8,590 matches
-
viu epoca muzicală începută în ’20. Nu în Montmartre, nici în Montparnasse, ci dincolo de ele. Să simtă fumul saloanelor, gustul mâncărurilor, să audă zumzetul publicului parizian, forfota capitalei culturale a lumii, să bea din vinurile și din apa lor, să rătăcească nop- țile sub razele lunii, alături de șobolani, să caute primele estrade pe care se făcuse istorie, să stea de vorbă cu artiștii locului, să-i înțeleagă și să le descopere viziunile, să atingă celebrele monumente și să colinde expozițiile, să
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
stingea cu bere neagră. Iar când nu mai putea să bea, căuta țigani care au coca- ină sau opiu. În funcție de ce găsea, își continua ziua fie întorcându-se la crâșmă, plin de energie și gata iar să golească sticlele, fie rătăcind amețit, ca o legumă, prin cine știe ce parcuri, adormind lângă un copac sau sub vreo bancă, jegos în ultimul hal. Și de la capăt, zile și nopți întregi, cărora le pierduse numărul și sensul, rătăcind în lumile macabre pe care mintea sa
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
și gata iar să golească sticlele, fie rătăcind amețit, ca o legumă, prin cine știe ce parcuri, adormind lângă un copac sau sub vreo bancă, jegos în ultimul hal. Și de la capăt, zile și nopți întregi, cărora le pierduse numărul și sensul, rătăcind în lumile macabre pe care mintea sa le mai putea concepe. Nu de puține ori halucina și stătea de vorbă singur la masă, crezând că-l are alături pe Fernic. Ca un nebun scăpat de la sanatoriu, înconjurat de râsetele meschine
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
care a așternut-o pe portativ în ultimul său an de liceu : Cruce albă de mesteacăn Răsărită printre creste, Cine te cunoaște-n lume, Cruce fără de poveste ? (...) Sfântul îngropat sub tine Cine-l va mai ști de acum ? Cruce albă rătăcită Lângă margine de drum Brațele-ți de vânturi smulse Se vor pierde pe poteci, Numai brazda de țărână Nu-l va părăsi pe veci. Un concert al legendelor interbelicului, pe care nu l-au mai repetat niciodată și n-au
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
ci comuniști sau legionari. Nu mai contează caracterul, realizările mărețe sau diplomația oamenilor, ci dacă sunt evrei sau români, trădători sau naționaliști. Ușor, ușor, totul e alb sau negru și nimic mai mult. Cristi este tot mai singur și mai rătăcit în această nouă eră a schimbării, văzându-se deodată aruncat din Epoca de Aur în niște timpuri mlăștinoase, care nu păreau să preves- tească decât zgomot și sânge. Serile de la Bufet, deși încă pline, nu mai au savoarea de altădată
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
îl văzuse pe taică-su împușcat sau pe Fernic făcându-se praf, odată cu prăbușirea avionului. El, care ieșea seară de seară cu o gașcă de prieteni, de actori, de muzicanți sau de studenți, se plimba acum tot mai des singur, rătăcea buimac pe străzi ca un adolescent speriat care nu știa pe ce cale s-o apuce. Nici femeile nu-l mai impresionau ca altădată. Poftele carnale apăreau și dispăreau și erau tot mai lipsite de dragoste. Mergea din cafenea în
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
chinuitoare Între vis și trezie, aproape un blestem. Adeseori, chiar un blestem! „Cercul” - un „labirint mântuit, rezolvat” sau, iată, o altă definiție posibilă, „cercul - un sens al labirintului”! Existențial, se’nțelege. Al „rătăcirii”, deoarece, așa cum un popor Întreg, În istorie, „rătăcește” secole Întregi până Își găsește echilibrul, unitatea și conștiința de sine, tot astfel și indivizii, cel mai adesea, „rătăcesc”, fiecare În labirintul său, conștient sau nu, un „labirint” de care mulți se Înșală, se auto-amăgesc a fi un „cerc”. Căci
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
o altă definiție posibilă, „cercul - un sens al labirintului”! Existențial, se’nțelege. Al „rătăcirii”, deoarece, așa cum un popor Întreg, În istorie, „rătăcește” secole Întregi până Își găsește echilibrul, unitatea și conștiința de sine, tot astfel și indivizii, cel mai adesea, „rătăcesc”, fiecare În labirintul său, conștient sau nu, un „labirint” de care mulți se Înșală, se auto-amăgesc a fi un „cerc”. Căci, de fapt, ce a făcut națiunea română, „de curând” edificată În forma unui stat unitar și mândru, vreo jumătate
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
