8,695 matches
-
puțin pericol nu o deranja. Iar acum, urmărind cursul unui râu de munte, cu soarele dispărând după linia orizontului, era momentul perfect pentru o aventură memorabilă... Deodată ceva păru să licărească printre copaci. O sclipire albăstruie, micuță, ca un safir rătăcit în acel pustiu. Sidney o văzu cu coada ochiului și o studie cu atenție. Nu era o iluzie, era un glob sclipitor plutind în aer, ce se îndepărta cu fiecare secundă. Fata îl urmă. O conducea prin pădure, în direcția
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Fodor Daniela Un fir de iarbă Un fir de iarbă, asemenea unei pastile tămăduitoare, este întreaga natură redusă la cea mai primitivă formă a sa, este un recipient complex al Universului, o bucată policromă din pulberea de stele ce călătorește rătăcită prin cosmos, umplând zadarnic inertul bloc de vid cu care a fost blestemată închisoarea astrală în ceasul zidirii sale. Defila în fața miliardelor de suflete pecetluite cu stindardul pierzării, vindecând rănile reci pe care vacarmul surd, venit de nicăieri, le lăsa
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Prâslea, deoarece mașina ciudată cu care merse la închisoare îl prinse pe Jony și îl arestă. Agentul îi împrumută lui Prâslea o nouă pereche de pantaloni și plecară, dar de data aceasta Prâslea, derutat, se luă după altcineva și se rătăci. Sfios, ajunge pe un vas frumos și strălucitor, care se balansa ușor pe valurile apei. Prâslea văzu că nu i se pare nimic cunoscut și începu să strige: Agentule! țipă Prâslea. Ce ai, omule? Ești nebun? Nu mai țipa! exclamă
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
umărul tinerei femei. Pierric Le Bihan se născuse cu patruzeci și doi de ani În urmă, victimă a unei malformații congenitale a șoldului care-l lăsase cu picioarele strîmbe. Avea abia șase ani cînd fusese găsit, rebegit de frig și rătăcind prin landă, după o noapte cu o furtună de pomină. De atunci, Pierric nu mai vorbise niciodată, iar creierul lui rămăsese blocat În copilărie. Oamenii mai puțin miloși ziceau că se născuse debil, ceea ce nu era de mirare pentru cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
om credincios. Mai mult din superstiție decît din adevărată credință, recunoștea el cu un zîmbet malițios. Or, tradiția spunea că un om care răposase nu trebuia să părăsească niciodată Lands’en, cu riscul ca sufletul lui să fie condamnat să rătăcească Între cer și pămînt fără să-și afle liniștea. Milic o iubea pe fiică-sa, dar nu voia ca sufletul fiului său să fie chinuit. Privirea lui Jeanne păru s-o străpungă, cea pe care Loïc o lăsă să zăbovească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
gloata! Armelle ar fi fost cu siguranță mai puțin senină dacă ar fi putut să vadă cum fiica ei, Juliette, și Ronan Le Bihan profitau că se pierdeau Într-un grup compact de tineri ca să-și lase mîinile slobode să rătăcească cu discreție. De la barul unde se sprijinea În coate, Yvonne făcu o mutră disprețuitoare arătînd spre Pierric, care zgîlțîia cu putere un flipper de lîngă ușă. - Ia uită-te la scrîntitul ăsta, nici măcar nu sînt gologani În mașină, Îi șopti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
lîngă maică-sa, profita de starea ei de inconștiență pentru a o mîngîia Încet pe păr, cu un aer fericit. - A fost dintotdeauna mut? Întrebă Lucas. Marie Îi risipi nedumerirea și evocă pe scurt noaptea de furtună În urma căreia Pierric, rătăcind de colo-colo, Își pierduse graiul fără ca cineva să Înțeleagă din ce pricină. - Dacă Gwen nu s-ar fi opus, Yvonne l-ar fi vîrÎt de mult Într-un azil. - Poate că ar fi făcut mai bine, mormăi Lucas. - Crezi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
un umeraș din dulap. - Trase de un HK Mark 23 de același calibru, preferatul forțelor speciale. Se Întoarse spre Lucas și Își Înfipse privirea În ochii lui. - Le-am găsit la marginea falezei. - Mi se părea mie că le-am rătăcit. - Ce s-a Întîmplat ca să-ți golești jumătate din Încărcător? - Spune-mi mai bine de ce te-ai Întors. - Nu te mai plînge. Fără mine, acolo rămîneai. - L-ai sunat pe Noël Legoff, așa e? I-o reteză aruncîndu-i pe pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
