9,583 matches
-
a suferit niciodată. Două verigi elegante, din aur și perle, îi acopereau ridurile fine ale gâtului. — Știu că ți-e greu, spuse, dar te rog, nu le căuta pe surorile tale, nu vorbi cu nimeni. Așteaptă. Îl mângâie; simțea că tremură de ură. Îi zise: — Ai niște ochi superbi; lasă-mă să-i privesc. El deschise ochii; ea șopti: — Ca ai tatălui tău, verzi-cenușii, mai mult verzi decât cenușii... Simți însă că privirea lui era intensă, greu de susținut, aproape hipnotică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cortegiu de la acel triumphus l-a rugat să i-i încredințeze pe copiii lui Marcus Antonius și ai reginei din Aegyptus. Augustus i-a dat imediat, împreună cu toți sclavii lor, gândindu-se că voia să se răzbune. Îmi amintesc că tremuram în timp ce-i așteptam să vină. Însă pe când copiii aceia speriați și sclavii fără speranță se apropiau, escortați de pretorieni, mama mi-a șoptit: „Eu vreau să înțeleg“. Eram în atrium. Prizonierii înaintau încet, fără zgomot, convinși că în palatul soției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nevoie de dragostea unei fecioare. O fecioară pe care fiecare dintre noi o va alege, o va duce în sala ritului, o va mângâia și o va dezbrăca încet, dezvăluindu-le zeilor întreaga ei frumusețe, până când, goală în brațele tale, tremurând de dorință, te va ruga să-i arăți ce e dragostea. O dragoste pe care tu i-o vei da, pentru că în tine se va fi pogorât puterea zeilor. O dragoste care va trebui să ne cuprindă pe toți, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
toamnă. Ofițerul începu să-i vorbească în șoaptă. Gajus, aflat în preajmă, văzu că ea îl asculta și înclina capul; apoi se oprea, înălța capul, îl privea pe ofițerul credincios; pe neașteptate, surâse. Gajus vru să se îndepărteze; mâinile îi tremurau. Nu se întoarse. După o tăcere interminabilă, o auzi pe Antonia chemându-l. Elius Sejanus intrase triumfător în Curie și constatase că toți senatorii ajunseseră înaintea lui. Însă nu vedea grupuri, discuții în grabă pe trepte, nici întârziați care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu pietre... Tiberius se alarmase și, pentru a justifica execuția, scrisese o scrisoare de acuzare împotriva tânărului mort, pe care le-o trimisese senatorilor. — Sertorius Macro a trebuit să-și trimită pretorienii pe străzi. Au omorât mulți oameni, încheie Helikon, tremurând. Au lăsat leșurile la vedere, le-au târât cu cârlige pe străzi, lumea le privea de departe cu groază, iar în cele din urmă le-au aruncat în râu. — Cum ai aflat toate astea? îl întrebă Gajus în șoaptă. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îi era uscată. Își spuse că rămăsese singur și că nu mai trebuia să se neliniștească pentru nimeni. Nimeni nu mai suferea, închisorile și insulele erau pustii. Trebuia să gândească doar la răzbunare. Cum stătea acolo, mâinile începură să-i tremure; cu degetele-i neîndemânatice desfăcu legăturile acelui volumen și despături prima parte. Nu vedea nimic. Nu știa ce conține. Dar de la etajele de jos ale imensei vile se ivi sclavul grec născut la Alexandria, care se numea Callistus. Era îmbrăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
acelui autor. Închise ochii. Avea nevoie de o înghițitură de apă. Rămase așa, cu pleoapele închise. Nu era nici zi, nici noapte, nici lumină, nici întuneric, nici zgomot, nici liniște. Nu îl căutară. Apoi veni tânărul Helikon, care-i șopti: „Tremuri de frig“, și îl înveli cu un șal subțire de lână. El deschise ochii și-i spuse: — Trebuie să-l cauți pe Callistus. Așteptă. Helikon se întoarse. — Callistus spune că moartea lui Sejanus îi dăduse un timp speranțe și mamei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe chipul lui Macro bucuria se amestecă cu surpriza. Nici unul dintre ei nu știa din ce infern se eliberase cel ce vorbise. Gajus observă chipurile neliniștite, gesturile și privirile pierdute ale vechilor curteni, neatenți, obraznici și sadici până atunci, care tremurau dinaintea neașteptatei dezlănțuiri a puterii militare. Imediat, în atmosfera aceea de lovitură de stat, Macro anunță pentru a doua oară: — Eu plec. Și porni spre Roma. Gajus Caesar reveni pe terasă. Oriunde s-ar fi întors, în vila păzită acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
