8,805 matches
-
septembrie 1934, cf. Europa, Asia, America..., p. 24. Intensitatea acestei dorințe pare să se fi întreținut la Eliade în strânsă legătură cu diminuarea treptată a șanselor sale de a mai reveni vreodată în țară, ajungând să se manifeste inclusiv prin stranii expresii onirice. Visul în care nimeni altul decât Ioan Petru Culianu, moștenitor imaginar al uriașei biblioteci a lui Franz Cumont, se pregătește să o ducă la București, condensează, în fond, nu numai hiperbola unei dorințe neîmplinite, ci și o structură
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
exact în aceeași zi, cu optzeci de ani în urmă: 16 iunie 1890. Îi scriu lui Stig” - Jurnal, 16 iunie 1970. Finalul articolului tocmai publicat- „Profesorul Nae Ionescu, 30 de ani de la moarte”, vezi Împotriva deznădejdii, pp. 256-259 - sună destul de straniu: în 1970, cel puțin pentru Eliade, Profesorul continua să fie actual. 2. Scrisoarea lui Wikander îi anunța moartea celei de-a treia fiice a lui, Ingela: „Mă trezesc obsedat de o piesă în care interpretez viața și misiunea lui Buddha
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
optimistului, cu sprijinul ideologiei realist-socialiste, se află și Constantin Brâncuși. "Masa tăcerii" este pentru Divinul critic "o masă circulară de piatră, înconjurată de niște scaune tot de piatră, în formă de ceșcuțe pentru ouă fierte. Aceste monumente pricinuiesc un sentiment straniu de dezolare. Nu sînt nici măcar arheologice și n-au un raport cu geografia locului". Nici Poetul național nu scapă de pana optimistului, autor al Operei lui Eminescu, acesta "privește femeia, ca și poporul, în suavitatea ei terestră, tipul predilect fiind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
a Palatului de Iarnă n-ar fi existat nazismul, nici gînd de China Populară sau Yalta, de război rece și de competiție între Est și Vest. Din 1917 pînă în 1989, absolut totul se poate reduce la comunism, la acest straniu și neașteptat mesianism care a pus în mișcare milioane de oameni pentru a zdrobi alte și mai multe milioane". Îndemnînd la deschiderea arhivelor Statului, ale decedatului Partid și ale fostei Securități, în primul rînd istoricilor de astăzi, aceștia fiind contemporani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
au avut parte decît de invazia hitleristă și sistemul totalitar nazist, și acestea pentru un interval scurt, comparativ cu îndelunga domnie comunistă, este sensibilă mentalitatea conform căreia partidele comuniste vinovate de unele "erori" nu mai reprezintă acum o primejdie, pare stranie îngăduința celor din fostele țări comuniste față de menținerea la putere a forțelor comuniste, aleși sau realeși prin alegeri libere, după cinci decenii de teroare comunistă. Și atunci autoarea Esteticei se întreabă: "Nu era oare pentru occidentali o dovadă că aceste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
ianuarie 1960, cînd, confuz, se decide a apela la soluția a treia, a confruntării și a minciunii, una liniștită și pricepută; nu-i rămîne a se comporta decît ca un țăran deștept și mahalagiu viclean. A treia soluție neașteptată și stranie: minciuna. Una binecuvîntată, șoptită de Hristos. Astfel împlinește sfatul și porunca părintească, primite înaintea arestării: să nu fii jidan fricos, să nu te caci în pantaloni. La confruntare, cea care i-a fost cîndva prietenă încearcă să-i reamintească întîlnirea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
La Conciergerie. Aici, într-o încăpere, am văzut sinis- tra ghilotină sub cuțitul căreia au căzut capetele lui Ludovic al XVI-lea și al nefericitei Maria Antoaneta. Mi-am plimbat, împreună cu Vladimir, mâinile pe cuțitul ghilotinei și am avut senzația stranie că îmi plimb palmele pe gâtul catifelat al reginei... Pe o măsuță rotundă, sub un cristal, se aflau ciorapii reginei, precum și o batistă de-a ei pe care se aflau împun- sături de ac, prin care biata regină încercase să
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
Încă nu s-a sfârșit!”. Acel război secular pe care Îl ducem pentru adevărata neatârnare și În care „comandanții și luptătorii” nu sunt cei desemnați de obicei sub acest nume, ci... au fost preoții, scriitorii, autorul anonim care Într-o stranie colaborare cu boierul Vasile Alecsandri a scris Miorița sau cei care au compus Toma Alimoș și Balada Meșterului Manole; istoricii ardeleni În frunte cu Gh. Șincai, Petre Maior sau Samuil Micu, care Îndrăznesc o istorie a „celor ce se zic
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
