12,606 matches
-
era alb. Oameni negri treceau agale prin această lume în care cerul cu pământul se contopeau. Zarea pierise în pădurile din fața ferestrei. M-am îmbrăcat și am ieșit afară. O surpriză. O știm, zăpada, dar când o vedem din nou, albul ei parcă ne spală gândurile. Chiar dacă nu vrem, ceva alb pătrunde și în noi. Ne ninge; până și pe chipul omului murdar apare un surîs: ochiul lui uimit de întruchiparea a ceea ce e imaculat îl face să-și aducă aminte
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
care cerul cu pământul se contopeau. Zarea pierise în pădurile din fața ferestrei. M-am îmbrăcat și am ieșit afară. O surpriză. O știm, zăpada, dar când o vedem din nou, albul ei parcă ne spală gândurile. Chiar dacă nu vrem, ceva alb pătrunde și în noi. Ne ninge; până și pe chipul omului murdar apare un surîs: ochiul lui uimit de întruchiparea a ceea ce e imaculat îl face să-și aducă aminte că și el a fost odată curat și e nedumerit
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
zile de Paști. Lemnele de brad din șemineu, ard; din fiecare pocnitură sar scântei, parcă ar fi niște steluțe căzătoare. - Haide să ne spălăm cu zăpadă, Înainte de a ne Înfrupta din bunătăți! - De acord, Îmi șoptești tandru, la ureche. Ieșim. Albul zăpezii ne orbește. În liniștea care ne Înconjoară, se simte doar aburul cald care iese odată cu respirația noastră pe care Îl taie ca un cuțit, gerul. Încă mai ninge molcom, cu fulgi mari și deși. Mă uit În sus. Dansul
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
Când fierbeam rufele, Înainte vreme și puneam clor, nu ieșeau albe? - Da, ai dreptate! O să Încerc și eu. Abia am așteptat weekendul următor să mă apuc de treabă și m-am gândit să dau cu clor tot plafonul, să fie alb uniform. Zis și făcut. Golesc o sticlă cu pulverizator pe care o aveam cu soluție pentru geamuri și pun clor În ea. Îmi pun o băsmăluță pe cap, să nu mă stropesc pe păr, Îmi iau un scaun de la bucătărie
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
clor În ea. Îmi pun o băsmăluță pe cap, să nu mă stropesc pe păr, Îmi iau un scaun de la bucătărie, mă sui pe el ca să ajung la plafon și Încep Întâi cu pata. Foarte Încântată că totul a ieșit alb, m-am apucat să "albesc" tot plafonul. Fără să Îmi pun ceva, protector, clorul fiind știut ca un gaz cu miros sufocant, continui lucrarea. Simțeam o amețeală, dar În gând Îmi spuneam cu bucurie că trebuie să termin ceea ce am
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
BUTONUL DE PORNIRE. UȘILE GLISANTE SE ÎNCHISERĂ. LIFTUL COBORA RAPID, CU UN ZGOMOT UȘOR. BUTOANELE NUMEROTATE DE LA 0 LA 9 SE LUMINARĂ SUCCESIV. LA 10, "0" AVU O LICĂRIRE ALBĂ, IAR "1", UNA ROȘIE. LA "11", "1" SE COLORĂ ÎN ALB ÎN JUMĂTATEA DREAPTĂ, ÎN TIMP CE CEA STÂNGĂ RĂMASE ROȘIE. LA 100, "1" DEVENI ALBASTRU, IAR "0" SE LUMINĂ ÎN ROȘU ȘI ALB, DUPĂ CARE LIFTUL SE OPRI. UȘILE SE DESCHISERĂ, IAR MARIN VĂZU ÎN FAȚA LUI UN CULOAR ÎNGUST, CU PEREȚI CENUȘII
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
LUMINARĂ SUCCESIV. LA 10, "0" AVU O LICĂRIRE ALBĂ, IAR "1", UNA ROȘIE. LA "11", "1" SE COLORĂ ÎN ALB ÎN JUMĂTATEA DREAPTĂ, ÎN TIMP CE CEA STÂNGĂ RĂMASE ROȘIE. LA 100, "1" DEVENI ALBASTRU, IAR "0" SE LUMINĂ ÎN ROȘU ȘI ALB, DUPĂ CARE LIFTUL SE OPRI. UȘILE SE DESCHISERĂ, IAR MARIN VĂZU ÎN FAȚA LUI UN CULOAR ÎNGUST, CU PEREȚI CENUȘII, AȘA CUM ERAU TOATE CULOARELE DIN ADĂPOSTURI. PORNI, CU DEZINTEGRATORUL ÎN MÂNĂ ȘI TIMP DE O JUMĂTATE DE ORĂ EXPLORĂ ACEST NIVEL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
vezi și lacrimi al-ei vărsate, Prunci morți pă brațe, țâțe uscate Și alte rane ale holerii De acel înger-n chip ca engherii. Iar tu, stăpână prealăudată, Mijlocind mila marelui Tată Porunci-ndată acelui înger Să-și schimbe fața în alb, din sânger. Și cu aceasta (o, ce minune, Care nici poate de a se spune!) Pierind holera-ncetă pieirea Și mai rămasem cu pomenirea, Ca să ne fie spre îndreptare Și dăspre rele mult depărtare". Deci ți să cade, o, Maică
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
soarelului care se lupta să-i ia locul surorii lui, după o noapte în care strălucise mai frumos ca niciodată. Cele două piciorușe călcau greu, obosite de mers. Sub cheagurile de sânge, sub negreala adunată de pe drum se întrezărea însă albul lor de altă dată. Nu era vreme de odihnă, deși se împleticeu în mers. Iarba le cuprinse apoi până la glezne, lăsând să se vadă doar fusta de pânză țesută în casă, roasă de mizerie și ruptă de vreme. Când, într-
