9,763 matches
-
Cât mă ducea mintea la ora aia, e peste poate să-mi amintesc. Am o memorie ciudată. Cu o funcționare bizară. Chipuri nu rețin. Nu știu de ce. Le spun cunoscuților, dacă ne întâlnim pe undeva, într-un alt context, mă salutați și vedeți că nu reacționez, să știți că nu e aroganță. Pur și simplu, am o memorie vizuală mizerabilă. Sunt, paradoxal, un auditiv. Însă, într-un sfârșit din ăsta de trimestru, un profesor (sau un prof) de-al nostru a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
mărit astfel gospodăria, a cumpărat mai multe oi și s-a ocupat de educația copiilor săi. Când venea în Brăila să ne viziteze era gârbovit de greutatea săculețelor rânduiți cu grijă de bunica, iar la momentul intrării pe strada noastră, saluta pe toți, se oprea și discuta mai cu fiecare în parte, mama spunându-i deseori: „Tătică, nu mai zăbovi atât pe stradă, nu-i ulița satului și nici rânduiala a lor noștri.” Bunicul n-aștepta mult, și-i răspundea pe
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
generozitate atitudinală și verbală” făcea să te simți util, respectat și ascultat în egală măsură. Cursul de geomorfologie îl aveam totdeauna marți dimineața, iar cel de lucrări practice la finele săptămânii, seara de la orele 17. Totdeauna când intra la curs saluta în formula domniei sale inedită și cuceritoare: „Tinerețe, tinerețe, bună dimineața!”. Venea apoi un moment pregătitor când ne întreba, pe sărite, după cum ne simțea de prezenți sau absenți sufletește, ce mai facem, cum ne mai descurcăm. Ulterior trecea concret pe registrul
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
istoriei, nu a memo rialis tului), păstrând și astăzi amintirea copilăroasă a lui „Zece Mai“, când mă țineam de ușa trăsurii regale Înhămate à la Daumont, cu alți gură-cască de pe stradă ca mine, la un pas de Vodă Carol I salutând În dreapta și În stânga cu un deget la chipiu și de „mama răniților“ veșnic surâzătoare, când treceau amândoi pe Calea Victoriei În mijlocul unui potop de lume venită din ma halale și pe sub arcurile cu lampioane venețiene iluminate cu lumânări; sau când, În
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
el nu umblase îmbrăcat toată viața decât cu pufoaică și cu șapcă, iar de când ajunsese cine ajunsese, se împopoțona cu haină de piele neagră, care, scorțoasă, îi venea ca dracu. Îl enerva că mereu tata se adresa cu domnule, doamnă, saluta larg, ceremonios, își scotea pălăria și se înclina, zicea am onoarea, respectele mele și alte formule de-astea care lui Fanache îi provocau greață. Îl enerva și că avea unul din băieți în clasă cu fata lui și, din clasa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ochi. -Vă vin nemaipomenit, a adăugat ea. Doctorița privea scena surâzând. Tata nu înțelegea ce vrea să însemne surâsul ei. Practic se încheiase consultația și el nu mai avea treabă acolo. Ar fi fost cazul să spună mulțumesc, să le salute și să plece. Sau să ia inițiativa, să iasă din schema convențională, medic-pacient, și să mute relația acolo unde era de fapt. Ceea ce era mai complicat, fiindcă exista un intrus în această scenă, antipatica soră medicală pe care tata o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
s-a apropiat în fugă, îngrijorat, el avea în răspundere viața tovarășului și dacă tovarășul nu doarme, ăsta nu e semn bun, căci tovarășul n-are niciodată insomnii. Milițianul a bătut călcâiele zelos și a luat poziție de drepți, a salutat și a dat raportul: În timpul serviciului meu nu s-a întâmplat nimic deosebit... Tovarășul Cameniță l-a oprit din turuială: chiar și bietul milițian se pare că nu era capabil să constate prezența îngerului, se uita la înger care va să zică și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
un milog, ci doar un drogat. La Haga, am locuit o lună întreagă vizavi de un azil pentru năpăstuiții lumii de toate vârstele. Am aflat că e un azil pentru străini abia după ce unul dintre pensionarii cu care m-am salutat câteva dimineți, așa cum ajungi să saluți oameni cu care te nimerești de mai multe ori în stația de tramvai, m-a invitat la el, la o cafea, să stăm de vorbă. Era un african din Ciad, băjenit după o lovitură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
