9,508 matches
-
devenit faimos pentru farsele sale, în general într-un act și interpretate după tragedie. Unele dintre aceste farse erau scrise doar parțial și erau jucate în stilul Commediei dell'arte cu improvizare asupra unui canovaccio. De asemenea, a scris două comedii în versuri, însă acestea au înregistrat mai puțin succes și sunt considerate în general de importanță scăzută. „Leș Précieuses“ i-a câștigat lui Molière atenția și critica multora, dar nu a înregistrat un succes popular. I-a cerut atunci partenerului
Molière () [Corola-website/Science/299483_a_300812]
-
lui Thomas Corneille (fratele lui Pierre). În 1671, Madeleine Béjart moare, iar Molière suferă din pierderea să și din pricina înrăutățirii bolii sale. Totuși, a oferit o piesă de succes, "Leș Fourberies de Scapin" (Vicleniile lui Scapin), o farsă și o comedie în 5 acte; următoarea, "La Comtesse d'Escarbagnas" nu s-a încadrat, însă, la nivelul său obișnuit. "Leș Femmes savantes" (Doamnele savante) din 1672, a fost o capodoperă născută din finalul posibilei folosințe a muzicii în teatru, din moment ce Lully influențase
Molière () [Corola-website/Science/299483_a_300812]
-
literar" al ziarului "Universul". Autorul reia tema nuvelei "Capcana", pe care o amplifică, dându-i și unele sensuri sociale, încât se poate spune că romanul dezbate tema carierismului. 1940, piesa "Năluca" este publicată în colecția "Universul literar", împreună cu volumul "Trei comedii: Școala nevestelor, Calul de curse, Liniștea soțului" - difuzate anterior și de Radio București. În 1941, "O crimă pasională", care fusese interzisă din repertoriul Naționalului clujean în 1935, după a doua reprezentație, caz unic în perioada interbelică, vede lumina tiparului în
Mihail Drumeș () [Corola-website/Science/298982_a_300311]
-
este o comedie de moravuri sociale și politice, scrisă de dramaturgul român Ion Luca Caragiale, în anul 1884, publicată în „Convorbiri literare”, XVIII (1885), nr. 11. Comedia este împărțită în patru acte. Textul este conceput ca o succesiune dinamică de replici, iar principalul
O scrisoare pierdută () [Corola-website/Science/298995_a_300324]
-
este o comedie de moravuri sociale și politice, scrisă de dramaturgul român Ion Luca Caragiale, în anul 1884, publicată în „Convorbiri literare”, XVIII (1885), nr. 11. Comedia este împărțită în patru acte. Textul este conceput ca o succesiune dinamică de replici, iar principalul mod de expunere este dialogul. Intervențiile autorului, adică indicațiile scenice sau didascaliile, sunt prezente de obicei la începutul comediei, al unui act, sau sunt
O scrisoare pierdută () [Corola-website/Science/298995_a_300324]
-
literare”, XVIII (1885), nr. 11. Comedia este împărțită în patru acte. Textul este conceput ca o succesiune dinamică de replici, iar principalul mod de expunere este dialogul. Intervențiile autorului, adică indicațiile scenice sau didascaliile, sunt prezente de obicei la începutul comediei, al unui act, sau sunt intercalate replicilor. Ele se referă la cadrul acțiunii, statutul personajelor, mimica și gestica acestora etc, și utilizează ca moduri de expunere descrierea și narațiunea. Gloria literară a lui Caragiale a fost consfințită în seara zilei
O scrisoare pierdută () [Corola-website/Science/298995_a_300324]
-
actorii Teatrului Național, la Iași, apoi la Craiova, echivalând cu răspândirea ei în toată țară și cu receptarea unanimă a publicului amator de teatru. Pentru autor, spectacolele de la teatrul ieșean au însemnat consacrarea, după ce în 1879 primele două reprezentări ale comediei "O noapte furtunoasă" au provocat scandal și l-au îndepărtat pentru un timp pe dramaturg de Teatrul Național și după ce, în 1880, "Conu Leonida față cu reacțiunea" trecuse aproape neobservată, jucându-se pe o scenă de mâna a doua, cum
O scrisoare pierdută () [Corola-website/Science/298995_a_300324]
-
pentru un timp pe dramaturg de Teatrul Național și după ce, în 1880, "Conu Leonida față cu reacțiunea" trecuse aproape neobservată, jucându-se pe o scenă de mâna a doua, cum avea să consemneze Titu Maiorescu în studiul său din 1885, Comediile d-lui I.L. Caragiale. Criticii teatrali ai timpului au socotit însă piesa lipsită de calități literare (Ionescu-Gion, Dassè, Claymoor), excepție făcând Ollănescu-Ascanio care a scris favorabil despre piesă. O apreciere favorabilă despre „O scrisoare pierdută”, scrie, fără a semna, și
O scrisoare pierdută () [Corola-website/Science/298995_a_300324]
-
este o comedie (în patru tablouri) de Ion Luca Caragiale. A apărut în Convorbiri literare, 1879, nr. 7 și 8 , cu o elogioasă prezentare a lui Titu Maiorescu, ajungând și pe scena Operei Române, în 1935, însoțită de muzica lui Paul Constantinescu. În
O noapte furtunoasă () [Corola-website/Science/298994_a_300323]
-
Rică, aventurierul hilar, o „asaltează” de fapt pe cumnata chiristigiului. Într-o polemică cu Frédéric Damé, Eminescu sublinia, în "Timpul", semnificația tipologică a lui Rică Venturiano (8 aprilie 1879). Personajele piesei, așa cum sunt descrise de Caragiale, sunt următoarele: La premieră, comedia a fost învinuită de imoralitate, atât de adversari (Frédéric Damé), cât și de prieteni (Ioan Slavici). Comedie de moravuri, dar și de situații, precum și de caracter, "" a fost considerată de unii contemporani ca o farsă.
