KorAP: Find »[drukola/base=tremura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...310 311 312 ...393 >

9,812 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427

devine tăios și În curînd, În locul lui Ulise, Îl va aminti pe Aiax. Aiax care cere ca armele lui Ahile să fie aruncate În mijlocul troienilor și să aparțină celui ce va izbuti să le aducă. Făcînd această propunere, buzele lui tremură de dispreț. Cum a Îndrăznit perfidul rege din Ithaca să se măsoare cu el? Aiax nu poate fi Înfruntat decît de Aiax! Nimeni altul nu e demn să ridice de la pămînt lancea lui Ahile. Nici măcar zeii nu au dreptul să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
e ușor să gîndești și să vorbești astfel despre moarte... (...Creon știe că sînt mult mai primejdioasă murind decît trăind. Și vrea să mă convingă să trăiesc. Cunosc cum strălucește soarele În crengile măslinilor dincolo de zidurile reci ale palatului, cum tremură chiparoșii ca mușchii atleților Înainte de Întreceri, cît de caldă e iarba În nopțile de vară În marginea Thebei. Le-am văzut toate acestea cu multă atenție pentru că a trebuit să le văd și pentru tatăl meu Oedip, ducîndu-l de mînă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717

cască, semn că încă trăiește. Căscatul lui umple de speranțe inimile miilor de telespectatori care au deschis televizoarele de la ora șase. Oră la care se trezea, de obicei, Lionel, pe vremea când avea toată viața înainte. Toți acești matinali au tremurat pentru românul condamnat, în timp ce și-au băut cafeaua și și-au uns bagheta cu unt și miere. Trebuie spus că Lionel a dormit neîntors, ca un mort. L-a ajutat la această scurtă nirvana și conținutul celor două sticle de

Funeralii fericite! by Adrian Lustig (2010) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446

cap de cățea, dacă te uitai bine. Capul prelung al unei cățele furioase, gonind pe cerul nopții, cu norii în urma ei, venind de peste tot, acoperind marea nocturnă. Și undeva, cândva, fantoma tatălui ucis, în urmă cu 40 de ani. Mâna tremura pe conturul de smalț al ceștii. Tolea apucase toarta, o ridicase alene, sorbi. Cafeaua rece, ca de obicei, lăsată să zacă în cană, pentru când o fi să fie. Parcă nu era singur, simțea, în jur, prezența lui Marcu Vancea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
topor, în pragul ușii. Altă ușă: statuia. Statuia lucește scurt, cât să clipești. În rama ușii, nudul, statuia. Sub jetul auriu, trupul gol al bărbatului. Fruntea mare, chelia metalică. Dominic, Tolea, el este! Șoferul se trezește de-a binelea, mâinile tremură, crispate pe volan. Privește înapoi, să revadă fantoma. Da, vedenia persistă: un bărbat gol, pe pragul ușii. Chiar domnul Dominic, aiuritul ăla de la hotelul TRANZIT!... cum să nu-l recunoști. Apariția zgomotosului vehicul nu îl tulburase. Șoferul frânează, oprește, stinge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
Vancea Voinov zvâcnește, amețit, să oprească infernul. Telefonul, chiar lângă pat. Deșteptătorul, chiar lângă pat. Nu, nu asta era. Mânatremură, căutând butoane, siguranțe, clapete. Soneria... țiuitul acela lung al aripilor metalice, văzduhul, clopoțeii balamucului, sunând deșteptarea. Da, e dimineață, geamurile tremură sub zgomotul întețit al zilei noi. Tolea aflase de la amicul și vecinul său Gafton că s-ar reduce personalul în multe întreprinderi. A ridicat, nepăsător, din umeri. A auzit, apoi, că ar fi vorba de patruzeci la sută din efectivul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
