7,853 matches
-
generalul Berthelot în mijlocul ofițerilor, sau pe George Enescu. Adolphe A. Chevallier este cunoscut și ca "„Artistul fotograf al Văii Bistriței”", multe din fotografiile sale având ca subiect ocupațiile tradiționale alte timpului, precum plutăritul, portul popular, datinile și obiceiurile locului, țărani, țigani, evrei, precum și imagini ale orașului Piatra Neamț și a altor localități din împrejurimi, având un caracter documentar deosebit pentru zona Neamțului.
Adolph A. Chevallier () [Corola-website/Science/334814_a_336143]
-
afla la casele din București. În răscoală a murit Papa Brâncoveanu. Marele logofăt s-a putut salva plătindu-le răsculaților o mare sumă de bani, iar Constantin a fost salvat de slugi, care l-au substituit cu un copil de țigan. Un alt eveniment care a zguduit familia a avut loc în timpul domniei lui Mihnea al III-lea, care s-a dovedit foarte crud față de boieri, din frică de a-și pierde tronul și din dorința de a le confisca averile
Familia Brâncoveanu () [Corola-website/Science/332425_a_333754]
-
sale. Promotor al artei “utile” sau cu “tendință”, artistul a recurs la expresia directă, dezvoltând un limbaj autonom, caracterizat de descriptivism și economie de mijloace. Portretul este astfel primul care punctează exact aceste crezuri, chipurile pictate de Băncilă fiind grăitoare: țigani și florărese, bătrâni evrei, țărani sau nomazi, toți au fost portretizați prin ochiul realist al artistului. Valoare estimativă: 6.000 - 9.000 de euro. Nicolae Vermont, Lecția de seară De același autor, Fumătoarea de pipă, compoziție pitorească, evaluată la2.500
Piese de mare frumusețe în Licitația “Maeștri ai Portretului” by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/105835_a_107127]
-
românesc, hrisovul domnitorului Țării Românești, Gavril Movilă, din 20 septembrie 1620, către mănăstirea Cozia, dar din care reiese că ei erau prezenți în această țară mai dinainte. Italianul Luigi Ferdinando Marsili întâlnește spre sfârșitul secolului al XVII-lea, în Transilvania, țigani care se ocupă cu culegerea metalului prețios din nisipul aurifer al râurilor, vorbitori de română și de religie ortodoxă, despre care scrie că sunt bogați și curați. Era o ocupație veche a băieșilor, pe care au abandonat-o după un
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
vorbitori de română și de religie ortodoxă, despre care scrie că sunt bogați și curați. Era o ocupație veche a băieșilor, pe care au abandonat-o după un timp. Dimitrie Cantemir scrie la rândul său, în "Descriptio Moldaviae" (1714), despre țigani aurari. Nume de familie ce reflectă prelucrarea lemnului și aurăritul practicate de romi apar în documente din Transilvania din prima jumătate a secolului al XVIII-lea: în 1735 cel al unei femei pe nume Kalános („lingurar” în maghiară) condamnată pentru
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
În 1788, Stephan Ignaz Raicevich, aflat în slujba curții imperiale austriece, îi semnalează într-o carte în limba italiană pe lingurarii din Țara Românească și din Moldova. Un autor sârb, Spiridon Jović, într-o carte apărută în 1835, relatează despre țiganii care trăiau în regiunea graniței militare din Slavonia a Imperiului Austriac, și dintre care o parte făceau obiecte din lemn, mai ales albii. Termenul „băiaș” tradus printre altele cu "Löffelzigeuner" „țigan lingurar”, apare și în 1836, într-o lucrare a
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
Jović, într-o carte apărută în 1835, relatează despre țiganii care trăiau în regiunea graniței militare din Slavonia a Imperiului Austriac, și dintre care o parte făceau obiecte din lemn, mai ales albii. Termenul „băiaș” tradus printre altele cu "Löffelzigeuner" „țigan lingurar”, apare și în 1836, într-o lucrare a preotului luteran Andreas Clemens din Sibiu. Într-o lucrare în limba franceză din 1837, Mihail Kogălniceanu menționează ca două subgrupuri ale țiganilor domnești rudarii sau aurarii și lingurarii, pe aceștia din
