78,308 matches
-
(în ) este un oraș în județul Hunedoara, Transilvania, România, format din localitățile componente (reședința) și Nălațvad, și din satele Silvașu de Jos și Silvașu de Sus. Are o populație de de locuitori. Prima mențiune a Țării Hațegului ("Terra Harszoc") apare în Diploma Ioaniților din anul 1247. În 1276 aflăm de un nobil hațegan, numit "Comes de Haczak". Un alt nobil, "Nicolaus de Hatzak", este atestat la 1317. Alte atestări: "Hatzag" (1349), "villa Hatzak" (1360
Hațeg () [Corola-website/Science/297064_a_298393]
-
regele Sigismund emite la Cristur câteva diplome. 1503 - numele târgului Cristur apare într-o diplomă: "Ex oppido nostro Kerezthur" 1559 - sub regina Izabella, localitatea este scutită de ori ce fel de impozite în afară de cele ce trebuiau plătite turcilor. 1631 - prima mențiune a unei școli reformate. Biserica romano-catolică a fost construită în secolul al XIII-lea ca biserică romanică. Edificiul a suferit mai multe transformări, prima în secolul al XIV-lea, apoi la mijlocul secolului al XV-lea când au fost înălțați pereții
Cristuru Secuiesc () [Corola-website/Science/297070_a_298399]
-
pentru prima oară într-un hrisov semnat de [[Neagoe Basarab]], la [[16 martie]] [[1515]], prin care voievodul întărea mai multe ocine [[Mânăstirea Snagov|mânăstirii Snagov]] și în care printre martori se afla și [[boier]]ul Oancea din Urlați. A doua mențiune documentară, cunoscută nouă, este hrisovul din [[1527]] - [[1528]], semnat de [[Radu de la Afumați]], prin care voievodul reconfirma aceleiași mânăstiri dealul cu viile de la "Poiana" (în Valea Călugărească ) și "Valea Călugărilor" a patra parte, cât ține ocina până în apa [[Râul Teleajăn
Urlați () [Corola-website/Science/297058_a_298387]
-
un cap de zimbru pirogravat pe os (despre care profesorul arheolog C. Nicolaescu - Plopsor spunea că ar putea fi un unicat pentru țara noastră) - denotă că Segarcea a fost, indiscutabil, o veche așezare geto-dacica și o mare necropola romană.Prima mențiune documentara despre existența unei moșii la Segarcea este cea din actul din 10 iunie 1416, scris la Argeș, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân. Prin acest document, domnitorul întărește unor boieri moșiile. Printre boierii care au semnat actul se găsește
Segarcea () [Corola-website/Science/297092_a_298421]
-
și Meserii din Craiova. După ce a urmat Școala de Arte și Meserii în Craiova (1894 - 1898) vine la București unde absolvă Școala de bellearte în 1902. În timpul studenției, chiar în primul an, în 1898, lucrarea sa "Bustul lui Vitellius" obține „mențiune onorabilă”, "Cap al lui Laocoon" din 1900 obține medalia de bronz, iar "Studiu" din 1901 câștigă medalia de argint. Timp de doi ani, între 1900 și 1902, cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota, realizează "Ecorșeu", un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, lucrare
Constantin Brâncuși () [Corola-website/Science/297109_a_298438]
-
Complexului Energetic Hunedoara, care cuprinde mai multe exploatări miniere. Istoria orașului Petroșani începe undeva pe la 1640, unde douăzeci de iobagi din Petros pot fi considerați primii locuitori ai acestui ținut. Comuna a purtat de la bun început numele de „Petroșeni”. Prima mențiune a Petroșanilor ca localitate o avem de la 1788. În această perioadă, locotenent-colonelul prusac Gotze face o călătorie în Orient și se întoarce din Turcia prin țările române. În cartea sa, „Călătoria de la Potsdam la Constantinopol” amintește și de Petroșani. La
Petroșani () [Corola-website/Science/297100_a_298429]
-