sau Îndulcind În memorie dezastrul dinainte de 1989. Mi-a sărit În ochi o secvență dintr-un film turnat În anii comunismului: imaginea unui bulevard din inima Bucureștiului. Deși am trăit tot timpul În București, priveliștea mi s-a părut acum stranie: o stradă aproape goală, câteva mașini ici și colo, totul „liniștit“ și fără culoare. Astăzi, pretutindeni este viață, poate prea multă și prea dezordonată. Pe străzi e o forfotă neîntreruptă (oare se mai și muncește?). Magazinele — marile și goalele cândva
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
vile somptuoase, conduc spre parcul și lacul Herăstrău, impresionante prin proporții și prin armonia peisajului. Este unul dintre cele mai ample și mai frumoase ansambluri de acest gen din Europa. Un alt cartier verde este Cotroceni, salvat din fericire de straniile proiecte ale lui Ceaușescu. O plimbare pe străzile lui ne coboară spre 1900, În Bucureștiul de dinainte de blocuri, cu vile și grădini. În 1990, Palatul Cotroceni a devenit sediul președinției României. Tot În Cotroceni se află Grădina Botanică, precum și Facultatea
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
ani de zile nu puteam să mă uit la carte, nu mai vorbesc s-o ating sau s-o recitesc - era ceva, ei bine, malefic în ea. Tatăl meu nu mi-a spus niciodată nimic despre American Psycho. Deși, destul de straniu, după ce a citit jumătate din volum în vara aceea, i-a trimis mamei mele un exemplar al revistei Newsweek a cărui copertă se întreba deasupra feței angelice a unui bebeluș: „Oare copilul dumneavoastră e homosexual?“ fără să fie însoțit de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
o afișam și n-a părut să mă creadă atunci când am declarat că: „Încerc întotdeauna să-mi găsesc timp să fiu în preajma copiilor mei - intenționez să-mi dedic viața profesiunii de tată“. (Jurnalistul n-a reușit să observe cât de straniu amuzat eram de absolut orice în acest moment al noii mele vieți de reformat sobru: o privirea melancolică, mâna mânjită de sânge, inima care încetase să mai bată, cruzimea copiilor.) Reporterul avea propria teorie asupra acestui subiect: „E cunoscut faptul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de picioare care păreau să fi fost ștampilate în cenușă pe mocheta bej, care în dimineața asta părea mai flocoasă și mai închisă la culoare decât de obicei. Stafia ce pășea prin camera de zi se opri când observă aranjamentul straniu al mobilei. Canapeaua secționabilă, scaunele Le Corbusier și mesele, toate fuseseră rearanjate pentru petrecere, însă acest nou decor îmi apărea ciudat de familiar. Am vrut să văd de ce, dar sunetul aspiratorului combinat cu lătratul lui Victor au forțat stafia să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
atât de fascinate de celebritate - și atât de devotată impozițiilor generate de celebritate încât s-o urmeze pe Jayne până în această rece suburbie necunoscută. Înainte de Jayne lucrase pentru Penny Marshall, Meg Ryan și, foarte scurt timp, Julia Roberts, posedând acea stranie abilitate de a intui în orice moment dorința sau rugămintea pe care ar putea-o avea persoana celebră. În plus copiii păreau să reacționeze pozitiv în prezența ei, ceea ce diminua în mare parte presiunea la care era supusă mama lor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
zise Jayne. - Ce? Câinele, interesat în răspunsul meu, îmi aruncă o privire piezișă. - A trebuit vreodată să golești un spălător de vase? Sunt curioasă. - Hm, Jayne... Chestia cu spălătorul de vase suna ca multe alte întrebări încărcate de insinuări. Sentimentul straniu de vinovăție - de a fi făcut ceva greșit - nu-mi dădea deloc pace în casa asta. Am încercat să par calm și rațional, în locul celeilalte alternative: să leșin, îndurerat și înfrânt. - Poftim? Încă mai aștepta răspunsul meu. - Nu, dar astăzi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
și eu. Nu l-ai văzut aseară la chef? am întrebat în timp ce imprimanta începu să-mi livreze comanda. - Nu sunt sigură, dar îmi amintește de cineva. - Da, a venit costumat în Patrick Bateman. Era tipul într-un costum Armani. Foarte straniu. - Hm, Bret, am noutăți pentru tine: erai atât de drogat aseară, nu prea cred că puteai să recunoști pe cineva când cheful a luat viteză. Am dat din umeri, mi-am vârât visul în haină și am ridicat cele câteva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
