KorAP: Find »[drukola/base=respira & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...310 311 312 ...415 >

10,353 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326

infecție gravă. Ronnie Îi spuse să n-o mai bată la cap și insistă că o să fie bine. Își parcă mașina pe locurile pentru oprire de scurtă durată de la Terminalul 4. Când Încerca să iasă din mașină, se opri și respiră adânc printre dinții Încleștați de durere. —Ce e? spuse Ruby apucând-o de mână. —Nimic. Doar bebelușul care se mișcă. Lasă-mă să mai stau jos o secundă ca să-mi recapăt suflul. Stătură acolo aproape o jumătate de minut. —OK

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
târziu. Ronnie țipă de durere când avu Încă o contracție. Phil Îngenunche și o luă de mână. —Adu-ți aminte toate tehnicile de relaxare. Hai, să ne concentrăm pe mantra ta. —Dă-o dracu’ de mantră Împuțită. —OK, atunci, hai respiră cu mine. Hah, hah, hah, heh, heh, heh. — Nu vreau să respir! Mă doare! Vreau medicamente! Vreau o epidurală! Acum! Vă rog, aduceți un doctor! —Eu sunt doctor, spuse o voce masculină hotărâtă. Vă rog, lăsați-mă să trec. Ruby

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
și o luă de mână. —Adu-ți aminte toate tehnicile de relaxare. Hai, să ne concentrăm pe mantra ta. —Dă-o dracu’ de mantră Împuțită. —OK, atunci, hai respiră cu mine. Hah, hah, hah, heh, heh, heh. — Nu vreau să respir! Mă doare! Vreau medicamente! Vreau o epidurală! Acum! Vă rog, aduceți un doctor! —Eu sunt doctor, spuse o voce masculină hotărâtă. Vă rog, lăsați-mă să trec. Ruby Îngheță. Știa vocea aia prea bine. Era Sam. —Ruby? spuse el până

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
luni o să-i pipăie cervixul mamei mele. Cât de modernă e chestia asta? El Îi spuse că nu trebuia neapărat să se uite. —OK, spuse el câteva secunde mai târziu, se vede capul. Încearcă nu Împingi Încă. Aș vrea să respiri adânc pentru mine ca să pot să examinez cordonul ombilical. Ronnie respiră adânc. —Bebelușul e bine? spuse Phil. Era alb la față de frică. Totul e bine, Îl liniști Sam. Mai Împinge tare odată, Ronnie. Când simți că ești gata. —Aaaaaaaaaaah! —Mamă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
chestia asta? El Îi spuse că nu trebuia neapărat să se uite. —OK, spuse el câteva secunde mai târziu, se vede capul. Încearcă nu Împingi Încă. Aș vrea să respiri adânc pentru mine ca să pot să examinez cordonul ombilical. Ronnie respiră adânc. —Bebelușul e bine? spuse Phil. Era alb la față de frică. Totul e bine, Îl liniști Sam. Mai Împinge tare odată, Ronnie. Când simți că ești gata. —Aaaaaaaaaaah! —Mamă! I se vede capul! exclamă Ruby. Își Învinsese jena și stătea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
Își Învinsese jena și stătea lângă Sam și se uita la tot ce se Întâmpla. Sigmund Freud are o chică de păr negru. —Sigmund Freud? Sam se uita Întrebător la Ruby. Ruby Îi zise că era doar o poreclă. Sam respiră vizibil ușurat. —OK, Ronnie, bărbia În piept și Împinge pentru ultima oară! Ronnie respiră foarte adânc și-și ținu aerul În piept. În timp ce Împingea pentru ultima dată fața i se făcu roșie ca para focului și Își Înfipse unghiile În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
Întâmpla. Sigmund Freud are o chică de păr negru. —Sigmund Freud? Sam se uita Întrebător la Ruby. Ruby Îi zise că era doar o poreclă. Sam respiră vizibil ușurat. —OK, Ronnie, bărbia În piept și Împinge pentru ultima oară! Ronnie respiră foarte adânc și-și ținu aerul În piept. În timp ce Împingea pentru ultima dată fața i se făcu roșie ca para focului și Își Înfipse unghiile În mâna lui Phil. —Împinge În continuare, o Îndemnă Sam... Mai Împinge... și Încă odată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
simplu nu avea de unde. Când Ruby o Întrebase pe Chanel - În glumă - cum de ea nu culegea roadele schimbării de curs a lui Saturn ca toți ceilalți, Chanel făcu o față serioasă. — Speram să nu mă Întrebi asta. De ce? Chanel respiră adânc și lăsă aerul să iasă Încet de tot. —Tu ești Capricorn, nu? Da. — Păi, vezi tu, Saturn e de fapt planeta ta dominantă. —Ceea ce Înseamnă... Chanel ezită un pic. —Păi, cam Înseamnă că, atunci când Saturn merge Înainte, viața ta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
aproape goală. O ploaie măruntă Începuse să cadă și oamenii se duceau Înapoi Înauntru. Ploaia care curgea ușor n-o deranja. Era fericită că putea să se bucure de liniște pentru câteva minute. Se așeză la una din mese și respiră aerul proaspăt de ploaie de vară pe asfaltul londonez. Pentru că se abținuse toată seara, Ruby Își băgă mâna În geantă și scoase telefonul mobil de-acolo. Vroia să-și verifice mesageria vocală. Poate că tipul cu capitalul de investiții cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394

