7,915 matches
-
de limba de lemn obligatorie, se desfată în libertatea regăsită a cuvîntului, dar cu decența și delicatețea scriitorului care știe ce responsabilitate majoră îi incumbă atunci cînd atacă asemenea subiecte. Personajul bătrînei Ioana, de exemplu, protagonista nuvelei Coji de portocală, biată ființă uitată de lume și regimuri în străfundurile unei temnițe comuniste, cu o soartă demnă de o povestire urmu ziană, în care absurdul îi dispută tragicului întîietatea, este o figură pe care nu o poți șterge ușor din memorie, odată cu
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
de ce niciun fabricant de lumînări nu a inventat becul incandescent? Vă întrebați vreodată de ce vorbim mereu de schimbare, dar ne încrustăm tot mai adînc în rutina cotidiană? Sau de ce toate soluțiile inventate pentru a rezolva o problemă nu sunt decît biete variațiuni pe aceeași temă? În fine, oare de ce noii veniți reușesc mai mereu să bulverseze referințele celorlați, mai vechi în sistem? Dincolo de dezbaterile simpliste, Andreu Solé ne antrenează de partea cealaltă a oglinzii. Decorticînd canoanele care fundamentează adesea, implicit, viziunea
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
de responsabilitatea sa de a da viață sau moarte personajului care îl imploră... nu face nimic. În orice caz, Roussy mizează pe această curiozitate maladivă, care ne face să mergem pînă la capăt, "debarasîndu-se" de autoritatea sa auctorială pe spinarea bietului cititor, care termină cartea cu un viu sentiment de culpabilitate și de neputință. NU MAI CITI. NU VREAU SĂ MOR. ÎNCHIDE CARTEA. E VIAȚA MEA ÎN JOC. NU EȘTI MAI BUN DECÎT CEILALȚI. ȘI TU VREI SĂ MĂ VEZI MURIND
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
maniere, Mia a început să-și dea seama ce mult greșește atunci când o strigă pe mama ei de jos, așteptând ca aceasta să iasă la fereastră s-o întrebe ce vrea. Nu sa gândit niciodată ce mult îi supără pe bieții vecini când asculta muzică cu sonorul la maximum sau când aleargă prin casă. Acum știe că nu trebuie să-și deranjeze vecinii mai ales în timpul orelor de odihnă, că e obligatoriu să-i salute când îi întâlnește. Mia îți dă
JURNALUL BUNELOR MANIERE by RALUCA OTILIA CUCEANU () [Corola-publishinghouse/Science/1613_a_3049]
-
tutun sau trag tabac. Aci dracii sunt plini de fum și stau toți cu lulele în gură, având și tabacheri, și slobozesc pe nări fum ca din cuptor. Economia infernului este însă rudimentară, fără o ierarhie rațională a pedepselor. O biată femeie care a tras cu urechea este spânzurată de respectivul organ. Foarte răspândite au fost textele ocultistice (conjurații, descântece, amulete, horoscoape, zodiace), rojdanicele (horoscoape de nativitate, fixe), calendarele, gromovnicele, trepetnicele. Fiziologul nu e decât un bestiariu medieval. Avem și o
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
În cazul cel mai deprimant el devine un filozof al altitudinii morale, un Luceafăr nepăsător și rece. Sinuciderea lui Niculăiță arată o conforma-ție insuficientă. Însă scrierea e valoroasă prin adunarea laolaltă, monografică, a tuturor aspectelor durerii umane, căzute asupra unui biet infirm. Andrei Rizescu din În lumea dreptății e un caz patologic. Magistratura, avocatura sunt profesiuni care cer un suflet tare, capabil de tranzacțiune, fiindcă dealtfel nici un ideal moral nu se înfăptuiește în viață numaidecât și fară compromis. Rizescu nu trebuia
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
o puternică invenție fantastică (Pescuitorii de perle, Corbii) ori de uimire în fața misterului vieții, ascunsă sub o aparentă ușurătate ștrengărească: Nu sunt nici rău, nu sunt nici blând, Nu m-am târât, n-am pizmuit, Am fost și sunt un biet smintit Care visează chiar mergând. Eu niciodată n-am muncit, Noaptea nu dorm și ziua casc, Poate-aș fi vrut să nu mă nasc, Dar nu mă plâng că n-am murit. Și nu știu dac-am suferit, N-am
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
că sunt robul pe care-l miluiești. Cu ochii tăi cei galeși în van vei aștepta Să îmi aplec genunchii cerșind iubirea ta. Nici lingușiri, nici lacrămi deșarte-n ochii mei, Chiar dac-ai fi "minune aleasă-ntre femei"... Un biet pribeag sunt, însă merg drept, cu fruntea sus, Și n-oi ști să fiu orbul care se lasă dus... Ci ți-oi întinde mâna, și vino de vei vrea, Dar nu te vreau nici roabă, și nici stăpâna mea. Nici
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
