8,127 matches
-
știi că o să fie groaznic! Nu-mi place să mă trezesc. (se duce în baie) Mina: (după o pauză) Vă rog să-l scuzați... N-mi amintesc să mai fi venit vreodată așa. Vera: Mai bine așa decît... altfel... Mina: (alunecînd pe lîngă) Dar cu tine unde s-a întîlnit, Ștefane? Ștefan: A venit la mine pe șantier. De-acolo am venit încoace împreună. Ilie: (revenind) Am noroc. Nu reușesc să mă trezesc. (privindu-i pe toți) Ce-aveți cu Ștefan
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
anodinul părelnic sălășluiește neobișnuitul, realul filtrîndu-se în alegoric. Strategi aparte pe care dramaturgul o aplică este aceea că întîmplările, mărunte dar cu tîlc, ce se petrec nu dau în vileag chiar de la început, de la primele replici, distorsiunea universului palpabil. Se alunecă în fantasmagoric printr-o lentă acumulare de semne stranii. Cortina, în piesa pe care o supunem analizei, se ridică pe un moment de exuberanță. Glume, rîsete, dar și cîte o ironică înțepătură care îl avertizează pe spectator (și pe cititor
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
că autorului nu-i lipsește vocația pentru enunțul aforistic. Dacă, mizînd pe iradierea în spectru politic a textelor sale, Constantin Popa ar fi înclinat să-și renege una din temele recurente, aceea a cuplului în impas, m-aș feri să alunec în acest exclusivism care sărăcește oferta. Părerea pe care o susțin este că în primele sale scrieri funcționează (cel puțin) două lungimi de undă, că există, comunicînd unul cu altul, două paliere, două registre unul captînd pulsații dintr-un orizont
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
că mă iubești? Mă iubești? De ce taci? Val: De ce ți-e frică? Irina: (surprinsă) De unde știi că mi-e frică? De cine să-mi fie frică? Val: Bineînțeles, de tine. Irina: Cum o să-mi fie frică de mine! (deși înțelege, alunecă în anecdotă) Păi eu cu mine sînt foarte bună... nu mă bat, nu mă invidiez... nu mă urăsc, nu mă ameninț, nu mă trădez... De ce să-mi fie frică de mine?! Val: Poate că tocmai pentru că ești așa de bună
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
El n: Da, dar asta era bine atunci. Acum sîntem în altă etapă... Ea 2: (după o clipă căreia vrea să-i stoarcă înțelesul) Știi, am senzația că merg prin întuneric și că cineva mă susține de braț ca să nu alunec pe scările pe care cobor... El n: Senzația ta poate să fie autentică, cu deosebirea că scara pe care mergi, urcă. Du-te și te schimbă. (Ea 2, încă descifrînd, pleacă; El n, merge la masa de scris, aruncă o
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
viitoare o să apari de sub plafon sau din televizor. El n: Am intrat pe geam de dragul imaginației, de dragul surprizei. El 1: N-a fost nici o surpriză... El n: (lasă-l să trăncănească) Și m-am întors pentru că am simțit eu că alunecați pe panta unei sincerități neconstructive... M-am întors să vă ajut... Ea 2: Nu mai vrem să ne ajuți. El n: Ei, Doamne Dumnezeule, spui asta de parcă voi chiar ați ști ce vreți. Numai că nu știți. Pentru că dacă ați
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
ei cu El 1; El n va riposta cu aceeași vigoare; Ea 1 trece în starea de evocare a lui El 1; e luminoasă, iubitoare; El n reacționează cu iritare, violent chiar; Ea 1 sfîrșește prin a plînge și a aluneca în genunchi; El n o admonestează în continuare, apoi, după cîteva clipe, îngenunchează lîngă Ea 1; după cîteva refuzuri de a se lăsa întoarsă cu fața spre el, acesta reușește să-i ridice capul; o privește, scoate o batistă cu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
pentru gura noastră... Pentru că în spatele fiecărui da stă ascuns o jumătate, sau chiar un nu întreg... Și cu nu-ul se-ntîmplă la fel... este pîndit de un oarecare da... Octav: Bine, și-atunci? Groparul: Și-atunci, prietene, lasă întrebările să alunece între două răspunsuri... măcar! Octav: Nu, Socrate, asta-i o șmecherie soioasă și atât. Lunecarea asta "necesară" aruncă în aer toate certitudinile! Groparul: Dar sînt certitudini...? (dinspre gard vine un preot, însoțit, firește, de dascăl) Perotul: Pace vouă! Groparul: Binecuvîntează
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
literaturii franceze de Început de mileniu. De multe ori gratuite, declarațille lui stupefiante sunt făcute În primul rînd pentru zgomotul care, Într-un Occident de cîteva decenii tot mai tăcut și sec, reverberează Înzecit. Pus la zid și adulat deopotrivă, alunecînd pe buzele tuturor, scriitorul cu peste un milion de exemplare vîndute din 1998 Încoace (asta după ce primul său roman n-avusese, În 1994, decît 10.000), se situează În mod catregoric de partea literaturii angajate, grav compromise În secolul recent
