8,251 matches
-
stadializării vârstei adulte, ea este pusă la îndoială de unii autori, precum Neugarten (1979), deoarece achizițiile dobândite pe traseu, deși există, nu sunt atât de expresive încât să confere o identitate clară fiecărei secvențe. Ca urmare, se recomandă ca analiza maturității să pedaleze cu prioritate pe radiografierea evenimentelor majore ce o populează. Un argument cu valoare adiacentă este cel susținut de J.O. Lugo și G.L. Hershey (1979), care pledează pentru un nou concept, cel de vârstă compusă, care înseamnă o
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
de viață pe măsură. În caz contrar, însăși capacitatea de relaționare cu semenii săi poate fi serios periclitată, alimentându-i tendința spre însingurare. Levinson et al. (1978), optează pentru termenul anotimp, în locul celui de „stadiu”. Important de reținut este că maturitatea se obține, conform opticii sale, printr-o suită de structurări și restructurări. Cât privește tinerețea, aceasta se extinde între 22 și 30 de ani, individualizându-se prin mai multe trăsături, dintre care câteva devin cruciale: dorința de a evada din
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
și de a-și dobândi independența, nevoia de a-și transforma visul în realitate, de a-și întemeia o familie, de a găsi un mentor care să-i îndrume pașii. La rândul său, Havinghurst (apud Hughes, 1996) consideră că instalarea maturității presupune realizarea de către individ a unui număr de opt teme: alegerea unui partener de cuplu, exersarea unor strategii de conviețuire cu acesta, dobândirea rolului de părinte, dezvoltarea unor capacități optime de educație a copiilor, administrarea căminului, activarea în cadrul unei profesii
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
ontogenezei, deoarece se bazează pe experiențe de învățare cumulativă. Cât privește inteligența fluidă, care depinde de viteza gândirii, a dexterității și a memoriei pe termen scurt, ea progresează până la adolescență, înregistrează un platou pe parcursul tinereții și declină treptat, începând cu maturitatea mijlocie. Evoluția intelectuală în ontogeneză (inclusiv a inteligenței) este fertilizată, indubitabil, de bogăția trusoului de cunoștințe al persoanei, dar și de persistența travaliului său intelectual curent. Este o aserțiune care se instituie ca o pledoarie suplimentară în sprijinul educației permanente
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
dar și de persistența travaliului său intelectual curent. Este o aserțiune care se instituie ca o pledoarie suplimentară în sprijinul educației permanente (condiție indispensabilă inclusiv în conservarea longevității intelective). Pentru a descifra, cu un spor de acuratețe, dezvoltarea cognitivă la maturitate (inclusiv la adultul tânăr), este nevoie de elaborarea unor teste cu destinație expresă și organizarea unor investigații secvențiale (de tipul celei realizate de W. Schaie șapud Lefrançois, 1996ț), care pot elimina deficiențele studiilor longitudinale și a celor transversale. Referitor la
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
Conform lui Erikson (1965), întreaga ontogeneză (cu cele opt stadii pe care le identifică autorul respectiv) stă sub semnul unor crize ce rezultă dintr-un palemos, cum ar spune filosofii greci, adică dintr-o confruntare între două tendințe antinomice. Specific maturității mijlocii este conflictul dintre generativitate și stagnare. Primul termen are conotații evident altruiste și evocă strădania individului de a se implica în formarea generației tinere, atât prin educația propriilor copii (deveniți deja adolescenți), mentorizarea colegilor mai tineri de la serviciu, cât
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
surmonteze provocările dramatice ale vieții. Ceea ce se distilează cu certitudine este că asistăm la o perioadă de reevaluare profundă, ceea ce seamănă cu un fel de bilanț lucid și responsabil. Apelând la lexicul lui Levinson și al colaboratorilor săi (1978), criza maturității este un examen de calitate al structurii existențiale pe care individul și-a întemeiat viața de până acum (cu toate liniile de forță ce îi dau contur), pentru ca, imediat după consumarea acestui demers, care se întinde pe mai mulți ani
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
precum McGrath (apud Hughes, 1996), consideră că, la această vârstă, avem cea mai bună părere despre noi înșine. La rândul său, Fox (apud Hughes, 1996) afirma, pe drept cuvânt, că marea artă în a gestiona cu succes multiplele probleme ale maturității mijlocii constă în a-ți exersa capacitatea de a accepta proximitatea suferinței. Și, într-adevăr, vârsta adultă medie este populată de o multitudine de evenimente stresante, unele care se configurează ca autentice traume (decesul părinților, al partenerului de cuplu sau
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
