7,823 matches
-
de apariția unor noi modalități de joc. Cu Naturalismul s-a sfârșit, definitiv fără îndoială, o întreagă concepție despre teatru care nu va mai avea curs de acum înainte. Teatrul nu va mai viza o reproducere exactă și verosimilă a realului. Toate artele, în secolul al XX-lea, au regândit conceptul de mimesis. "Știm cu toții, declară Picasso în Cuvinte despre artă (Propos sur l'art, Gallimard, coll. Arts et artistes, 1998), că arta nu este adevăr. Arta este o minciună care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Arts et artistes, 1998), că arta nu este adevăr. Arta este o minciună care ne ajută la înțelegerea adevărului, cel puțin a adevărului pe care reușim să-l înțelegem." Apariția imaginii fotografice, apoi filmate, care oferă o copie fidelă a realului, a distrus visul de realism în artele spațiului, în special în pictură și în teatru. Scena nemaitrebuind să reproducă un fragment din lumea reală, natura iluziei teatrale s-a modificat profund. Două influențe foarte diferite au contribuit la transformarea scenei
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care, pentru a-i trezi spectatorului o adevărată revelație, cer din partea actorului o dăruire totală. Artă politică pentru teoreticieni ca Meyerhold, Piscator și Brecht, ea cere și o angajare a întregii ființe. 1. Un teatru abstract Tentativa de a reproduce realul pe scenă s-a dovedit nelalocul ei, chiar plictisitoare. Dornici să reconstruiască locurile cu cea mai mare exactitate posibilă, naturaliștii nu au reușit decât să aglomereze scena. Când se generalizează folosirea electricității, între 1880 și 1890, nu mai este cu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
onorabil să construim piese istorice", scrie el în Discursul pe care îl pronunță la 10 decembrie 1896 la Teatrul Operei cu ocazia primei reprezentații a lui Ubu-Rege. Ca și simboliștii, el consideră că misiunea scenei nu este de a reflecta realul. În "Despre inutilitatea teatrului în teatru", denunță, și el, cu violență, ineficacitatea decorului iluzoriu. "Nu vom reveni asupra chestiunii înțelese odată pentru totdeauna privind stupiditatea decorului în trompe-l'oeil. Să specificăm că susnumitul trompe-l'oeil îl iluzionează pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
el afirmă: "Teatrul naturalist refuză dreptul la visare și chiar capacitatea de a înțelege cuvintele inteligente enunțate pe scenă." După părerea lui Meyerhold, actorul comunică sentimentele, emoțiile personajului pe care îl încarnează prin abstractizarea mișcărilor scenice și nu prin reproducerea realului. "Mișcarea este subordonată legilor formei artistice. Rolul mișcării scenice este mai important decât cel al altor elemente teatrale. Privat de cuvânt, de costum, de rampă, de culise, de clădire, teatrul, cu actorul și arta sa despre mișcări, nu rămâne mai
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
psihice să poată fi considerată ca secundară. Să spunem mai degrabă că sistemul lui Meyerhold este fondat pe demonstrația formală a fondului emoțional." Abstractizarea jocului scenic eliberează imaginația spectatorului. Meyerhold, care nu caută să facă din scenă o reflectare a realului, îi cere în schimb o reală participare. De aceea el așteaptă de la regizor, care joacă în mod tradițional rolul dirijorului, o atitudine nouă. Nicio libertate creatoare nu a fost lăsată până în prezent, după părerea lui, nici actorului care se conformează
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sa, secolului însuși și întrupării timpului nostru imaginea și efigia sa." Însă arta reflectării, complexă, presupune o muncă de epurare, diferit înțeleasă în funcție de epoci. Realismul trăiește prost pe scenă; teatrul, nu mai mult decât pictura, nu este o fotografiere a realului. Lumea stilizată evocată, mai adevărată decât cea adevărată, implică spectatorul în însăși existența sa, de aceea ne emoționează. Teatrul, la origine, este totdeauna stilizat, atât în Orient, cât și în Occident. În timp ce arta orientală nu cunoaște decât puțină evoluție, scena
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dincolo de propriile gesturi. îndeplinite reflex. / cauterizându-ți golurile memoriei / frica”. Poemele transcriu o metafizică a existenței, ale cărei repere tematice, revenind obsedant, sunt izolarea și solitudinea, frica și disperarea, vacuitatea memoriei și vidul prezentului, într-un cuvânt agresivitatea și inconsistența realului; un univers terorizant, dominat de răsturnarea firescului -„un zâmbet / ca o cicatrice” e una dintre paradigmele lui - și de vidul semiotic și ontologic - „acum vom trăi mâine. / astăzi e prea târziu”. Războinicul cu ciorapi de piele continuă această radiografiere a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288915_a_290244]
-
