8,505 matches
-
pe-afară, iar tata era beat-cuc, zile în șir, neîncetat: „De câte ori simți că nu mai poți îndura, fă ordine în dulap“? Să-ți astâmperi mintea mutând rufăria de colo-colo. Mama trebuia să reîmpăturească și să așeze în teancuri sau să atârne unele lângă altele bluzele ei și cămășile lui, ciorapii ei și șosetele lui, rochiile ei și pantalonii lui. În felul acesta, proaspăt alăturate, hainele trebuiau să-mpiedice ca el să-și bea și mințile, și căsnicia. Cuvintele însoțeau munca doar
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
regele de la oraș. Este un rege de stat. Face speculă la locul de întretăiere dintre viață și moarte: pe inoportuni îi zvârle într-ascuns de la etaj, îi aruncă sub roțile trenului sau ale mașinii, le face vânt de pe poduri, îi atârnă de-o funie, îi otrăvește - iar apoi își deghizează omorurile în sinucideri. Pune ca fugarii să fie sfâșiați la graniță de câini dresați, îi lasă să zacă acolo pentru ca mai târziu, la vremea secerișului, țăranii să dea pe câmp peste
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
noapte, din curte nu s-a auzit nimic. Fiica a spus că, spre ora trei dimineața, a vrut să vadă cum se simte tatăl ei. Pe pat se afla doar pijamaua, fără el, dulapul era deschis și umerașul pe care atârna costumul lui cel bun era gol. Primul ei gând a fost că ieșise în curte ca să-și mai răcorească durerile. De ce însă în hainele de duminică? S-a încumetat să iasă afară, lumina lunii scosese din întuneric întreaga curte. Găinile
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
iasă afară, lumina lunii scosese din întuneric întreaga curte. Găinile erau așezate, ca totdeauna, sus, în coroana dudului, și cele albe, mai ales cele albe, povestea ea, străluceau ca un serviciu de porțelan într-o vitrină. Iar sub găini, el atârnând de-o cracă. Spânzuratul era un vecin de-al nostru. De nenumărate ori, mai târziu, când revedeam copacul acesta, în capul meu se pornea fuga buimacă și-mi repetam în minte mereu aceeași propoziție: au folosit aceeași scară, găinile și
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
unui spânzurat e anticipată de colierul femeii. și totuși, în gâtlejul ei se-ascunde și regele dudelor din copilăria mea. „În timp ce tata o bătea pe spate să-i treacă înecul, descoperisem pe gâtul gros panglica de catifea neagră de care atârna un medalion. După o lună aflarăm că tata avusese dreptate. Îl întrebasem cum se omorâse. Se uitase lung la mine - de fapt nu mai era nevoie să-mi spună, fiindcă din momentul în care văzusem colierul înțelesesem că se va
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
țeapănă“1. După spânzurarea prietenului meu, m-am uitat cu alți ochi la tot ce aduce a laț. Mă feresc până în ziua de azi de orice laț, în autobuz nu mă ating de curelele de sprijin. Când văd un palton atârnând în cuier, pentru o clipă - așa, de parcă în creier ar pocni cineva din degete - în el e și o pereche de picioare, apoi picioarele dispar. De la un chioșc dintr-o gară am cumpărat o carte poștală care ți-arăta cum
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
Le puneam pe clanțe, pe încuietoarea dulapului, în sertare pe manuscrise, pecărțile din bibliotecă. Erau mici semne șirete, fiindcă nu atrăgeau luarea-aminte, și care ne spuneau dacă în absența noastră cineva se atinsese de obiecte, dacă Securitatea fusese acolo. „A atârna de-un fir de păr“, „a despica firul de păr în patru“, „de-a fir a păr“, „în doi peri“ - pentru noi, astea nu mai erau simple expresii, ci obiceiuri intrate în sânge. În romanul Animalul inimii există următorul pasaj
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
am priceput niciodată prea bine ce-i cu ele, fiindcă mereu se transformă în funcție de întrebuințarea ce-o primesc la un moment dat. Mama îmi punea în mână cuțitul cel mai mare trimițându-mă în pod la afumătoarea de lângă hogeag. Acolo atârnau șuncile de porc. Trebuia să tai o felie și s-o aduc în bucătărie. În timp ce urcam scara, mă întrebam cum de nu se teme de ce-aș putea păți cu cuțitul. De pildă, să cad și să mă rănesc. Ori
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
ochii închiși ore în șir, dat fiind că obligația ei era să doarmă. O cunoașteți pe Inge Wenzel? Are puțin peste treizeci de ani, părul blond și moale, fața alungită, la gâtul zvelt poartă un lănțișor de aur ce-i atârnă alături de breteaua stângă a cămășii de noapte. Nu știu de ce culoare îi sunt ochii, din moment ce misiunea ei în compartiment era să doarmă. Perna și pătura - de un galben stins. Primul lucru ce mi-a reținut privirea după ce m-am așezat
