10,163 matches
-
biată bătrână. Ce putere poate să aibă? Pe această ființă a Gerului și a Întunericului, am ferecat-o în Peștera Uitării, rosti, cu semeție, bătrânul părinte. M-am întors și voi rămâne veșnic! hohoti Baba Iarna. Mi-ai jurat credință veșnică, murmură fostul haiduc. Doar cât vei trăi, răspunse Baba Iarna și-l prefăcu pe moșneag într-un sloi de gheață. Bătrânul și sătenii se adăpostiră de răsuflarea de gheață a Babei, rostuindu-și, apoi, traiul, bărbații tăind copaci, femeile torcând
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
gol, la legănatul mecanic al căruciorului, la vântul care intra pe sub ușă. O voce a început să vorbească în capul meu în fiecare zi. Vorbește despre izolare, gelozie, răutate. Despre vulnerabilitate. Despre disperarea despărțirii de ea pentru două zile. Despre veșnicele mele nemulțumiri. Lucruri întâmplate în absența mea. Provocate de absența mea. De fiecare dată, dau vina pe celălalt. Mă hrănesc din reproșuri, din cuvinte scuipate cu ură. Mă gândesc la șinele de tramvai, o rețea argintie care nu cade niciodată
Zvera. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Domnica Drumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1770]
-
care, în loc să mă elibereze, îmi biciuie nervii; aud cum se rostogolește ploaia afară, în vreme ce în capul meu se rostogolesc impresii și imagini disparate din această primă zi de călătorie în sud... autobuzul, peisajele muntoase care îmi aminteau de copilăria mea, veșnicele legende cu Cortes la tot pasul, orășelele prin care am trecut Iară să le vedem, ca Puebla, și cărora spaniolii le-au dat, în afară de stilul colonial, aceeași piață centrală, cu un chioșc în parc unde duminica vine fanfara și cântă
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
plecării în tabără stăteam la o parte și-mi exersam grimasa dezgustată, ignorat complet de colegii care, în grupuri plictisite, așteptau să vină mașinile, ironizîndu-se unii pe alții pentru țoalele de stradă, moderne și bătătoare la ochi, care le înlocuiseră veșnicele uniforme: tangaleji cu ținte și franjuri, cămăși "cu păr pe piept", fuste mini și pantofi "ortopedici" butucănoși. Unii dintre ei cântau obișnuitele cântece porcoase care mi-au umplut adolescența ca un strat gros de jeg în urechi, pe care mi
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
viscerele de jos celor de sus, sexul - creierului, așa că trebuia să ajungem până la fundul fundului haznalei noastre ca să putem accede cândva în locurile înalte. Venea lângă noi uneori și Clara. Ieșeam împreună pe poarta taberei și o luam pe același veșnic drum, pe lângă meri și cărămidarii, pălăvrăgind cu aere foarte inteligente despre Dumnezeu și mântuire și apocalipsă și Armageddon. Și farfurii zburătoare. Sub scoarța pământului existau mari caverne, legate prin rețele de tuneluri. Acolo locuia o civilizație cu mult superioară celei
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
rotindu-le repede și închipuind astfel cercuri și elipse fluorescente. In ce cavernă mai trăisem când va lumea asta mică adunată în jurul focului, 129 pe când restul lumii rămânea în stăpînirea-nghețată a stelelor? Ieșiseră, firește, la iveală chitarele și toată lumea cânta veșnicele cântece de tabără, sentimentale și dulcege, totuși cu ceva amar în ele - tristețea creolă a întîlnirilor și despărțirilor. Fetele și băieții care se iubeau în câte o tabără știau de la-nceput că nu va dura, că vor rămâne un mic
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
te afla în preajma lui, acest mod de a te crede așezat permanent lângă Dumnezeu și a-ți putea vedea între timp liniștit de treburi lumești mi se pare mai degrabă o totală lipsă de credință, apropierea de Dumnezeu e o veșnică luptă cu tine însuți, câștigi cu multă greutate un pas, ca să pierzi într-o doară mii de pași, ești și nu ești, Și tac neputincios, convins deja că am spus prea multe, Fiul meu, tu ești încă tânăr, dar vei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
îi va plăcea de mine... În timp ce înainta către strada Grafton, în sandalele ei dătătoare de dureri, incantația ei pozitivă a fost întreruptă de o fluierătură. Marcus Valentine deja? Eficientă incantație. Dar nu era Marcus Valentine. Pe celălalt trotuar, lipsit de veșnica sa pătură portocalie, se afla Boo. Era cu alți doi bărbați, ale căror fețe nebărbierite și haine ciudate - genul de haine pe care nu ai de unde să le cumperi nici dacă îți dorești - îi prezentau ca fiind și ei vagabonzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