cele interioare, menopauza este privită ca o eliberare de servituțile biologiei, pentru a se deschide și a promova suplimentar temeiurile mai înalte ale vieții, adică pentru a înflori pe un palier superior (Fodor și Franks, 1990). Nuanțând lucrurile, savoarea acestei „maturități secunde” este valabilă mai ales în cazul femeilor cu un statut profesional superior (Todd et al., apud Dacey și Travers, 2002). În ceea ce privește andropauza, nu este vorba despre o sistare totală a producției de androgeni (îndeosebi a testosteronului), ci despre o
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
sensibilitatea la durere se augmentează după vârsta de 45 de ani, ceea ce, implicit, diminuează confortul existențial al persoanei, având în vedere că incidența și amploarea suferinței cronice se amplifică odată cu scurgerea timpului. Analizând modul de configurare a proceselor intelective, la maturitate vom observa că esențele generalizabile sunt greu de distilat, pentru că diferențele interindividuale sunt remarcabile din multiple motive (absența unor maladii degenerative la nivelul sistemului nervos, dar și persistența travaliului intelectual fiind printre cele maiimportante). Studiul capacității mnezice, în diverse etape
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
și Travers, 2002). Horn (apud Lugo și Hershey, 1979) sugerează existența unui aliaj între cele două tipuri de inteligență (cea cristalizată și cea fluidă), care duce la omnibus intelligence, adică la o medie a cărei curbă rămâne constantă pe traseul maturității. Un studiu mai vechi semnat de Lehman (apud Munteanu, 1994) vehicula o idee interesantă, și anume aceea că fiecare domeniu solicită prioritar fie inteligența fluidă (și atunci marile performanțe din matematică, muzică, poezie sau chimie se înregistrează la vârsta tinereții
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
inițial de subiecți a fost testat periodic, din șapte în șapte ani, pe o durată totală de 28 de ani, iar, la fiecare retestare, un nou eșantion era cooptat spre investigare. Au fost vizate șase capacități intelectuale. Dintre acestea, la maturitate, comparativ cu tinerețea, s-au conservat următoarele abilități: înțelegere verbală, memorie și fluiditate verbală, raționament și orientare spațială. Un declin evident s-a decelat în ceea ce privește viteza perceptivă șicapacitățile numerice. La rândul său, Baltes (apud Dacey și Travers, 2002) vorbește și
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
declin evident s-a decelat în ceea ce privește viteza perceptivă șicapacitățile numerice. La rândul său, Baltes (apud Dacey și Travers, 2002) vorbește și despre existența unei inteligențe pragmatice (care se bazează pe învățarea socială) și care este în ascensiune pe toată durata maturității. Chiar dacă problema modului în care se configurează inteligența la vârsta adultă medie este mult frământată, inferența care se impune este aceea că descifrarea riguroasă și pertinentă a ei reclamă cu fermitate elaborarea unor probe special destinate acestei vârste. Referitor la
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
cu un aer primăvăratic performanța și entuziasmul din propria profesie, într-un valorizant„cântec de lebădă”. Poposind asupra limbajului, mai multe studii realizate cu ajutorul unor teste de vocabular atestă ruta ascensională pe care se angajează capacitatea verbală pe toată durata maturității, reușind să rămână constantă chiar și la 65-70 de ani. Este poate un joc compensatoriu pentru deteriorările ce apar în sfera abilităților perceptive și a celor motrice, deteriorări ce se instalează în perioada de vârstă de 30-40 de ani. În
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
intro/extraversiune, concluziile nu s-au decantat încă tranșant, așa că unii autori semnalează un ascendent al introversiunii, iar alții, pe baza unor studii mai temeinic instrumentate metodologic (deci mai credibile), constată o relativă stabilitate a acestui raport de-a lungul maturității mijlocii. Cât privește locul controlului, solidari cu o serie de cercetări mai recente, vom preciza că, odată cu acumularea anilor, individul se externalizează în privința sănătății, a capacității intelectuale și a evoluției personale și se internalizează în sfera competențelor sociale. Vorbind despre
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
recente, vom preciza că, odată cu acumularea anilor, individul se externalizează în privința sănătății, a capacității intelectuale și a evoluției personale și se internalizează în sfera competențelor sociale. Vorbind despre caracter, majoritatea eminențelor din domeniu consideră că acesta se desăvârșește în pragul maturității. Ca expresie de sinteză a întregii personalități, potențialul creativ general aladultului, ca mod de viață, se poate dezvolta mereu, dacă individul este cooptat să-șiexerseze această combustie naturală, prin practicarea organizată a unor tehnici, special elaborate în acest sens (Munteanu, 1994
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
prin practicarea organizată a unor tehnici, special elaborate în acest sens (Munteanu, 1994). Rularea unei asemenea strategii înseamnă efervescență, deschidere, prospețime, căci, în fond, așa cum remarca Hallman (apud Dacey și Travers, 2002, p. 395), „creativitatea este o distracție profundă”. Crepusculul maturității, care se plasează între 55 și 65 de ani, provoacă o serie de mutații atât în planul subidentității parentale (prin autonomizarea și plecarea copiilor de acasă), cât și al subidentității profesionale (prin pensionare). După ce vor depăși sindromul „cuibului gol”, cei
