10,251 matches
-
nenumărate alte lucruri. Îmi place să mă familiarizez cu pădurea cutreierând-o, atât; ca un diletant, nu ca un virtuoz; prefer Întotdeauna haosul verde hărții tipărite. Nu am metodă În nimic din ceea ce Întreprind, iar În privința puterii de concentrare, a răbdării În Însușirea cunoștințelor cu adevărat de specialitate, până și un copil mă face de ocară. Pot să mă concentrez când scriu, Însă doar pentru că este o formă sublimată de descoperire, o cercetare izolată, vâlceaua mea nesfârșită În foi de hârtie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
ale burgheziei, un pluton din masa mare a poznașilor muncitori petroliști ieșea în curte. Se așezau la ușa latrinelor de scândură, fumând, chicotind, hârjonindu-se, procedând, în munca lor de luminare a țăranilor, încredințată de Partidul clasei muncitoare, cu o răbdare atât de statornică, încât îți venea să-i pupi de entuziasm. Rareori, bărbatul ascuns în disconfortul fetid din hasnaua dedesubt a closetului, mai rezista să nu iasă la iveală, de bună voie și nesilit de nimeni, în aerul geros de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
pe ascuns dintărătul gras al orășeanului, se strica de râs, Cătălina și Berta cea sfioasă comentară cu condescendență: Nu a dat de greu în viața lui și de aceea e așa gras și nici nu ține mult, că n-are răbdare... Nu vezi? El o pune și asta cântă... Cum să nu fie gras?... Jana, care auzise această descriere antropomorfică, la adresa păpălăului, numai nu era să plesnească de râs. Le transferă și altora pătimașa ei stare sufletească, continuând să se înece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
fraților, iar eu am vrut numai să vă zic ce cred: că omul degeaba s-ar îngrădi cu plângere și cu suspine, fiindcă așa ar ajunge la năruirea lui și mai bine-i să se împrejmuiască în bărbăție și în răbdare Dar, podidit de otrava necazului, Pamfil Duran a ținut-o tot pe a lui Zicând: ce vorbești, măi? Că vei fii fiind și tu vreun cadru corespunzător, de nădejde, care te-ai școlit la Academia lui Ștefan Gheorghiu și noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
noastre, care erau legate de fușteii scării, dar acolo am văzut cum curelele de la buzunarele genților, deja, erau mâncate de nu știu cine Așa că, am tăiat o baieră de la geantă, am pus-o să se înmoaie și douăzecișipatru de ore am avut răbdarea de am lăsat-o în apă, dar în zadar a fost, fiindcă tot tare și scorțoasă era, nelăsându-se mestecată între dinți și între măsele Și atunci am scos cuțitul, am tăiat mărunt, pe o scândură, o bucățică de curea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
un om bătrân, că n-aduce anul, ce aduce ceasul și cum pe neașteptate a venit clipa în care apele ne-au încuiat sub creștetul nișei de piatră, tot așa e nevoie să tragem necontenit speranța că din picături de răbdare din partea noastră, ca și din picături de sudoare din partea celor care luptă afară cu Muntele, se va aduna ceasul în care se vor deszăvorî Apele și se vor sparge lăcatele închisorii noastre Atunci, a mai spus că la numărul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
tot noapte, să ne așteptăm la o schimbare Iar noi, cei din tagma sărmanilor, am așteptat cu istovire și începutul celei de a treia săptămâni a întemnițării noastre sub pământ și sub spaima de negru potop, ceasuri care, prin strecurătoarea răbdării noastre cu mare scumpătate s-au mai strecurat și sătui de adăstare nu mai speram să mai ieșim la viața de dinainte, când parcă am simțit în trupul muntelui și parcă în ființa noastră un freamăt necunoscut, ca atunci când căldura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
ariciul în bârlogaș și scuturându-l ușurel i-am zis că: măi frate, fă-mi și mie un loc, să mă încălzesc, că mă ustură la inimă! Iar el, înghesuindu-se, m-a primit alături, însă eu n-am avut răbdare să mă cuibăresc și i-am spus că: stai tu, măi frate, fiindcă eu am să mă cobor, iar, să văd, dacă nu a scăzut Apa! Atunci, Pamfil Duran a oftat, m-a prins cu mâna de umăr și plecându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
ea o fărâmătură, i-am dat drumul în jos și am auzit plescăind în mreaja nedestrămată, așa că m-am convins că Apa nu scăzuse Tare amărât în suflet de neputința noastră și de vrăjmășia împresurării și de durata ei, dincolo de răbdările omului, m-am cinchit pe geamblac, iar Pamfil Duran, spre a-mi face loc îndeajuns, și-a dat drumul încetișor pe o latură a sondei, ancorându-se în frânghii Nu știu cât voi fi șezut eu așa, dospind în mine amărăciunea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