și o liniște indescriptibilă. Într-un fel, revenisem de unde plecasem, la răsăritul soarelui, din partea cealaltă a lumii. Încet-încet, ni s-au conturat aripile înapoi și am văzut cometa zburătoare lângă mine, lansând un arc de scântei prin imensitatea cerului. Înțelepciunea veșnică Am ajuns, la un moment dat, în drumurile mele, să întâlnesc o statuie miraculoasă a înțelepciunii libere, pe o insulă din mijlocul oceanului... de pe vapor se zărea încă de departe silueta demnă și inspirând un farmec aparte, o magie înălțătoare
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
păreau reci și interminabile. Am rămas acolo, nedumerirea și dezorientarea mea se amestecau cu ploaia. Unde era Libertatea? Unde dispăruse? Nu știam ce să fac și nu înțelegeam de ce nu mai era acolo ceva ce ar fi trebuit să fie veșnic și incontestabil. Îmi era frig și totuși nu mă hotăram să mă întorc în tunel, așteptam, nu puteam să plec fără să aflu răspunsul, adevărul... fără să știu unde era Libertatea. De ce plecase de pe insulă? Așteptam, privind prin ploaie... și
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
amintirea de-a lungul tuturor veacurilor“. Acum, pe insula pe care Alexandros o visase cu trei secole înainte se ridica un turn foarte înalt. Baza lui pătrată, enormă se micșora treptat, urcând spre cer. În vârf era aprins un foc veșnic, iar o cella cu oglinzi din bronz îi multiplica lumina, potrivit rafinatului plan al lui Dinocrates din Rhodos: pe orice vreme, în orice anotimp, navigatorii aflați în larg îl vedeau de la multe mile, iar în secolele următoare, toate turnurile luminoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
zile în șir, cufundându-se în spaima care-i dădea târcoale - hotărî că toți cei care se bucurau acum urmau să aibă curând motive să plângă. Și zvonurile nu-l mai îngrijorau, fiindcă procesul fu declarat închis. În lipsa sentinței, tăcerea veșnică a celui mort îi îngădui Liviei - căreia poporul îi spunea Maștera, însă care de ani de zile era numită oficial Augusta - să o apere de toate acuzațiile pe prietena ei Plancina. La îndemnul mamei sale, Tiberius ajunse să o susțină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
continuă, că le fusese imposibil să se sustragă voinței lui și că acum le aduceau mulțumiri zeilor că se aflau sub blânda lui putere; la urma urmei, sugeră cu delicatețe cineva, ei toți îl aleseseră în unanimitate... Îi jurară credință veșnică și îl implorară să le acorde clemență nefericiților care așteptau îngroziți la Roma, pentru că, așa cum se știa din vremea lui Homerus, clemența era cea mai luminoasă virtute a sufletelor puternice. Și cum el continua să tacă, un senator cită câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fiul său Nero a poruncit să fie ucisă. Darurile votive pentru Zeița Mamă Isis și micuța Bastet. Când la Lugdunum s-a născut fiica împăratului, inventarul bogatelor daruri a fost gravat pe o piatră din templul de pe lacul Nemorensis, întru veșnică amintire: coliere, brățări, veșminte de mătase, sistre, vase pentru arderea parfumurilor. Piatra a fost descoperită după multe veacuri, fără ca pe moment să se înțeleagă originea ei. Edificiile egiptene necunoscute. Visul neîmplinit al călătoriei în Egipt a lăsat mărturii arheologice. Prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
doar atât de mult cu mine! Dar piară iubirea, piară acest sentimentalism vulgar, de ce să cad când am pierdut doar față de mine? Patinoarul... Începe pe 25. De ce Începe? Alte chinuri sufletești vor veni să Înlocuiască pe cele de acum. Gheața, veșnica ei chemare, aerul rece al iernii pe care Îl inspir cu atâta lăcomie va trebui să le alung, să le distrug din mine. De ce? Gheață, patine, iertați-mă. V-am strâns În suflet, așa cum avarul Își adună ultimii bani. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
strigăte impregnate cu alcool mă făcea să cred că sunt În mijlocul unui torent interminabil. Ochii mă usturau, buzele mi le ardeam cu băutură tare, mintea mi se Învolburase și cerea cer albastru. Da... el vorbea despre cer albastru, despre noi, veșnicii pribegi spre clipe de fericire... despre noi... Iar eu, atunci, pentru că-l iubeam, am legat cuvântul fericire de gustul alcoolului. Azi te Întrezăresc, bucurie de a trăi, așa cum ar trebui să fii tu pentru toți oamenii... fără să fii ajutată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ca urmare, exprimarea marelui său talent literar. Paradoxul e că amândoi, deși au intenția de a oferi jurnale ale unor ființe de excepție, se păstrează fără voie pe o linie comună