lume"109: faptul că, precum spunea apostolul, dacă dragoste nu am, nimic nu sunt... Iată, în rezumat, cuvintele impresionante pronunțate de pastorul John Jay Chapman într-un colțisor al Americii, în urmă cu mai bine de un secol, dar cu numai doi ani înainte de "începutul" domeniului Științelor
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
de altfel și simțămintele noastre sunt singurele păsări libere, care nu pot fi Închise Într-o colivie (cel puțin deocamdată). Μ O dovadă a existenței reale În istoria omenirii a lui Hristos sunt, spun creștinii, puterile deosebite dovedite de Sfinții Apostoli și de unii discipoli și sfinți În peregrinările lor prin lume, puteri concretizate În diferite miracole pe care ei le-au realizat. Aceste puteri nu le-au avut de la Început și nu și le-ar fi putut forma În absența
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
și conține terțete epice - cinci pe fiecare pagină - care combină ad inifinitum ipostazele a șapte personaje principale: chinezul, cel mai mic pitic, piticul, nebunul, regele, mortul, spînzuratul, la care se adaugă reprezentanți ai unor meserii dintotdeauna (olarul, judecătorul, etc.) și apostolii (desemnați, scurt, „les apotres”). Un aer funest Însoțește fragmentele volmului, iar ordinea lor, după cum sugerează paginile nenumerotate, este aleatorie. Important este, pentru Marie Redonnet, ca succesiunea terțetelor să nu creeze o continuitate diegetică, dar, pe de altă parte, să mențină
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
dispuse Încît spre final să se poată revela ceea ce ține de capacitățile lui invizibile - de natură inefabilă: cu cît mai ascunse, cu atît mai puternice. „Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de rușine pe cele tari”, proclama apostolul Pavel. Această literatură se vrea a fi o pneumatologie, o hagiografie, explicită sau implicită, a omului: o literatură profund umanistă care dezleagă misterul mereu virgin al unei puteri individuale latente a cărei actualizare depășește mereu așteptările conștiinței de sine a
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Zoosofia" îi prefigurează aduce pe Mutu Zugravu din poemul "Faraoanca", care desenează într-o suită de tablouri pe Ștefan, pe Șmil, bătălia de la Podul Înalt, Șelimbăr, Sarmisegetusa și Oituz. Datele sunt culese din literatura religioasă, cronicari, moldoveni și munteni, toți apostoli ai neamului. Țara trece prin foc și sabie, răscoalelor țărănești li se dau dimensiuni mitice: "Domnule, Iancule mare/ aud bătăi de tipare/ pe lemnul de spânzurătoare/ cum să-nțeleg vuietul oarecare de unelte lucrătoare/ că doar morții nu mai fac
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
De asemenea, vine cu construcții arhaice tot atât de frecvente ca în volumul "Zoosofia". Limba poetică capătă o înfățișare spectaculoasă,dar familiară nouă, formula este cea a "Horelor" argheziene, universul este infantil, burlesc, dar mai ales folcloric-creștin, sacralizat; apar Dumnezeu, Isus, Iuda, apostoli, sfinți. Dimensiunea e tragică, datorită păcatului originar, provocat, după Ion Gheorghe, tocmai de Dumnezeu, care în jocurile sale prime și primordiale " Va suci capul lui Adam/ punându-l să ia mărul/ să ne poată da amândoura cu piciorul/ ce se
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
lumea s-a născut dintr-un ou, că sfârșitul ar fi apocaliptic, ideea de sacrificiu în artă sau de sacrificiu pentru iertarea greșelilor: Capul i l-au înțepenit în coroana de fier înroșit." Lumea este nepregătită să-l primească pe apostolul român care vine să mântuiască poporul de la Dunăre. Într-un colind, apar fecioara Maria, fuga cu pruncul, nașterea lui Isus, totul desfășurat iconografic sau în desene murale. Poetul este când comentatorul subtil și ironic, creatorul detașat de credință și datină
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]