10,418 matches
-
Betty că-mi pare rău că am văzut acea părticică specială a ei, că nu am intenționat să-mi vâr nasul acolo, că nu voiam decât să o ajut. Am tot repetat asta la nesfârșit, apoi am simțit o atingere blândă și am fost recunoscător pentru blândețea ei. M-am întors și am văzut un bărbat cu fața plină de cicatrice, care ținea în mâini niște instrumente mici și încovoiate, pentru tăierea și prelevarea de probe. Se mângâia cu scalpelele pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
se descompuneau. Pe măsură ce se Întorceau la Dumnezeu. Lucrul de la el din brațe nu murise de mult timp. Cu doar câteva ore În urmă era plin de viață. Era fericit. Era murdar, dezgustător și imperfect... Acum Însă era pur. Cu mișcări blânde, Îl puse reverențios la loc deasupra grămezii, la un loc cu toate celelalte. Totul de aici fusese cândva viu, plin de energie, zgomotos, murdar, imperfect, dezgustător. Acum Însă cu toții erau lângă Dumnezeu. Acum Își aflaseră liniștea. Închise ochii și inspiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
face probleme. Ușa celulei se Închise cu un pocnet sec și Insch se instală pe bancă lângă silueta ghemuită. — Domnule Strichen? Sau mai bine-ți zic Martin? Silueta se mișcă ușor. — Martin? Știi de ce suntem aici? Vocea lui Insch era blândă și prietenoasă, complet diferită de orice ton pe care Logan Îl auzise folosindu-l cu alți suspecți. Încet, Martin se ridică până când picioarele ajunseră să-i atârne peste marginea băncii, iar șosetele-i lăsară urme umede pe linoleum. Îi confiscaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
lumină, reflectând sclipirile aurii ale soarelui. Bucuria și veselia lor inocentă erau ca niște clinchete de clopoței în liniștea zorilor. M-am apropiat de oaza de lumină, pășind încet și atent, să nu-i sperii. La poartă, o ființă transparentă, blândă și strălucitoare, a venit spre mine plutind agale și m-a întâmpinat oarecum cu mirare. Bună ziua, mi-a spus apropiindu-se și glasul ei parcă era o harpă a înălțimilor de dincolo de nori, o asigurare caldă și primitoare, în timp ce privirea
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
Caligula Misterul celor două corăbii părăsite pe un lac Visul frânt al unui împărat Roman Prologus A douăzeci și patra zi a lunii ianuarie Tânărul Împărat ieși din sala isiacă și intră în cryptoporticus. Candelabrele de bronz răspândeau o lumină blândă; galeria solemnă era pustie. Cu o uimire care curând se transformă în neliniște, Împăratul descoperi că era singur; ochii lui îl căutară pe Callistus, grecul născut la Alexandria care până cu o clipă înainte îi stătuse servil alături. Se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Sosia, care locuia în praetorium, era bună prietenă cu mama sa -, șopti: — Te rog... Vreau să te întreb ceva. Tribunul, un militar priceput și fără milă, se surprinse privindu-l cu niște simțăminte ce-i erau necunoscute. Ochii îi erau blânzi și rugători, glasul dezarmant; avea unul dintre cele mai alese daruri ale zeilor: capacitatea de a-și atrage imediat simpatia celorlalți. Tribunul le făcu semn soldaților să plece. Gajus spuse: Mama a plâns, iar tu știi că se ascunde să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
oraș din lumea cunoscută care avea patru porturi și unde zeii ofereau adăpost pe vânt puternic sau pe furtună. Oamenii din Miletus vorbeau greaca ionică, cu accentul ei dulce. Gajus observă asta și Zaleucos îi explică: — Jonia este cel mai blând ținut din lume. Cei care se nasc aici rostesc cuvintele asemenea lor. Povesti că, în urmă cu opt-nouă secole, când pe clivus Palatinus se ridicau colibe de paie, din cele patru porturi din Miletus plecau convoaie spre Aegyptus. Și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
scrie cele șapte cărți din De bello Gallico, istoria lungului său război -, Gajus scrise numele orașelor și ale templelor care se iveau pe malurile marelui fluviu; și, asemenea multor călători de după el, încercă să le deseneze, sub privirea iritată a blândului Zaleucos, care acum vorbea foarte rar, numai când era întrebat. „Ju-nit Ten-tor“, scrise Gajus cuvintele egiptene cu caractere latine, apoi, în greacă: „Denderah“; apoi, pentru o insulă aflată mult mai la sud, „Phi-lac“, „Philae“. Isis, un nume asemenea unei adieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cailor - cu absolută impasibilitate - cu mirosul sângelui și, mai rău, cu mirosul sângelui care se descompune din cauza căldurii soarelui. Animalele percepeau doar atât din moartea care sosea și din cruzii lor zei ai morții: oamenii. Te priveau mereu cu ochi blânzi. Și un tigru îl privise cu pupilele nemișcate, disperat de blânde, când se apropiase de cușca lui la Augusta Treverorum. Tigrul acela venea din Sarmatia și avea o blană deasă, aproape albă, deosebindu-se de tigrii indieni roșcați. Călătorise săptămâni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