un tablou de epocă destul de interesant. Un succes extraordinar, pe deplin meritat, a avut comedia Omul cu mârțoaga de G. Ciprian, de fapt un "mister" și unica piesă română veritabil mistică. Surprinzător este doar punctul de plecare al misticii. Un biet arhivar cultivă, ironizat de toți, un cal de curse rebegit, învinge și devine pentru toți un vizionar, un om cu intuiții divine, în fața căruia soția se prosternă religios. Un solid succes, meritat și acesta, a avut comedia Titanic-vals de Tudor
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Râpeanu și Sanda Râpeanu, introd. Valeriu Râpeanu, București, 1975; Byzance après Byzance, București, 1935; ed. (Bizanț după Bizanț), tr. Liliana Iorga-Pippidi, postfață Virgil Cândea, București, 1972; Sângele lui Minos, Vălenii de Munte, 1935; Istoria românilor, I-X, București, 1936-1939; Un biet moșneag și un doge, Vălenii de Munte, 1936; Primele mele drumuri italiene, București, 1936; Sfaturi pe întunerec, I-II, București, 1936-1940; ed. îngr. Valeriu Râpeanu și Sanda Râpeanu, introd. Valeriu Râpeanu, București, 1996; Zbor și cuib, Vălenii de Munte, 1937
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287605_a_288934]
-
E o uimire câtă bogăție, logică, prevedere, căldură, câtă mare și morală înțelepciune de om superior, genial se cuprinde în acele buletine politice, dări de seamă teatrale, notițe despre cărți, care aveau simpla menire de a umple coloanele goale ale bietei foi ieșene. La fiecare moment, marea sa putere de intuiție fixează puncte sau deschide perspective cu totul nouă. Din viața sa trecută cunoștea tot prezentul românilor, în câțiva ani căpătase o vedere clară asupra trecutului lor întreg, păstrase toată vigoarea
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
sofistică", purtând amprenta utopismului gândirii liberale. Ironia descalificantă este cultivată cu obstinație de jurnalist în demersul de demontare a discursului cultivat de adversar: "Ziarul Românul este desăvârșit întru toate, și chiar în simțimintele sale patriotice. I se rupe inima de biata țară și, într-un strigăt de durere, ne îndeamnă să fim gata, căci oara se apropie, catapeteasma bisericii în curând are să se dărâme, cerul să se despice și pământul să ne înghită"236. Individualitatea publicisticii eminesciene în tabloul presei românești
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
un cuprins cel puțin controvers"391. Spiritul ironic al jurnalistului are ca țintă predilectă stilul gazetăresc al redactorilor de la celelalte publicații ale vremii: "Ziarul Românul e desăvârșit întru toate, și chiar în simțimintele sale patriotice. I se rupe inima de biata țară și într-un strigăt de durere, ne îndeamnă să fim gata, căci oara se apropie, catapeteasma bisericii în curând are să se dărâme, cerul să se despice și pământul să ne înghită. Iată ce ne zice el, în stilul său
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
fost pedepsit (Pont., II, II, 15 urm.). Mai mult, De Jonge consideră că poate elimina o piesă importantă din conjectura lui Nemethy interpretând versurile 11 și urm. ale Epist. Ex Ponto, IV, VI drept o "zicere superstițioasă" (dictum superstitiosum) a bietului poet, care credea că este o piază rea (se exitio esse) pentru toți cei care încercau să i se apropie: Fabius Maximus a murit pe când intenționa să ia apărarea lui Ovidiu în fața lui Augustus: după acest eveniment, poetul nu va
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Augustus să mă lase să mă bucur de viața pe care mi-a acordat-o. Când împăratul va fi senin, cere-i să nu mă lase în prada ușoara a geților, ci să-mi acorde un loc mai bun pentru bietul meu exil. Momentul e cum nu se poate mai propice pentru această intervenție afirmă Ovidiu. Augustus și Livia sunt fericiți. Germanicus își demonstrează prematur curajul. Drusus arată o vigoare egală cu noblețea sa. Nurorile, nepoții și fiii nepoților, toți membrii
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
în schimbul Histriei, și în orice alt loc din lume chiar de-ar fi și abisul cel mai adânc. Ovidiu simte o ură profundă pentru locul lui de exil și și-o exprimă chiar cu riscul de a-i supăra pe bieții locuitori ai Tomisului, care au făcut dintotdeauna tot ce le stătea în putință pentru a-i ridica moralul. Mai mult, de curând, numai Ovidiu pe acele meleaguri tomitane, fusese scutit de la sarcinile publice, împreună cu cei care beneficiau de acest privilegiu
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
e cu vărsare de sânge Ovidiu ar putea părăsi acest loc de exil, cu condiția ca destinatarul scrisorii să se ocupe repede de acest lucru: de altfel, Augustus, adesea s-a arătat indulgent cu dușmanii săi (hostes)! Ce să facă bietul poet dacă și apropiații îl abandonează? Nu mai există ancoră care să-i țină în loc nava. Se gândește atunci să se refugieze personal la altarul sacru al împăratului (poate un fel de amenințare cu scop de șantaj), căruia îi aduce