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
ales albii. Termenul „băiaș” tradus printre altele cu "Löffelzigeuner" „țigan lingurar”, apare și în 1836, într-o lucrare a preotului luteran Andreas Clemens din Sibiu. Într-o lucrare în limba franceză din 1837, Mihail Kogălniceanu menționează ca două subgrupuri ale țiganilor domnești rudarii sau aurarii și lingurarii, pe aceștia din urmă calificându-i drept „cei mai civilizați”. Primul autor croat care menționează prezența unor băieși în Slavonia este învățătorul Ferdo Hefele, într-un articol din revista "Vienac" din Zagreb, în 1890
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
găseau la începutul secolului al XX-lea documente din prima jumătate a secolului al XIX-lea ce atestau intrarea în țară a unor grupuri de rudari care fugeau din robie. În Serbia de vest, Emil Petrovici a găsit în 1938 „țigani românizați” pe care i-a identificat după grai ca veniți din Muntenia. Înainte de a ajunge aici, ar fi stat o vreme în Banat, după cum reiese din unele trăsături fonetice ale graiurilor lor. Pe teritoriul actual al Ungariei, majoritatea băieșilor s-
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
unii cercetători au consemnat relatări conform cărora unii băieși deținuți în lagăre din Belgrad au scăpat cu viață fiind sfătuiți de deținuții evrei să se declare români, sau, în sate, datorită unor sârbi care au garantat că băieșii nu sunt țigani, ci români. Despre numărul băieșilor nu există date precise, în primul rând pentru că oficial sunt în general incluși în grupul romilor. Singura țară în care se poate declara etnia băiașă la recensămintele populației este Serbia. Pentru prima oară aceasta s-
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
sate cu populație majoritar rudărească. Termenul "beás" ca etnonim și ca nume de limbă este folosit și în datele recensământului din Ungaria (2011), dar numai în paranteză împreună cu "romani" pe lângă termenul "cigány". Conform acestor date, în Ungaria trăiesc 308.957 țigani (romani și băieși), dintre care 54.339 au ca limbă maternă limba romani sau limba băieșească și 61.143 folosesc una din aceste limbi în familie și în cercul lor de prieteni. În alte țări, băieșii nu apar în documente
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
bajaši" și "ludari", cele două etnonime reprezentând grupuri diferite prin grai. În Slovacia sunt denumiți "bajáši", "bjaši" sau "korytári" (de la "koryto" „albie”). În mediul academic mai vechi s-au folosit de asemenea mai multe etnonime. Emil Petrovici (1938) vorbea despre „țigani românizați”. La cercetătorii sârbi se găsesc termeni ca "posavski Rumuni" „români din Posavina”, "vlaški Romi" „romi valahi”, "rumunski Romi" „romi români”, "vlaški Cigani" „țigani valahi”, "Cigani vlaškog jezika" „țigani de limbă română”, "Cigani Rumuni" „țigani români”, "rumunski Cigani" „țigani români
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
academic mai vechi s-au folosit de asemenea mai multe etnonime. Emil Petrovici (1938) vorbea despre „țigani românizați”. La cercetătorii sârbi se găsesc termeni ca "posavski Rumuni" „români din Posavina”, "vlaški Romi" „romi valahi”, "rumunski Romi" „romi români”, "vlaški Cigani" „țigani valahi”, "Cigani vlaškog jezika" „țigani de limbă română”, "Cigani Rumuni" „țigani români”, "rumunski Cigani" „țigani români”, "Cigani Karavlasi" „țigani caravlahi”. În Slovacia s-a vorbit despre „țigani vorbitori de română” sau „albieri români”. În rândul cercetătorilor este o oarecare ezitare
