7,949 matches
-
b) daca ambele enunțuri sunt adevărate dar nu există legătură cauzală între ele; c) dacă primul enunț este adevărat iar al doilea fals; d) dacă primul enunț este fals iar al doilea este adevărat; Țările române au fost angajate în evul mediu într- un “conflict asimetric” cu I. otoman; această apreciere aparține istoricului Florin Constantiniu. 15) Analizați conținutul enunțurilor și marcați cu: a) dacă ambele enunțuri sunt adevărate și există legătură cauzală între ele; b) daca ambele enunțuri sunt adevărate dar
ISTORIA ROM?NILOR TESTE PENTRU ADMITERE LA ACADEMIA DE POLITIE by DORINA CARP () [Corola-publishinghouse/Science/83159_a_84484]
-
ele; b) daca ambele enunțuri sunt adevărate dar nu există legătură cauzală între ele; c) dacă primul enunț este adevărat iar al doilea fals; d) dacă primul enunț este fals iar al doilea este adevărat; Ofensiva otomană își propunea în evul mediu să ajungă în Europa centrală prin Budapesta și Viena; rezultatul conflictului dintre țările române și I. otoman a fost păstrarea ființei statale și religiei ortodoxe în contextual cruciadelor târzii. 21) Marcați litera corespunzătoare ordinii cronologice pe care o considerați
ISTORIA ROM?NILOR TESTE PENTRU ADMITERE LA ACADEMIA DE POLITIE by DORINA CARP () [Corola-publishinghouse/Science/83159_a_84484]
-
există legătură cauzală între ele; c) dacă primul enunț este adevărat iar al doilea fals; d) dacă primul enunț este fals iar al doilea este adevărat; Mircea cel Bătrân a fost reprezentat în fresca de la Cozia cu însemne imperiale; în evul mediu domnul era singurul în măsură să legitimeze proprietatea sub orice formă. 20) Analizați conținutul enunțurilor și marcați cu: a) dacă ambele enunțuri sunt adevărate și există legătură cauzală între ele; b) daca ambele enunțuri sunt adevărate dar nu există
ISTORIA ROM?NILOR TESTE PENTRU ADMITERE LA ACADEMIA DE POLITIE by DORINA CARP () [Corola-publishinghouse/Science/83159_a_84484]
-
italiană, olandeză), orientându-se mai cu seamă către spații lingvistice și perioade istorice puțin sau deloc cunoscute, creând punți spirituale între acestea și cultura românească. Au fost considerate adevărate evenimente echivalențele sale la eruditele studii ale lui Johan Huizinga (Amurgul Evului Mediu, Erasm, Homo ludens, Cultura olandeză în secolul al XVII-lea) sau versiunea la Cartea pictorilor, text de la 1604 aparținând lui Carel van Mander, ca și transpunerea tragediei clasice în versuri a lui Joost van den Vondel, Gijsbreght van Aemstel
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289087_a_290416]
-
Beets], Camera obscura, pref. Edgar Papu, București, 1968; José Cardoso Pires, Oaspetele lui Iov, București, 1969; Lion Feuchtwanger, Arme pentru America, București, 1970; Erich Kästner, Școala dictatorilor, în Fabian. Școala dictatorilor. Versuri, pref. Romul Munteanu, București, 1970; Johan Huizinga, Amurgul Evului Mediu, pref. Edgar Papu, București, 1970, Erasm, pref. Cornelia Comorovski, București, 1974, Homo ludens, pref. Gabriel Liiceanu, București, 1977, Cultura olandeză în secolul al XVII-lea, București, 1991; Heere Heeresma, O zi la plajă, pref. Petre Solomon, București, 1970; Robert
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289087_a_290416]
-
1989; Heinrich von Kleist, Logodna din Santo Domingo, pref. Thomas Kleininger, București, 1989 (în colaborare cu Alice Voinescu); Oek De Jong, Un cerc în iarbă, București, 1991; Hanny Alders, Amurgul templierilor, București, 1993. Repere bibliografice: Marin Tarangul, Johan Huizinga, „Amurgul Evului Mediu”, RL, 1970, 19; Aurel Dragoș Munteanu, Jan Mens, „Meșterul Rembrandt”, „Scânteia”, 1972, 8 iulie; Gelu Ionescu, „Literatura mărturisirilor”, CNT, 1972, 45; Alexandru Balaci, Luis de Camões, „Sonete”, RMB, 1974, 10 iulie; Nicolae Manolescu, Erasm și lecția umanismului, RMB, 1974