O noapte furtunoasă () [Corola-website/Science/298994_a_300323]
-
sublinia, în "Timpul", semnificația tipologică a lui Rică Venturiano (8 aprilie 1879). Personajele piesei, așa cum sunt descrise de Caragiale, sunt următoarele: La premieră, comedia a fost învinuită de imoralitate, atât de adversari (Frédéric Damé), cât și de prieteni (Ioan Slavici). Comedie de moravuri, dar și de situații, precum și de caracter, "" a fost considerată de unii contemporani ca o farsă.
O noapte furtunoasă () [Corola-website/Science/298994_a_300323]
-
prim-regizor al Teatrului Național din Cluj. Volumul a apărut în anul 1978 ca urmare a efortului istoricului literar Ion Negoițescu de a aduna și a publica aceste epistole sub forma unui roman de corespondențe. A debutat în teatru cu comedia tragică "Dona Juana", o reinterpretare a mitului lui Don Juan, căreia i-a fost acordat premiul "Sburătorul" pe anul 1947. Patru piese de teatru publicate într-un volum publicat la editura Paralela 45, intitulat "Turnul Babel". Piesele sunt reprezentative pentru
Radu Stanca () [Corola-website/Science/299004_a_300333]
-
femeia modernă. Exoticul vestimentar predomină și chiar un deputat, John Hodge, apare în costum galben, cu șosete de aceeași culoare și pălărie panama. Cinematograful este dedicat tuturor categoriilor sociale, fiind mut până în 1927, reflectând necesitatea fanteziei și bucuriei, filmele de comedie cu actori ca Charlie Chaplin ,Harold Lloyd și Buster Keaton, filme de aventuri că Tarzan sau desene animate ca Felix the Cat având succes. Regele George al V-lea a murit in ianuarie 1936 , iar Eduard i-a succedat la
Istoria Regatului Unit () [Corola-website/Science/298984_a_300313]
-
30 devin nostalgici, triști, dominați de stilul neovictorian, fustele lungi, coafuri ondulate, culorile discrete, maternitatea fiind repuse în drepturi, iar romantismul și umorul victorian erau favorite, baletul recastigandu-și audiență, iar filmele francezului Rene Clair concurând pe ecranele britanice cu comediile fraților Marx, în timp ce interesul pentru natură se dezvoltă, apărând parcuri și organizându-se croaziere în Maroc, Insulele Canare și Scandinavia. Burghezia urbană mijlocie era imensă numeric, având un rol economic și politic important, umplând fisura dintre elita aristocratică și clasele inferioare
Istoria Regatului Unit () [Corola-website/Science/298984_a_300313]
-
prolifică, ea colaborând adesea pe plan artistic cu soțul său, Laurence Olivier, care a regizat multe dintre filmele ce au făcut-o celebră. De-a lungul celor 30 de ani de carieră, actrița a interpretat roluri variate, începând de la eroinele comediilor lui Noël Coward și ale lui George Bernard Shaw, până la personaje din opere clasice ale lui William Shakespeare, precum Ofelia, Cleopatra, Julieta sau Lady Macbeth. Leigh s-a simțit adesea limitată datorită frumuseții sale foarte apreciate, despre care credea că
Vivien Leigh () [Corola-website/Science/304475_a_305804]
-
1958, considerând mariajul său încheiat, Leigh a început o relație cu actorul John Merivale, care era la curent de boala acesteia și l-a asigurat pe Olivier că va avea grijă de ea. Ea a obținut succes în 1959 în comedia lui Noel Coward, numită "Look After Lulu", Leigh fiind descrisă de către tabloidul britanic "The Times" astfel: "„frumoasă, la modă și cu prezență de spirit, ea este doamnă în fiecare situație”". În 1960, ea și Olivier au divorțat, iar Olivier s-
Vivien Leigh () [Corola-website/Science/304475_a_305804]
-
era diferită; ambițioasă, perseverentă, serioasă, deseori inspirată”. Leigh a explicat că a jucat „cât mai multe roluri diferite” în încercarea de a învăța cât mai multe despre meseria sa și pentru a risipi prejudecățile referitoare la abilitățile sale. Ea considera comedia mult mai dificil de jucat decât drama, deoarece necesita o precizie mai mare și că accentele ar trebui să cadă pe pregătirea actorului pentru roluri în comedii. La sfârșitul carierei sale, când a jucat în tragedii ale lui Shakespeare, ea
Vivien Leigh () [Corola-website/Science/304475_a_305804]