și nu întîmplător este citat Emil Cioran, „scepticul de serviciu” al veacului trecut. Fără să își confecționeze iluzii facile din paravane și ocheane colorate, poetul se află angajat într-o acerbă bătălie, a cărei miză stă în înfruntarea polemică a realului, depășirea și „răscumpărarea” condiției umane impure, animat fiind de o mistică profană, denudată stilistic de orice retorică de triumfalism al revelației sau, din contra, de clamare a eșecului dureros: expediția e mereu dură, poetul știe că drumul ei nu se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288915_a_290244]
-
toate culminând în imaginea purificată a muzicii și luminii. În centrul cărții stă lunga compoziție rayela sau 27 poeme găsite - odisee a spiritului în căutarea totalității / unității și sacralității. Cele douăzeci și șapte de piese consemnează tot atâtea trepte ale realului - cum ar fi spus Noica -, supus alchimic transsubstanțierii, anunțată, ca într-un laitmotiv de uvertură, în primele versuri ale poemului: „și totuși înăuntrul trupului său / oricine poate preschimba plumbul în aur”. E un traseu inițiatic, în care fragmentarul, disparitatea și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288915_a_290244]
-
vârsta literară de după „păcatul originar” al metacunoașterii de tip modernist. V. este unul din scriitorii încă neatinși de imperativul conjuncturii, fiind, probabil, actual și atunci când îi va fi trecut „vremea literară”. Mai puțin simptomatic - excesele în ambele direcții, în partea realului și în cea a livrescului, îi sunt străine -, V. rămâne tocmai de aceea rezistent. După 1989, în afară de activitatea de traducător (din Henry Miller, Joseph Conrad, Țvetan Todorov), publică „literatură de sertar” - jurnalul Atena, Atena! (1994), datat 1988, și un volum
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290603_a_291932]
-
-șef al revistei „Viața românească”. Intimitatea verbului anunță un lirism reflexiv, retractil, livresc, abstractizant, de care autorul nu se va despărți nici în volumele următoare. Temele predilecte sunt destinul, dragostea, cunoașterea, adevărul, memoria, existența/inexistența, moartea, timpul/eternitatea, jertfa, idealul/realul, tăcerea/cuvintele, toate puse interogativ sub semnul principiului coincidenței contrariilor („Drumul în sus și drumul în jos, sunt unul și același?”). Poemele, multe cu o ritmică muzicală, chiar dacă sunt construite aparent eteroclit, au o logică sinuoasă, oscilând între afirmația și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286856_a_288185]
-
De aici, nevoia (detectabilă și în subtext) de despovărare printr-o mărturisire care nu întotdeauna se produce. Ceva o inhibă, și atunci impulsul se propulsează în fantasmatic. Însă, ca pentru a se institui un echilibru - oricum iluzoriu -, magnetismul stringent al realului (profesorul Gordan, din Fratele meu cu solzi de aur, tânjește după o „baie de realitate”) ține trează nostalgia unei vieți ocolite de tenebroase complicații. Simplă și adevărată. Piesa Iadul și pasărea - din volumul eponim - se nutrește din același nucleu tematic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
viață. Începi să locuiești pe un balon de săpun. Sau să te plimbi pe acel elefant cu picioare de păianjen, pictat de Dali. Așa se face că banii sunt ochiul dracului. Te pot transporta prin canalul propriilor tale dorințe, de la real spre ireal. Irealul nu e nici măcar imaginar, ci un deficit de ființă, o minciună. Și totuși omul e construit să iubească poveștile. Cănd cele clasice i se par plicticoase sau inaccesibile căci cer efort, vor veni spre el întotdeauna unele
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2288]
-
fac nu este indiferent, pentru că nu orice aș face este la fel de bine sau de rău. „Ce e de făcut?“ În spatele acestei întrebări se ascunde tortura pe care o induce în noi posibilul, faptul de a nu putea experimenta în spațiul realului două sau mai multe dezlegări la o unică problemă existențială. Nehotărârea se hrănește din teroarea în fața ireversibilității realului: de îndată ce mă voi hotărî, voi decide asupra unui curs al lucrurilor care le va exclude pe toate celelalte. Nu va mai fi
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
făcut?“ În spatele acestei întrebări se ascunde tortura pe care o induce în noi posibilul, faptul de a nu putea experimenta în spațiul realului două sau mai multe dezlegări la o unică problemă existențială. Nehotărârea se hrănește din teroarea în fața ireversibilității realului: de îndată ce mă voi hotărî, voi decide asupra unui curs al lucrurilor care le va exclude pe toate celelalte. Nu va mai fi nimic altceva de făcut. Nici o negociere, nici o revenire, nici o corecție, nici o luare de la capăt nu vor mai fi
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