portative, de calibru mai mic și cu țeavă lungă (sânețe, archehuze) și grele, de calibru mare, cu țeava scurtă, duse pe care sau tractate (bombarde și tunuri). Referitor la numărul armelor de foc s-au păstrat doar o serie de mențiuni vagi: «in buona copia bombarde» (în 1475), «quantita d'artegliaria», «foarte multe tunuri mai mici și mai mari», «il y avoit de bonnes batteris». Singura cifră exactă, se referă la bătălia de la Podul Înalt, unde sunt menționate 20 tunuri și
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
relativ mic al coloniștilor erau de origine saxonă, așa cum rezultă și din studiul dialectului săsesc, se constată într-un mod surprinzător și paradoxal, că numele de "sași" a fost preluat de ei înșiși începând cu secolul al XIV-lea. Primele mențiuni documentare din secolul al XII-lea și începutul secolului al XII-lea fac referire la „"Flandrenses"”, „"Saxones"” și „"Theutonici"”. Documentele din arhivele papale din aceeași perioadă preferă denumirea de „"Theutonici"”, iar documentele arpadiene îi numește „"Saxones"”. Mult mai rar, documentele
Sași () [Corola-website/Science/297169_a_298498]
-
Sibiului spre cursul mijlociu al Mureșului și că bisericile ridicate la Drăușeni și Orăștie, au fost făcute de abia în perioada gotică. Ca direcție principală, analizele lui W.Horwath făcute pe baza arhitecturii ecleziastice se suprapun în linii mari peste mențiunile din diploma andreană. Datările lui W.Horwath, corectate parțial de Virgil Vătășianu, trebuiesc privite cu o oarecare prudență, deoarece nu se știe de fapt cam câte generații de locuitori au contribuit la construirea acestor biserici. În prezent, cercetările specialiștilor au
Sași () [Corola-website/Science/297169_a_298498]
-
să fie cert că navigația era atunci posibilă pe brațul ulterior denumit Sulina, pe atunci mai întortocheat de meandre și mai neînsemnat ca debit decât azi. La capitolul „istoriei dovedite și scrise”, documentele prezintă Sulina începând cu perioada bizantină, prima mențiune datorându-i-se lui Constantin Porfirogenetul care, în lucrarea sa "De Administrando Imperii", îl pomenește cu numele de "Solina". Tot cronicile bizantine menționează că flota grecească a trecut pe aici în cadrul expedițiilor de apărare împoriva Bulgarilor, premergătoare bătăliei de la Ongal
Sulina () [Corola-website/Science/297212_a_298541]
-
1963 Siria a adoptat acelaș steag că și Irakul, menținându-l până în 1971, când a înlocuit steluțele cu stema Siriei, șoimul sau uliul Koreișiților. Legea steagului nr.33 din 1986 adoptată de președintele Saddam Hussein a păstrat acelaș steag, cu mențiunea că cele trei steluțe reprezintă de acum înainte cele trei principii ale partidului Baas - „wahda, hurriya,ishtirakiya” , adică „unitate, libertate, socialism”. În urmă cuceririi Kuweitului de către Saddam Hussein, acesta adoptat la 13 ianuarie 1991 Legea Steagului nr.6 din 1991
Drapelul Irakului () [Corola-website/Science/297221_a_298550]
-
în sistemul de "prisăci" medievale de-a lungul graniței nou extinse. Inițial au fost colonizați în Panonia apoi în apropiere de Oradea și în final în Ținutul numit secuiesc. Secuii se aflau în serviciul militar al regilor Ungariei. Astfel, prima mențiune a lor, din anul 1116, îi descrie ca participanți la bătălia de la Olsava, sub comanda regelui Ștefan al II-lea al Ungariei (1116-1131). O altă mențiune autentică a secuilor pare să fie un document al regelui Béla al II-lea
Secui () [Corola-website/Science/297171_a_298500]
-
Ținutul numit secuiesc. Secuii se aflau în serviciul militar al regilor Ungariei. Astfel, prima mențiune a lor, din anul 1116, îi descrie ca participanți la bătălia de la Olsava, sub comanda regelui Ștefan al II-lea al Ungariei (1116-1131). O altă mențiune autentică a secuilor pare să fie un document al regelui Béla al II-lea (1108/1110-1141), databil în jurul anului 1131, care pomenește o slugă însărcintă cu transportul sării, cu numele de "Scichul". Câteva decenii mai târziu, în 1146, secuii, alături de
