7,829 matches
-
și facțiunile erau nevoite fie să fuzioneze cu una dintre cele patru mari formațiuni, fie să părăsească viața politică. Din motive diferite, același lucru se Întâmpla În Italia și Germania. Din 1963, scena politică italiană era ocupată de o largă coaliție de centru-stânga din care nu lipseau decât foștii fasciști și comuniștii. Republica Federală Germană a fost guvernată din 1966 de o „Mare Coaliție” a creștin-democraților și social-democraților care, Împreună cu liber-democrații, au monopolizat Bundestagul. Aceste aranjamente asigurau stabilitatea și continuitatea politică
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lucru se Întâmpla În Italia și Germania. Din 1963, scena politică italiană era ocupată de o largă coaliție de centru-stânga din care nu lipseau decât foștii fasciști și comuniștii. Republica Federală Germană a fost guvernată din 1966 de o „Mare Coaliție” a creștin-democraților și social-democraților care, Împreună cu liber-democrații, au monopolizat Bundestagul. Aceste aranjamente asigurau stabilitatea și continuitatea politică, dar au avut printre efecte faptul că, În cele trei mari democrații occidentale, opoziția radicală a fost nu doar marginalizată, ci exclusă complet
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
imperialismului. Un slogan radical inscripționat În 1966 pe zidurile de la Dachau spunea: „Vietnam este Auschwitz-ul Americii”. Stânga extraparlamentară din Germania și-a pierdut astfel rădăcinile antinaziste. Înfuriate de faptul că Partidul Social-Democrat al lui Willy Brandt intrase În guvernul de coaliție al lui Kiesinger, organizațiile studențești social-democrate au migrat rapid spre extreme. Sectele constituente, mai ostentativ antioccidentale decât mișcările șaizeciste din restul Europei, au adoptat nume din Lumea a Treia: maoiști, desigur, dar și „indieni”, „mescaleros” etc. Tenta antioccidentală a alimentat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a crescut de la 568.000 la 2.165.000 (5,6% din sufragii), aducându-le pentru prima dată reprezentarea În parlament (27 de locuri). În 1985, „verzii” erau deja Într-un guvern regional important, la conducere aflându-se Hesse În coaliție cu Partidul Social-Democrat (iar tânărul politician ecologist Joschka Fischer era ministrul Mediului și Energiei). Succesul „verzilor” germani nu a fost egalat imediat În alte părți, deși, În timp, partidele din Austria și mai ales Franța vor abține rezultate respectabile. Vest-germanii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sau a unei propuneri controversate: ecologiștii austrieci s-au afirmat În urma unei confruntări neplăcute cu autoritățile În 1984 pe tema proiectului hidrocentralei de la Hainburg, În estul Austriei. Cauza mediului Înconjurător a fost Întărită de conflictul aferent Între activiștii ecologiști și coaliția condusă de socialiști: deși guvernul a dat ulterior Înapoi, incidentul a dus la o creștere subită a sprijinului pentru „verzi” - din partea socialiștilor deziluzionați, mai ales intelectualii și cei cu profesii liberale. Proliferarea partidelor și programelor axate pe o singură problemă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
altceva. Iar social-democrații din Germania (care rămânea creuzetul unui continent divizat) erau chiar extrem de interesanți. În 1969, Partidul Social-Democrat vest-german (SPD) condus de Willy Brandt a obținut o majoritate de voturi la alegerile federale și a format un guvern de coaliție cu Partidul Liber-Democratic, iar creștin-democrații conservatori au trecut În opoziție pentru prima oară de la formarea Republicii Federale. Brandt fusese deja ministru de Externe timp de trei ani În Marea Coaliție a lui Kiesinger și din această poziție inițiase, În colaborare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
voturi la alegerile federale și a format un guvern de coaliție cu Partidul Liber-Democratic, iar creștin-democrații conservatori au trecut În opoziție pentru prima oară de la formarea Republicii Federale. Brandt fusese deja ministru de Externe timp de trei ani În Marea Coaliție a lui Kiesinger și din această poziție inițiase, În colaborare cu șeful său de cabinet, Egon Bahr, o nouă direcție În politica externă a țării, o nouă abordare a relațiilor Germaniei cu blocul sovietic: Ostpolitik. Până atunci, politica externă vest-germană
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Navarro alături de colegii săi de cabinet, vrând să asigure armata și pe ceilalți că nu va exista o ruptură brutală cu trecutul. Dar În aprilie 1976, Arias a căzut În dizgrație când a Încercat să interzică tânăra Coordonare Democratică (o coaliție a partidelor de stânga, Încă neautorizate) prin arestarea liderilor. În două luni, regele l-a Înlocuit pe Arias cu unul dintre miniștrii săi, Adolfo Suárez González. În vârstă de 44 de ani, Suárez era un tehnocrat tipic al franchismului târziu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fapt, al doilea a fost fără Îndoială opera lui. Din necesitate, dar și fiindcă Îi lipsea finețea ideologică a predecesorilor săi cu adevărat socialiști, Mitterrand și-a aliniat inițial noul partid cu comuniștii: În 1972, a format Împreună cu ei o coaliție electorală cu un vag Program Comun anticapitalist. La alegerile din 1977, comuniștii, care erau din 1945 cel mai mare partid de stânga, au obținut cu 10% mai puțin decât socialiștii. În acel moment, Georges Marchais (liderul insipid al PCF) a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
