8,290 matches
-
Poșta redacției”, precum și un spațiu în care se republică pagini din scrierile „marilor dispăruți”. D. n. este o publicație democratică, dorește să evite accentele extremiste și să propage „un curent de adevărată literatură, un curent care să mai strivească unele patimi încuibate adânc în mințile rătăcite”, după cum afirmă C. Nedelescu-Zlotești în articolul-program Un fel de prefață (2/1921). După august 1944, D.n. va lua fără ezitare o orientare socialistă, propunându-și să militeze pentru „democrația sinceră, cinstită, adevărată”, pentru prietenia cu
DRUM NOU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286880_a_288209]
-
a revoluției ungare din 1956. Dimensiunea ultimă a acestor referințe - miezul infernal, de nenumit, al sistemului penitenciar - este Piteștiul, locul celui mai sinistru experiment de „reeducare” a deținuților politici, care va constitui tema uneia dintre scrierile exemplare ale lui G., Patimile după Pitești (publicată inițial în limba franceză, în 1981): „Taci! Nimeni n-are voie să rostească numele blestemat... - Tu i-ai binecuvântat blestemul. - Nu! N-a fost cum crezi. N-ai fost acolo, deci nu știi. Numai cei care au
GOMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287312_a_288641]
-
să nu-i uit în vecii vecilor/ nu să mă răzbun, ci să nu-i uit/ și mai ales, mai ales/ să NU-I TAC.” Adâncind și extinzând viziunea asupra închisorii ca paradigmă a întregului sistem utopic de extracție marxist-leninistă, Patimile după Pitești renunță la experiența personală în favoarea celei documentare, situând în centrul operei un „observator”, un deținut infirm (Vasile Pop) care, din patul său, asistă fără voie la desfășurarea spectacolului bestialității și cruzimii torționarului Țurcanu. Perspectiva literară astfel modificată revine
GOMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287312_a_288641]
-
1979; ed. (Gardă inversă), București, 1997; Le Tremblement des hommes, tr. Alain Paruit, Paris, 1979; ed. (Culorile curcubeului ’77. Cutremurul oamenilor), București, 1990; Les Chiens de mort. La Passion selon Pitești, tr. Alain Paruit, postfață Virgil Ierunca, Paris, 1981; ed. (Patimile după Pitești), București, 1990; Chassé-croisé, tr. Alain Paruit, Paris, 1983; ed. (Soldatul câinelui), București, 1991; Bonifacia, tr. Alain Paruit, Paris, 1986; ed. București, 1991; Le Calidor, tr. Alain Paruit, Paris, 1987; ed. (Din calidor. O copilărie basarabeană), București, 1990; L
GOMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287312_a_288641]
-
1991, 1; Valeriu Cristea, Marele cutremur al românilor, CC, 1991, 1; Eugen Simion, Proza autobiografică, RL, 1991, 9; Florin Ardelean, Jocul cu briliante. „Din calidor” de Paul Goma, F, 1991, 3; Nicolae Oprea, Cărțile memoriei, VR, 1991, 3; Ioan Holban, Patimile după Basarabia, CRC, 1991, 11; Fevronia Novac, Literatura ca document, RL, 1991, 23; Florin Ardelean, Antropogonia-recurs, F, 1991, 6; Eugen Simion, Romanul autobiografic, CC, 1991, 6-7; Marian Victor Buciu, Un chiriaș al istoriei, R, 1991, 7-8; Maria Cornelia Ocas, Literatură
GOMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287312_a_288641]
-
ca semn al unei Înstrăinări funciare (de divin, de Celălalt). Alienarea cască un vid În substanța omului (sau a comunității), deschide o absență, care numai ea devine pentru artist teritoriu fertil, apt pentru a primi creația. Rostul literaturii stă În patima pe care o poate ea insufla cititorului, patima de a trăi, cu atît mai puternică cu cît cadrele vieții sînt mai nesigure, cu cît nevoia de identitate este mai mare. Reprezentabilul este, dacă nu evacuat, trecut În plan secundar pentru
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
de Celălalt). Alienarea cască un vid În substanța omului (sau a comunității), deschide o absență, care numai ea devine pentru artist teritoriu fertil, apt pentru a primi creația. Rostul literaturii stă În patima pe care o poate ea insufla cititorului, patima de a trăi, cu atît mai puternică cu cît cadrele vieții sînt mai nesigure, cu cît nevoia de identitate este mai mare. Reprezentabilul este, dacă nu evacuat, trecut În plan secundar pentru a face simțită energia vitală ca singură valoare
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