cu mai multă decență. Mă uit la monitor: 54 de bătăi. Și mai puțin: 52. Îți ridic pleoapele, pupilele sunt inegale, cea din dreapta este complet dilatată, leziunea endocraniană se află în emisfera aceea. Trebuie să fii operată imediat, ca să poată respira creierul, masa deplasată de hematomul apasând acum pe cutia craniană, dură, neextensibilă, sufocând centrii care inervează tot corpul și lipsindu-te cu fiecare clipă care trece de ceva din tine. Mă întorc către Ada: — I-ați făcut cortizonul? — Da, domnule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
nu-i așa? O știm amândoi, are creierul inundat. Știm pe naiba, Timoteo. Coboară în genunchi lângă mine, mă prinde în brațe și mă scutură cu putere, clătinându-se și el. — O să deschidem și vedem. Aspir hematomul, las creierul să respire și vedem ce se întâmplă. Se ridică. Stai înăuntru cu mine, da? Înainte de a mă ridica, îmi șterg nasul și ochii. Pe braț îmi rămâne o dâră lucioasă. — Nu, nu-mi aduc aminte nimic despre creier, n-aș putea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
întorc în oraș, mă culc, nu am chef de nimeni, de nimic. — N-ați găsit pe nimeni? — Nu. În spatele ei se află șemineul gol și negru ca o gură fără dinți. O prind de braț și o țintuiesc pe loc. Respiră cu gura deschisă. Răsuflarea ei e una de șoarece. În apropierea aceea neașteptată chipul i se deformează. Ochii încercănați sunt imenși, se zbat între gene ca două insecte prizoniere. Îi sucesc brațul. Este atât de străină și atât de aproape de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
mea i se prelinge pe spinare, în timp ce mă mișc în coșul ei de oase ca o pasăre de pradă într-un cuib cotropit. Așa îmi bat joc de ea, de mine, de după-amiaza aceea nebună. Nu știu dacă după aceea respira greu, poate plângea. Stătea ghemuită pe jos, strângându-și genunchii cu brațele. Eu eram mult dincolo de mine, retras în cealaltă parte a camerei. De sub divan apărea botul câinelui orb, cu urechile pleoștite și ochii albi. Pe perete maimuța sugea nemișcată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
aș fi povestit aventura mea erotică nu m-ar fi crezut. M-am gândit la unele scene de sex văzute la cinema, imagini osé care, în întunericul sălii, se prăvăleau de pe ecran în trupurile noastre. Ea amuțea, înceta să mai respire. Eu mă agitam stânjenit pe scaun. N-o fi chiar așa de proastă să creadă că se poate cu adevărat face sex în felul ăsta ? Dar atunci când ieșeam din sală, ea era absentă, ca o figură de ceară. Îmi scuipă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
pământul domesticit în ghivece. A sunat telefonul și am intrat. — Elsa, tu ești? Nici un răspuns. — Elsa... Apoi, în adâncul receptorului o răsuflare gri pe care o recunosc. Imediat cum am intrat, am strâns-o, am ferecat-o în îmbrățișarea mea. Respira agățată de mine. Am rămas așa nu știu câtă vreme, nemișcați și strânși unul într-altul. — Mi-a fost frică. — De ce? Că n-o să mai vii... Tremura lângă gâtul meu. Mi-am vârât nasul în cărarea întunecată a părului ei albinos, trebuia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
mai bună, urcase în lift pe picioarele ei. În timpul consultației am plecat îndreptându-mă spre secția mea. Vroiam să arunc o privire unui bolnav pe care îl operasem cu o zi înainte. M-am apropiat de patul lui: dormea și respira normal. Mâine putem să-i scoatem tubul de drenaj, domnule profesor? m-a întrebat sora, care mă urmase în camera bolanavului. Când m-am întors, Italia tocmai ieșea din camera în care se făceau ecografiile. — E bine totul, a avut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-mi accepte jargonul, să facă glume pe socoteala lui. Zâmbesc drept răspuns. — Cel puțin, nu te așeza cu pantofii pe pat, și iese din cameră. — Alo? — Unde erai? — Aici. Te-am sunat de mai multe ori. — Poate n-am auzit. Respiră greu și în receptor pătrunde un zgomot confuz. — Ce se aude? — Aspiratorul, așteaptă să-l sting. Pleacă și se întoarce în liniște. — Faci curățenie la ora asta? — Mă ajută să mă descarc. — Vroiam să-ți trimit o sărutare. L-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