Secui () [Corola-website/Science/297171_a_298500]
-
Al Malik al-Adil (1193-1218) din dinastia ayyubidă. Istoricii maghiari György Györffy și Dezső Paizs au avansat ipoteza că secuii sunt descendenți ai populației kavare musulmane (desprinsă din populația hazarilor) din Bihorul secolului al X-lea. Această ipoteză pleacă de la unica mențiune, "gens Cozar", făcută în cronica sa ("Gesta hungarorum") de cronicarul Anonymus (cca. 1200) în pasajele despre Menumorut. Alte două popoare turcice înrudite au fost în decursul evului mediu în Transilvania conlocuitori ai secuilor, lăsând numeroase urme toponimice păstrate până în prezent
Secui () [Corola-website/Science/297171_a_298500]
-
fântâna lui Bozdoc". Documentele din secolul al XVI-lea , arată că târgul purta denumirea de ""Ocne"" sau ""Ocna de la Râmnic"", după aceea cu numele de ""Ocnele Mari"" sau ""Vel Ocnă"", spre a se deosebi de ""Ocna Mică"" de lângă Târgoviște. Prima mențiune a conducătorilor orașului, județul și cei 12 pârgari de la Ocna Mare, datează din 26 august 1612, când îi întâlnim depunând mărturie pentru pricina unor ""rumâni"". În Ocnele Mari, în secolul al XVI-lea se afla o biserică domnească, ai cărei
Ocnele Mari () [Corola-website/Science/297217_a_298546]
-
latinizare din grecescul Μελίτη, fie o adaptare a pronunției dorice grecești a aceluiași cuvânt Μελίτα. O altă ipoteză sugerează că cuvântul "Malta" ar veni de la cuvântul fenician "Maleth," „sălaș” sau „port” cu referire la numeroasele golfuri ale Maltei. Alte câteva mențiuni etimologice apar în literatura clasică, termenul de "Malta" apărând în forma sa actuală în "Itinerarul Antonin" (Itin. Marit. p. 518; Sil. Ital. xiv. 251). Ceramica găsită de arheologi la se aseamănă cu cea găsită în Italia, și sugerează că insulele
Malta () [Corola-website/Science/297134_a_298463]
-
din paleolitic. Bogăția bazinului hidrografic, climatul destul de blând și formele de relief, cu întinse zone muntoase acoperite de păduri, au creat condiții pentru formarea de așezări omenești aproape una lângă alta, deci cu însemnate concentrări de populație. Cea mai veche mențiune documentară care indică o atestare certă a localității Vașcău este cea din Conscrierea porților „Liber regius”, întocmită în anul 1552 de fiscul regal, unde Vașcăul apare menționat sub denumirea de Nagykoh(ó) („Cuptorul Mare”); în același timp apar menționate și
Vașcău () [Corola-website/Science/297219_a_298548]
-
unii dintre foștii dansatori androgini reușeau să se căsătorească cu fetele foștilor stăpâni, cei mai mulți se întorceau în rândul familiilor din care proveniseră sau deveneau cerșetori. În Asia de Est iubirea homosexuală era un aspect central al vieții cotidiene. Dacă primele mențiuni ale unor asemenea raporturi intime apăreau în China încă din secolul al VI-lea, în Japonia ele își făceau apariția odată cu secolul al X-lea și, cel mai probabil, urmau exemplul pederaștilor continentali. Totuși, Li Yinhe, în cartea sa "Istoria
Homosexualitate () [Corola-website/Science/298001_a_299330]
-
apăreau în China încă din secolul al VI-lea, în Japonia ele își făceau apariția odată cu secolul al X-lea și, cel mai probabil, urmau exemplul pederaștilor continentali. Totuși, Li Yinhe, în cartea sa "Istoria homosexualității chineze", arată că primele mențiuni despre homosexualitatea masculină datează din dinastia Shang (secolele XVI-XI î. Hr.). Termenul "Luan Feng" era folosit pentru a descrie homosexualitatea în "Arhivele dinastiei Shang". Se pare că activitatea sexuală a chinezilor și a japonezilor antici nu era privită ca o parte