la Încheierea lunii de miere (cam prea mult prelungită) dintre Ceaușescu și guvernele occidentale. Timpul nu i-a permis să distrugă decât câteva sate. În locul lor, au apărut blocuri de proastă calitate, lipsite până și de apă curentă. Printre blocuri, rătăceau animalele de pe lângă casă pe care țăranii le luaseră cu ei! Bisericile nu-i plăceau deloc lui Ceaușescu (consecvent și În această privință ideologiei comuniste atee. Până la urmă, vina lui Ceaușescu este că a luat comunismul prea În serios!). A dărâmat
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
având un braț în jurul ei, țineam telefonul la ureche cu mâna liberă. - Ce faci, frate? am zis, verificând numărul celui care mă suna. - Eu sunt. Era Jay, dar de abia îl auzeam. - Unde ești? am strigat. Dumnezeule, Jay, te-ai rătăcit, ticălosule. - Cum adică, unde sunt? întrebă el. - Se-aude de parcă-ai fi la o petrecere. Am făcut o pauză. Nu-mi spune c-a venit atâta lume la porcăria ta de lectură. - Deschide tu ușa și-ai să vezi unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
impact asupra mea - singurul care a răzbit prin aburul acela - a fost când Sarah l-a adus pe Terby, deși nu-mi amintesc unde eram în clipa aceea. Prăbușit pe fotoliu în fața televizorului? Sau în timpul cinei, lăsându-mi mintea să rătăcească dincolo de farfuria punctată neregulat de dovlecei și ciuperci, încercând să zâmbesc și să par interesat de importanța clipei prezente și de schimbul de informații de deasupra mesei? (Am încercat chiar să par detașat, fredonând absent, dar asta era chiar mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
locuiește Aimee Light, cam la un kilometru de universitate, unde se găsesc o serie de bungalouri din cărămidă ocupate de studenții care nu locuiesc în campus și o parcare mare străjuită de pini. Mașina ei nu va fi acolo. Vei rătăci prin parcare în căutarea ei, dar n-o vei găsi nicicum (pentru că fusese dusă de la Orsic Motel și părăsită undeva) și atunci îți vor asuda palmele care astfel vor aluneca de pe volan. Luna va fi o oglindă care va reflecta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
în timp ce vei reflecta asupra zilei care a trecut mult prea rapid. Vei parca în locul ei vacant și te vei da jos din Porsche și vei observa că luminile garsonierei sunt stinse, singurul zgomot fiind cel al cucuvaielor și al coioților rătăciți pe dealurile din Sherman Oaks, ieșind din peșterile lor și aruncându-se asupra ochiurilor de apă, iar peste tot te va însoți mireasma constantă a Pacificului. Vei ajunge la ușa ei și te vei opri pentru cu vei vrea s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
tristețe, iar expresia ei nu s-a schimbat când am comandat o vodcă și un suc de grapefruit. A acceptat acest fapt și a comandat un pahar de Viogner, vinul casei. Mâinile noastre s-au împreunat deasupra mesei. Ochii ei rătăciră afară, pe fereastră; era frig și fațadele magazinelor de pe Main Street cufundate în întuneric, semaforul legănându-se cu un galben intermitent deasupra intersecției pustii. Eram amândoi mai puțin severi. Devenisem mai simpli, ancorați, nimic nu trepida și nu ne panica
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
-mi de concentrare. Computerul era acum o stană de piatră care mă privea la fel de fix. Iar computerul n-avea cum să piardă meciul privirilor fixe Fiecare nouă tastă mă ducea tot mai departe de unde aș fi vrut să ajung. Mă rătăceam de informațiile cu pricina. Între puseurile aleatorii de culoare și accesele de paraziții puteam uneori să disting dealurile din Sherman Oaks răsărind afară din San Fernando Valley sau să surprind silueta de pe litoral al unui hotel din Mexic, tata stând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
hârțoagele mele, prin care caut pentru alte scopuri. Cred că cele anexate Var putea folosi - extrase din ele - pentru lucrarea pe care o proiectați și care mă onorează În mod deosebit. Recomandarea celui de al treilea scriitor (M. Șerban) am rătăcit-o; dacă o voi găsi, voi trimite și de la ea copie, dacă Într-adevăr interesează lucrarea Dv. D-na prof. Ungureanu colectează de zor amintiri pentru „Mărturii fălticenene”, pe care speră să le editeze M. Gafița folticeneanul de la „Cartea Românească
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
V. Vasiliu-Falti Str. Brezoianu 26, et. II, ap. 30 Tel. 13.89.70 București, Sector 7 </citation> <citation author=”VĂCARIU Dumitru ” loc=”Iași” data=”9 mai ‘74”> Stimate Dle Dimitriu, Am tot așteptat răspunsul Dv., dar... cred că s-a rătăcit la altă adresă. Necazul mare este că aseară m-am pomenit cu unul dintre nepoții lui G. T. Kirileanu la Iași, care mi-a adus spre cumpărare la muzeu toate manuscrisele lui Simion Kirileanu, corespondență și alte manuscrise ale unor