parale, vă zic eu! Și ce dacă a absolvit Cibernetica și Informatica? Nu două, cât o fi având el, poa' să aibă și șapte facultăți, că tot aia-i! Nae Calaican, care stătea de vreme îndelungată la pândă, așteptând, cu răbdare, ca lui Vladimir să i se vindece și să i se cicatrizeze ulcerările pornirilor contra păcatelor și elanurile de înfrânare de la cele rele, îl recuperă din mlaștina caznelor și a schingiurilor abstinenței, amintindu-i că un whisky și o ciorbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
mine. Nu din cauza lui Cătă, nici ele nu se dau În vânt. Dedramatizează. Asta nu e În avantajul meu, dar nici acum nu insist. Consolator și inofensiv, așa trebuie să par. Sau mai degrabă discret. - Îmi Închipui că n-au răbdare să stea toată slujba. - N-au, cum să aibă? Dar le place să aprindă lumânări. Și le plac și clădirile bisericilor. Se oprește, puțin Încurcată. Poate de clădirile bisericilor, ca și mine. Dar trece peste: - Să vezi, acum câteva zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
de râs. Metamorfoza, la care visa de multă vreme și pe care și-o putea acum permite, n-a vizat numai stocul de carte și selecția autorilor, ci chiar comportamentul lui de librar, atât cât a mai avut chef și răbdare să se ocupe personal de afacere. De pildă, nemaifiind obligat să răspundă amabil oricărui client inept, devenise cât se poate de răutăcios și ironic, deși nu știu dacă era cu putință să-l Înțeleagă lumea totdeauna. Acum, dacă intra cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
destul de mult. Cine știe? Poate între timp războiul se termină. Sfârșitul este aproape, dar nu atât de mult pe cât am dori noi. Nu îți trebuie luni în șir să instruiești soldați. Pregătiți sau nu, trebuie să plece. Frontul nu are răbdare. Marius... Da? Vreau să-mi promiți că indiferent ce urmează vei avea grijă de tine...și de noi. Draga mea, ceva îmi spune că suntem sortiți să fim împreună la ora marelui final. Dar discutăm despre război și asta poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ceea ce însemna el, gânduri, idei, sentimente. "Vorbim, a spus ea, când te întorci." O afirmație împotriva morții, a războiului, spusă cu dorința disperată că viața și dragostea lor nu se sfârșise. Privirile se întâlnesc și cei doi se cercetează cu răbdare, caută răspunsuri la numeroasele întrebări. Își apucă mâinile și dacă până atunci fiecare se gândise la celălalt ca la ceva depărtat, vibrația unei singure și generoase bătăi de inimă oferă bucuria uriașă a înțelegerii că sunt doua suflete unite ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
poate fi lângă tine! Dacă ar exista pe lumea asta cineva care să-mi spună că îmi poate da cheia fericirii veșnice cred că aș face orice să o am. Ar fi prea ușor și ușurința este plictisitoare. Să avem răbdare, coșmarul ăsta va trece. Când se termină oare războiul? Curând. Eu așa sper. Ține-mă în brațe, te rog! Își lasă capul la pieptul lui și rămân strâns îmbrățișați, până când Marius începe să inspire zgomotos aer pe nări, cu expresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
cei prezenți nu a considerat această infamie altceva decât o nostimadă. Dacă la început colonelul Pietrosu a încercat să rămână calm încercând să evalueze situația după toate coordonatele, nu după mult timp, datorită insultelor și amenințărilor necontenite, și-a pierdut răbdarea proverbială încheind discuția cu o înjurătură suculentă însoțită de gesturi expresive la adresa SS-istului încât acesta s-a făcut verde. Mai mult, a ordonat comandantului gărzii convocat în biroul său să aresteze pe distinsul ofițer german pentru comportament neadecvat față de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
cel puțin al meu, nu mai depinde de mine. Înțeleg. Dar asta nu mă ajută să scap de sentimentul că parcă trăim doar pe jumătate. Marius se apropie de ea și o privește drăgăstos în ochi. Trebuie doar să avem răbdare, o să treacă. Important este că nu am uitat de noi și dacă acum se lasă așteptată, fericirea noastră va fi cu atât mai intensă atunci când ne vom însoți pentru toată viața. Sper. Din tot sufletul! Vorbim la telefon, da? Smaranda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