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
are sentimentul că el o plăsmuiește. Modelul mare al poetului e Dumnezeu Însuși, Creatorul. GÎndul acesta nesăbuit trece prin capul lui Ion Heliade Rădulescu: „Creatorul a toate, Dumnezeu, este primul și atotpotentul poet. Creația sau poezia sa este universul Întreg (...). Bietul om copiază numai cît poate faptele marelui poet, Dumnezeu, și cu cît prin fapte se apropie de Dumnezeu, cu atît poezia lui este mai sublimă” (Versificație). Ienăchiță se plînge de nesiguranța limbii, grija lui Ion Heliade Rădulescu se Întinde pînă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
este un spațiu atît de securizant ca lunca. Imensitatea, pustietatea Bărăganului deprimă pe poet: „Pe cea cîmpie lungă a cărei tristă zare Sub cer, În fund, departe, misterios dispare, Nici casă, nici pădure, nici rîu răcoritor, Nimic nu-nveselește pe bietul călător. Pustietatea goală sub arșița de soare În patru părți a lumei se-ntinde-ngrozitoare, Cu iarba-i mohorîtă, cu negrul ei pămînt, Cu-a sale mari vîrtejuri de colb ce zboară În vînt. De mii de ani În sînu-i
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
durerii. Este vorba de poemul Steaua ce strălucitoare unde Înfățișează clipa În care fata neștiutoare se leapădă de frică și de sfială. E faza dulcei violențe inițiale. Priceputul logofăt Îl notează: „O, ceasuri de desfătare, de ibovnici numărate, Atunci cînd biata fată pe călcaturi măsurate Se leapădă de-o rușine ce o țînea la opreală Și pășește spre ibovnic cu frică și cu sfială.” Răbdarea, pîrjolirea, lacrimile și celelalte semne de supliciu exprimă, În realitate, o imensă poftă de desfătare (cuvînt
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Înalți pînă la nouri, păraie prin stînci vărsate, Codri cu copaci sălbatici printre petre răsturnate, Prăpăstii peste prăpăstii, adîncimi Întunecoasă, Unde zmeura și fragii și mura cea mai frumoasă Cresc În voie despre oameni, că numai cîte-o potică Slujește la bieții bolnavi de trecut cu marc frică, Acolo, bietul Ikanok, acolo, biata Zulnie S-o-ntîlnit, ah, cine poate Înlîlnirea lor s-o scrie! Orice condeiul s-arăte, orice graiul să rostească. Nimic spre asămănare nu pot să Închipuiască!” Există, În fapt, două peisaje
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
venit. Tulburat până la lacrimi 55 de aceste dovezi confecționate, Bizu nu uită totuși episodul despărțirii din gang și îi reamintește prefăcutei femei refuzurile de altădată, refuzul mângâierilor, dar, mai ales, al sărutului. Drept răspuns, Diana izbucnește în lacrimi și, când bietul agronom pare suficient de înduioșat, îi oferă și explicația de care rațiunea sa avea atâta nevoie. Răstălmăcind faptele în propriul avantaj, femeia dă vina pe nehotărârea bărbatului, care ar fi traumatizat-o, făcând-o să-și piardă încrederea în sine
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
moment delicat (lovitură de teatru!) intră din nou în scenă Rosina, care aduce dovezi concludente ale duplicității Dianei (apelase la o agenție de detectivi). În cele din urmă, printr-o altă neprevăzută răsturnare de situație, minciuna e demascată, iar onoarea bietului agronom, salvată. Dezgustat de toată comedia, Bizu se desparte totuși și de cinstita Rosina, femeia care i-a deschis ochii, hotărând să-și dea demisia de la minister și să plece în străinătate. Imaginația eroului lovinescian n-a izbutit să mistifice
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
capitol din Acord final, Bizu află întâmplător dintr-un ziar despre accident și nu-l încearcă, pe moment, decât senzația absurdului ("un tramvai nu putea măcelări un om în biruința primăverii"). Reproșându-și frigiditatea sufletească (nu simte cine știe ce compasiune pentru biata femeie), se arată neîncrezător față de ipoteza sinuciderii, furnizată de o servitoare. Pentru că, nefiind implicat direct, Bizu nu crede în romanțe și drame sentimentale. Când însă un anume Ciurescu, agentul ce salvase pe Mili, îl identifică după fotografia pe care femeia
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
lucru"; 12 iulie 1943: Tot indispus, balonat, lucrez puțin" (aceasta e, de altfel, ultima însemnare, n.n.). Citind notițele de mai sus, n-ai cum să nu simți o imensă compasiune pentru suferința celui ce și-a sfârșit zilele ca un biet om, dar de trăit, a trăit eroic, murind cu condeiul în mână. Mai ales că, după lectura epistolei maioresciene, abia pe patul de spital, cu puțin înaintea morții, va plânge Lovinescu din nou, de emoție și de bucurie, din cauza unei
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]