La Haga, am locuit o lună întreagă vizavi de un azil pentru năpăstuiții lumii de toate vârstele. Am aflat că e un azil pentru străini abia după ce unul dintre pensionarii cu care m-am salutat câteva dimineți, așa cum ajungi să saluți oameni cu care te nimerești de mai multe ori în stația de tramvai, m-a invitat la el, la o cafea, să stăm de vorbă. Era un african din Ciad, băjenit după o lovitură de stat militară. Un prinț sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ne putem reproșa nimic unul altuia, dar după ce n-am mai fost vecini de birou, nu ne-am mai sunat, nici măcar din bună-creștere, și nu ne-am mai vorbit nici când ne-am întâlnit întâmplător pe la sindrofii profesionale. Ne-am salutat și-atât. Chiar și amintirea lui mă stânjenea. Tot stăruind să înțeleg de ce, am ajuns la concluzia că, atunci când nu poți lega o prietenie, frustrarea, amintirea acestei neputințe sporește cu timpul, în loc să diminueze. Dacă ești respins de o femeie, ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
vor aștepta la secția de poliție. În timp ce așteptam animalele, ne-am oprit să privim cum un grup pestriț de indivizi făcea exerciții la ordinele unui soldat Îngîmfat, care cu noi fusese atît de amabil În ziua precedentă. Văzîndu-ne, ne-a salutat cu un respect deosebit, apoi a continuat să dea ordine clovnilor din subordinea sa. În Peru, doar unul din cinci tineri ajunși la majorat Își satisface stagiul militar, Însă restul sînt supuși unor antrenamente În fiecare duminică, iar aceștia erau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
confratele Vamoșiu. Eu fiind mai liber, eram solicitat să ajut pe alți preoți și confrați de prin alte părți. Așa se face că aveam libertate și posibilitatea de a mă deplasa ici și colo. Pr. Iosif Celante Ave Crux! Te salut, o cruce sfântă, lemn supus disprețuirii, Ca o sculă-a morții amare, ca unealta chinuirii Te salut, o cruce sfântă, căci pe tine-au căzut sorții Să devii semnul iubirii din cumplit copac al morții. Te salut, o cruce sfântă
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
Ave Crux! Te salut, o cruce sfântă, lemn supus disprețuirii, Ca o sculă-a morții amare, ca unealta chinuirii Te salut, o cruce sfântă, căci pe tine-au căzut sorții Să devii semnul iubirii din cumplit copac al morții. Te salut, o cruce sfântă, căci din lemnul crudei plângeri Ești cinstită deopotrivă și de oameni și de îngeri. Tu, din lemnul de ocară, de dispreț și de rușine, Ai redevenit obiectul scump popoarelor creștine Din simbolul trist al hulei și-al
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
între chinuri și suspine. Tu ești semnul sfânt al păcii, ce vestește bucurie Și împrăștie-n popoare frică, dragoste, tărie Tu ești semnul, ce prin nouri, la grozava judecată, Vei veni ca s-o cunoaștem și ca să primim răsplată. .............................................................. Te salut, o cruce sfântă, instrumentul mântuirii Și copac al vieții nouă, scump atât Dumnezeirii! Tu ești Arca alianței întru care-s strâns unite Mila cea dumnezeiască și dreptatea-n chip fierbinte. O, tu cruce prețioasă, tu, catedră a iubirii. Predicat a
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
răcoare, dar se anunță o zi senină și luminoasă de primăvară. În fața sediului “Caritas” e mare forfotă. Una după alta sosesc mașinile cu bolnavii și însoțitorii lor, aduși din colțuri ale capitalei. “Bună dimineața»! «Lăudat să fie Isus Cristos!» se salută între ei noii sosiți. «Good morning» ! ne salută cei trei șoferi englezi cu amabilitate și cordialitate, veniți pentru a ne da o mână de ajutor la urcarea în mașină. Între timp sosește la fața locului și o echipă de reporteri
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
luminoasă de primăvară. În fața sediului “Caritas” e mare forfotă. Una după alta sosesc mașinile cu bolnavii și însoțitorii lor, aduși din colțuri ale capitalei. “Bună dimineața»! «Lăudat să fie Isus Cristos!» se salută între ei noii sosiți. «Good morning» ! ne salută cei trei șoferi englezi cu amabilitate și cordialitate, veniți pentru a ne da o mână de ajutor la urcarea în mașină. Între timp sosește la fața locului și o echipă de reporteri și operatori de la Televiziunea Română, cu intenția de a
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
Tu primește-ne la tine: Ceasul nostru cel din urmă cu durere a sunat! Circul se îneacă-n sânge... urlă tristele jivine... Christus vincit!... să trăiască blândul nostru Împărat!... Roma, 1930 Cimitirul Scump locaș al veșniciei, Iarăși vin să te salut, Și-n a mea adversitate Mângâierea-ți s-o ascult; Să-ți ascult, o, cimitire, Prețul ultimei clipiri, Tăinuită în cântarea Veșnicelor amintiri. Vin să-ți mai citesc psaltirea, De pe crucile-ți din sân, Ca un vers în apatie-mi
