8,628 matches
-
nedeterminat și până ce amicii mei vor afla oportun apariția Patriei. Personalul redacțional promițând și el: „când vom reapare vom face-o din nou ca un grup de bărbați dependenți de guvern și partide, călăuziți de aceleași principii cu care am pășit acum trei ani pentru prima dată înaintea publicului românesc.” * 147 Valeriu Braniște * Și astfel Patria apune, V. Braniște părăsește amărât țara, iar Iancu Flondor șefia Partidului Național și, împreună cu G. Popovici, chiar partidul. Suficient ca ziarul Deșteptarea (an VIII, nr.
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
sub conducerea lui George Stoica, menționat la nr.27/1912 (Format 20x32 cm. - 42 x 51 cm). Apărea în fiecare zi de sâmbătă. În „Să ne regăsim” redacția își propunea ca „în locul pizmei și urii” și să ne „împrietenim, să pășim spre regenerare, punând temelii noi pentru o viață nouă!” Invitați să facă abonamente, cititorii aflau și mai clar că menirea ziarului era „de a strânge rândurile românilor de bine pentru organizarea energică și dezinteresată a intereselor românești di Bucovina.” Ziarul
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
ales și bine pus la punct. Frumos redactată și cu mult gust artistic, revista Căminul nostru aduce un aport real femeii române din Bucovina. E o revistă utilă care-și înțelege rolul în aceste vremuri de tulburare a neamurilor și pășește pe drumul practic al vieții, fapt ce are o mare însemnătate pentru zilele de astăzi. Nu se poticnește în visări romantice, ci intră de-a dreptul în realitatea cotidiană. Și aceasta ne trebuie acum. (G.D. Cărți și reviste din „Revista
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
se dovedește că românii austrieci nu-s sfâșiați de partide politice pasionale, ci, recunoscând că numai în cultura adevărată se face dovada prosperității unui popor” și care, alături de „reuniunile de lectură înființate de țărănimea română, aduc mărturia că românii austrieci pășesc înainte, duși încet, dar sigur!” Cât privește ziaristica din Principate, aici au existat în decursul anului 1867 40 de ziare 25 în București, 7 la Iași, 3 la Galați, 1 în Focșani, 2 în Botoșani, 1 la Craiova și 1
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
Cei care sau întors din război, generația sacrificată, nu au program, căci ar trebui să mai creadă într-una din mincinoasele miragii ale idealurilor. Stăm la o răspântie; pe nici unul din drumurile ce se desfășoară în fața noastră noi nu putem păși cu acea pasionată încredere; singură creatoare, căci pe rând am încercat amarul dezamăgirilor. Am crezut în revoluție și am văzut atâți madgeari transformând ideea purificării prin distrugere într-o simplă acțiune ce se cotează la bursa politică. Am crezut în
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
al revistei” - își amintea în 1923 editorul. În fotografie: George Tofan. El nu se sfia să scrie despre România că este: „un rai pământesc pustiit, o grădină minunată din povești fără îngrijire, fără căutare, peste tot numai ruine, peste care pășesc ca niște umbre de morți figuri moarte fără curaj, care jălesc pe întinsul țării trecutul frumos, prezentul dezolant și viitorul în care nu au încredere.” (Junimea Literară, Anul I, nr.7și 8) În ianuarie 1923, în al cincilea an de la
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
festiv, dedicat Societății academice „Junimea” cu ocazia jubileului de 25 de ani” pe care o redăm integral nu numai pentru idei și frumusețea versurilor dar și pentru a se înțelege mai bine ce însemna în fața cenzurii ultima strofă a poetului: „Pășiți feciori mereu cu fala-n frunte, Cu pași voioși și pieptul oțelit, Căci din noianul vremilor cărunte În pulsul vostru Roma s-a trezit! Uniți pășiți pe-a veacurilor punte Și apărați cu brațul moștenit Tot ce iubiți din vremile
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
reprezentăm „generația tânără” și că „dezordinea în stradă, sub semnul crucii încârligate, sau supunerea de miel - după cum era interesul - ne încadrează perfect de bine, în rolul, rostul și chemarea noastră.”(nr.4-5/1934). Autorul chema „ca fiecare din noi să pășim pe calea vremii, fără sfinxi și fără mandarini, să nu ne ferim de munca grea” pentru că „Bucovina de mâine nu trebuie să fie ce-a fost Bucovina de ieri și ce e Bucovina de azi!!!”(Viața Bucovinei nr.45/1934
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