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289087_a_290416]
-
epoci ale istoriei teatrului. Pentru a reprezenta acțiuni simultane, ei nu au rezolvat altfel problema decât prin coexistența pe platou a unei scene dialogate și a unei scene mute, numai pantomimică. O asemenea soluție este folosită uneori în Misterele din Evul Mediu 14 . Căzută în uitare în timpul Renașterii, ea este regăsită de Diderot care preconizează folosirea ei în drama burgheză. De o utilizare dificilă, de fapt ea nu este decât rareori adoptată. Să cităm totuși două excepții importante: Musset, în Lorenzaccio
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care nu mai sunt jucate în zilele noastre, nu au trecut proba timpului, au pregătit calea clasicismului prin cugetările lor asupra artei scenei. Ei nu au încetat să recitească, cu entuziasmul oamenilor Renașterii, poeticile lui Horațiu și Aristotel pe care Evul Mediu le uitase în parte. Doctrina clasică, care se elaborează, în principal de la 1630 la 1660, nu s-ar fi putut naște fără ei. 1.1. O nouă lectură a lui Horațiu și Aristotel Revenirea la Antichitate ce caracterizează spiritul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pentru a face acțiunea continuă." Unitatea de acțiune constă în stabilirea unei legături de necesitate internă între acțiunile secundare și acțiunea principală. Clasicismul inventează, cu unitatea de acțiune, arta de a înnoda o intrigă, ignorată în Antichitate, ca și în Evul Mediu. În teatrul grec vechi, acțiunile secundare sunt ca și inexistente. D'Aubignac atrage atenția că grecii, când voiau să trateze despre un material prea bogat, îl împărțeau în mai multe piese. "Ca și atunci când subiectele au avut prea multă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
marcantă a întâmplării pe care o ilustrează, autorul dramatic clasic nu va reține decât elementele care, legate între ele printr-o relație de cauzalitate, constituie un tot. Pictura și teatrul au urmat, din acest punct de vedere, aceeași evoluție. Din Evul Mediu până în Renaștere, s-a trecut de la fresca amplă care se dezvoltă în libertate pe zidurile bisericilor și palatelor, sau de la pânza unde sunt juxtapuse mai multe scene, la tabloul de șevalet cu subiect unic. În teatru, estetica medievală a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
oameni însemnați, o singură latură a lucrurilor în mod sistematic și continuu pusă în lumină, trebuie privit totul în același timp, sub toate aspectele." Drama este literatura timpurilor moderne. După modelul lui Vico, ce distinge trei etape în istoria umanității, evul divin, evul eroic și evul uman, Hugo, în Prefața la Cromwell, diferențiază trei mari perioade succesive cărora le corespund trei moduri în literatură: liric, epic și dramatic. În "vremurile primitive", omul, care duce o viață pastorală, cântă, în uimirea lui
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o singură latură a lucrurilor în mod sistematic și continuu pusă în lumină, trebuie privit totul în același timp, sub toate aspectele." Drama este literatura timpurilor moderne. După modelul lui Vico, ce distinge trei etape în istoria umanității, evul divin, evul eroic și evul uman, Hugo, în Prefața la Cromwell, diferențiază trei mari perioade succesive cărora le corespund trei moduri în literatură: liric, epic și dramatic. În "vremurile primitive", omul, care duce o viață pastorală, cântă, în uimirea lui plină de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a lucrurilor în mod sistematic și continuu pusă în lumină, trebuie privit totul în același timp, sub toate aspectele." Drama este literatura timpurilor moderne. După modelul lui Vico, ce distinge trei etape în istoria umanității, evul divin, evul eroic și evul uman, Hugo, în Prefața la Cromwell, diferențiază trei mari perioade succesive cărora le corespund trei moduri în literatură: liric, epic și dramatic. În "vremurile primitive", omul, care duce o viață pastorală, cântă, în uimirea lui plină de încântare, frumusețile creației