buzele de ale lui ca să-i Înăbușe reticențele. Nu era decît un bărbat. Îi simți sînii atît de catifelați lipiți de pieptul lui și dădu uitării toate hotărîrile. Buzele lor se deschiseră, răsuflarea lui se pierdu Într-a ei, mîinile rătăciră bezmetice. Și deodată se agăță de el și Începu să tremure. O Îndepărtă cu blîndețe, Îi cuprinse bărbia În mînă, Îi Înălță capul și Îi văzu obrajii scăldați În lacrimi. - Mi-e atît de teamă, Îngăimă ea. Ridică halatul de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
să cred... - Și, evident, Pierric se ținea după ei peste tot, dar era cantitate neglijabilă, după cum ziceau. - Pierric... Nu s-a știut niciodată În ce Împrejurări exacte a rămas mut? - Bătrînul Pérec a vorbit de o congestie cerebrală. Bietul copil rătăcise ceasuri Întregi În landă Într-o noapte de furtună... trebuie să spun că Yvonne n-a făcut niciodată caz de puștiul ăsta. Marie Își ținu răsuflarea. Numai de-ar ști, se rugă ea În gînd uitîndu-se la tatăl ei, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Fiica mea n-a putut mărturisi așa ceva! E cu neputință! - Puștoaica dumitale de zece ani se Întoarce acasă În plină noapte de furtună, șiroind de apă de mare, a doua zi fiul dumitale Pierric, de doar șase ani, e găsit rătăcind pe faleză, neînstare să vorbească, iar dumneata vrei să ne faci să credem că nu ți-ai pus nici o Întrebare? Yvonne Îl privi pe Lucas cu stupoare și păru atunci sub șocul unei amintiri Îndepărtate. Ochii ei se Încețoșară. - O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cîțiva pași În Întîmpinarea lui, dar Philippe nici măcar nu păru s-o vadă și căzu În genunchi lîngă soția sa. Tăcerea și imobilitatea lui Îi descumpăniră pe cei doi polițiști. Marie puse mîna pe umărul lui, el Își ridică privirea rătăcită spre ea și păru că are nevoie de ceva timp ca s-o recunoască. O expresie de ură Îi deformă atunci chipul, se ridică dintr-un salt și o Înșfăcă pe Marie cu o violență necontrolată. - Știai că o va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
era cu adevărat fericită la gîndul că o să-l revadă pe Pierric. Își spuse că măcar el, cu firea lui simplă, nu se putuse schimba. O afecțiune deosebită o lega Încă din copilărie de vlăjganul pe care-l tot vedea rătăcind pe insulă. De fiecare dată cînd o Întîlnea, Îi zîmbea cu un zîmbet de copil, dezarmant prin naivitate și Încredere, iar singurătatea acelui uriaș copilăros o tulbura pe Marie. Locuitorii din Lands’en nici măcar nu-i răspundeau la salut, unii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mă tem de ce e mai rău... Lucas Își deschisese telefonul și asculta mesajele, cînd exclamă cu mînie: - A, nu, nu se poate! Arthus și PM au dispărut, la fel și iahtul lor! * * * Armelle, care-și pierduse orice rămășiță de demnitate, rătăcea prin curtea castelului. Alergă spre Marie și Lucas gesticulînd, cu boneta strîmbă pe cap, cu obrazul ascuțit brăzdat de dîre roșii. Îi luă la rost, aruncînd toată responsabilitatea acelei duble dispariții pe seama celor doi polițiști care ar fi trebuit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ochii mei. Copilul lui Mary. Copilul nostru. M-am Îndreptat spre sit... *** Lumina soarelui Înainta spre perna În adîncitura căreia Marie dormea adînc. CÎnd raza aurie ajunse pe chipul ei, pleoapele Îi tremurară și ieși agale din somn. MÎna ei rătăci după trupul lui Lucas, iar absența lui o trezi cu totul. Simți o mică Împunsătură de descumpănire că nu-l mai găsește alături de ea. Apoi hora infernală a gîndurilor negre Începu să nu-i dea pace... Familia ei decimată, Christian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
necunoscută. Relieful se anunța la fel de bizar, un spațiu ondulat fără înălțimi sau depresiuni prea mari, dar suficiente ca să te facă să nu știi unde te afli în fiecare moment. Totuși, nu era un loc în care să poți să te rătăcești atâta vreme cât știai unde trebuie să ajungi. Pașii te purtau transhumantic încotro ți-era îndreptat gândul. De ce anume a fost ales acest spațiu încrețit și după ce principii ermetice a fost construit acest sat, nimeni nu știe! Adesea m-am gândit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