simtă protejat, dar le-a utilizat prost. Se perinda pe coridoarele Senatului, imprudent, trufaș și răzbunător, ținând în mână un mic codex, un carnețel care conținea un mesaj. Cei care îl văzuseră șopteau că era scris de mâna lui Tiberius. Blândul Cremutius Cordo pronostică, cu înțelepciunea unui istoric: — Calpurnius Piso își închipuie că se va salva fiindcă se ascunde după un vinovat mai mare decât el. Însă se condamnă singur, fiindcă Tiberius va trebui să-l reducă la tăcere, în așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ta Julia și despre Mașteră, pe care eu n-am putut s-o văd nici măcar de departe. Însă când oamenii mă văd, tac dintr-odată. Agrippina era foarte frumoasă, după cum se poate vedea din portrete; avea frumusețea aparent liniștită și blândă a familiei Julia, care se regăsea și pe chipul lui Augustus. În acea zi însă, Gajus văzu doar chipul ei rigid, cuprins de spaimă. Atunci îi spuse: — După toate câte s-au întâmplat, nu mai pot exista secrete. Spune-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cea mai spumoasă bârfă. Și mulți se amuzaseră, pentru că și Tiberius se opusese, în mod neașteptat, acelei căsătorii. El era deja căsătorit și, spre uimirea generală, declarase în public că era fericit alături de soția lui, o femeie cu un suflet blând și severă ca și el. Nu accepta s-o părăsească. În plus, în încâlceala aceea nemaipomenită de înrudiri, ea era fiica din prima căsătorie a defunctului Agrippa. Iar fraza pe care o a strigat-o Tiberius a făcut înconjurul Romei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Cordo, istoricul, profeți neliniștit: — Fiul lui Gracchus a fost imprudent întorcându-se la Roma. Lui Tiberius nu-i va plăcea ca lumea să-l vadă. Atunci vina e a victimei, nu a ucigașului? izbucni Drusus. Cremutius, care era modest și blând, nu îndrăzni să-i explice că, în analiza lui obstinată de istoric, simțea pătrunzând uneori în mintea sa proiectele obscure ale lui Tiberius, că aproape le anticipa. Umil și sceptic, credea că totul era scris în vechile istorii și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
se luminase de ziuă, când își făcu apariția cavalerul Tatius Sabinus - cel care plânsese de emoție în ziua triumphus-ului lui Germanicus - și-i anunță, disperat, că se instruia un proces împotriva lui Cremutius Cordo, cel mai drag prieten al lui, blândul istoric cu care discutase toată viața plimbându-se pe sub porticurile din Foruri. Nero întrebă ce scrieri criminale i se atribuiau. — A preamărit, spun ei, fapta lui Brutus, care l-a ucis pe Julius Caesar. A scris că Brutus a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pronunție și pauze, cu o eleganță eterică, asupra accentelor complexe ale versurilor. Pentru el, literatura era o lume sonoră; sunetele îl emoționau; uneori părea că uită de semnificația intelectuală. Gajus stătea alături de el în grădină, cu ochii închiși, sub soarele blând de iarnă, în timp ce bibliotecarul citea. Și amândoi, sclavul grec și nepotul împăratului, evadau împreună, în gând. Din când în când, Gajus deschidea ochii ca și cum s-ar fi trezit și, spre marea lui satisfacție, îl vedea pe paznicul lui, implacabil, plictisit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nici Sejanus, nici senatorii îngropați în togile lor odioase, cu funebrul calceus negru, nu l-ar fi putut atrage de partea lor. Aliatul lui era Timpul, zeul incoruptibil care se sprijină în coasă. Se plimba; dimineața i se părea foarte blândă. Era ultimul din neamul lui, dar avea ceva ce vechii dușmani nu puteau să dobândească niciodată: Viitorul. El era puiul de leu ale cărui gheare erau deocamdată fragile. Trebuia să aștepte, așa cum așteptaseră papirusul, mierlele, violetele și trandafirii. Auzea răsuflarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
iubire, era și un proiect de imperiu planetar. Cei de la Roma se înfuriaseră; “îi dăruiește orașe și provincii romane de parcă ar fi obiecte personale“, strigau senatorii. Mama îl iubea. El avea toate însușirile pentru a fi iubit de o femeie blândă ca ea: faima de războinic, neliniștea, firea libertină. Mama a sperat până în ultima clipă că se va întoarce. Dar, în ciuda somațiilor lui Augustus, în ciuda lacrimilor și a călătoriilor zadarnice ale mamei, el n-a putut sta departe de egipteană, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
