8,731 matches
-
numaidecât se trezeau înăbușiți. Aerul se scurgea în flăcări din soare, peste nisip și pietre. Se auzeau zgomotele amiezii acestui deșert ucigător: în arșiță, crăpau pocnind pietrele. Iahuben se vânzolea pe nisipul din cort. - Douăsprezece zile am mers cu toții de la țărm. De trei zile suntem pe drum noi doi. Oare cât ne-a mai rămas de mers, Auta? Dar sclavul nu-l auzi. Altădată Iahuben s-ar fi mâniat. Acum, nu era în stare. Arșița seacă îl muiase de tot și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Puarem, meșter în asemenea treburi, încheiase înțelegeri, în pofida altora. Astfel, armata lui putuse fi mai vitează, de vreme ce nici puterea, nici bărbăția nu stau totdeauna în vârful lăncii. Acum tabăra atlantă se așezase în marea câmpie verde, ca un triunghi, de la țărmul mării, între una din gurile lui Hapi, slăvitul aducător de mâl rodnic, și pădurea apuseană de salcâmi și palmieri, lângă care se afla și o veche cetate atlantă. Nu departe, spre miazăzi, era orașul băștinaș Behdet, cu stăpânii căruia Puarem
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
era jefuit. Unora, sutașii le dădeau învoire să se ducă de dimineață până seară la Behdet, oraș vesel în care erau femei, bere și vin. Alții se desfătau privind apele din Hapi sau desișurile de papirus, ori se plimbau pe țărmul mării albastre, numită de negustorii albi cu bărbi negre din insula lungă de la răsărit Marea dintre Pământuri, iar de acești băștinași rome, fără nici un rost, sau poate că din pricina câmpiei gurilor lui Hapi, Verdeața cea Mare. Armata lui Puarem avea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
o numeau, aproape necrezând în ființa ei și nici știind prea bine încotro se află, Ta Nuter, Pământul din Basme. Singura îndeletnicire mai plăcută a lui Iahuben nu putea fi, până la venirea corăbiilor, decât să se plimbe cu Auta pe țărm sau la marginea pădurii. Cârciumile și alte locuri asemănătoare din orașul Behdet le cerceta tot mai rar. Dar și Auta era acum greu de prins la vorbă, și nu pentru că i-ar fi plăcut din nou muțenia ca în timpul călătoriei
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
la vorbă, și nu pentru că i-ar fi plăcut din nou muțenia ca în timpul călătoriei prin deșert. Cunoscând bine poporul rome, ori de câte ori n-avea nimic de făcut (și Tefnaht aproape că îl uitase, avîndu-și îndeletnicirile sale în cetatea atlantă de pe țărm), Auta hoinărea singur. Alteori îl întovărășea Iahuben. O dată izbutise să-l ia cu sine pe Mai-Baka, pe furiș, mințind paznicii. Fostul arcaș umblă aproape tot timpul tăcut și chinuit de îngrijorarea intrării lui într-o lume necunoscută și atât de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
erau corăbiile Atlantidei, dar erau corăbii. - De unde știi că sunt ale noastre? îl întrebă Auta. Iahuben îl privi încurcat: - Dar ale cui? Cine mai are atâtea corăbii? Ale lor de-aici nu se încumetă să taie marea. Umblă numai pe lângă țărm. Mai trecu un ceas și corăbiile se văzură deslușit. După rânduiala așezării lor și după mărime nu puteau fi decât atlante. Cei doi prieteni, sclavul și soldatul, porniră spre tabără. Oamenii rome, cărora li se luase câmpia frumoasă mărginită din
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ocoleau resemnați. Cât mai erau aici atlanții, câmpia era atlantă. Treceau departe de tabăra străină, tăcuți, privind cu ură corturile albe. Își vedeau de îndeletnicirile lor nenumărate din luna semănăturilor a anotimpului pert, iar Puarem stătea în acest ceas pe țărm și privea miile de pânze de corăbii, mulțumit de aurul pe care-l răpise, mulțumit de antilopele din țarcuri, de lâna tunsă de pe miile de oi a căror carne fusese mâncată de soldații săi și mai cu seamă mulțumit de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Zise cu glas sugrumat: - Drepturile, stăpâne, se măsoară altfel. Dragostea nu le e măsură bună. Tefnaht începu să râdă cu poftă: - Ești prea tânăr, sau ești cu adevărat nătărău. Du-te în cortul tău. Uite, corăbiile intră în liman. Pe țărm, sclavii se îngheboșau sub poverile grele și alergau pe scândurile piezișe care legau țărmul de punțile întîilor corăbii sosite. Mugeau antilope și tauri, bice de curele șuierau prin văzduh, soldații zăngăneau din arme, strigau căpitanii, corăbierii cântau pe fiecare punte
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