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
din spontaneitatea populară. Mare istoric al mentalităților, Hugo îi trasează istoria în mod strălucit, atât din punct de vedere sociologic, cât și literar. El citește însemnatele sale manifestări în marile sărbători ale carnavalului cunoscute atât în Antichitate, cât și în Evul Mediu, în care valorile și regulile erau pe moment răsturnate, ca la unii scriitori antici precum Petronius, Juvenal, Apuleius etc. Grotescul generează atunci un râs salubru, eliberând trupul de interdicțiile ce apasă asupra lui. El înflorește în epoca Renașterii cu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
revoluție", a permis "înlăturarea domniei tragediei ajunsă în mintea copiilor", ea nu a fost totuși "decât veriga necesară care trebuia să lege literatura clasică de literatura naturalistă". Deși prezentată ca antiteză a tragediei, pentru că opune datoriei pasiunea, povestirii acțiunea, Antichității Evul Mediu, ea nu este decât ultima tresărire a acestui gen care moare. "Copil revoltat al tragediei", ea îi perpetuează neverosimilul. Formula clasică este de o falsitate ridicolă, nu mai trebuie să o demonstrăm. Dar formula romantică este tot atât de falsă; ea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scenă 21, se apleacă asupra istoriei decorului. În Arta teatrului, el afirmă că istoria arhitecturii scenice este cea a unei decadențe. La origine, locul teatral era arhitectural și deschis. La greci, teatrul era din marmură, biserica servea drept decor în Evul Mediu, Commedia dell'arte își înălța stâlpii pentru scenă în piața publică sau le sprijinea de un palat, teatrul elisabetan era sub cerul liber. Dar, mai târziu, teatrul a devenit un spațiu închis iar scena a devenit această "cutie cu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
întâi, cum explică chiar el, sub aspectul lor spectral, ca și cum ar fi fost halucinate de spectator. În Teatrul și ciuma (Le Théâtre et la peste), Artaud compară teatrul cu această pandemie înfricoșătoare care a bântuit imaginația occidentală pe tot parcursul Evului Mediu. El face o lungă descriere clinică a ciumei și a efectelor sale asupra comportamentului maselor. Dacă teatrul îi seamănă ciumei, asta se explică prin faptul că el aduce pe scenă momente de tensiune extremă, arătând ceea ce omul a încercat
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care introduce în universul comic personaje de rang înalt. Comedie lacrimogenă. Gen creat de Nivelle de la Chaussée, în 1735, cu Prejudecata la modă (Le Préjugé à la mode). El pregătește calea spre drama burgheză. Comedie. Termen sinonim cu teatru, din Evul Mediu până în secolul al XVIII-lea. Să mergi la comedie însemna să mergi la teatru. În sens modern, comedia este o piesă care provoacă râsul. Se disting în mod tradițional trei tipuri de comedie: comedia de intrigă, fertilă în peripeții
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în onoarea lui Ludovic XIV. Commedia dell'arte. Teatru popular comic, numit și joc all'improviso (joc improvizat), ce se dezvoltă în Italia între secolele al XVI-lea și al XVIII-lea. Este moștenit din Antichitate, fără îndoială prin intermediul jonglerilor Evului Mediu care perpetuează tradiția latină a atelanei. Acest teatru este bazat pe virtuozitatea atât verbală, cât și gestică a actorului care poartă o jumătate de mască. Cor. Ansamblu de coriști în teatrul grec, latin, renascentist. Coturni. Pantofi de teatru care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