aștepte, ca să se asigure că și-a luat viața, sau să-i cheme pe cei însărcinați să-l pună în lanțuri. Macro se așeză, luă o cupă cu vin de pe masă și, ținând-o în mâna lui puternică, fără să tremure, spuse ironic: — Lasă-mi timp s-o golesc. Zeii se jucaseră cu el la Alba Fucens cu ani în urmă, când, văzând statuia impunătoare, grosolană a lui Heracles șezând și bând, o dusese în templu. Sertorius Macro își spuse că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lipite unele de altele, adunând molozul în niște găleți. Se gândi că ani de zile Tiberius nu se întorsese la Roma. Prin urmare, erau niște documente vechi, poate din vremea când fusese otrăvit Germanicus. Îngheță, și simți că începe să tremure. Când ajunsese la putere, avusese parte de o liniște aparentă, spunându-și lui însuși și celorlalți că nu mai voia să știe nimic despre trecut; cuvintele lui stârniseră entuziasm. Se mințise pe sine și pe cei ce-l ascultau. Porunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de el. „Oare Tiberius a uitat de toate astea sau le-a păstrat așa cum pui deoparte o otravă?“ Ieși de acolo cu codexul în mână; se apropie de fereastră. — Așteaptă! îl rugă Helikon. Avea instinctul unui câine de vânătoare și tremura așa cum tremură unii ogari când simt mistrețul ascuns în tufe. El însă rupse sigiliul. Codexul se deschise. Conținea multe foi netezite cu grijă, de mărimi și cu grafii diferite. Împăratul îl închise la loc. Simțea că-și iese din minți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Oare Tiberius a uitat de toate astea sau le-a păstrat așa cum pui deoparte o otravă?“ Ieși de acolo cu codexul în mână; se apropie de fereastră. — Așteaptă! îl rugă Helikon. Avea instinctul unui câine de vânătoare și tremura așa cum tremură unii ogari când simt mistrețul ascuns în tufe. El însă rupse sigiliul. Codexul se deschise. Conținea multe foi netezite cu grijă, de mărimi și cu grafii diferite. Împăratul îl închise la loc. Simțea că-și iese din minți. — Nu-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
se transforma într-un triumf mut, plin de indignare. În schimb, în zona ocupată de optimates, cei pe care Callistus îi numea stăteau în picioare, palizi, cu răsuflarea tăiată, fără să scoată un cuvânt, în mijlocul colegilor tăcuți. Apoi se așezau tremurând, iar Callistus punea jos codexul și, cu aceeași solemnitate, lua altul. Vecinii lor, care știau mai multe despre acele evenimente decât dezvăluiau actele, îi priveau cu ochii măriți de groază, așteptând să le vină rândul, și în pauze se uitau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lângă el. Îi zise: — Nici o femeie nu a pus piciorul aici până acum. Împinse ușa khem-ului, deasupra căreia stătea marea Meduză din bronz aurit; intrară, iar el se întoarse să închidă ușa. Se apropie de ea, o îmbrățișă, simți cum tremură în brațele lui. Îi desfăcu cingătoarea și îi spuse: — Vreau iubire pe corabia zeiței. — Eu te iubesc, șopti ea în întuneric. Te iubesc, te iubesc. Poți să mă și omori acum; nu mi-aș da seama. Cuvintele acelea rostite în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
puternici, cu părul lung și blond care se unea cu barba, formând un fel de coif în jurul capului. Îl privi pe Împărat, așteptă încuviințarea lui tăcută, se îndreptă încet spre Lepidus, cel ce se căsătorise cu sora Împăratului și acum tremura, în genunchi, pe pietrele cu care era pavată piața, ajunse lângă el și se opri. Apoi ridică încet, cu ambele mâini, spada lui barbară, grea și, încordându-și toți mușchii, de la călcâie până la umeri, o coborî fulgerător; sabia scânteie în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Astfel, în Gallia, la Lugdunum, pe care azi îl numim Lyon, s-a născut prima fiică a Împăratului, care fusese concepută, ca în ritul vechilor religii, pe apele lacului sacru. El o numi Julia Drusilla, ca pe sora lui moartă. Tremurase când se născuse copila, se retrăsese departe, așteptând, făcuse legăminte asemenea oricărui țăran egiptean superstițios; nu reușise să uite ce se întâmplase la Antium. De această dată însă fu fericit. Hotărî să trimită la templul de pe lacul Nemorensis daruri prețioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în schimb: — Aegyptus și-l amintește pe tata, ce a făcut el și cum și-a pierdut viața. Îi promise: Vom merge acolo unde au fost Marcus Antonius și Cleopatra. Vom merge la Iunit Tentor. Nu-i mărturisi femeii care tremura ușor în brațele lui ce gânduri melancolice îl asaltaseră. Se întreba ce mai rămăsese din mulțimea de idei născute în anii aceia. Își