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
nu mai avea reacții, a te detașa zen, ci a te detașa de ceilalți și a-ți resimți mai puternic propriile senzații și gînduri. Numai că, În loc ca această focalizarea a propriului eu și această muințioasă observare de sine să alunece pe panta ruminațiilor, ea derapează către În afară. Alunecă, dar nu pentru a cădea În sine, ci pentru a proiecta totul În exterior: după ce primește un telefon de la iubita lui, Marie, naratorul, abia desprins din brațele lui Li Qi, se
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
a te detașa de ceilalți și a-ți resimți mai puternic propriile senzații și gînduri. Numai că, În loc ca această focalizarea a propriului eu și această muințioasă observare de sine să alunece pe panta ruminațiilor, ea derapează către În afară. Alunecă, dar nu pentru a cădea În sine, ci pentru a proiecta totul În exterior: după ce primește un telefon de la iubita lui, Marie, naratorul, abia desprins din brațele lui Li Qi, se simte brusc vinovat și aruncat În afara seducției exercitată de
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
am spus alta, dar diferențele Între forme părăsite de conținut specific devin simple limite cartografice trasate formal, cu rol orienativ, bunăoară rolul hărții restaurantelor Mac Donald’s din statele europene). Ficțiune și manual de literatură deopotrivă, ficțiune și scriitură care alunecă printre grade urcând la metaficțiune și niciodată sedusă de propriul efect de real până Într-acolo Încât să uite de “sine”, Cinéma este proiecția grafică a unui film intermediată, malformată, decupată, refractată și astfel lumii redată de către narator, obsedat de
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
și la împăcarea finală dintre Conte și Contesă. Răsturnarea ludică este însoțită întotdeauna de sancționarea unui viciu pe care comunitatea vrea să-l îndrepte folosindu-se de o asemenea strategie. În fond, este vorba de o revanșă colectivă. Substituirea poate aluneca spre simulare, și ea înzestrată cu virtuți comice. Ne aflăm atunci într-un spațiu în care procedeele, fără a se confunda unul cu celălalt, întrețin raporturi deosebit de strânse. În Volpone a lui Ben Jonson, protagonistul, care vrea să testeze reacțiile
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
artă. Când principala axă a unei picturi coincide cu direcția vizuală a privitorului, ca, de exemplu, în cazul operei lui Dieric Bouts - Cina cea de taină (vezi figura 120) -, se instituie o circulație bidirecțională nemijlocită între privitor și tablou. Privirea alunecă nestânjenită prin spațiul pictural și, dimpotrivă, spațiul reprezentat continuă dincolo de ramă, antrenându-l pe privitor în pre lungirile sale. Cu toate acestea, în alte situații, axa spațiului pictural este oblică. De exemplu, în pictura japoneză tradițională (vezi figura 114), întâlnirea
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
de un refugiu, un monument sau un polițist de circulație, ea este absorbită de vectorul linear al fiecărei străzi de-a lungul căreia se desfășoară traficul. În general, traversările pe trasee drepte în oricare direcție sunt oarecum nedeter minate. Liniile alunecă una prin cealaltă, fără a interacționa foarte mult. În consecință, proporțiile patrulaterelor tind să fie oarecum nedeterminate. Este bine cunoscut, de exemplu, că acele pătrate corecte din punct de vedere geometric par mai înalte; ele necesită o scurtare a dimensiunii
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
desăvârșit. În interiorul pătratului compact al scenei care corespunde cu formatul cadrului, îngerii cântă, iar publicul meditează, fiecare grup fiind de sine stătător la locul său. Exact opusă ar putea părea Așezarea în mormânt a lui Rafael (figura 60). Acolo totul alunecă în oblicitatea mișcării, în vreme ce verticala este abia exprimată de poziția picioarelor puternice ale celor doi purtători reprezentați în picioare și de capul cu gâtul înălțat al tânărului din dreapta. Chiar și așa, caracterul pătrat al formatului fixează scena la locul său
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
compoziției ar coincide cu cel al fiecărei forme interne și schema rezultată ar fi tot atât de statică precum un set de cercuri concentrice. Dar, după cum știm, centricitatea cercurilor este mai rigidă decât cea a pătratelor. Pătratele pot fi înduplecate lesne să alunece de-a lungul uneia dintre axele lor, astfel încât Albers poate disloca componentele seriei sale de pătrate înscrise destul de comod, creând o comprimare la bază și o extensie în partea de sus. Din punct de vedere dinamic, centricitatea sistemului a fost