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
sunt excluse orice sentimente, au grijă ca rochiile de damă să nu se murdărească la probă cu make-up și ruj, ca domnii să nu-și vâre piciorul în pantalon încălțați, ca nasturii să nu se rupă și hainele să fie atârnate înapoi la locul lor, pe umerașe, după ce le-ai probat. și, mai ales, ca fiecare să plătească la casă. Inge Wenzel și Jakob te momesc și veghează. Oare clienții se sperie de ei? În orice caz, eu mă sperii. Deși
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
de perete, a trebuit s-o desprind răzuind-o pe la colțuri cu o cheie. Curând după asta, Căile Ferate Germane au înlocuit-o cu alte imagini. Mi-ar fi furat-o, dacă nu le-aș fi luat-o înainte. Ea atârnă acum în dormitorul meu. Privirea străină sau Viața-i un sictir bătut în piuătc "Privirea străină sau Viața‑i un sictir bătut în piuă" Pe-acasă cine n-a mai dat Dorul-câine nu l-a iertat Câinele blană de ierburi
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
date și fapte reale ca desimple repere, doar pentru ca mai apoi să pătrundă în hățișul unui eșafodaj imposibil de verificat.Dar desfășurătorul își are importanța sa. Acuzatorul trebuie să știe pe ce se poate baza, ce și câte invenții poate atârna de gâtul faptelor. Mozaicul pe care ți-l prezintă a trebuit alcătuit după regulile unei logici pedante, pentru ca acuzatorul să păstreze ițele în mâna sa. Nu-i deloc un inconvenient, ci un avantaj când un fapt ori altul nu s-
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
căreia rezulta o lungă spirală. În acea vreme, mama avea de mult iarăși cartofi îndeajuns, atât de mulți că și găinile și porcii îi primeau drept hrană. Dar ea continua să mă supravegheze la curățat, de parcă de coaja de cartof atârna ce și cum aveam să ajung cândva în viață. Din cauza complicității ei cu cartoful am fost obligată de mama să-nvăț, curățând cartofii, cum să-mi croiesc viața. Nici un alt lucru pe lume nu mi l-a explicat și demonstrat
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
lună de lună. știam bine că în situația mea nu era deloc recomandabil să fii chiriaș și să depinzi de altul. Căci oricine dădea camere cu chirie m-ar fi aruncat imediat în stradă la prima amenințare a Securității. Așa încât atârnam de puținul ce-l primeam de la mama, țărancă în CAP, care muncea pe brânci pentru ca eu să pot face față. În prima zi de lucru la grădiniță, directoarea m-a condus la grupa mea. Intrând în clasă, a zis aproape
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
spânzura în camera de trecere, neatenția era riscantă nu numai în prezența altora, ci chiar și când eram singură acasă. „Nu te mai uita atât de des în oglindă“, îmi spunea bunica, „nu te mai îngâmfa atât, că uite, colo atârnă Cheia cerului“. Pesemne că avea dreptate, căci toate oglinzile din casă erau pătate, în ele pluteau nori de mărimea nucii. Cerul cobora în oglindă să-mi muște din față de fiecare dată când mă priveam. Îl lăsam să-mi pătrundă în
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
când am primit-o, ea nu era o Cheie a cerului, ci o cheie a grânelor. A devenit Cheia cerului din clipa când un vecin, beat mort după o partidă de cărți și vrând să plece acasă, a zărit-o atârnată pe perete și a exclamat: «Aoleo, da’ asta-i Cheia cerului»“. Inițial, Cheia fusese așadar o „cheie a grânelor“, oferită probabil pentru o recoltă foarte bună - a mai zis bunicul meu. Cheia nu era un lucru bun, pentru că nici cerul
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
ființă cu viteză și forță, asemenea unei haite de lupi dornică să sfâșie cât mai repede căprioara slabă, obosită și lipsită de apărare. În fața acestei curajoase ființe, care lupta disperat pentru supraviețuire, perdelele consistente de zăpadă, ca niște văluri multiple atârnând în fața miresei, o împiedicau să vadă pe unde merge, deplasându-se în mișcări circulare infinite ca un halucinant joc de călușei. În distracția lor inconștientă și criminală, forțele atacatoare se înmulțeau, devenind tot mai agresive și posesive, în timp ce rezervele de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