bună. Tefnaht începu să râdă cu poftă: - Ești prea tânăr, sau ești cu adevărat nătărău. Du-te în cortul tău. Uite, corăbiile intră în liman. Pe țărm, sclavii se îngheboșau sub poverile grele și alergau pe scândurile piezișe care legau țărmul de punțile întîilor corăbii sosite. Mugeau antilope și tauri, bice de curele șuierau prin văzduh, soldații zăngăneau din arme, strigau căpitanii, corăbierii cântau pe fiecare punte sau înjurau pe sclavi, sclavii gemeau sub poveri, în timp ce dinspre deșert se zărea năvălind
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cel puțin o sută de coți trecu pe lângă corabia lor fără să se spargă. Și deodată apele se liniștiră. Vântul se înmuie. Pe întinderea mării unduită de valuri mici și din nou aproape albastră, se făcuse lumină. În stânga, la miazăzi, țărmul ținuturilor cu nisipuri, de unde plecaseră, se zărea aproape. În față, se legănau una după alta corăbiile atlante. Departe, la orizont, se puteau desluși cei doi stâlpi puternici de piatră ai zeului hananeilor Melkart, tăiați din niște munți pe cele două
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ținuturilor cu nisipuri, de unde plecaseră, se zărea aproape. În față, se legănau una după alta corăbiile atlante. Departe, la orizont, se puteau desluși cei doi stâlpi puternici de piatră ai zeului hananeilor Melkart, tăiați din niște munți pe cele două țărmuri dimpotrivă, care strâmtau această mare și deschideau apoi drum spre Marea Atlantică. Iahuben se uită la sclavul Hunanupu. Acesta se trezise din leșin și-l privea cu uimire. Ajutorul de sutaș scoase din sacul său un pumn de curmale și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
o pată roșiatică aducea aminte de izbitură. Dar scurgerea sângelui se oprise; capul nu era spart. Iahuben se uită la sclav, apoi la vâslă, apoi din nou la sclav. Vâslea ca și până acum. Deodată, ochii i se luminară. Privi țărmul apropiat. Se uită la celelalte corăbii, care erau departe. Se ridică puțin și cuprinse puntea în priviri. Pe punte nu era, aici lângă ei, încă nimeni. Slujbașii regești se mai ascundeau sub punte, în pântecul navei. Iahuben se aplecă spre
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
vâslei (era atât de subțire, încît se putu strecura), apoi se aruncă în mare. Apa îl înghiți. Iahuben îl urmări îngrijorat, însă puțin mai târziu, la vreo cincizeci de pași, îi zări capul ieșind din apă: țăranul Hunanupu înota spre țărm. Acum marea se liniștise de tot. Un slujbaș regesc ocolea puntea să vadă dacă totul era așa cum a fost. Când ajunse la Iahuben, rămase cu gura căscată: - Ce faci aici? Iahuben zâmbi șiret: - Vâslesc, nu vezi! - Dar sclavul unde-i
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
zbătut de furtuni ușoare. Șirul de corăbii pluti și pe marea liniștită ca lacurile din munții Atlantidei. Șirul de corăbii grele trecu prin strâmtoarea din stâlpi de piatră rămași de la zeul Melkart, unde aproape că se lovesc frunte de frunte țărmul țării de miazănoapte, care se spune că nu are decât câmpii cu neguri nesfârșite, și țărmul țării de miazăzi, pe care o cunoșteau aproape toți cei ce pluteau acum în acest șir lung de corăbii. Apoi, șirul de corăbii pluti
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Atlantidei. Șirul de corăbii grele trecu prin strâmtoarea din stâlpi de piatră rămași de la zeul Melkart, unde aproape că se lovesc frunte de frunte țărmul țării de miazănoapte, care se spune că nu are decât câmpii cu neguri nesfârșite, și țărmul țării de miazăzi, pe care o cunoșteau aproape toți cei ce pluteau acum în acest șir lung de corăbii. Apoi, șirul de corăbii pluti spre miazăzi, pe Marea Atlantică. Unele corăbii cu sclavi se opriră la țărmul Muntelui de Foc
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
neguri nesfârșite, și țărmul țării de miazăzi, pe care o cunoșteau aproape toți cei ce pluteau acum în acest șir lung de corăbii. Apoi, șirul de corăbii pluti spre miazăzi, pe Marea Atlantică. Unele corăbii cu sclavi se opriră la țărmul Muntelui de Foc din răsăritul Atlantidei, ca să lase acolo un număr din robii aduși; altele se opriră la munții din miazăzi pentru a coborî pe țărm pe ceilalți robi. Apoi corăbiile cu soldați și slujbași regești și cu averile jefuite
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