anilor Giscard, ci Întregul sistem capitalist. Excluși de la putere atâta timp, militanții socialiști francezi nutriseră nestingheriți visul revoluției. Fiindcă stânga nu exercitase puterea În Franța de zeci de ani; de fapt, nu o exercitase niciodată, decât incomodată de parteneri de coaliție, bancheri necooperanți, crize valutare internaționale, urgențe internaționale - exista o litanie Întreagă de scuze pentru neimplementarea socialismului. În 1981, toate obstacolele păreau Înlăturate și nu mai exista nici un motiv de dat Înapoi. Mai mult, controlul statului și implementarea schimbărilor revoluționare erau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ferm În vedere Gorbaciov lui Jaruzelski Într-o convorbire telefonică privată, rezultatul alegerilor trebuia validat. Primul gând al lui Jaruzelski a fost să obțină un compromis care să salveze aparențele invitând Solidaritatea să i se alăture Într-un guvern de coaliție, Însă propunerea i-a fost refuzată. După alte câteva săptămâni de negocieri și eforturi inutile ale comuniștilor de a numi un premier, conducerea partidului a acceptat inevitabilul: pe 12 septembrie 1989, Tadeusz Mazowiecki a fost confirmat În post - era primul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
negociau cu guvernul. Pe 29 noiembrie, Adunarea Federală, răspunzând cu docilitate unei revendicări a Forumului Cetățenesc, a Înlăturat din Constituția cehoslovacă clauza fundamentală ce garanta un „rol conducător” Partidului Comunist. În situația nou-creată, cabinetul Adamec a propus un guvern de coaliție, pe care reprezentanții Forumului Cetățenesc, Încurajați de mulțimea numeroasă și hotărâtă care acum ocupau străzile În permanență, l-au respins pe loc. În acest moment, comuniștii nu puteau să nu țină cont de evenimentele externe: la 3 decembrie căzuse conducerea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au susținut unificarea. „Alianța pentru Germania” a câștigat 48% din voturi: social-democrații, dezavantajați de bine cunoscuta lor ambivalență În această privință, au avut doar 22%1. Ex-comuniștii (acum Partidul Socialismului Democratic) au obținut un onorabil 16%. Dar Alianța ’90, o coaliție a foștilor disidenți, inclusiv Neues Forum al lui Bärbel Bohley, a câștigat doar 2,8%2. Primul gest al noii majorități din Volkskammer În Republica Democrată Germană, o coaliție Între liberali, Partidul Social-Democrat și Uniunea Creștin-Democrată, condusă de Lothar de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Socialismului Democratic) au obținut un onorabil 16%. Dar Alianța ’90, o coaliție a foștilor disidenți, inclusiv Neues Forum al lui Bärbel Bohley, a câștigat doar 2,8%2. Primul gest al noii majorități din Volkskammer În Republica Democrată Germană, o coaliție Între liberali, Partidul Social-Democrat și Uniunea Creștin-Democrată, condusă de Lothar de Maizière, a fost angajamentul de a conduce țara spre unificare 3. Pe 18 mai 1990, a fost semnat un acord vizând o „uniune monetară, socială și economică” Între cele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un rol relativ minor În evenimentele din 1989, dar care ulterior se dovedise mai iscusit decât confrații săi la jocul politic democratic. După alegerile din iunie, el formase un guvern al Consiliului Național Slovac, dar stilul lui rebarbativ a divizat coaliția, iar locul i-a fost luat de politicianul catolic Ján Čarnogurský. Mečiar s-a separat de Opinia Publică Împotriva Violenței, formând Mișcarea pentru o Slovacie Democrată. Din toamna anului 1991 până În vara anului 1992, reprezentanții administrațiilor cehe și slovace au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să se descurce singură. Asemănarea cu Catalonia (ori Slovenia sau chiar Republica Cehă sub Václav Klaus) este evidentă. La alegerile naționale din anii ’90, Liga Nordului a obținut suficiente voturi În Lombardia și Veneto pentru a-și asigura participarea la coalițiile conservatoare de guvernare. Ironia sorții este că accesul Ligii la putere era condiționat de alianța cu Forza Italia, mișcarea lui Silvio Berlusconi, și cu ex-fasciștii din Alianța Națională, condusă de Gianfranco Fini - ce depindeau amândouă (În special ultima) tocmai de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Întâlnesc separat, doi câte doi. În consecință, Belgia nu e nici un stat, nici două, ci un mozaic inegal de autorități care se dublează și se Întrepătrund. Alcătuirea unui guvern este dificilă: ea presupune aranjamente multipartite intrași interregionale, o „simetrie” Între coalițiile naționale, regionale, comunitare, provinciale și ale partidelor locale, o majoritate confortabilă În ambele grupuri de limbă și paritatea lingvistică la fiecare nivel politic și administrativ. Iar când cabinetul este În sfârșit format, el are prea puțină inițiativă: până și politica