nelămurite, provocându-i sfârșitul tocmai când era pe punctul de a scăpa de vraja fantasmelor trecutului. Mai important este romanul biografic Momâia (1947), în care sunt urmărite viața și faptele unui învățător rural animat de cultul pentru țărănime, dăruit cu patimă profesiei sale. Construită pe ideea jertfei de sine, a sacrificiului pentru binele satului, povestea ajunge să demonstreze că exagerarea poate duce la eșec. Dezinteresul față de aspectele concrete ale vieții personale, existența aproape exclusivă într-o lume a vorbelor spuse sau
CRUDU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286541_a_287870]
-
Creația lui L. M. Leonov, București, 1956 (în colaborare cu R. Hefter); S. Podiacev, Nuvele și povestiri, I-II, București, 1957 (în colaborare cu Ștefana Velisar-Teodoreanu și Irina Andreescu); Jerome K. Jerome, Fantoma lui Whibley, București, 1957; Louis Aragon, Săptămâna patimilor, pref. Valentin Lipatti, București, 1960, Clopotele din Basel, București, 1964, Frumoasele cartiere, București, 1966, Călătorii din imperială, București, 1969; Anatole France, Crima lui Sylvestre Bonnard, pref. Valentin Lipatti, București, 1960, Povestiri, București, 1963; Malek Haddad, Ultima impresie, București, 1961; Vera
DAN-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286675_a_288004]
-
fiind difuzarea în exil a valorilor literaturii române, C. republică numeroase fragmente din texte clasice și contemporane (Al. Russo, Cântarea României, N. Bălcescu, Îndemnuri din pagini de demult - prefață la Cântarea României, O. Goga, Un caz de conștiință, În vinerea patimilor, Victor Papilian, Cearta oltenească, Pavel Dan, Urcan Bătrânul ș.a.). Începând cu primul număr al seriei a doua, se face loc unor texte în limba română, spaniolă, engleză și franceză. Caracterul literar al publicației este tot mai limitat. Fără aportul lui
CARPAŢII-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286125_a_287454]
-
de culegător al lui C. nu este echivalat și de grija pentru păstrarea autenticității materialului adunat, îndeosebi în ce privește fidelitatea lingvistică. Meritul său rămâne acela de a fi făcut cunoscute mai multe piese cu circulație locală (Mârza, Rusalin al lui Damian, Patima lui Ioan Stoia etc.). Este însă și autorul unei senzaționale contrafaceri a Mioriței. Pasiunea pentru poveștile populare, cea mai importantă latură a activității sale, i-a adus supranumele, excesiv, de „Creangă al Banatului”. În proza memorialistică, risipită prin reviste, evocă
CATANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286138_a_287467]
-
moment important în viața culturală a Transilvaniei, prin statornicia și fidelitatea cu care și-a urmărit programul propus: strângerea legăturilor intelectuale dintre locuitorii țării, „fără deosebire de neam”, răspândirea culturii și educației în rândurile poporului. Tonul ponderat, opiniile expuse fără patimă, obiectivitatea știrilor din actualitatea politică internă și internațională, informația densă din articole, echilibrul comentariilor despre rolul educativ al teatrului, cronicile muzicale și cinematografice, studiile, de mici dimensiuni, asupra literaturii române, toate îi definesc profilul. Scrieri literare „cuminți”, epigonice, legitimează preceptul
CELE TREI CRISURI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286161_a_287490]
-
beletristic se trădează în cele mai neașteptate texte ale vremii, un loc aparte ocupându-l corespondența între actorii scenei sociale și cultural-literare. Mircea Zaciu caracterizează dialogul epistolar din Corespondența lui Alexandru Papiu Ilarian, drept un câmp de manifestare a „marilor patimi romantice”, precursoare de expresie literară. Experimentul continuă cu corpusul de corespondență George Bariț și contemporanii săi (I-IX, 1973-1993), lucrare colectivă prin care se impune la noi genul epistolei literare și memorialistice comentate, care poate constitui „o reprezentare epică a
CHINDRIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286197_a_287526]
-
al «Revistei Fundațiilor Regale»”, „Dimineața”, „Facla”, „Adevărul”, „Viața literară”, „Azi”, „Lumea românească”, „Mișcarea literară”, „Reporter”, „România literară”, „Ramuri” ș.a. A lăsat două cărți pentru copii și, în 1966, și-a retipărit versurile (completându-le cu un ciclu inedit, Cartea de patimă) și traducerile în volumul Inima omenească (Premiul „M. Eminescu” al Academiei RSR). Romanul Cutremurul, la care lucrase mai bine de treizeci de ani, a fost ars în 1949. Memoriile lui C. au rămas în manuscris nepublicat încă. Considerată de C.
CELARIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286158_a_287487]
-
astră-ntre noi rânduită”). Dar, cel mai adesea, ele stau mărturie pentru ambivalența întocmirii lumești: „zbor de-argint le-adie-n margini crenelate / Iar la sân stuf gros de sânge-nalță foc”. Și, negând greutatea fizis-ului, prin parfumuri și culori ațâțătoare, florile adeveresc patima ca forță universală și impersonală. Cu o desăvârșită putere de sugestie, garoafele ajung să exprime arderea conținută într-o materie cvasiindicibilă: „Garoafe negre care sună când le-apuci / Ca niște aur ferecat și nevăzut / De descântat, de otrăvit și de
CELARIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286158_a_287487]
-
ochi în poemele grupate sub titlul trecut pe coperta volumului (trimitere la Imnuri pentru nunțile necesare de Ion Barbu). Evoluția liricii lui C. tinde spre o viziune eterogenă, opusă apolinismului geometric al lui Ion Barbu, vizibilă mai ales în volumul Patimile (1968). Aici ordinea matematică nu mai este suficientă, materia în expansiune aformică copleșește orice ordine rațională, cuvântul însuși nu pretinde altceva decât să se rostească pe sine în marginea unei lumi în degradare, lipsită de semnificație și teleologie clară. Critica
CIOBANU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286236_a_287565]
-
păcatelor lumii. Prin educația primită în familie și prin formație, C. a fost de timpuriu inițiat în problematica religioasă, mai ales în cea vetero-testamentară, iar poezia și proza sa pot fi considerate un lung discurs în marginea acestei zone. Volumul Patimile propunea deja un univers în clătinare, o natură amorfă, obscură, copleșitoare, în care rațiunea nu mai poate pune ordine, de unde spaima, sentimentul unei panici misterioase și lugubre. În Etica (1971) apare tema damnării din naștere: „Ridică-mă de umeri: sunt
CIOBANU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286236_a_287565]
-
meșteșugar, care se lasă atras de spectacolul vitalității primare (și al reversului ei: degradarea), instinctuale, frenetice, din dorința (tot de natură artistică) de a estetiza trivialul și de a transfigura ordinarul. NICOLAE MANOLESCU SCRIERI: Imnuri pentru nesomnul cuvintelor, București, 1966; Patimile, București, 1968; Martorii, București, 1968; Epistole, București, 1969; Cartea fiilor, București, 1970; Etica, București, 1971; Armura lui Thomas și alte epistole, București, 1971; Cele ce sunt, București, 1974; Tăietorul de lemne, București, 1974; Istorii, I-V, București, 1977-1986; Versuri, București
CIOBANU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286236_a_287565]
-
despre „sânii materiei”, „fecioria căilor” și „pupila frigidă a morții”, iar poetul se înfățișează ca „defloratorul” unei lumi încă virgine: „Nedeflorată e lumea în calea poetului / ori prea bătrână, și ziua de ieri / e o lumină cu gâtul răsucit.” Odată cu Patimile după Bacovia (1972), G. renunță la limbajul fastuos în favoarea unui lirism discursiv, în care enumerarea, lipsa punctuației și fracturarea sintaxei iau locul metaforismului intens de până acum. De asemenea, se observă și o ușoară deplasare de perspectivă: nostalgia începe să
GENARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287210_a_288539]
-