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
4.3. Comunicarea în educația adulțilortc "4.3. Comunicarea în educația adulților" Dorel Ungureanu La nivelul simțului comun se consideră de multă vreme că, la o anumită vârstă (fie că este vorba despre începutul școlarității, fie mai ales despre debutul maturității,după ieșirea din adolescență), indivizii umani sunt capabili să comunice între ei cel puțin satisfăcător, în toate domeniile vieții de zi cu zi, inclusiv în sfera educației formale, care se folosește din plin de limbajul educabililor ca de un instrument
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
cuvintelor în propoziție, fluența ideilor în frază, sensibilitatea gramaticală, cunoașterea verbală/lingvistică și raționamentele verbale/lingvistice), performanța lingvistică reprezintă o adevărată scară de încercare pe care copiii și tinerii se cațără treptat, unii neajungând neapărat până la vârful „plenar” nici la maturitate. Într-adevăr, există și adulți care au unele probleme în registrele superioare nivelului „fluența cuvintelor în propoziție”, fiind carențiali, într-o anumită măsură, în a-și prezenta organizat opiniile, a respecta flexiunile gramaticale, a interioriza unele cunoștințe prezentate verbal sau
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
știe însă că, în diferite culturi, acest prag de vârstă este mai scăzut (14-16 ani, fiind considerată adultă persoana capabilă să întrețină relații de muncă) sau mai ridicat (21 de ani). Knowles consideră adultă persoana care a atins pragul de maturitate și este capabilă să-și asume responsabilități, considerându-se ea însăși adultă și pretinzând să fie tratată ca atare. Autorul continuă, spunând că nu putem vorbi despre o demarcație netă între copilărie și vârsta adultă, fiind vorba despre un proces
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
autodefinindu-se ca persoane autonome, independente și responsabile Față de copil, care este dependent în mare măsură de ceilalți, adultul este independent, ia deciziile majore „pe cont propriu” și își asumă responsabilitatea consecințelor acestora. Knowles și colaboratorii săi (1998) arată că maturitatea este atinsă atunci când persoanele în cauză se percep (și se definesc) pe sine ca „ființe autodirecționate”, care-șiconstruiesc viața așa cum cred de cuviință, așa cum doresc, în mod liber și independent. În privința procesului învățării, adulții sunt cei care decid în mod liber
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
pentru ilustrarea ei, Labouvie-Vief (apud Merriam, Caffarella, 1991) consideră că, la adulții maturi, gândirea este dominată de asumareaunor angajamente și a responsabilității îndeplinirii lor. Angajarea conștientă pe un anumit drum (ignorarea deliberată a altora) și a unor responsabilități constituie „marca maturității cognitive a unui adult” (Labouvie-Vief, apud Merriam, Caffarella, 1991, p. 188). Referitor la a doua idee, și anume dezvoltarea cognitivă a adulților maturi încontext social și cultural, Labouvie-Vief susține că nu atât înaintarea în vârstă, cât mai degrabă influențele sociale
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
tipurile de teste utilizate pentru măsurarea inteligenței; d) metodele de cercetare și „capcanele” lor. Ideea potrivit căreia inteligența cunoaște un anumit declin odată cu vârsta nu este adevărată în totalitate. Depinde de etapa de vârstă la care ne raportăm. În etapa maturității timpurii și în cea a maturității mijlocii, inteligența nu cunoaște declinul; dimpotrivă, ea se consolidează și se specializează, individul devenind capabil de expertiză într-un domeniu anume. În etapa maturității târzii (peste 60 de ani, după unii, peste 70 sau
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
inteligenței; d) metodele de cercetare și „capcanele” lor. Ideea potrivit căreia inteligența cunoaște un anumit declin odată cu vârsta nu este adevărată în totalitate. Depinde de etapa de vârstă la care ne raportăm. În etapa maturității timpurii și în cea a maturității mijlocii, inteligența nu cunoaște declinul; dimpotrivă, ea se consolidează și se specializează, individul devenind capabil de expertiză într-un domeniu anume. În etapa maturității târzii (peste 60 de ani, după unii, peste 70 sau chiar 80, după alții), se constată
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
de etapa de vârstă la care ne raportăm. În etapa maturității timpurii și în cea a maturității mijlocii, inteligența nu cunoaște declinul; dimpotrivă, ea se consolidează și se specializează, individul devenind capabil de expertiză într-un domeniu anume. În etapa maturității târzii (peste 60 de ani, după unii, peste 70 sau chiar 80, după alții), se constată într-adevăr un oarecare declin al funcțiilor intelectuale (memoria, percepția auditivă și vizuală etc.). Într-un studiu realizat de Field, Schaie și Leino în
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]