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
aparte; li se atribuie un dosar individual în care se urmărește în detaliu arta poetică prin exemplificare estetică și tematică: Ion Gheorghe, Ioan Alexandru, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Adrian Păunescu. Discursul critic este la rându-i plin de poezie, fraza alunecă concis, ne-stereotip, în consens cu gestul poetic cu care se îmbină; versul citat și comentariul se contopesc formând un spațiu aparte cu deschideri spre înțelegerea și aprofundarea actului poetic. De pildă, când este analizată poezia Ninei Cassian, comentariul devine
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
L., 1964; "Răsfrângeri", E. P. L., 1966; "Monada", E. P. L., 1968, "Odihnă în țipăt", Editura Tineretului, 1969; "Șah orb", Editura Eminescu, 1971; "Madona din dud", Editura Eminescu, 1973. Poezia lui Cezar Baltag, concentrată în idei și imagini, oraculară, uneori excesiv intelectuală, alunecă uneori în plasma unor sentimente pe care nu le refuză, cum nu refuză nici "muzica" nici "vagul", ci le ascunde și le integrează organic: "Cel ce nu a venit,/ Cel ce e s-a risipit/ Lângă tâmpla mea începe plus
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în pat/ .../ Și-ncet sufletul nostru-a căpătat/ ape adânci ca lustru-ntunecat" sau: "E ceasu-n graniți fine de răcori/ oprit, până când sufletul i-l umple". Lumea descoperită în primul volum, "Versuri", reapare și în "Julien ospitalierul": "Doar sufletul îmi alunecă prin casă/ Pe marile covoare și așteaptă." Evocarea unui peisaj oriental calești și caftane ne amintește de trecerea prin metempsihoză a iubitei, desprinsă din adâncul ceștii de email a "Paharului fermecat" al lui D. Anghel: "Calești ce-mi poartă încă-adolescența
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Am pus cu sânii luna în eclipsă,/ Și-am îndrăznit să-ntrec în rotunjime/ Izvoarele credinței din vechime" sau: " Pentru odoare, din uleiuri scoși,/ Pe crucea geamurilor zac Hristoși" sau iată-l barbizând: Și cinstea mi-o păstrează fără pată/ Alunecând suav printre supuși/ O, fie-i mâna binecuvântată/ În liniștea curatului Albuș." O stare de euforie, de răsfrângere în bucurii și elan este redată plastic prin luminile strălucitoare ale cristalului: "O, azi sunt bucuros ca un cristal/ Fără cusur mi
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cu refugiile lui, cu încercările de a-și împodobi existența: "v înnopteanu în vizită la mopete, degustă/ un vin investit cu sensuri adânci/ (căci mopete l-a cumpărat dimineața, atunci/ când s-a întâlnit cu I. Negoescu) îngustă/ e vremea alunecând în seara aceasta, pe lângă liniștea lui v înnopteanu". Personajele par să fie cu cheie. Al. Piru îi numește pe Dimov și Nemoianu, închiși în jurnalul acesta al existenței redat alegoric. "Poveste de iarnă", ca și de-altfel prima parte a
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
se ține cu mâinile de un nor și de bocancul altui soldat, care și el se ține de alți bocanci și așa la infinit, până în miezul pământului. Poetul curge halucinant de-a lungul coloanei de soldați: "Eu mă las să alunec pe șirul lor/ ca pe o frânghie/ și-alunecând cataramele/ centurile lor îmi zgârie fața/ și-alunecând, îmi zgârie pieptul/ și-alunecând, alunecând, îmi sfâșie fâșii de carne,/ și-alunecând" alunecând, rămâne în mine numai scheletul." În poemul "În lunga
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
bocancul altui soldat, care și el se ține de alți bocanci și așa la infinit, până în miezul pământului. Poetul curge halucinant de-a lungul coloanei de soldați: "Eu mă las să alunec pe șirul lor/ ca pe o frânghie/ și-alunecând cataramele/ centurile lor îmi zgârie fața/ și-alunecând, îmi zgârie pieptul/ și-alunecând, alunecând, îmi sfâșie fâșii de carne,/ și-alunecând" alunecând, rămâne în mine numai scheletul." În poemul "În lunga noapte" din "Istoria unei secunde", Adrian Păunescu evocă istoria
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de alți bocanci și așa la infinit, până în miezul pământului. Poetul curge halucinant de-a lungul coloanei de soldați: "Eu mă las să alunec pe șirul lor/ ca pe o frânghie/ și-alunecând cataramele/ centurile lor îmi zgârie fața/ și-alunecând, îmi zgârie pieptul/ și-alunecând, alunecând, îmi sfâșie fâșii de carne,/ și-alunecând" alunecând, rămâne în mine numai scheletul." În poemul "În lunga noapte" din "Istoria unei secunde", Adrian Păunescu evocă istoria într-o atitudine romantică la care antiteza trecut-prezent
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]