corăbii pluti spre miazăzi, pe Marea Atlantică. Unele corăbii cu sclavi se opriră la țărmul Muntelui de Foc din răsăritul Atlantidei, ca să lase acolo un număr din robii aduși; altele se opriră la munții din miazăzi pentru a coborî pe țărm pe ceilalți robi. Apoi corăbiile cu soldați și slujbași regești și cu averile jefuite plutiră mai departe cotind iarăși spre miazănoapte, ca să intre în larga mare liniștită care scobea pe dinăuntru pământul țării, lărgindu-se treptat ca o creastă de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nici o tară a lumii, nu și-o putea măcar închipui. Când, cu câteva zile înainte, corăbiile atlante au intrat în limanul Marelui Oraș, Iahuben și-a simțit pieptul umplîndu-i-se de mireasma țării lui. A coborât laolaltă cu toți călătorii pe țărm, în gălăgia atât de bine cunoscută. Mii de sclavi cărau saci de grâu și de orz, saci cu fructe arămii și rotunde cu miezul zemos, răcoritor și înmiresmat, saci cu tigve păroase culese din pomii de miazăzi ai Atlantidei, pe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mii de fețe, atât de prețuite de bogații stăpâni ai Atlantidei, fie burdufuri cu vin auriu și tare, stors din strugurii de la capătul de răsărit al Mării dintre Pământuri. Intrând din liniștea mării în această larmă, Iahuben a pășit pe țărm bucuros că picioarele lui pipăie iar pulberea pământului țării. A trecut prin mulțimea pestriță, s-a rânduit în șirul armatei și a pornit spre cazărmi. Seara, unul dintre căpitani l-a chemat la sine și i-a dat vestea mărinimiei
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
două margini de patru lanțuri de munți. Spre miazănoapte, de unde ar fi putut veni s-o cotropească în vremea iernii vântul țărilor reci, uriașa insulă era păzită de lungul șir de munți deasupra cărora se înălța Piscul Sfânt. Iar tot țărmul răsăritean îl fereau de vânturile fierbinți ale pustietății vecine alte trei lanțuri de munți puternici. Întâiul din acestea trei, pornind aproape din dreptul Stâlpilor lui Melkart, se alcătuia dintr-un munte destul de înalt, mai ales însă foarte întins în lungime
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în mare, apoi din alt munte, mai scund și mai scurt, așezat mai către miazănoapte, după care urmau alții, mărunți, într-un șir neînsemnat scăzând în înălțime spre sud. Și mai la miazăzi, adică acolo unde Țara Nisipurilor își rotunjește țărmul apusean împlinit de munții numiți de localnici Idraren, care iau naștere din stâlpul sudic al lui Melkart, se afla cel mai mare grup muntos al Atlantidei. Așezat pe două șiruri drepte, față în față, de la vest la est, se sfârșea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
împlinit de munții numiți de localnici Idraren, care iau naștere din stâlpul sudic al lui Melkart, se afla cel mai mare grup muntos al Atlantidei. Așezat pe două șiruri drepte, față în față, de la vest la est, se sfârșea în dreptul țărmului continentului vecin, care de aici încolo se rotunjea apropiindu-se de Atlantida. Aici erau cu totul șapte munți mari și alți câțiva mult mai mici. Piscul cel mai înalt străpungea totdeauna norii, oricât de sus ar fi plutit acei nori
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Se întoarse spre sutaș: - La urma urmei, nu câștigăm nimic dacă ne certăm. Mai bine să ne gândim ce putem face. Sutașul zise, scuipând cu necaz: - Dacă aș izbuti să mă strecor cu cincizeci de soldați pe o corabie până la țărmul celălalt, în două zile vin cu douăzeci de robi noi. Tot nu mai știe nimeni cine erau cei care au fugit. - De știut se știe... Scribul tuturor peșterilor are papirusul cu numele și vârstele tuturor robilor. Nu-i vorbă, i-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Totuși veniseră, și nu era nimic de făcut. Când văzu soldații dezarmați și auzi întîmplarea, îl cuprinse groaza. Sutașul zise că se va duce numaidecât la liman, să se încarce în corabie cu cincizeci de soldați ca să aducă sclavi de pe țărmul Țării Nisipurilor. Altceva mai bun mintea lui nu găsea. Slujbașul regelui ar fi încuviințat bucuros, căci dacă sutașul aducea sclavi noi, nimeni nu mai putea să afle de fuga celorlalți, iar dacă pierea cumva pe drum taina putea să rămână
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
bătrân, nimeni nu știa să mânuiască o corabie, și nici bătrânul la vârsta lui nu prea se mai putea socoti corăbier de nădejde. Totuși avură noroc, căci un vânt ușor îi împinse spre răsărit. Un om trimis de sutaș de pe țărmul limanului veni mai târziu la slujbașul regesc să-i spună că i-a văzut plecând pe mare liniștită. Lucrurile păreau să se fi așezat. Într-un fel sau în celălalt, neobișnuita întîmplare năzuia să se descurce, fie că sutașul se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]