oprit, cerul s-a limpezit și apele au început să se retragă. Lumea devenise o mlaștină uriașă fără oameni sau animale, doar cu soarele și luna pe cer. Iar eu, împărțit în două, mă căutam și mă strigam în disperare, rătăcind printre munți și văi. Deodată, am dat un strigăt de bucurie și recunoaștere în același timp. Mi-am văzut umbra proiectată și răsfrântă peste muntele din fața mea. Am alergat ca un nebun în întâmpinarea ei, în speranța că-mi voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
fi prea târziu. Cu fiecare zi, petreceam tot mai multe ore împreună, de câteva ori era să mă pierd întârziind prea mult sub înfățișarea mea umană; trupul lui, însă, era, pe zi ce trece, tot mai vlăguit, mintea-i era rătăcită și slăbise îngrozitor. Pesemne dragostea mea îl istovea, mușcătura mea drăgăstoasă îi consuma suflul vital. Mă privea cu ochii lui tot mai mari, pe fața descărnată, implorându-mă parcă să dispar. Mi-era greu să hotărăsc ce era mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
examenelor. Vizitele mele, aici, au început să fie din ce în ce mai rare. Continui să vin, mânat de speranța de-a o revedea. Încă de la intrare, poziția și mai apoi privirea Licornului îmi spun că ea nu s-a arătat în absența mea. Rătăcesc iarăși pe ulițe, fără nicio noimă, mă mai opresc, din când în când, să stau de vorbă cu creaturi cărora nu le-am acordat până acum prea multă atenție. Nu mai pot asculta aceleași povești pe care le-am auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
la o benzinărie. Mă dau jos ca să cer direcții. Unde vrei să ajungi? mă întreabă flegmatic benzinistul. Nu-mi vine în minte niciun nume de stradă. Interesant! Mă gândesc că în rezervație ulițele nu aveau niciuna nume, totuși nu te rătăceai niciodată. Ajungeai întotdeauna acolo unde îți doreai, purtat de gândul tău. V-ați rătăcit? întreabă din nou benzinistul, de data asta mai amabil. Da. M-am rătăcit, m-am rătăcit de tot! îi răspund. Mă sui din nou în mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
întreabă flegmatic benzinistul. Nu-mi vine în minte niciun nume de stradă. Interesant! Mă gândesc că în rezervație ulițele nu aveau niciuna nume, totuși nu te rătăceai niciodată. Ajungeai întotdeauna acolo unde îți doreai, purtat de gândul tău. V-ați rătăcit? întreabă din nou benzinistul, de data asta mai amabil. Da. M-am rătăcit, m-am rătăcit de tot! îi răspund. Mă sui din nou în mașină și plec mai departe. Unde, nu știu... Unde văd cu ochii... Sau unde mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Mă gândesc că în rezervație ulițele nu aveau niciuna nume, totuși nu te rătăceai niciodată. Ajungeai întotdeauna acolo unde îți doreai, purtat de gândul tău. V-ați rătăcit? întreabă din nou benzinistul, de data asta mai amabil. Da. M-am rătăcit, m-am rătăcit de tot! îi răspund. Mă sui din nou în mașină și plec mai departe. Unde, nu știu... Unde văd cu ochii... Sau unde mă va duce gândul meu... Golul din piept, ce m-a chinuit toată ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
în rezervație ulițele nu aveau niciuna nume, totuși nu te rătăceai niciodată. Ajungeai întotdeauna acolo unde îți doreai, purtat de gândul tău. V-ați rătăcit? întreabă din nou benzinistul, de data asta mai amabil. Da. M-am rătăcit, m-am rătăcit de tot! îi răspund. Mă sui din nou în mașină și plec mai departe. Unde, nu știu... Unde văd cu ochii... Sau unde mă va duce gândul meu... Golul din piept, ce m-a chinuit toată ziua, s-a suit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
nu știu... Unde văd cu ochii... Sau unde mă va duce gândul meu... Golul din piept, ce m-a chinuit toată ziua, s-a suit ireversibil în cap. Dau drumul la radio. Gândul meu bântuie aiurea. Solidar cu el, sufletul rătăcește și el fără memorie. În curbe, genunchii mei se lipesc și își râd unul altuia. Doar ei, prin atingere, regăsesc memoria genunchilor ei sau a pântecelui Hipogrifului. Electrizați într-o dulce melancolie, genunchii mei vibrează ușor în ritmul muzicii: "Still
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Deci pe unde spuneai că bântuie triplul tău soț? N-ar fi oportun să ne întâlnim tocmai acum. Ar fi un duel inegal: trei contra unul. În plus, o apariție atât de hilară mi-ar tăia orice elan vitejesc. Dora: Rătăcește toată ziua prin parc la orele când lumea e în general la serviciu. De fapt, se duce s-o întâlnească pe Philomena. Dar pe mine nu mă mai interesează acum. Acum sunt liberă. De nu m-ar sâcâi procesul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]