mi-e milă de mine, de ea, care face eforturi să găsească cuvintele cu care să mă jignească. — Tu... Tu... Ești un rahat! Un rahat egoist! Reușesc să-i prind o mână, apoi cealaltă, o îmbrățișez. Plânge. Îi mângâi părul, respiră cu greu printre hohote. Ai dreptate, Elsa, sunt un rahat egoist. Reușesc să stric viața tuturor persoanelor care mă înconjoară, dar crede-mă, nu știu nici eu ce vreau, încerc pur și simplu să câștig timp. Doresc o femeie, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
și citesc. Două cuvinte, nimic altceva decât două cuvinte scrise cu creionul. — Ce este? șoptesc. Elsa are ochii de culoarea vinului, iar vinul se clatină cu reflexele sale roșiatice pe zâmbetul ei. — Așa este. Nu spun nimic, respir, mai ales respir... nu mă mișc, pentru că, dacă o voi face, voi cădea, mă voi împiedeca și voi cădea în spate, unde mă împinge zâmbetul acela. — Ești fericit? — Sigur că da. Dar nu știu unde mă aflu, nici ce gândesc. Ochii ei îmi amintesc o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Dar tu apari, Angela, un căluț de mare cu un punct alb care se mișcă. Este inima ta. Așa te-am văzut prima dată. Atunci când monitorul s-a stins, mama ta avea ochii umezi, și-a întors capul și a respirat adânc. Eu am rămas cu ochii pe ecranul acela negru, tu nu mai erai. M-am gândit la Italia. Și ea avea un căluț de mare în burtă. Dar nu avea un loc pe monitor, era destinată întunericului. Seara am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
ca niște confeti de la un carnaval terminat. Pe neașteptate începe să plângă în hohote, se aruncă la gâtul meu, cu buzele și nasul ude. Nu mă părăsi. O mângâi pe obraz, dar mâinile îmi sunt rigide, sunt ca niște labe. Respiră pe mine, mă sărută. Gura îi miroase ciudat, a rumeguș, a stomac deranjat. O opresc, opresc răsuflarea aceea care mă scârbește. — Spune-mi că mă iubești. — Termină! Dar își pierduse orice urmă de control. — Nu, nu termin... Se agită pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
fur, ce să fur? Grămada aceea de zdrențe putrede? Dinții care, atunci când deschide gura și un plânset răgușit i se rostogolește în șanțul lucitor al gâtului, se vede că lipsesc? — Mă scuzați, am căzut. Ce am atins? Ce miasme am respirat? Bărbatul emană un miros îngrozitor, ca de câine abandonat cu burta spintecată pe marginea drumului. Și Italia puțea atunci când tragedia a copleșit-o, când a înțeles că o părăseam, că nu aș fi ținut-o nici pe ea, nici pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
copilul ei, că i-aș fi oferit încă o dată bani... Aș vrea să fug, dar, în schimb, îl țin pe omul acela cu toate puterile. Mă prăbușesc peste gâtul său negru, peste părul țepos ca o blană și respir. Îi respir mirosul de câine neîngropat. Încercam un contact, Angela, care să mă împingă definitiv în cealaltă parte, în mlaștina dintre mare și oraș, acolo unde locuia singura ființă pe care o iubeam cu adevărat. Unctorul acela nocturn nu fugea de mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
el... el cum se simte? Nu a răspuns, Angela. Începeam să simt greutatea holului din spatele nostru și a frigului care îmi pătrundea prin hainele ude. I-am luat mâinile să i le duc împreună cu ale mele pe pântecele ei, care respira sub hainele prea subțiri pentru anotimpul acela deja friguros, pentru zorii fără soare. Mâinile ei s-au lăsat conduse fără nici o împotrivire, ca două frunze în noroi. Îmi veni în minte frunza roșie, prima din toamna aceea, căzută pe geamul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
încă, nu reușește să-l lase din mână, ar vrea să telefoneze din nou, dar nu știe cui. Se teme să rămână singur cu mine în interiorul tăcerii. Știi că este obișnuit să aprindă viața așa cum își aprinde trabucele. Se agită, respiră zgomotos, colțurile gurii i-au căzut o dată cu ochii, se simte în cușcă. Închis împreună cu cel mai bun prieten al său în ziua cea mai urâtă din viața mea. Îl privesc fără să-l înțeleg, mă gândesc la cuvintele scrise pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]