sau pe munte. Acum, Eliade adună laolaltă ritualuri care sepractică peste tot la popoarele primitive. Șamanii siberieni intră în contact cucelelalte lumi cățărându-se pe o scară primitivă constând dintr-un copac cu șapte, nouă sau douăsprezece crengi, pe care pășesc. Fiecare treaptă semnifică un nou grad al viziunii, un nou contact cu puterile care intermediază această viziune. Șamanul se trezește din extaz abia după ce a parcurs toate treptele. În vechile texte ritualice indiene se vorbește adesea despre scări sau trepte
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
Petre Țuțea sau Ion Caraion și atîția alții, n-au fost încă redate societății civile și, implicit, literaturii române. Cît va mai dura oare pînă literatura arestată de securitate va ieși din "Închisoarea noastră cea de toate zilele" și va păși "direct în libertate"? (Convorbiri literare, nr. 10, octombrie, 1997) O CARTE NEAGRĂ A LITERATURII Cum afirma d-na Monica Lovinescu, într-un interviu din "22" (nr. 12/1998): "Uitarea stă la temelia tuturor bolilor tranziției" și, în continuare: "Uităm-iertăm. De
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
cu totalitarismul al scriitorilor-statui nu e un accident, o adeziune nevinovată, ci o fractură de existență. Ei au girat prin talent, nume, notorietate comunizarea țării. Comunizarea tot ar fi avut loc tăvălugul sovietic fiind implacabil dar altfel. Una e să pășești în noua eră sub îndemnul unor Chișinevschi sau A. Toma și alta sub chezășia "luminoasă" a unor Sadoveanu, Călinescu sau Arghezi. Tratînd această fractură esențială drept un fapt divers, exegeții lor, fără diferență (față de situație) și fără deferență (față de o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Ceaușescu și un blestemat Pol Pot?"". Monica Lovinescu refuză reabilitarea juridică a mamei; fostă deținut politic, decedată în închisoare, pentru că nu a acceptat, în schimbul medicamentelor, să-i ceară fiicei a deveni agenta regimului. Argumentația refuzului este îndemnul necesar pentru a păși către normalitate. Soluția nu este reabilitarea de la caz la caz, sau pe loturi, la cerere, ci declararea ca ilegală a jurisprudenței comuniste, cum s-a făcut în Cehia; astfel s-ar anula toate sentințele tribunalelor politice. Tocmai acest regim comunist
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
superbă stătea pe marginea trotuarului, așteptând pe cineva. Avea o rochie de seară neagră fără mâneci, iar brațele subțiri, brune îi alunecau precum un voal pe lângă corpul lung de felină. Rochia se termina deasupra genunchilor, lăsând să se vadă atunci când pășea, foarte puțin, începutul unor coapse fragede, pufoase, despre care Pribeagu a gândit imediat că ar trebui să fie material de făcut cele mai catifelate lenjerii de pat în care să îți pierzi trupul. — M-am îmbătat eu sau chiar lucește
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
-i spuneți că v-am zis eu. Nici vorbă, domnișorule, doar e un personaj cunoscut, nu ? Nici nu știți ce favor mi-ați făcut, și Pribeagu îi bagă în buzunar o hârtie pentru ajutor. Își ia inima în dinți și pășește agale spre ultima masă din salon, derulând tot soiul de scenarii în cap despre cum să- l convingă pe Răcaru să accepte ca amicul său să cânte o melodie. Mamutu’ și Cristi nu-l slăbesc din priviri. — Și dacă rezolvă
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
dar că momentul acela a fost chiar punctul de pornire al adevăratei sale cariere. Pentru că, deși devenise până în anii ’30 un nume destul de cunoscut al scenei românești, notorieta- tea lui este pe cale să explodeze chiar din primele zile în care pășește la Grand, alături de orchestra fraților Marcu, amețind audiența cu tangourile sale unice, care se potriveau de minune atmosferei cizelatului restaurant de la parterul clădirii La Fayette, lângă celebrele galerii franțuzești din Palatul Socec. — Dar stați, stați, stați, domnii mei ! Prieteni, colegi
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
erau duse la desăvârșire în fața oglinzilor și în miile de ore de repetiții și studiu continuu : Nu poți realiza lucruri de excepție dacă nu ajungi la acea simplitate fascinantă în măsură să emoționeze. Să emoționezi prin sinceritate și firesc. Să pășești în scenă ca pe stradă. Asculta tot ce apărea în afară. Își făcuse abonamente la casele de discuri din țară și din Europa, mereu îi veneau colete mari cu zeci de discuri, pe care abia aștepta să le pună la
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
sub aripa lor pro- tectoare mult timp, până ajungeau un nume. De altfel, mijlocul anilor ’30 a fost și perioada când Cristi, folosindu-se de notorietatea și succesul său, a ajutat cei mai mulți cântăreți să-și îndeplinească visurile, încurajându-i să pășească pe urmele sale. Se spune chiar că pe unii, obser- vându-le talentul, nu doar că îi recomanda sau îi învăța arta cântatului, dar îi și ducea de mână la casele de discuri, așa cum a făcut, de exemplu, cu prietena