spuse că era ca și cum ar fi aruncat mereu pietre pe un taler al balanței, numai că el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mare, cu tavanul sprijinit pe douăzeci și patru de coloane înalte. Am poruncit ca acolo să fie gravată povestea lui Julius Caesar și a Cleopatrei, și a fiului lor ucis prin trădare de Augustus. Iar acum noi doi vom merge acolo. Milonia tremura ușor; Împăratul o strânse în brațe și o întrebă dacă îi era frig. Ea clătină din cap; nu-i spuse că, dacă era adevărat ce simțea înlăuntrul ei, cel de-al doilea copil al Împăratului avea să se nască probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Suburra se îmbătau la sărbătoarea închinată Dianei. Apoi se ivea o rază de lumină eliberatoare, iar el poruncea să se deschidă ferestrele, deși era frig, și să se stingă luminile. Respira aerul dimineții, în timp ce femeile și băieții pe jumătate dezbrăcați tremurau de frig și râdeau. Și pe când, din sala plină de fum, el privea lumina consolatoare a dimineții, tovarășii săi îl priveau pe el, îi vedeau pleoapele umflate, nehotărârea dacă să plece sau să mai stea, faptul că nu le răspundea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
numit Cassius. Era atât de neliniștit, încât îl auziră și alții, iar Callistus nu reuși să împiedice acea informație să ajungă pe masa Împăratului. Acesta o citi seara, în timp ce Callistus stătea tăcut, în picioare, în fața lui. În palatele lor, conjurații tremurau. Dacă alții credeau în premoniții și profeții, ei se puteau baza pe un spion. Când spaima deveni de nesuportat, Valerius Asiaticus hotărî: — Nu mai putem aștepta. Viețile lor fură salvate de Callistus, care, intuind suspiciunile Împăratului, interveni: Am o oarecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pierdea viața ad bestias, fiind dat ca hrană fiarelor. Un joc pe jumătate infantil, pe jumătate înspăimântător, cu mimi travestiți în urși, pantere și tigri care, prefăcându-se că mușcă și zgârie, dansau în jurul trupului gol, lipsit de apărare și tremurând al condamnatului. Împăratului îi plăcea fantezia aluzivă a spectacolelor cu mimi, capabile să exprime orice emoție prin simplele mișcări ale corpului. Tuturor li se păru binedispus, fără gânduri întunecate, cu toate că vestea despre mesagerul de la Iunit Tentor se răspândise prin palate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
statui. Niciodată în istoria Romei nu se mai dezlănțuise o asemenea revoltă populară după moartea violentă a unui împărat. Aceasta avea să-i facă pe istorici să reflecteze. Consulii și senatorii, care își făcuseră atâtea speranțe și jubilaseră, începură să tremure. Bătrânul Claudius, pe care Callistus îl implicase în acel complot, se ascunse, cuprins de groază, într-un colțișor al platului și, simțind că nici acolo nu era în siguranță, se chirci sub acoperiș, pe o terasă. Senatorii se grăbiră să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
scrisori fără sensibilitate, de unde să știu dacă ele au sau nu acest tic de a simți, egal cu al personajelor din carne, din oase și din sentimente); le-a luat decis (asta am putut să-mi dau seama; nu-i tremurau mâinile ca unora ce-și rememorează amintirile prin intermediul scrisorilor), le-a răsfoit cu o mână sigură, cum ai răsfoi un teanc de bani, să vezi dacă nu sunt ascunse printre hârtii și unele false, le-a dus la nas; ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
voi porni la drum, eu mă cunosc În asemenea ocazii. Dar trebuie să rezist până la capăt, trebuie ca, uitându-mă În prăpastie, să nu mă Înspăimânte În așa fel Încât să cad, trebuie să-mi țin firea și să nu tremur prea tare de teamă. De obicei, mi-a plăcut primejdia, ba chiar, de multe ori, am căutat-o. Acum ea va veni singură. Uneori mi-e teamă să nu șovăi În fața stâncii. Dar acolo, Înainte de plecare, eu trebuie să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
reciproc. (ieri) Azi, corpul ei s-a mișcat participativ În act; „Iată, am simțit că exist și eu!“, a strigat, cutremurată de violența orgasmului. Acest strigăt visceral a zguduit pereții casei, a pus În vibrație mobilele vechi, a făcut să tremure cărțile din bibliotecă, dând de Înțeles că o intrare În existență a corpului feminin e mai importantă decât tot ce au conservat ele În semnele scrise. Când o femeie ia act de existența ei corporală, este mai mult decât un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]