imobilizat pe verandă. Au început să-mi clănțăne dinții. Vântul se înteți din nou. După care se auzi sunetul unei invazii de lăcuste. Am început să tremur. Mi-e frică, am gândit. Când realiză cât de speriat eram, un miros straniu prinse a șerpui prin aer. Dute-năuntru, mi-am spus. Dute-n casă, acum. Dar când mi-am întors privirea spre casă, am știut că nu putea să mă protejeze de ce mă păștea. Orice ar fi fost, putea să vină după mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mașina și a venit în întâmpinarea mea, ferindu-și privirea de strălucirea aspră a luminii. I-am spus că voiam să-i arăt ceva, întinzând mâna spre câmp. În timp ce traversam curtea, l-am întrebat dacă văzuse sau auzise vreun lucru straniu. Am remarcat cât de lent pășeam, așteptându-i răspunsul, picioarele noastre strivind frunzele moarte. - Straniu? întrebă el. Păi domnișoara Dennis se plângea că ceva îi mănâncă plantele și florile. O veveriță și vreo doi șoricei morți - destul de tocați. Cam atât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
I-am spus că voiam să-i arăt ceva, întinzând mâna spre câmp. În timp ce traversam curtea, l-am întrebat dacă văzuse sau auzise vreun lucru straniu. Am remarcat cât de lent pășeam, așteptându-i răspunsul, picioarele noastre strivind frunzele moarte. - Straniu? întrebă el. Păi domnișoara Dennis se plângea că ceva îi mănâncă plantele și florile. O veveriță și vreo doi șoricei morți - destul de tocați. Cam atât. Grădinarul dădu din umeri. Tonul lui sugera că nimic din toate astea nu era neobișnuit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
câinii nu prea rod genul de flori pe care le are domnișoara Dennis. Eram la periferia curții. - Nu cunoști câinele ăsta, am zis. Nici nu știi de ce e capabil. - Chiar...așa? l-am auzit pe grădinar murmurând. - Am găsit ceva straniu pe câmp astă-noapte. Am pășit peste o lespede joasă de beton și acum ne aflam acolo unde fusese piatra de mormânt și unde cineva săpase o groapă (scenariul meu cel mai opimist). I-am arătat brazda neagră și cleioasă pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
beregata... - Iisuse Hristoase. - Nu. Nu era vorba de jaf. Domnul Rabin n-avea nici un dușman, cel puțin asta e concluzia noastră. E vorba de un asasinat la întâmplare. Era - credem noi - la ora nepotrivită în locul nepotrivit. Pauză. Însă e ceva straniu la această crimă, în afara violenței atacului și a aparentei lipse de motiv. Kimball făcu altă pauză. Câinele pe care-l scosese la plimbare a fost și el ucis. - Asta e... la fel de groaznic, am zis pe dibuite după o pauză. Durata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
el era pur și simplu mult prea fascinat de Jayne pentru a încerca o prietenie între bărbați. Eram mai bătrâni acum și trăiam în lumi diferite, iar Mitchell se lăsa redus în prezența lui Jayne la acel gen de disperare stranie deseori detectabilă la bărbații care ajung într-un contact mult prea direct cu o vedetă de cinema. Fațada dezinvoltă și detașată pe care Mitchell o adoptase la Camden - răceala superioară, accesele boeme, Crăciunul în Nicaragua, tricourile Buzzcocks, băuturile stropite cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mă treacă un fior de gheață (pentru că trebuia să reprezinte un anume semn de alarmă, nu?), iar după ce mi s-a înmânat un alt joint și am tras un fum pe cinste, m-am gândit în aburii marijuanei: cât de ... straniu...după care gândurile au deraiat spre Aimee Light și am simțit un vag impuls sexual urmat de dezamăgire, combinația obișnuită. Siluetele femeilor se distingeau în bucătărie, vocile lor distante și estompate, un fundal plăcut al conversației bărbaților. Bărbații erau dichisiți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
copii în camera media, dar privirea mea călători mai departe, luminile din dormitorul patrimonial fiind acum aprinse. Am verificat de două ori, dar Wendy era în același scaun, ținând-o pe Sarah în brațe. Am gândit din nou cât...de straniu...însă de data asta gândul era tivit cu o mică doză de panică. Eram convins că luminile din dormitor fuseseră stinse cu câteva clipe înainte. Sau numai acum îmi dădeam seama de asta. Nu eram sigur. Mi-am ațintit privirea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
fără să vreau și am aprins lumina. Ținând pistolul în mâna întinsă, am rotit-o prin cameră. Singurul lucru care mișca era Terby, care ateriză pe podea și căzu în cioc înainte de a se răsturna într-o parte, ochii lui stranii fixați asupra mea. Lângă el se găsea un șoricel care fusese spintecat. Dar nu mai era nimeni altcineva în cameră și aproape că am leșinat de ușurare. Am înghițit din greu, dar când am auzit scrâșnetul roților pe asfalt, am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]