presupune că se află în interior, în spatele ușilor scenei. Această mașinărie, greu de manevrat, nu a fost utilizată din secolul al IV-lea î.H. Unii regizori recurg la ea astăzi. Eșafod. Estradă din lemn pe care se înalță, în Evul Mediu, un element de decor. Miracol. Piesă medievală al cărei subiect, împrumutat din Viețile Sfinților, trasează un episod din viața unui sfânt sau a Fecioarei. Mister. Dramă sacră medievală al cărei subiect, împrumutat din Biblie sau din Viețile Sfinților, trasează
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ultimul moștenitor al Romanticilor, va relua alexandrinul la sfârșitul secolului cu Cyrano de Bergerac (1897) și L'Aiglon (1900). 90 Bahtin face cu exactitate același tablou al grotescului ca și Hugo în Opera lui François Rabelais și cultura populară în Evul Mediu și Renaștere (L'Oeuvre de François Rabelais et la culture populaire au Moyen Age et sous la Renaissance, Gallimard, coll. Tel, 1970, p. 47). El scrie: Senzația carnavalescă despre lume este cumva transpusă în limbajul gândirii filosofice idealiste și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
47). El scrie: Senzația carnavalescă despre lume este cumva transpusă în limbajul gândirii filosofice idealiste și subiective, și încetează să fie senzația trăită (s-ar putea spune corporal trăită) a unității, a caracterului inepuizabil al existenței, care era în grotescul Evului Mediu și al Renașterii." 91 Rachel, comediană foarte precoce, a jucat marile roluri din Corneille și Racine. Datorită ei, după părerea lui Musset, tragedia clasică a revenit la modă. A se vedea "Despre tragedie, privitor la debuturile D-rei Rachel", in
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Jibrieni. Sunt grinduri transversale pe cursul fluviului, favorizând astfel, în spatele lor, colmatarea acelui golf originar. În antichitate se numără de către corăbierii greci de dinaintea erei noastre șase brațe cu șase guri ale fluviului, pe atunci mai puțin stabile și precizate; în evul mediu tot șase dar altfel dispuse, iar în zilele noastre trei brațe bine consolidate, într-o oarecare măsură și cu concursul hidrotehnicienilor moderni (precum tăierea Marelui M de pe Brațul Sulina și a marii bucle de la Murighiol, pe Brațul Sf. Gheorghe
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
ieșirea acestui râu din munte, către și prin teritoriul agricol din Ulpia Traiana Sarmisegetuza, numit Câmpul Mare. Din timpul Împăratului Hadrian, s-a găsit piatra cu inscripția inaugurală 7. Odovajnița este traducerea slavă a Râului Mare (Vodovajnița = Apă Mare). Din evul mediu, dar dificil de datat cu exactitate, cu o amplificare lentă dar continuă de-a lungul timpului, uneori și cu concursul imigranților bulgari, meșteri în cultura zarzavaturilor, sunt așa-numitele "Iazuri ale Morilor" din regiunea colinară a Carpaților Meridionali și
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
II e.n., Ptolemeu dă în "Îndreptarul geografic" o primă cartografie în coordonate a Mării Negre, iar la finele secolului II - începutul secolului III, Claudius Aelianus descrie fauna Pontului și tehnica pescuitului (în "Despre animale"). Vom face acum un salt până la mijlocul evului mediu, pentru a întîlni unul dintre cele mai exacte portulane al Mării Negre - il Mar Nero -, întocmit între 1306-1323 de genovezul Marino Sanudo cel Bătrân. Este de-a dreptul uimitoare acuratețea redării litoralului dobrogean, cu Delta Dunării. Și, în fine, pentru
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]