și, În loc să apară ca individualități irepetabile, devin tipuri: adolescenta veșnic patetică, pierdută după idealuri vaporoase, respectiv junele veleitar (filolog), tânjind după celebritate... M. mai cu seamă e victima unui puternic complex de superioritate: Își tratează de sus colegii și profesorii (drept pentru care A. ajunge să scrie În jurnal: „În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Probabil că trebuia să fac chestia aia mai demult, spuse Emmy, reluând conversația de unde o lăsaseră când a intervenit chelnerița. E ciudat cum se întâmplă lucrurile. Nu-mi doream decât ca Duncan să se întoarcă și să-mi declare dragoste veșnică, să ne pierdem împreună în apus de soare, el să-și dea seama ce greșală groaznică a făcut și, când colo, exact când se întâmplă lucrul ăsta, eu nu-mi doresc decât să dea mașina peste el. E normal așa ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
neîncrezător În el, comunistul. Scriitorul vrea să fie și este vizionar, iar eroul, În felul său, are dreptate. Fiecare dintre noi trăiește istoria În felul său. În orice caz, acest ton minor nu ne trimite la blazare, ci la o veșnică și nobilă dizidență a intelectualului. În rest, fresca obținută este plină și impresionantă, și cititorul are posibiltatea să se implice, să judece. Iar mai mult de atît nici nu putem cere unui scriitor. SÎnt conștient că nu am povestit aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
salcâm, singură, În poiana care despărțea calea ferată de pădure, lumina fâșâitoare a expresului venit din sens opus, pomii arzând de toamnă În amurg... Din crevasele Înghețate ale unei planete Îndepărtate, de sub grosimile de mii de kilometri ale acestor ghețuri veșnice, de undeva din adâncuri, din apa prielnică și călduță, În lumina domoală a vulcanilor submarini, un delfin se gândește la celălalt delfin de care Îl despart distanțe astrale, de mii de ani, se gândește, dar numai o clipă și după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
fiecare fibră de bărbat a adolescentului ce pășește majestuos, cu paltonul pe umeri, prin inima verii, care este chiar sufletul tău. Peste voi se așază, cupolă perfectă, albastrul unui cer de iarnă, căci sus, În tării, unde soarele arde, frigul veșnic pândește cu osânda iernii pe oricare ar cuteza să Îl Înfrunte. Cu foc sau blasfemie și trufie. Deocamdată, Dumnezeu te ocrotește chiar dacă, spre seară, mama ta, decăzută din visul acesta frumos, va constata că paltonul tău a fost dat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
vis, în carne de conștiință. Și de-aceea vă spun, cititori ai Ceții mele, visători ai lui Augusto Pérez al meu și-ai lumii lui, că asta e ceața, asta e rimanul, asta e legenda, asta e istoria, viața cea veșnică.“ Era ultima reflecție a bătrânului inflexibil despre Ceață, încă o expresie a unei notații fundamentale din Cum se face un roman, valabilă pentru întreaga operă a lui Unamuno și valabilă și pentru noi, cei ce murim pe rând în succesiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
face cunoscut, în loc de a-i cere unui veteran al literelor să-i scrie lui o prefață de prezentare, să-l roage a-i permite să-i prefațeze el însuși o carte. Nemaivorbind că astfel se rezolvă și una din problemele veșnicului litigiu dintre tineri și bătrâni. În plus, de don Miguel mă unesc nu puține legături. Pe lângă faptul că domnul cu pricina consemnează în cartea de față, roman sau riman sau ce-o fi ea - și e de știut că ideea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
nu mai putem continua. Trebuie să-ți cauți de lucru. Urăsc muzica. Biata de ea simțea în chip obscur, fără a-și da seama limpede, că muzica este o pregătire eternă, pregătire pentru o apariție care nu se produce niciodată, veșnică inițiere care nu duce nimic la bun sfârșit. Era sătulă de muzică. — O să-mi caut de lucru, Eugenia, o să-mi caut. — O spui mereu și mereu suntem în aceeași situație. — Crezi oare... — Cred că de fapt nu ești decât un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
-ndrăgostit doar cu capul sau și cu inima, dacă doar crede că e îndrăgostit fără să fie. Eugenia, doamnă, domnule, m-a trezit la viață, la adevărata viață și, indiferent a cui ar urma să fie, eu îi datorez recunoștință veșnică. Și acum, la revedere! Și plecă solemn. Dar nici nu plecase bine, și doña Ermelinda strigă: — Fetițo! XII — Domnișorule - intră a doua zi Liduvina să-i spună lui Augusto -, a venit călcătoreasa. — Călcătoreasa? A, da, să poftească! Fata intră aducând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]