static, fierbinte, lipește cu un strat gros de transpirație cămașa pe spinarea lui Marius. Indiferent la senzația neplăcută, continuă să privească concentrat, atent la tot ce se petrece afară. Experiența anilor de front îl învățase să aibă în primul rând răbdare. Și capacitatea de a nu da atenție multor disconforturi. Manfred, așezat pe scaunul șoferului, privește și el în aparență la fel de calm și tăcut căderea leșioasă a serii. Nici el nu este dispus să vorbească, preferă să-și mascheze încordarea maximă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
faci tu? Cu un gest obosit, își scoate casca după care se așează pe una din cele câteva lăzi pline cu benzi de cartușe pentru mitralieră, stivuite lângă intrare. Îl cheamă alături pe Marius. Consideri că viața nu mai are răbdare cu tine și te grăbești să închei socotelile? Vă înșelați domnule, să-mi doresc o moarte timpurie este ultimul meu gând. Băiete dragă...eu te înțeleg. Numai pentru un om care a fost în situația ta, atitudinea capătă un sens
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
termenii fizici ai acestei lumi. Von Streinitz mai văzuse o astfel de uitătură, a omului împăcat cu inevitabilul și care nu cere nimic, la un partizan sârb executat de soldații italieni. Tăcerea îl umple de nervi pe Schultz. Pierzându-și răbdarea, îl lovește pe Dussek cu pumnul în plină față, răcnind cât poate de tare: Vooorbeșteeeee!!! Von Streinitz face involuntar o grimasă, ca la un scrijelit de cuțit pe farfurie. Sub șocul loviturii, prizonierul cade cu tot cu scaun pe spate. Un vârf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
cu putere. Intrigat, Marius se întoarce spre el și vede mișcarea negativă din cap a acestuia. Cum nu vede sau aude nimic care să-i atragă atenția, întreabă din ochi ce se întâmplă dar Caftoi îi face semn să aibă răbdare. Curând, pași grei se aud apropiindu-se. Din ceața ușoară a înserării, de după un pâlc de brazi, apare un lung șir de siluete cu căști albe. Se apropie sfărâmând zăpada bătătorită sub cizmele grele. Ariergarda convoiului. În fruntea lor, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
cum pentru neexecutare de ordin poate fi trimis să dea o raită pe Frontul de Răsărit, tot așa de bine îl poți urma și tu în căutarea unei morți eroice. S-a înțeles? Gut!152 Aștept, dar să știi că răbdarea mea se apropie de sfârșit. Peste câteva minute, pași grăbiți se aud pe culoar. Deschide ușa privind cu ochi micșorați către prizonier și garda lui, care se apropie strecurându-se printre mobilierul și tehnica de transmisiuni care aproape că blochează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
pe bulevard. Despre toate ar trebui să scriu o carte, două, nouă, ale contemporaneității acesteia aberante, Începînd cu camerele de gazare ale lui Hitler și terminînd (oare terminînd?) cu Închisorile, execuțiile, pustiul lui Stalin și al uriașilor săi. Ar trebui răbdarea - am mai notat asta undeva -, știința de a străbate În adîncimile sufletului omenesc, pînă acolo unde fierb esențele neînțelese ale spiritualității noastre, unde se coace adevărul și se pregătește minciuna, unde se naște setea de mîntuire. Generațiilor de mîine o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
judecăți. E mai simplu. - Adevărat! Asta confirmă că puterea respectă Încă justiția, glumii, o urmă de respect, pentru că e conștientă că nu i se poate cere să condamne În orice situație, adică să fabrice infractori. - SÎnt abia la Început, aveți răbdare, rosti cu o voce pîndită de silă, mai tîrziu va fi altfel, veți vedea...Mă pofti apoi să mă așez În fotoliul de lîngă fereastră. - Nu cred, spusei. - N-are importantă ce credeți, important e că așa va fi. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
pe lîngă mine, Îmi spuse: - Îți mulțumesc c-ai venit! Vocea ei amintea o vreme uitată, ce-mi răsări la ceasul acela de primăvară, de taină și duh. Vizavi de mine rîdea - plîngea, pe perete, arlechinul dăruit in 1946; avusese răbdarea de intermediar al lumii mele, nemișcat peste decenii. Ana vorbea. Era În tonalitatea vocii și În inflexiunile rostirilor ce urmară (după ce servi șirul de meseni, Își aduse un scaun și, forțînd un mic deranjament, se așeză Între mine și cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]