într-un spațiu perfect vid, fără culoare și fără zgomote și fără sfârșit. Zvâcnise, speriat, în zori, să oprească soneria deșteptătorului sau a telefonului. De fapt, nu fusese nimic, doar visul, coșmarul. Nu mai readormi, hărmălaia străzii năvălise deja, geamurile tremurau sub zgomotul mare al autobuzelor și tramvaielor. Trase halatul din cuiul de pe tocul ușii, se apropie de fereastră. Chiar în dreptul casei zăcea, defect, un camion uriaș și preistoric, care bloca circulația. Claxoanele și frânele mașinilor care ocoleau namila sporiseră vuietul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
de retragere. Reintrară în camera goală. Se așezară. Față în față. Se priveau. Buzele ei groase, uscate. Ochii cocliți, glasul gros, răgușit. Se priviră. Privirea ei voalată, dilatată. Un fel de transă dureroasă. Mâinile mici, ezitând, sub cămașă, llin, lin, tremurând, tremurând. Privirea adâncindu-se, îndurerată, incendiată. Mai avu timp să vadă pervazul alb al ferestrei, paharul greu, de cristal, înroșit de vinul dens și leneș. Arsura, apoi, poate altceva, ca o amețeală. Mâinile mici alunecaseră în jos, tot mai jos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
retragere. Reintrară în camera goală. Se așezară. Față în față. Se priveau. Buzele ei groase, uscate. Ochii cocliți, glasul gros, răgușit. Se priviră. Privirea ei voalată, dilatată. Un fel de transă dureroasă. Mâinile mici, ezitând, sub cămașă, llin, lin, tremurând, tremurând. Privirea adâncindu-se, îndurerată, incendiată. Mai avu timp să vadă pervazul alb al ferestrei, paharul greu, de cristal, înroșit de vinul dens și leneș. Arsura, apoi, poate altceva, ca o amețeală. Mâinile mici alunecaseră în jos, tot mai jos. Atins

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
tot“, bolborosea, sughițând stins, de plâns și de plăcere, în perna în care își înfundase părul rebel și sârmos, de aramă. „Știam, știam că tu...“ Îl așteptase, prin urmare. Nu degeaba se ferise el de întâlnire, zadarnic se ferise. Mâinile tremurau, îl atinseră, îl electrizară, sângelevui, iarăși, hainele zburară, mototol, îl trăgea în ea, adânc, mai adânc, bâlbâind între sughițuri de plâns: „Nu, nu te uita, te rog, nu, nu“. Trepidația toridă, plânsul, spasmul, izbăvirea. „Ai venit, totuși“... râdea, peste câteva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
sub un copac pe trotuar, privind spre terasă. Un minut, cinci, zece și... apăru Ira. Se oprise, năucă, în dreptul balustradei. Privi în stradă, văzu rătăcitul, înțelese, înțeleseră. Împinse poarta metalică, urcă. În prag, într-o cămașă groasă, lungă, albă, Ira tremura de febră. Trupul mic, încordat, convulsionat. „Simțeam că vii...“ O disperare copilăroasă, isterizată. Un ritual păgân, reluat cu ferocitate. Zvârlise cearșaful, ca pe un catarg umil, îngenunche, neputincios, stors, la picioarele patului scund. „Plec, trebuie să plec. Acum, imediat.“ Repeta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
bine cântăm noi doina aceea care zici că te rupe și după aia te lipește la loc... și domnișorul Anatol ar privi lung băbuța Jeny, să nu-i uite ochii negri, mult ieșiți din orbite, obrazul palid, buhăit, mâinile butucănoase, tremurând tot timpul, ca scuturate de friguri. Hai, coană Basedow, nu râde ca proasta, hai să cântăm doina aia, să-ți punem sufletul la loc. Nu pune mâna la gură când râzi, madam Parkinson, nu te mai rușina când râzi, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