hotărâre implică o răspundere ontologică: care anume variantă a lui „a fi“ este mai bună, mai adevărată, mai frumoasă? Cel ce hotărăște trebuie să judece în spațiul posibilului, în cele din urmă să adjudece și astfel să convoace ființa spre real. Cu fiecare hotărâre i se răpește ființei bogăția posibilului și i se dăruiește sărăcia realului: de acum înainte asta și numai asta va fi, din multele care ar fi putut fi. Dar lui a fi în sens plin nu-i
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
mai adevărată, mai frumoasă? Cel ce hotărăște trebuie să judece în spațiul posibilului, în cele din urmă să adjudece și astfel să convoace ființa spre real. Cu fiecare hotărâre i se răpește ființei bogăția posibilului și i se dăruiește sărăcia realului: de acum înainte asta și numai asta va fi, din multele care ar fi putut fi. Dar lui a fi în sens plin nu-i aparține decât realul, iar dacă „a fi“ înseamnă a primi limită și hotar, în afara acestora
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
hotărâre i se răpește ființei bogăția posibilului și i se dăruiește sărăcia realului: de acum înainte asta și numai asta va fi, din multele care ar fi putut fi. Dar lui a fi în sens plin nu-i aparține decât realul, iar dacă „a fi“ înseamnă a primi limită și hotar, în afara acestora ființa nefiind decât o suspensie și o promisiune, atunci abia a hotărî înseamnă a da, prin conferirea unui hotar, ființă, înseamnă a înființa. Dacă ceva urmează să fie
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
întrebare nu e un simplu răspuns înlăuntrul unui sistem de concepte; nu e un răspuns instalat confortabil în perimetrul lipsit de primejdie al curiozității goale, satisfacere nevinovată a pasiunii cunoașterii. „Ce e de făcut?“ este o întrebare pândită de spectrul realului: acesta o urmărește, o amenință, o hărțuiește. Dar în fața somației de a produce gestul, nehotărârea nu poate răspunde decât cu gesticulația gândirii. În primă instanță se pare că nehotărârea nu izvorăște dintr-un blocaj al lucrurilor - căci ceva e de
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
281-288; Steinhardt, Critică, 41-45; Mihai Zamfir, Discreția și eficiența gândului, RL, 1986, 49; Mircea Mihăieș, Pagini (aproape) exilate, O, 1990, 1; Virgil Leon, Minimalism și mântuire ontologică, APF, 1991, 1-2; George Popescu, Dialogul generalizat sau Încercare de a raționaliza i-realul, R, 1991, 2; Ruxandra Cesereanu, De la „dialogul interior” la „dialogul generalizat”, ST, 1991, 2-3; Sorin Vieru, Mihai Șora la 75 de ani. Un filosof al dialogului, „22”, 1991, 45; Andrei Ionescu, Ajunge să fii atent, VR, 1992, 5; Virgil Nemoianu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289793_a_291122]
-
subestimat. Curcio, Mara Cagol (partenera lui) și prietenii lor trăiau, poate, un basm cu bandiți revoluționari (derivat În mare măsură din imaginea mediatizată a gherilelor revoluționare din America Latină), dar răul pe care l-au făcut este cât se poate de real. Între 1970 și 1981, În Italia nu a trecut un singur an fără crime, mutilări, răpiri, atacuri și alte acte de violență publică. Într-un deceniu au fost asasinați trei politicieni, nouă magistrați, 65 de polițiști și alți 300 de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din ei.” Rebeliunea muzicală consta În piese furioase ce denunțau „hegemonia”, al căror fals conținut politic masca eviscerarea cronică a formei muzicale 14. Dacă politica și muzica generației punk erau contrafăcute, cinismul lor, În schimb, era cât se poate de real și cinstit dobândit. Ei constituiau doar extremitatea Înverșunată și lipsită de talent a unui Întreg spectru de revolte: față de trecut, față de autoritate, față de personalități și evenimente de interes public. În variantele sale mai inteligente, disprețul pentru gravitatea tradiției se inspira
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ziarelor din ambele țări. La sfârșitul anilor ’60, era Încă extrem de neobișnuit ca un jucător de club să aibă un coechipier străin - cu excepția Italiei, unde inventivii șefi de cluburi Începuseră deja vânătoarea de talente În străinătate. Este adevărat că gloriosul Real Madrid din anii ’50 se lăuda cu Ferenc Puskás, un jucător ungur inegalabil, Însă acesta era un caz aparte. Fost căpitan al echipei naționale a Ungariei, el fugise din Budapesta În urma invaziei sovietice și primise cetățenia spaniolă. Până atunci, ca
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
căpătat În viața publică și În tabloide un rol rezervat până atunci starurilor de cinema și personajelor de viță regală. Când David Beckham (jucător englez cu virtuți tehnice moderate, dar imbatabil la autopromovare) s-a transferat de la Manchester United la Real Madrid În 2003, acesta a fost subiectul principal al știrilor televizate din toate statele Uniunii Europene. Evoluția jenantă a lui Beckham În Campionatul European din Portugalia În anul următor (căpitanul Angliei a ratat două penalty-uri, grăbind eliminarea umilitoare a echipei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]