-
meseria sa și pentru a risipi prejudecățile referitoare la abilitățile sale. Ea considera comedia mult mai dificil de jucat decât drama, deoarece necesita o precizie mai mare și că accentele ar trebui să cadă pe pregătirea actorului pentru roluri în comedii. La sfârșitul carierei sale, când a jucat în tragedii ale lui Shakespeare, ea a remarcat că „este mult mai ușor să faci oamenii să plângă decât să îi faci să râdă”. Datorită primelor sale interpretări, Leigh s-a bucurat de
Vivien Leigh () [Corola-website/Science/304475_a_305804]
-
a câștigat, iar copiile filmului trebuiau distruse. Din fericire, câteva copii au rămas. Bram Stoker a scris 13 romane, o serie de nuvele incluse în trei colecții și de asemenea, mai multe povestiri. Genul acestora include gotic horror, fantezie, aventură, comedie și romantism. Stoker a mai scris articole și două volume de memorii.
Bram Stoker () [Corola-website/Science/304524_a_305853]
-
denumită și "Viața unui risipitor", reprezintă una dintre cele mai impresionante realizări ale lui Hogarth. Ca sursă de inspirație s-a servit probabil de opera ""Vite del lascio"", publicată în Italia în secolele XVI și XVII sau poate de o comedie a lui Henry Fielding. Ciclul are forma unei povestiri impregnată de ironie și glumă, care surprinde prin adevărul ei vital. Decăderea morală a tânărului desfrânat este accentuată de schimbarea gradată a tehnicii. Trăsăturile de penel se accelerează și sunt parcă
William Hogarth () [Corola-website/Science/304570_a_305899]
-
După acest episod apare un nou volum de proză al lui Minulescu: "Măști de bronz și lampioane de porțelan" (1920). Un an mai târziu, Minulescu își face debutul ca autor dramatic: pe scena Naționalului se joacă piesa " Pleacă berzele" și comedia într-un act "Lulu Popescu" (10 ianuarie). În 1924 apare romanul "Roșu, galben și albastru", unul din marile succese literare ale vremii, după ce fusese în prealabil publicat în paginile "Vieții românești". Se reprezintă "Omul care trebuie să moară", „grotescă tragică
Ion Minulescu () [Corola-website/Science/304575_a_305904]
-
anului 1850, în mod nesperat, oferta de a reorganiza și dirija neînsemnata orchestră de la "Théâtre français". Noul director al acestei instituții, un bonvivant bogat, îl simpatiza probabil pe glumețul Offenbach și avea nevoie de un aliat pentru reorganizarea teatrului de comedie. Offenbach a acceptat, bucuros să scape de existența nesigură de muzician al saloanelor și s-a străduit cu succes să ridice nivelul foarte scăzut al orchestrei, care avea sarcina de a acompania uneori reprezentațiile și de a întreține între acte
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
compozitor saxon, care prezintă o "Simfonie a viitorului", ale cărei motive trebuie explicate în timpul interpretării, și o "Tyrolienne d'avenir", care nu este altceva decât o pastișă a unui catren folcloristic tirolez. Wagner se va răzbuna în 1870 cu o "Comedie în stil antic. O capitulare" în care-l ridiculizează la rândul său pe Offenbach, acuzându-l a fi un instigator lipsit de principii, reprezentant tipic al unei Franțe umilite de prusaci. Pe data de 16 noiembrie 1860 Offenbach s-a
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
unor muzicieni trebuie să fie bolnav. „Vântul care bate prin Germania i-a înnebunit”. "Les Bouffes Parisiens" se aflau însă acum, după succesul cu "Orfeu în infern" și cu recenta operetă "La Chanson de Fortunio", o prelucrare din 1861 după comedia "[Le] Chandelier" a lui de Musset, într-o situație economică foarte bună, și Offenbach a înțeles să-l numească director al teatrului pe un anumit Louis Varney, un om cu un simț mai pragmatic decât al său. Rolul Parisului în
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
Manhattan este o comedie romantică americană din 1979, regizată de Woody Allen despre un scriitor de texte de comedie în vârstă de 42 de ani divorțat de două ori, care are o relație cu o fată de 17 ani înainte de a se îndrăgosti în
Manhattan (film) () [Corola-website/Science/304643_a_305972]