s-a apropiat, zâmbind, de următorul. Cucernicul neurastenic, cu părul vâlvoi. I-a stins și acestuia lumânarea. Apoi, grasa cu păr verde și cu privirea diavolului. Apoi, următorul și iar următorul. Când se pregătea să sufle în lumânarea băiatului care tremura, zgâlțâindu-se, neputincios, s-au stins, dintr-odată, ca la un semn, cu toții. Ca la un semnal, toți cei din nesfârșitul rând, încolonați până departe, departe, și-au stins, dintr-odată, lumânările. Au dispărut cu toții. Domnul Vasile a rămas singur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
amânare în plus! Va porni imediat, chiar atunci. În răspăr! In răspăr, în răsfăț, în răzbunare. Acțiunea: imediata, în chiar aceeași dimineață. Se trezise demult, moolesit, buimac.. A des-închis ochii, a întins mâna spre deșteptătorul care nu sunase. Mâna a tremurat pe conturul ceasului, a recăzut lângă cearșaful boțit ghem pe dușumea, la marginea patului. Dormise gol, dezvelit. Își amintea că noaptea ieșise, parcă, pe pragul casei, să se aerisească. Noapte tulbure, încărcată de vise bizare, gonite, odată cu bezna. Se simțea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
Aghiuță un pachet de Kent, l-ai câștigat pentru un an. Iar Târfulița... cu o pudră am rezolvat multe. Îmi aduce și detergenți, ai văzut.“ Cuvintele năvăleau de fiecare dată asupra lui Mateiaș cu aceeași nerușinare, încovoindu-l, de-i tremura petiția pe care tocmai venise s-o citească soției. De parcă textul său ar fi fost brusc înlocuit printr-o versiune orală, total opusă. Înaltele principii pe care le tot repeta, zilnic, în retoricele sale bătălii? „Avem mare nevoie de fleacurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
Perechea se depărta, lent lent. Câinele demn, cu capul îngust, fluturând pletele cărturărești sub briza nopții de primăvară. În urma sa, la un pas, șchiopăta ritmic însoțitorul înpelerină neagră. Imaginea se rupse, instantaneu. Fereastra trepida, tunetul atinse pereții, totul începu să tremure, Tolea sări în lături, spre pragul camerei, pleosc, tava cu cești prăbușită în bucătărie și duuummm, întreg peretele cu cărți dărâmat, într-o secundă, explozie, la un pas, scăpase ca prin miracol, duuummmm, un pas, o secundă, ferestrele zăngăneau și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
prăbușită în bucătărie și duuummm, întreg peretele cu cărți dărâmat, într-o secundă, explozie, la un pas, scăpase ca prin miracol, duuummmm, un pas, o secundă, ferestrele zăngăneau și zidurile se clătinau, masa scaunul televizorul. Bătrânul era deja aici, palid, tremurând, cu brațele osoase trăgându-l spasmodic de haină, „tremur, cutremur“. Erau deja în rama ușii de intrare care se clătina, zidurile planșeul ferestrele oamenii, da, ieșiseră toți la uși, se auzeau strigăte, țipete, plânsete, carcasa trosnea, se țineau de rama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
tusea traumatică a Terrei bolnave, zgâlțâind zidurile chinezești ale micilor refugii iluzorii. Privea din prag grupul de pensionari, de parcă și-ar fi revăzut părinții și unchii și mătușile de mult dispărute. Într-adevăr, nu prea avea chef să rămână singur. Tremura, de fapt, tremurul zidurilor și al pământului îi intrase în fibră, dar nu, nu era ispitit să se alăture acestor bătrâni implorând mila Domnului și nici nu voia să rămână sub vreun acoperiș, oricare ar fi fost, prefera să hoinărească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