fără comentarii) a imponderabilelor psihologice. Câteva piese de teatru (La margine de Paradis, Viață particulară ș.a.) nu individualizează un dramaturg. SCRIERI: Un șir de zile, București, 1966; Nuduri, București, 1967; Țara lui π, București, 1969; Week-end în oraș, București, 1969, Patimile după Bacovia, București, 1972; Bucolice, Iași, 1973; Elogii, București, 1974; Goana după fericire, București, 1974; Fidelitate, Iași, 1977; Madona cu lacrimi, Cluj-Napoca, 1977; Iluzia cea mare, București, 1979; Cafeneaua subiectelor, Iași, 1980; Poeme rapide, Iași, 1983; Flori de câmp, București
GENARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287210_a_288539]
-
de câmp”, TBR, 1985, 288; Dinu Flămând, „Flori de câmp”, AFT, 1985, 3; Cristian Livescu, „Flori de câmp”, ATN, 1985, 6; Ioan Holban, Proza lui Ovidiu Genaru, CL, 1985, 7; Al. Călinescu, „Flori de câmp”, CRC, 1985, 47; Nicolae Manolescu, „Patimile după Bacovia”, RL, 1986, 15; Grigurcu, Existența, 250-255; Cistelecan, Poezie, 60-64; Cosma, Romanul, I, 151-153; Simion, Scriitori, IV, 189-196; Vasile Spiridon, „Sperietoarea”, ATN, 1992, 10; Constantin, Complicitatea, 122-124; Alex. Ștefănescu, În sfârșit un roman, RL, 1994, 48; Dicț. scriit. rom
GENARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287210_a_288539]
-
care Dumnezeu i le-a trimis omului în năzuința acestuia de a cunoaște adevărul și de a se perfecționa: "Fiarele nu sunt numite ajutoare la modul propriu, ci impropriu, pentru că, în realitate, aceste ajutoare se dovedesc a ne fi dușmani. (...) patimile le asemănă fiarelor și păsărilor, pentru că, neîmblânzite și sălbatice cum sunt, vatămă intelectul, dar și pentru că, asemenea păsărilor, ele zboară deasupra inteligenței, iar pornirea lor este fulgerătoare și nestăpânită"13. Ceea ce se observă, încă din primele secole ale creștinismului, este
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
numără însuși Hameleonul, cel care este cel mai înverșunat dușman al binefăcătorului său: "Că odinioară Hameleonul putred și otrăvit aerul (carile Sam să cheamă) înghițind, de carile lovit și topiscat, acmu celea mai de pre urmă duhuri trăgea, a căruia patimă Inorogul vădzind, să milostivi (că inima milostivă cu cel ce-l doare o doare și cu cel pătimaș împreună pătiméște) și cornul cel ce a toată fire de binefăcătoriu ieste, spre putred și acmu mai împuțit trupul Hameleonului își întinsăsă
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
dar îi rămân trăsăturile chipului de mai înainte: aceeași căruntețe a părului, aceeași violență în apucături, aceiași ochi lucitori, același chip al sălbăticiei"3. (s.m.) Prin urmare, trăsăturile acestei fiare sunt evidente din firea prototipului său: cruzime, ferocitate, viclenie, îndrăzneală, patima sângelui. Lupul este, deci, un animal blestemat de zei, un dușman al vieții, care își găsește plăcerea numai în moartea altora. La finalul aceleiași lucrări (Cartea a XI-a), Ovidius mai aduce o dată în prim-plan această teribilă forță a
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
a răspuns profesorul Arne Tiselius, membru al Institutului Nobel. Dar profesorul Paulescu a fost și este, în istoria medicinii și științei românești, mult mai mult decât un mare nedreptățit, iar lectura celor două cărți ale lui "Fiziologie filosofică. Instincte sociale. Patimi și conflicte. Remedii morale" și " Noțiunile de suflet și Dumnezeu în fiziologie", reeditate la editura Anastasia în 1995 și respectiv în 1999, este un argument mai mult decât convingător. De ce o carte (numai) despre tratamentul cu insulină? În literatura națională
Insulina si tratamentul cu insulină by Ioan Vereșiu, Nicolae Hâncu, Gabriela Roman () [Corola-publishinghouse/Science/91989_a_92484]