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
din echipa trenului. Dar e semn că grădina va fi bogată. Ce-i drept, încă n-am identificat „parcela românească”: Nicolae Prelipceanu și Adrian Popescu au plecat la o plimbare nocturnă prin Lisabona, iar lui Andrei Bodiu i și-au rătăcit bagajele la Amsterdam și, evident, într-o astfel de stare de spirit, i-a pierit cheful de petrecere... VITALIE CIOBANU: Încerc să decriptez chipuri, să ghicesc identități, desprinzându-le din masa omogenă a convivilor. Primele clipe de derută, când nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
o savura o bere Sagres. Astăzi, 6 iunie, Vitalie ar fi trebuit să fie la București pentru a primi Premiul pentru eseu al Uniunii Scriitorilor din România. Iată un motiv de solidaritate între patru scriitori români aflați departe de țară, rătăcind în amurg pe străzile obosite de căldură ale Lisabonei. Pe la jumătatea drumului, până să ajungem în vale, profităm de o altă terasă pentru a admira râul Tajo, mai aproape de coastă, și un velier-restaurant care se acoperă încet-încet cu lumini multicolore
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
care să jongleze cu simbolurile. L-am crezut... Plaza Mayor arată într-adevăr fastuos. Are forma unui dreptunghi, conturat de clădiri cu coloane la parter. Impresia de măreție și larghețe este amplificată și de faptul că o descoperi brusc, după ce rătăcești pe străzi înguste sau destul de aglomerate, cum sunt mai toate în zona centrală a Madridului. Când crezi că nimic nu poate rupe monotonia aceasta urbană și trăiești sentimentul că înghesui lumea pe stradă, intri în perimetrul pavat al pieței, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
dau explicații amănunțite (turația lor este la fel de formidabilă în engleză, franceză, italiană, chineză...). După o vreme, mersul prin săli în încercarea de a găsi un tablou concret, un anume maestru sau școală de pictură, devine o aventură aproape halucinantă. Am rătăcit ore în șir, ciocnindu-mă mereu de noi grupuri de vizitatori antrenați într-o mișcare browniană prin încăperile muzeului, uneori mă întâlneam cu colegi din Tren, cu care schimbam câteva impresii, și mă pierdeam din nou în acel labirint fastuos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
CIOBANU și Adrian Popescu. Moderatorul, Eric des Garets, predă teoria literaturii la Universitatea din Bordeaux și seamănă izbitor cu Andrei Vartic, actorul, revoluționarul și, mai nou, arheologul de la Chișinău. Discuția demarează greu. Dispariția bulgarului Georgi Pashov - trecut pe afiș, dar rătăcit în oraș - creează din start o situație incomodă și hilară. Inga-Lina Lindqvist, rusoaica-suedeză, este nemulțumită de ritmul dezbaterii, de naivitatea întrebărilor pe care le pune moderatorul, se supără decisiv după ce formulează câteva răspunsuri scurte și coboară în sală. Felicitas Hoppe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
cartonaș numele meu. Le spun că e o confuzie la mijloc. Sunt în ordine cu bagajele, le-am și despachetat deja, nu-mi lipsește nimic. Aș fi fost primul care să alerteze personalul hotelului, dacă, Doamne ferește, mi s-ar fi rătăcit valizele. Cei doi pleacă neîncrezători. După câteva minute sunt sunat la telefon, pe același subiect, de Lascha Bakradse, attendent-ul nostru, care mă întreabă, glumind, cu vocea lui inconfundabilă, dacă valiza pe care refuz să o iau nu-mi aparține cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
punct de triaj al vizitatorilor, birouri de informații, vestiare, săli de proiecție, magazine cu albume, scheme și pliante ale muzeului, chiar și o infirmerie. Oamenii sunt ajutați, îndrumați spre sălile favorite. Știu din experiența noastră anterioară, de la Prado, că a rătăci prin muzeu în speranța să apuci să vezi cât mai multe este o eroare. Trebuie să-ți alegi niște repere concrete, pentru a păstra ceva sigur în memoria afectivă. Mai întâi să găsim Mona Lisa. Nu e deloc o idee
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
cu autobuzul spre Ypres, un oraș din Belgia, unde vom vizita și un muzeu al Primului Război Mondial. Peisajul e frumos („ce frumos e și nordul Franței!”, sunt tentat să strig, dar mă sfiesc să-mi divulg entuziasmul). Mi-ar plăcea să rătăcesc vreo două zile, singur, pe aceste meleaguri, să trec prin sate și orașe și să vorbesc cu oamenii. Numai așa, cred, voi putea spune că am văzut Franța profundă... Cineva ne anunță că suntem deja în Belgia, am trecut frontiera
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]