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Klaus și declarat sceptic față de UE și puterile ei „exagerate”) a câștigat detașat alegerile europene din 2004, obținând 38% din locurile țării În Parlamentul European. În Polonia Învecinată, partidele eurosceptice de extremă dreaptă au avut chiar mai mult succes decât coaliția de centru-stânga aflată la guvernare - ceea ce nu este de mirare: În sondajul făcut cu câteva luni Înainte, doar puțin peste jumătate din electoratul polonez considera că Uniunea Europeană este „un lucru bun”. și totuși, una peste alta, Uniunea Europeană este un lucru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
său a primit sufragiile a 27% din electoratul austriac, Împingând Partidul Popular pe locul al treilea și ajungând la 290.000 de voturi distanță de socialiști, aflați pe primul loc. În februarie 2000, Partidul Popular a format un guvern de coaliție cu Partidul Libertății (deși nu cu Haider Însuși), spre oripilarea ușor exagerată a partenerilor europeni ai Austriei. Acesta era Însă rezultatul unui calcul politic pragmatic făcut de Wolfgang Schüssel, noul cancelar austriac. Partidul Libertății era o mișcare de protest, un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Milano. Partidul a căzut În dizgrație, iar liderul său, fostul premier Bettino Craxi, a fost nevoit să se exileze pe celălalt țărm al Mediteranei, În Tunisia. Dar afacerile socialiștilor erau legate inextricabil de cele ale creștin-democraților, vechii lor parteneri de coaliție. A urmat un val de arestări și acuzații care au discreditat și mai mult ambele partide; În cădere, ele au antrenat tot sistemul de pacte și combinații politice care definise politica italiană timp de două generații. În alegerile din 1994
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
123, 217, 312, 333, 338, 344-345, 666 AUE - vezi Actul Unic European (AUE) Auschwitz 175-176, 190, 733-735; copii supraviețuitori 34; procese 383 Australia 43-44, 156 Austria; corupție 244; creștin-sociali 242-243; democrație 242-244; harta postbelică a Germaniei și Austriei 64; Marea Coaliție 243; membră a Uniunii Europene 17, 654; Partidul Libertății 678-680; Partidul Popular 242, 678; prima victimă a lui Hitler 16, 61; Proporz 243-244; reacția față de imigranți 678; recunoașterea Holocaustului 740, 753; social-democrați 343; tratamentul aplicat naziștilor În perioada postbelică 61
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
203, 205, 208, 298, 328, 355, 368, 370, 375, 392, 443, 516, 716 satiriști politici 443 Savater, Fernando 716 „Să dăm mâna peste Marea Baltică” 591 sărăcie 721, 723 scandaluri 680-682 Scandinavia; admirația pentru modelul social-democratic 341; avantajele societății moștenite 338; coaliții „roșu-verzi” 340; criză economică istorică 339; dobânzile impozitelor 447-448; ecologie 454; fața Întunecată a modelului social-democrat 341-342; igienă rasială 342; includerea țăranilor În procesul politic 340; musulmani 676; programe de sterilizare 342; rețele politice dedicate unei cauze unice 447; social-democrați
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
543; distrugerea de către Aliații occidentali 107; drepturi și libertăți 520-527; economia secundară 531; eliberarea statelor-satelit 552, 554-575; excepții de la planurile economice postbelice 167-168; finanțarea terorismului 438; generația ’60 389-391; glasnost 547; Gosplan 530; guvene de uniune națională 130; guverne de coaliție 130; imperiu multinațional 39; importanța Republicii Rusia 596-597; importatoare de bunuri 533; impunerea dictaturii militare În Cehoslovacia 409; impunerea reparațiilor de război 162-163; independența statelor-satelit 589-601; invadarea Afganistanului 505, 541, 543; invadarea Cehoslovaciei 408-409; Împrumuturi financiare 533-534; Înarmarea 230-232; Încorporarea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pe loialitatea clasei de mijloc (Esping-Andersen, 1999), ce nu numai că e numeroasă, ci are și resurse pe care este dispusă să le împartă cu restul societății. De asemenea, politicile universaliste, promovate în acest tip de regimuri, încurajează formarea unor coaliții între clasa muncitoare și clasa de mijloc (Korpi, 1980, p. 305), ceea ce reduce clivajele de clasă în suportul pentru politicile sociale, sporind legitimitatea regimului. În contrast, regimurile liberale promovează programe destinate, în principal, să acorde sprijin numai anumitor categorii de
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
15 aprilie a acceptat să prelungească termenul prin care România trebuia să achite despăgubirile, conform Articolului 11, de la șase la opt ani. Comuniștii români depuneau și ei eforturi pentru a-și asigura victoria. Deși guvernul se pretindea a fi o coaliție a tuturor partidelor "democratice", acesta se afla, de fapt, sub controlul comuniștilor. Aceștia dețineau toate posturile cheie din cabinet, inclusiv cele ale miniștrilor de Interne, de Justiție și Propagandă. Comuniștii dominau poliția și toți primarii și prefecții din țară erau
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]