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
un francez slab și tăcut, îi ieși în întâmpinare. O duse, printr-o galerie lungă ce se înălța deasupra străzii, la primul etaj, într-o cameră în care nu se vedea decât un pat de fier, un scaun vopsit în alb, un dulap fără perdele și, în spatele unui paravan de trestie, un spălător cu ligheanul acoperit de o pulbere fină de nisip. De cum plecă patronul, Janine simți frigul ce răzbătea din zidurile goale, spoite cu var. Nu știa unde să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
că pot lăsa geamantanul la hotel. Dar Marcel era obosit, voia să doarmă puțin înainte de cină. - Te rog, spuse Janine. El o privi, dintr-o dată atent. - Bine, draga mea, îi spuse. Îl așteptă în fața hotelului, în stradă. Mulțimea înveșmântată în alb era tot mai numeroasă. Nu întâlneai nici o femeie și Janinei i se părea că nu văzuse niciodată atâția bărbați. Dar nici unul nu o privea. Unii, fără să pară că' o văd, își întorceau încet către ea fața descărnată și tăbăcită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
lor sterpe, peste sclavii lor negri care trudesc până la moarte în măruntaiele pământului, fiecare bulgăr de sare smuls din munte e plătit în ținuturile din miazăzi cu viața unui om, ei trec, tăcuți, înfășurați în vălurile lor de doliu, prin albul mineral al străzilor, și când se lasă noaptea și orașul întreg pare o umbră albă intră, încovoindu-și umerii, în bezna caselor, la adăpostul zidurilor de sare cu slabe licăriri. Se culcă și dorm, somn scurt și ușor, și de cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
mai păstra încă urme de cauciucuri, de roți de căruță și de copite. De jur-împrejurul pieței se vedeau case scunde, cu tencuiala felurit colorată, iar în spatele lor se înălțau cele două clopotnițe rotunde ale unei biserici în stil colonial, spoită în alb și'ân albastru. Peste acest decor sărac plutea, venind dinspre estuar, un miros de sare. Prin mijlocul pieței rătăceau câteva siluete, ude leoarcă. Pe lângă case umbla, cu pași mărunți, cu mișcări încete, o mulțime pestriță de gau-chos, de japonezi, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
ta! Ca pe-un copac cu ramuri dezmorțite, prinde-mă de mijloc, strâns, ca într-o za! Auzi cum plesnesc mugurii pe ramuri și freamată natura-n zori de zi iar pescărușii ce poposesc pe țărmuri, își cântă zboru’-n alb în do, re, mi? Vino, să trecem pragul primăverii! Ia-mă de mână și în pas de-avânt, să aducem prinosul reînvierii și-al plămădirii iubirii, pe pământ! Haide, în prima zi de primăvară, s-avem rolul de primii ghiocei
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
foame de dragoste, setea neostoită de îmblânzire a curgerii timpului, dorul de lumină, sunt printre cele mai pregnante. Erosul liric este potolit, tandru, liniștea abisală a sufletului alternând perpetuu culorile anotimpurilor: verdele înmuguririi, galbenul-auriu al pârguirii, arămiul vârstelor bogate ori albul pur al senectuții - elemente spectrale ale luminii descompuse în versuri de iubire: „m-am gândit să construiesc un turn/ din primăvara care se apropie,/ să pun pe fiecare nivel câte un gând /al cuvintelor pierdute, ca o rugăciune,/ să renasc
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
Buzele vineții deschid arcul de flacără albă al dinților mici, ascuțiți. Zâmbește, insistă asupra amănuntelor pe care le cunoaște de mult. Se reazemă de balustrada garderobei. Ascultă acum, încordată, cu o mască de sfârșeală și împlinire pe chipul exagerat de alb. Atentă la inflexiunea fiecărui cuvânt, la modificarea abia perceptibilă a unui mesaj, încărcat de amintiri și promisiuni accesibile numai nouă. Părul prins în câteva ace curge lucios și lung, des pletindu-se negru în jurul gulerului ascuțit al bluzei. Se sucește într-
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Din nou fruntea rugoasă. Lentilele, în spatele cărora răsare, treptat, chipul de altădată... Prelung și palid apare chipul ei tânăr, plutind într-o înserare umedă. Coroana părului strânge fâșii de lumină : încununarea așteptării liniștite, primitoare, încărcată de chemări. Fruntea netedă, ca albul și nemișcarea unei amiezi solare, tulpina gâtului se lărgește în auriul umerilor și în goliciunea pieptului, îmbrățișat de reci reptile verzui. Bizară și nesigură împăcare deschide această reîntâlnire a zorilor ce-mi tulbură privirea... După-amiază de altcândva, din verile de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