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
folosit de asemenea mai multe etnonime. Emil Petrovici (1938) vorbea despre „țigani românizați”. La cercetătorii sârbi se găsesc termeni ca "posavski Rumuni" „români din Posavina”, "vlaški Romi" „romi valahi”, "rumunski Romi" „romi români”, "vlaški Cigani" „țigani valahi”, "Cigani vlaškog jezika" „țigani de limbă română”, "Cigani Rumuni" „țigani români”, "rumunski Cigani" „țigani români”, "Cigani Karavlasi" „țigani caravlahi”. În Slovacia s-a vorbit despre „țigani vorbitori de română” sau „albieri români”. În rândul cercetătorilor este o oarecare ezitare în privința alegerii unui etnonim general
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
Emil Petrovici (1938) vorbea despre „țigani românizați”. La cercetătorii sârbi se găsesc termeni ca "posavski Rumuni" „români din Posavina”, "vlaški Romi" „romi valahi”, "rumunski Romi" „romi români”, "vlaški Cigani" „țigani valahi”, "Cigani vlaškog jezika" „țigani de limbă română”, "Cigani Rumuni" „țigani români”, "rumunski Cigani" „țigani români”, "Cigani Karavlasi" „țigani caravlahi”. În Slovacia s-a vorbit despre „țigani vorbitori de română” sau „albieri români”. În rândul cercetătorilor este o oarecare ezitare în privința alegerii unui etnonim general, dar există preocuparea de a găsi
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
despre „țigani românizați”. La cercetătorii sârbi se găsesc termeni ca "posavski Rumuni" „români din Posavina”, "vlaški Romi" „romi valahi”, "rumunski Romi" „romi români”, "vlaški Cigani" „țigani valahi”, "Cigani vlaškog jezika" „țigani de limbă română”, "Cigani Rumuni" „țigani români”, "rumunski Cigani" „țigani români”, "Cigani Karavlasi" „țigani caravlahi”. În Slovacia s-a vorbit despre „țigani vorbitori de română” sau „albieri români”. În rândul cercetătorilor este o oarecare ezitare în privința alegerii unui etnonim general, dar există preocuparea de a găsi unul cât mai potrivit
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
cercetătorii sârbi se găsesc termeni ca "posavski Rumuni" „români din Posavina”, "vlaški Romi" „romi valahi”, "rumunski Romi" „romi români”, "vlaški Cigani" „țigani valahi”, "Cigani vlaškog jezika" „țigani de limbă română”, "Cigani Rumuni" „țigani români”, "rumunski Cigani" „țigani români”, "Cigani Karavlasi" „țigani caravlahi”. În Slovacia s-a vorbit despre „țigani vorbitori de română” sau „albieri români”. În rândul cercetătorilor este o oarecare ezitare în privința alegerii unui etnonim general, dar există preocuparea de a găsi unul cât mai potrivit. Cei români folosesc termenul
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
români din Posavina”, "vlaški Romi" „romi valahi”, "rumunski Romi" „romi români”, "vlaški Cigani" „țigani valahi”, "Cigani vlaškog jezika" „țigani de limbă română”, "Cigani Rumuni" „țigani români”, "rumunski Cigani" „țigani români”, "Cigani Karavlasi" „țigani caravlahi”. În Slovacia s-a vorbit despre „țigani vorbitori de română” sau „albieri români”. În rândul cercetătorilor este o oarecare ezitare în privința alegerii unui etnonim general, dar există preocuparea de a găsi unul cât mai potrivit. Cei români folosesc termenul „rudari” pentru cei din România și Bulgaria, iar
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
o oarecare ezitare în privința alegerii unui etnonim general, dar există preocuparea de a găsi unul cât mai potrivit. Cei români folosesc termenul „rudari” pentru cei din România și Bulgaria, iar cei bulgari operează cu aceeași denumire. Saramandu (1997) folosește sintagma „țigani de limbă românească”. În literatura de specialitate sârbă se caută generalizarea termenului "banjaši" (vezi volumul colectiv Biljana Sikimić (coord.), "Banjaši na Balkanu: Identitet etničke zajednice", 2005). Corespunzător cu acesta, numărul special al revistei "Piramida", nr. 2, Băieșii în contextul sud-slav