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
A doua zi, în 16 octombrie 1948, m-am dus la librăria Atlas din Piața Libertății - Cluj și mi-am comandat manualele școlare pentru clasele I-IV și rechizitele necesare pentru elevii din satul Cristorel. Librarul, care mă cunoștea, mă salută respectuos. Îi spun ce doresc, iar un individ de la spate mă acostează. Desface reverul de la haină și mă invită să stau puțin cu el de vorbă. Individul îl întreabă pe librar dacă mă cunoaște, care mirat, îi răspunde că da
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
copil în cămășuță, duce vaca la pășune, Altul merge, cu ghiozdanul să primească-nțelepciune. La răspântia din vale, gârbovit de zile grele, Un bătrân și-oprește pasul, sprijinit între proptele. Nepoțelul, ce spre școală, se grăbește de-astă dată Îl salută..., iar bunicul: „bună dimineață, tată!”. 22 mai 1941 Ia seama Văd suflete muncite de flacăra ideii Ce rătăcesc „cărarea” de patimi mult orbiți... Nu-nconjură prilejuri, ci se aruncă-n ele... Cercând să se ridice, s-afundă istoviți... Privește la
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
meu preferat să vină să stea lângă mine! a zis. La zeci de ani după aceea, într-o zi cu soare, am întâlnit-o pe una din străzile frumoase ale Bucureștiului. Îmbătrânise mult, dar am recunoscut-o imediat și am salutat-o cu multă deferență. M-a privit uimită și mi-a răspuns la salut. Ne-am zâmbit și am trecut mai departe, fiecare pe drumul său... și tot în cursul inferior al liceului l-am avut pe profesorul de istorie
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
departe, la munte. Singur, în sfârșit singur! Scăpat de nostalgia chinuitoare a tovărășiilor cu orice preț, stăpân pe mine - „hoinar, cu inima ușoară, iau drumul mare / sănătos, liber - lumea înaintea mea...“ La 1 septembrie voi fi înapoi la București. Te salut și mă înclin, al Vostru, P. Bilanț I Oh, comme c’est absurde qu’il n’y ait rien de plus réel que la vie, cette vie qui est tellement ridicule! „Mușuroiul de termite“ este o realitate, mai ales acum
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
lângă obraz, să stăm aproape, să ne privim, să ne umplem ochii unul de celălalt, să ne potolim setea care ne mistuie! Căci ochii tăi sunt răcoroși, mâinile tale sunt calde. „Când la sfârșitul zilei auzeam că numele-mi fusese salutat pe Capitoliu cu aplauze, noaptea aceea pentru mine încă nu era o noapte fericită...“ „Când însă cel pe care îl iubeam mai mult dormea acuma lângă mine sub același acoperiș, în noaptea rece, Când în tăcere, sub lumina tomnatică a
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
jur miorlăite și-arcuiau coada făcând nasul lung bașca rotindu-și și ochii cât ceașca iar când mergeau să se culce blana li se-nfoia în somn la fiece răsuflare caisa face rău înfrigurat-febrilă rămuroasă dulce încă și azi mai salut pisicile din parcare Nu m-aștept ca textul acesta să ofere o explicație definitivă în privința caiselor. El nici nu contestă, nici nu probează ce simt la vederea caiselor. Mai multe aflu despre asta din textele altor autori decât dintr-ale
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
pândă, fără știrea posesorului lor se furișează secrete între păr și mătasea căptușelii. Nici eu nu le cunosc pe toate, dar când cineva își face de lucru cu pălăria, mereu le simt că există. Astfel, când îți ridici pălăria să saluți, e nu atât un semn de respect, cât mai ales o înfruntare: i-arăți celuilalt fruntea descoperită. Când scoți pălăria, ea se prezintă pe dinăuntru cu căptușeala-i albă de mătase. Pălăria poate fi orice fel de acoperământ pentru cap
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
parcă o dușmănie, o incompatibilitate perenă între cele două regnuri: cel animal și cel vegetal, intrate într-un conflict ireconciliabil. Arătam asemenea unui pugilist amator făcut K.O. de lovitura tehnică a unui profesionist și salvat de intervenția rapidă și salutară a arbitrului de colț oprind meciul dintre doi adversari inegali, prin gestul simbolic al aruncării prosopului peste rugii care mă trântiseră la pământ rânjind într-o satisfacție meschină. Acum ne îndreptam obosiți spre casă, călcând tot prin miriștea dușmănoasă, agresivă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]