fiecare, învestmântați în livrea, purtând sute de făclii, în urma cărora venea, în sfârșit, carul de triumf încărcat de podoabe și costume neobișnuite. Ascultând cu o încordare excesivă, săptămâni de-a rândul, în lungi după-amiezi care deveneau nopți și treceau în albul rece al zorilor, vocea îmbătrânită, venind din celălalt capăt al atelierului lung și dezordonat, delicata ucenică fusese surprinsă de tonul egal și oarecum plictisit cu care doamna Hariga relata amănuntele cele mai neobișnuite ale vieții lui Cosimo. Bandajul negru al
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
guler ascuțit, bărbătesc și mâneci cu manșete. Se ridicase. Înaltă, brună, firavă, strânsă într-un cordon lat de piele. Părul cădea bogat peste umerii fragili. Mâinile lungi și nervoase, picioarele lungi și nervoase. Cearcăne albăstrii. Tenul alb, extrem de alb, ca albul lăptos al fustei scurte, dezvelind pulpele. — Te pregătim pentru o întâlnire. Importantă. Zâmbetul se ascuțise. — Domnul dorește să arăți bine. Măcar normal. Nu suportă violențe. Privirea își schimbase culoarea, negrul devenise și mai negru, albăstrui, glasul aspru. Este, te vei
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și oase albe de morți. Moartea gigantică se desfășura, stăpânind, cu coasa ei lungă, peste peisajul sutelor de morminte. Când cortegiul se oprea, lespezile se ridicau. De sub ele, se înălțau fantome, fluturând mânecile negre și lucioase ale mantiilor, luminate de albul sinistru, de var, al oaselor pictate pe mătase grea, legănându-se, în falduri. Oase albe, de mort, ale pieptului, brațelor și picioarelor, în lumina făcliilor ridicate de cavaleri slujitori, și ei, ai Morții. Șirurile de călăreți purtau măști, semănând, și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cândva, conturul de scoică al unui chip calm și straniu, de-o absolută armonie și transparență : fruntea puternică, la fel și privirea, gâtul înalt, luminos, încercuit de salbe subțiri de șerpi lunecând spre umerii de pe care ar curge lent, dezvelind albul gingaș și cald al sânilor, un șal pufos, cu dungi verzi, ca iarba. Darul acestei frumuseți liniștite și bizare ar înlocui, oricâtă vreme, icoanele pe care le-am tot rechemat. Mi-ar reda simplitatea enigmatică, puternică, pură a unei lumi
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
boala mamei... Vara regenerase foamea de întâmplări. Apusul sta să cadă pe talgerul veacului trecut de jumătate, pe cadranul mileniului care își grăbea sfârșitul, în sud-estul bătrânului continent, la țărmul Mării Negre. Decorul de cretă al unei gări pitice, văruită în albul proaspăt al verii. Forfota crescu, vocile porniră, zumzet, ca într-un sac cu nuci rostogolite. Alergau înainte și înapoi, se intersectau, ciocnindu-se, separându-se și din nou întâlnindu-se. Vagoanele opriră lin. Un fâșâit, stins. Pasagerul înainta prudent. Ținuta
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Unde se duce sufletul celui dispărut? Unii vorbeau de Rai, alții vorbeau de Iad, dar eu mă născusem acolo, langă țințirim, cu sufletele morților aproape de inima mea. Le simțeam prezența dimineața și seara printre crucile acelea de piatră văruite în alb, prin iarba foșnitoare, dar mai ales îi regăseam în prunii încărcați de rod, din care nimeni nu voia să mănậnce. Mi-i închipuiam prune pe ram, semințe ale ierbii legănate de vậnt și orice dangăt al clopotului mă făcea să
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
cu carte de muncă. Ia mai zi, că zici bine... Sandu Își mai toarnă un pahar și Îl salută pe unul care tocmai s-a așezat la altă masă. Apoi revine la povestea lui. Da, și așa... Udrea era În alb. Pe șantier. Avea taior pe ea, parcă s-a mai Îngrășat un pic sau o dezavantaja casca de protecție. Mă, și unde nu văd eu la ea niște cizme de cauciuc, o minune de cizme, ziceai că sunt de la magazin
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
și pară Și sufletu-ți blândă magie Ce-nvie. Să cânte Ce secoli tăcu înainte Și-a munților creștete-nalte Să salte. {EminescuOpIV 32} Și din amestecul de vise dalbe, Dintre dănțîndele ființe albe, Iese cum cântecul dintre suspine Regina albelor nopții regine. Păru-i ca aurul fața-ncadrează, Cunună-n undele-i se furișează. Pe-o liră gingașă și argintie Mînuța-i coardele le-ncurcă vie Și cum din zilele poetici, june, A idealului iese minune, Astfel prin notele lirei de-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]