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
reușise să-i dea aproape fiecărui dizeur cel puțin o piesă memorabilă. Bineînțeles că cele mai multe și de obicei și cele mai reușite au mers la Cristi, tânărul student pe care Fernic îl întâlnise cu zece ani în urmă, când acesta pășea timid pe scena de la Răcaru, să impresioneze o domnișoară, și avea să-i surprindă pe toți cu vocea sa unică. Tânărul brăilean cu care a stat apoi nopți la rând să repete, să-i găsească piesele și versurile potrivite, pentru ca
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
fiecare mușchi încă îți tremura ușor, tot mai ușor, pe linia melodică a unui tango. Cristi apărea pe scenă, după celebra-i întârziere, atunci când forfota și nerăbdarea atingeau cote maxime, galant, ca un adevărat zeu, reducând toate mesele la tăcere. Pășea încet, strălucind sub luminile reflectoarelor, cu brațele deschise, așteptând ropotele de aplauze atât de lungi și sonore, pe care niciun alt artist al vremii nu le-a cunoscut. Stătea așa minute bune, salutând sala, de parcă era la finalul, nu la
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
marile bulevarde ale Bucureștiului, pustii acum, dărăpănate, marile artere cu localurile lor celebre care îi aduseseră atâtea împliniri, toate locurile dragi ale tinereții sale. De la Victoriei, după ce a contemplat puțin ruinele La Fayette-ului, unde odată fusese și Grand Restaurant, a pășit încet, derulând imagini din altă epocă peste imaginile sum- bre și lipsite de culoare, amestecând amintiri peste amintiri până pe Kiseleff, la Șosea. Restaurantul supraviețuise, dar n-a îndrăznit să intre. L-a privit în gol minute în șir, fumând câteva
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
siluete privite cumva „de sus” de noi, azi, viețuind parcă Într-o bolgie dantescă și, totuși... admirabile! O dublă lumină aruncă asupra lor sfârșitul de secol - de compătimire și de admirație! Da, dar ce fel de admirație?! Eu Însumi am pășit cu un pas În acest exil și, dacă nu s-ar fi prăbușit un imperiu, cel moscovit, aș fi rămas „acolo” pentru totdeauna, un fugar, dar și un salvat În același timp, cineva, condamnat - sau, dacă vreți, invitat! - Încă o dată
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
provoacă destinul”, un „Hercule al posibilului” (o sintagmă dintr-unul din poemele mele!Ă este „blestemat” să nu găsească „odihnă”, În sensul special al acestui cuvânt - adică nu se mai poate Întoarce pe o cale pe care au dreptul să pășească cei „cuminți și anonimi”. Orice revenire la „bun-simț”, prudență comună sau calcul firesc pragmatic seamănă - la cineva care a anunțat un alt destin la clopotul mare al Națiunii! - cu o cădere aproape, cu o declasare ciudată, cu o oboseală a
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
lui Ceaușescu, când nu am știut să creăm o rezistență structurată, lucidă, tenace?; sau... după decembrie ’89, când ne-am Împotmolit din nou În lupte și hărțuieli fratricide În timp ce, Încă o dată, vecinii noștri de la Nord s-au „aranjat” pentru a păși cu un ceas mai devreme și cu un pas decis În Uniunea Europeană?Ă, chiar dacă vom reuși să depășim, cu chiu și vai, prezenta așa-numită „criză”, o s-o facem, mi-este teamă, „pe jumătate” sau „de formă” - vechea problemă paradoxală
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Dar... există decadențe care durează secole!...Ă Și va trebui Încă o dată, ca În vremurile de „restriște”, noi, specialiștii unui domeniu sau cei care purtăm În inimi, ca o cicatrice, „iubirea de moșie”, să ne retragem În cochiliile noastre, să pășim, ca „altădată”, pe culoarele noastre Înguste, prost luminate, urmându-ne și clamând din când În când „temele noastre obsesive”, sperând că undeva, cineva ne va decripta mesajul; va „avea nevoie de el”! Trăind În trecut, În acel trecut din care
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
a-și da cu adevărat măsura - una pe care o ignoră toți cei din jur, dar și el Însuși, nu rareori! -, și aici „beția simțurilor” trebuie topită În febra creației, acel curaj neobișnuit, acea Îndrăzneală supraumană care ne face să pășim deodată cu pași ușori și iuți peste pajiști smălțuite sau peste goluri aiuritoare, ușor și sigur totodată, la marginea prăpăstiilor, la limita fizică a lucrurilor, dar și la aceea a Înrădăcinatelor obișnuințe, reflexe sau prejudecăți; iar acești pași ușori și
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]