apăsare de buton i-a teleportat în cel mai liniștit, cel mai frumos și cel mai îmbietor colț al Raiului. Aici curgea un pârâiaș cu lapte de bivoliță, îndulcit cu miere de albine de salcâm, iar în arinii de pe maluri atârnau provocatori și apetisanți caltaboși și cârnați usturoiați făcuți din carne de urs, de porc mistreț și de căprioară, tăvăliți din belșug în piparcă ungurească, alături de franzele proaspete și rumenite și gogoși făcute din făină de soia anticolesterol, umplute cu magiun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
zile fusese stăpânul incontestabil al câmpiei Bărăganului. Ridicolul situației și stupizenia milițienilor erau evidente pentru orice om cu bun-simț. Unul din cei patru copii din această coloană a rușinii șchiopăta de piciorul drept atât de grav, încât stătea mai mult atârnat de proba incriminatoare ținută pe umeri de frații lui. Mergeam prin sat rușinați, cu frunțile plecate, privind în jos, pierduți cu totul ca niște condamnați la moarte. Ajunseserăm în dreptul primăriei. Trecerea noastră a stârnit senzație și rumoare în rândul bumbăcărenilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
o dată că "O nenorocire nu vine niciodată singură." (Proverb) Dragii mei, după încetarea funcționării ceasului, pentru noi, cele șapte ființe îngropate sub apocalipticul troian de zăpadă, a început o perioadă îngrozitoare, de-a dreptul terifiantă. Cu adevărat, deasupra capului nostru, atârna "sabia lui Damocles". Eram jucăria unui destin atotputernic ce ne stăpânea într-o manieră absolută, asemenea pisicii, care având șoricelul în ghearele ei îl putea introduce în orice clipă în meniu drept o gustare delicioasă la micul dejun. Da. E
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
dificile și se confrunta cu grave probleme de orientare temporală. Ne aflam în anticamera morții. Ea putea veni de nicăieri și în orice clipă. Nu realizam când se va întâmpla și cum. Ceea ce știam cu siguranță era că viața noastră atârna de un fir de păr, iar așteptarea ne dădea fiori lugubri, transformându-ne în cadavre vii. Mama era în alertă de gradul zero. Stând pe taburet în fața lumânării aprinse, ne chema în fața ei și se uita cu atenție la noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
mai expuse. Înaintam tăcuți, fără să ne vorbim, păstrându-ne forțele pentru alimentarea cu energie cinetică a aparatelor locomotorii, care făceau cu greu față efortului solicitat. Jur-împrejur zăpada vălurită ne înconjura ca în ținutul eschimoșilor. Patru mogâldețe cu niște tiribombe atârnate de spinare, se deplasau anevoios pe întinderea de zăpadă, în întâmpinarea destinului. Câte o cioară ruptă de cârd, sus, sus de tot, spărgea liniștea universală a momentului cu niște sunete guturale, stridente, specifice limbajului lor. Cra, cra, cra! Ce faceți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
necazurile și problemele familiale, stând pierduți pe un sac de porumb în poziția gânditorului de la Hamangia. Abia duceau sămânța de floare la gură într-o tulburătoare frământare hamletiană: "A fi sau a nu fi..." (W. Shakespeare) Coaja de sămânță îi atârna de buza inferioară, stând uitată în bătaia vântului până când următoarea o elimina, luându-i locul. Pentru omul acesta nimic nu mai exista pe lume, exceptând rezolvarea dilemei care îi dădeau dureri de cap. Alții aveau o rapiditate și o dibăcie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
inferioară, de la sine. În acest fel se adunau la gura lui straturi de coji legate între ele prin propria lui salivă și resturi alimentare, iar liantul acesta era atât de puternic încât pe întreaga lungime a buzei de jos îi atârnau ciorchini de materie consumată gri-alburie înecată în materie băloasă, precum jeturile de găinaț spârcuite inconștient și repetat de nevinovatele galinacee prin același orificiu inestetic și vulgar din care suntem aprovizionați cu binecuvântatele ouă înroșite și sfințite la sărbătorile pascale. Iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
a plecat mai departe în aceeași direcție. Moș Danilov... La un moment dat, s-a oprit în fața unui gard de scânduri lung de vreo nouă-zece metri, dar care se vede treaba nu mai fusese de multă vreme reparat. Portița deschisă atârna într-o balama, iar în curte se zărea o chichineață de căsuță acoperită cu tablă ruginită și găurită. În fața căsuței, dar ceva mai departe de ușă, o grămadă mare de gunoi de cal, iar lângă reziduurile de natură cabalină se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]