strâns strâns, apoi se desprinseră. Zburau fularul, cureaua, paltonul, puloverul, cămașa. Buzele lipite de ale sale, imobile, fără sărut. Netede, vibratile. Respirația tânără, încetinită, sfârcul erect. Sâni reci și netezi și limba puternică, lungă, nerăbdătoare. Mâinile ei palpau, febrile, trupul tremura. Vocea calmă, trupul în panică. Degetele se grăbeau, lunecând pe umerii străinului, pe piept, pe șolduri, mai jos. Inaltă și tânără și goală, lipită de trupul străin al străinului. Înfiorată, înfrigurată, cerea confirmare, alianță. Un scurt frison, atinse vrejul plăpând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
craterul, mirosurile, microbii, magma pulsa, rănită, răvășită, Irina îl opri, „nu, nu acum“ și strainul era din nou în mâinile și buzele ei de vrăjitoare, legănat, liniștit, renăscut în mâinile reci și sărate, între buzele marine. Picioarele ei lungi lungi tremurau pe tavanul care tremura, ca și zidurile și ferestrele și podeaua. „O, Irina“, expia expira, în sfârșit orfanul. „Irina, Irina“, se confesa, izbăvit, clovnul, masca înlăcrimată pe sânii ei electrizați, capul învins pe pântecul cosmic, să prindă ecoul, confirmarea, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
pulsa, rănită, răvășită, Irina îl opri, „nu, nu acum“ și strainul era din nou în mâinile și buzele ei de vrăjitoare, legănat, liniștit, renăscut în mâinile reci și sărate, între buzele marine. Picioarele ei lungi lungi tremurau pe tavanul care tremura, ca și zidurile și ferestrele și podeaua. „O, Irina“, expia expira, în sfârșit orfanul. „Irina, Irina“, se confesa, izbăvit, clovnul, masca înlăcrimată pe sânii ei electrizați, capul învins pe pântecul cosmic, să prindă ecoul, confirmarea, și mai jos, să-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
au rotit vesel. Două femei fosforescente. Au intrat râzând, ca într-o lume normală. Și-a scos batista, și-a șters fruntea. Nu se putea abține, se tot întorcea spre masa din spate. Femeia în roșu îi surâse. Mâinile îi tremurau, în ceașcă aburea surogatul de orz numit cafea, ceașca tremura în mâna care tremura. — E penibil, domnule. Nu te mai suci atâta. N-o mai privi. Păi, parcă aș cunoaște-o. Dar nu-i aud glasul, aș vrea să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
într-o lume normală. Și-a scos batista, și-a șters fruntea. Nu se putea abține, se tot întorcea spre masa din spate. Femeia în roșu îi surâse. Mâinile îi tremurau, în ceașcă aburea surogatul de orz numit cafea, ceașca tremura în mâna care tremura. — E penibil, domnule. Nu te mai suci atâta. N-o mai privi. Păi, parcă aș cunoaște-o. Dar nu-i aud glasul, aș vrea să-i aud vocea, poate o recunosc. Vecinul a râs, copilărește. Și-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
Și-a scos batista, și-a șters fruntea. Nu se putea abține, se tot întorcea spre masa din spate. Femeia în roșu îi surâse. Mâinile îi tremurau, în ceașcă aburea surogatul de orz numit cafea, ceașca tremura în mâna care tremura. — E penibil, domnule. Nu te mai suci atâta. N-o mai privi. Păi, parcă aș cunoaște-o. Dar nu-i aud glasul, aș vrea să-i aud vocea, poate o recunosc. Vecinul a râs, copilărește. Și-a trecut mâna scorțoasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
și înhățase între labe. Venera era palidă. — Da, pisicile s-au întors... În flăcări. Noaptea trecută, pisicile mele arse s-au întors să mă vadă. Geamurile ardeau și părul meu și... Venera era palidă, își șterse fruntea cu mâna, mâna tremura, dar își reveni, regăsi cuvintele și mutra. — Poate ți s-a spus sau îți amintești... Sonia, pisica aceea neagră care a aprins deșertul sfânt... Tavi a fost înamorat de Sonia, sora dumitale. Tavi tresări, înălțând, trufaș, capul. Mâna maternă coborâse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]