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
tinerilor care au doar o cunoaștere pasivă a limbii, la limba părinților. În Serbia sunt comunități de băieși care se autodefinesc ca români, chiar și tinerii din acestea care cunosc doar puțin limba română, dar și altele care se declară țigani români, altele care caută să se confunde cu populația majoritară, și altele care participă la activitățile organizațiilor de romi de limbă romani. În Bosnia, caravlahii ("karavlasi", după cum sunt numiți în limba sârbă), se autoidentifică în general fie drept caravlahi (pe
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
două în sud-vest și unul la Tisa. Unul din cele din sud-est și cel de la Tisa își zice în general băieși. Cel din urmă se mai definește și ca "ticsán" (de la Tisa), pe când celălalt grup din sud-vest se autoidentifică drept țigani. Anna Pálmainé Orsós consemnează ca rezultat al anchetei sale pe terenul studiat de ea, locuit de grupul din sud-vest numit în general băieși, că 67% din cei chestionați se declară băieși, 23% băieși și maghiari, iar 10% maghiari. În Croația
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
fotbal uneori și nu erau puși la munci grele - cel mult erau folosiți pe post de mesageri. Dar aceiași copii protejați de doctor, erau și subiecții experimentelor sale. De pildă, odată, asistentul lui Mengele a adunat 14 perechi de gemeni țigani într-o noapte. Mengele i-a așezat pe masa de disecții și i-a anesteziat. Apoi i-a injectat cu cloroform în inimă, ucigându-i instantaneu. După care i-a disecat cu meticulozitate, luându-și notițe cu privire la toate organele gemenilor
Josef Mengele, simbol malefic al nazismului și experimentele sale () [Corola-website/Journalistic/102365_a_103657]
-
care și-a câștigat binemeritat porecla „Îngerul Morții” nu s-au rezumat numai la copii. Și alți deținuți au fost folosiți. De exemplu, când a izbucnit epidemia de noma faciei - o boală cangrenoasă care afecteză mușchii feței - în tabăra pentru țigani, în 1943, Mengele a început un studiu pentru a determina cauza bolii și pentru a descoperi un tratament. Mengele a izolat pacienții în barăci separate și a ucis câțiva copii afectați de boală pentru a le păstra capetele și organele
Josef Mengele, simbol malefic al nazismului și experimentele sale () [Corola-website/Journalistic/102365_a_103657]
-
pacienții în barăci separate și a ucis câțiva copii afectați de boală pentru a le păstra capetele și organele care puteau fi trimise la Academia Medicală SS din Graz pentru studiu. Studiul său era încă în desfășurare atunci când tabăra pentru țigani a fost lichidată, iar ultimii deținuți uciși, în 1944. Pentru că în tabăra de femei izbucnise epidemia de tifos, Mengele a trimis la camera de gazare 600 de prizoniere. Clădirile au fost curățate și dezinfectate, ocupanții barăcilor vecine au fost spălați
Josef Mengele, simbol malefic al nazismului și experimentele sale () [Corola-website/Journalistic/102365_a_103657]
-
este luat de către mama după ce aceasta a făcut trei închinăciuni. Tradiții și obiceiuri Bolnavii de "sperietoare" erau tratați în această zi prin afumare cu păr smuls dintr-o blană de urs iar, în satele pe unde se întâmplă să treacă țiganii ursari, se obișnuia că bărbații să fie "calcați terapeutic" de către urșii dresați. Schimbarea anotimpurilor era pusă pe seama apariției sau dispariției ursului, pe 2 aprilie, credința întâlnită nu numai la bucovineni ci și în întreg spațiul carpatic, în nordul Europei și
Întâmpinarea Maicii Domnului. Ce înseamnă pilda aducerii pruncilor în biserică by Crișan Andreescu () [Corola-website/Journalistic/103079_a_104371]