bijuteriile din vremea singurei sale căsătorii și a lungii văduvii. La mâneci și pe margini, tunica era brodată cu pietre strălucitoare, cu perle și fir de aur, ca în timpurile vechilor phar-haoui. Gajus observă că, sub bijuteriile grele, mâinile ei blânde, care îl mângâiaseră în nopțile fără somn, îmbătrâniseră, pielea era uscată, unghiile erau străvezii. Antonia puse deoaprte calamusul și-l anunță de parcă ar fi rostit o sentință: — Îi scriu lui Tiberius. Ea singură, din toată Roma și din tot imperiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe zei să-i elibereze dându-le moartea. Iar azi, când au puterea, trăiesc numai pentru a da satisfacție urii lor“. Cu o cordialitate neașteptată, libertul îl invită la o plimbare într-un loc extraordinar; Gajus acceptă cu un surâs blând. După puțin timp ajunseră la o stâncă ieșită în afară, aflată chiar deasupra mării. În apa albastră se vedeau vârfurile altor stânci. Libertul îl îndemnă să privească, iar el se aplecă. — Să cazi de aici înseamnă să mori, zise libertul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
spuse. Cred că știu niște jocuri pe care tu nici nu ți le închipuiești... Tunica îi alunecase de pe umăr, așa cum îi alunecase cu ani în urmă, într-o zi ploioasă, fetei de pe malul Rhenus-ului. El o privea cu un surâs blând și se retrase puțin, parcă intimidat. Se întreba unde găsise Sertorius o femeie ca aceea, pe care o mai și adusese în vila împăratului. Mirosea a parfumuri grele, părea asudată. Trupul i se mișca sub veșminte, pesemne că era goală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
De afară, Sertorius Macro auzi glasurile potolindu-se și zâmbi în sinea lui, cu experiența sa de muntean: așa se stingea urletul lupilor obosiți când prada scăpa. Într-adevăr, în Curie se spunea că tinerețea impunătoare, dar lipsită de experiență, blândă și - o opinie larg răspândită - cam stupidă a lui Gajus Caesar putea să le convină tuturor. După o reflecție plină de neliniște, căzură cu toții de acord. Un singur senator, Lucius Arruntius, ce provenea dintr-o veche și încăpățănată familie cremoneză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
adunară în Curie pentru a stabili titlurile și puterile noului princeps. An după an, prin legi complicate, inteligența lui Augustus modificase o serie de funcții vechi și crease altele noi, pentru a-și consolida puterea personală, însă o mascase sub blânda iluzie a alegerilor frecvente efectuate de către senatori. Curând, toate acestea se transformaseră, pentru el și pentru Tiberius, într-un fel de monarhie. În ziua aceea, cele două facțiuni senatoriale dușmane puseră la punct - fiecare fără știrea celeilalte - aceeași strategie împotriva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
toate acestea se transformaseră, pentru el și pentru Tiberius, într-un fel de monarhie. În ziua aceea, cele două facțiuni senatoriale dușmane puseră la punct - fiecare fără știrea celeilalte - aceeași strategie împotriva grupului advers: acordarea formală a unei mari puteri „blândului și naivului“ Gajus Caesar, astfel încât, prin manevre ingenioase, să poată obține din partea lui prevederi care, dacă ar fi fost dezbătute de senatori, s-ar fi lovit de o ostilitate cu neputință de depășit. Chiar dacă era foarte tânăr, l-au ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
simplu și sever, comentară în șoaptă unii care își aminteau lecțiile ciceroniene, fără cuvinte de obârșie asiatică... Cine i le-o fi scris? După acea străfulgerare de orgoliu dinastic, tânărul imperator le mulțumea senatorilor pentru numeroasele titluri, dar adăugă imediat, blând și elegant, că nu avea să facă uz de ele. — Dorința și planul meu sunt să conduc numai în concordie cu voința senatorilor, în locul acesta, unde se adună, mulțumită vârstei, experienței și înțelepciunii, marii oameni ai Republicii. Odată zise acestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
privind în jur. Văzu încuietorile scoase, ușile atârnând în balamale, murdăria veche. Nu era nici măcar o mobilă dintre cele pe care și le imaginase. Numai bănci, mese urâte, grămezi de paie, vechi draperii aruncate una peste alta. Îl zări pe blândul Helikon, ce reușise să se îmbarce împreună cu escorta, aplecându-se deasupra unei grămezi de zdrențe și ridicând, cu degetele sale subțiri, o bucată de mătase colorată. Ce se întâmplase timp de șase ani acolo, cu oamenii aceia plini de cruzime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]