Homosexualitate () [Corola-website/Science/298001_a_299330]
-
înălțime, se găsește în partea de nord a arhipelagului. </div> </div> Se împart în două categorii: Sub legislația curentă, cei care lucrează într-o zi de sărbătoare publică, trebuie să primească echivalentul în zile libere și plătit o dată și jumătate. Mențiuni Easter Lista oficială a Zilelor de Sărbătoare Sportul are un rol major în cultura Noii Zeelande, un rol special avându-l rugbyul. Alte sporturi populare sunt cricket, netball, basket, fotbal și rugbi în XIII. În general Noua Zeelandă are rezultate bune
Noua Zeelandă () [Corola-website/Science/298131_a_299460]
-
puternice state și strălucite civilizații ale Asiei, și-a pus pecetea asupra întregii istorii nepaleze. Populația este formată din nepalezi de origine indo-europeană imigrați din India, iar în nord și est din triburi de origine tibetano-birmană venite din Tibet. Primele mențiuni documentare ale Nepalului, datează din secolele III -IV, iar inagurarea pasurilor transhimalayene după 600 face din Nepal o zonă de tranzit în comerțul intercontinental dinspre China peste Tibet spre India. În evul mediu influența indiană asupra principatelor nepaleze este consolidată
Nepal () [Corola-website/Science/298129_a_299458]
-
forma principiului "rex imago Dei". Altul este "cezaropapismul", domnul Țării Românești fiind încadrat de panegirist în seria de figuri vechi-testamentare a lui Moise, Aaron, Solomon, alese de Dumnezeu atât drept conducători spirituali, cât și politici. Conform istoricei Violeta Barbu, desele mențiuni ale împăratului roman Constantin cel Mare în panegiricele închinate lui Brâncoveanu nu se datorează asemănării de nume sau ambițiilor imperiale ale domului valah, ci sunt de pus pe baza simbolisticii împăratului roman care a fost primul proclamat și preot și
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
din istoria picturii noastre.”" A murit la Palermo, dar nu a fost îngropat la groapa săracilor cum s-a scris, ci transportat la mânăstirea Capucinilor, specializată în mumificări. Mumia lui se poate vedea și astăzi în galeria acelei mânăstiri, cu mențiunea: "Nicolae Bălcescu, prim ministru al Valachiei". După instaurarea regimului comunist în România, pentru sublinierea personalității lui Nicolae Bălcescu în calitate de înaintaș al ideologiei comuniste, au fost emise, pe rând, trei bancnote care aveau gravată efigia pașoptistului: este vorba despre bancnotele cu
Nicolae Bălcescu () [Corola-website/Science/297435_a_298764]
-
botezați în timpul Imparatului Mihail al III-lea în anul 867. Vasile Bulgaroctonul îi menționează pe vlahi într-un „hrisov” din 980 în contextul Vlăhiilor din Peninsula Balcanică. Despre aceasta relatează cronicarul bizantin Kekaumenos (sec. XI). Istoricul Brezeanu consemnează că prima mențiune bizantină a românilor nord-dunăreni sub etnonimul de daci a apărut în Lexiconul Suidas din secolul al X-lea. Lexiconul conține un pasaj: "dacii, care acum se numesc pecenegi" ce se referă la realitățile etno-politice nord-dunărene. Ioan Skylițes, a cărui scriere
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
este deja un loc comun în literatura de specialitate opinia, exprimată aproape unanim de către cercetători, privind prima menționare documentară a țiganilor, sub denumirea de "atsincani", varianta georgiană a formelor grecești "atsinganoi"/"tsinganoi", termen folosit pentru desemnarea acestora de către bizantini. Această mențiune a apărut într-un manuscris hagiografic în limba gruzină, datat 1068 d. Hr., scris de un călugăr georgian la Mănăstirea Iviron de la Muntele Athos. În manuscris se menționa că în anul 1054 d. Hr., în timpul domniei împăratului Constantin al IX
Romi () [Corola-website/Science/297476_a_298805]