8,006 matches
-
Lică Trubadurul, care desăvârșesc la rândul lor procesul de disoluție și dispariție a unei burghezii istovite și parazitare, în beneficiul alteia mai noi, mai tânără și evident mai abilă. Dar perspectiva sociologiei literare nu epuizează problematica privind viziunea lumii, cu toate că realismul programatic și viril al scriitoarei o legitimează. În stratul ei cel mai profund, această viziune pune în lumină caracterul tragic al condiției umane, marcată indelebil de agresiunea unui lent și neîndurător proces de degradare nu numai fizică, ci și morală
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
o evocatoare plină de amărăciune a precarității și inautenticității ființei umane. Idealismul său etic primordial, contrariat și umilit de experiențele unei biografii de care nu a izbutit să se elibereze decât prin creație, s-a convertit estetic în formula unui realism pe cât de încărcat de o disimulată sensibilitate, tot pe atât de necruțător. De unde și ecoul de profunzime al acestei opere, care ține parcă dinadins cititorul în orizontul celei mai perfecte și în același timp mai omenești banalități. Ceea ce alimentează însă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
Iosifescu, Proză și luciditate, București, 1974, 172-196; Manolescu, Teme, II, 133-136, III, 7-13; Florin Mihăilescu, Introducere în opera Hortensiei Papadat-Bengescu, București, 1975; Negoițescu, Analize, 164-169; Maria-Luiza Cristescu, Hortensia Papadat Bengescu. Portret de romancier, București, 1976; Dana Dumitriu, „Ambasadorii” sau Despre realismul psihologic, București, 1976, 192-222; Hortensia Papadat-Bengescu interpretată de..., îngr. și introd. Viola Vancea, București, 1976; Cristea, Arcadia, 139-148; Marin Mincu, Repere, București, 1977, 253-276; Papu, Clasicii, 183-188; Tudor-Anton, Ipostaze, 188-215; Vlad, Lectura, 164-169; George, Sfârșitul, II, 208-213; Dorina Mercheș, Hortensia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
voia valurilor. Subtitlul Icoane din Siberia focalizează atenția asupra suitei de tablouri, unele de un exotism original, „întors” - tărâmul explorat neavând nimic din farmecul obișnuit al „primitivității” -, altele de un adânc umanitarism, dezvăluind un infern concentraționar, dar toate de un realism halucinant. În profunzime, însă, proza posedă robusta armătură a unui subiect unitar. Coborârea pe fluviul siberian este un itinerar de inițiere, străbătut de personajul central, basarabeanul Ion Răutu, surghiunit la ieșirea din adolescență, o călătorie la capătul căreia se produce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289921_a_291250]
-
trezește gândind: E aceasta o experiență nouă ori o năucire a vechiului meu fel de a înțelege? Sfidarea e punctul de pornire al oricărei convenții. Cu toții am fost cândva tineri. Există totuși o deosebire: de multe veacuri, din antichitate până la realismul acestor vremi, cititorii au urmat un tipar, acela al cronologiei, al cuplului care trăiește (ne)fericit până la adânci bătrâneți. Cuplul și finalul cert sunt două convenții demodate și tocite. Iată cum ajung autorii Desperado să sfideze ficțiunea tradițională din temelie
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Bears), Brownjohn (The Long Shadows), Bradbury (Rates of Exchange), Barnes (The Porcupine). Oricum ar fi, eroii sunt dislocați din prezent, fie în trecut, fie într-un alt prezent ostil, semi-real. Autorul Desperado e în mare dilemă ce să aleagă, între realism și ironie. În cele din urmă le folosește pe amândouă, fie pentru a anula, fie când nu reușește să anuleze pentru a discredita prezentul. Ceea ce face de fapt autorul în aceste condiții, nehotărât cum să se mute mai bine în
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
viitorul aproape că nu contează. Puterea Desperado stă în trecut. Trecutul e un drog pentru prezent. Eroul rememorează, nu acționează în niciun fel: trecutul îl fascinează, și ca urmare el descoperă tot felul de șiretlicuri ale memoriei, pendulând între hazard (realism) și psihanaliză (fluxul conștiinței). Încântările amintirii se amestecă cu bucuria prezentului în Alexandria Quartet, unde intriga e esențială, dar guvernată de puterea trecutului de a ordona viitorul. Și prezentul lui John Fowles e o reconsiderare a trecutului, nimic mai mult
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
literatura traversează un deșert în acest moment. Adevărații autori Desperado au fost în țările comuniste scriitorii care nu au vrut, sau nu au putut să evadeze. Ei au fost nevoiți să inventeze un gen de literatură care să țină piept "realismului socialist" și au izbutit să păcălească cenzura, comunicând în felurite moduri cititorului mesajul că lucrurile stau foarte rău, iar el, cititorul, nu e singurul care gândește așa. Crearea acestei solidarități a lecturii n-a fost ușor de realizat. A fost
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Desperado, fie ea din est sau din vest, este deci diabolic de ingenioasă. 1.7. Libertatea Desperado Robii convenției Fluxul conștiinței, care precede epoca Desperado (plasată în anii de după 1950), a fost o libertate iluzorie. Dorința de a evada din realismul veacului al XIX-lea, din omnisciența devenită o convenție atotputernică, din ordinea intrigii și personajelor predictibile, a dus la o sfidare frenetică. Pentru Joyce, Woolf, Conrad, personajul nu mai reprezenta o istorie, o viață: el era un flux (de gânduri
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cazul să așteptăm. Ne împrietenim cu autorul, care ne derutează și ocultează textul. Dacă pe vremuri romanul era o afirmație, acum e un semn de întrebare, iar lectorul n-are decât să-și răspundă singur sau să-și înghită nemulțumirea. Realismul secolului XX (ideal reprezentat de Galsworthy) încă mai nădăjduiește să-i fie pe plac cititorului. Forsyte Saga e o arhitectură perfectă de procedee convenționale, de la cronologia impecabilă la intrigă și personaje. Legea de căpătâi e logica. Călăuza lectorului e înțelegerea
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
1950, când apar primele semne a ceea ce aș numi epoca Desperado, tonul se chimbă. Fluxul conștiinței scrie texte atașate, angajate afectiv. Faptul că incidentele sunt relativizate, împinse în interiorizare și psihanaliză, izolează eroul și dau un sentiment de însingurare lecturii. Realismul era imaginea socialului, radiografia lui. Odată cu urmărirea gândului până la stadiul preverbal, socialul nu mai contează, el devine o ficțiune. Realul este undeva în mintea eroului, în labirintul lui de cuvinte, care izbucnesc în dezordine la suprafața textului. Devine mai important
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
iubit o părăsește pentru a se călugări el însuși, adolescentul sălbatec care își găsește perechea și se liniștește. La început istoriile sunt separate una de alta, dar către sfârșit încep să se amestece. Coincidențele devin oarecum neverosimile și scad din realismul cărții. Se văd degetele autorului, care mișcă marionetele. Ceea ce unește personajele este faptul că toate merg la cinema în weekend, toate par să se proiecteze pe ecran. David Lodge începe prin a le radiografia gândurile în manieră Joyceană. Către sfârșit
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
avertizați, mai ales în ultimul capitol, care e un monolog interior Molly-esc al veșnic însărcinatei tinere neveste a unui doctor în litere în devenire. Lodge numește acest roman "experimental", spre deosebire de primele două, care erau "în esență cărți serioase, de un realism pregnant". In fapt, toate trei romanele sunt nu numai realiste dar și hazlii. Titlul cărții ar fi trebuit să fie The British Museum Has Lost Its Charm (British Museum și-a pierdut farmecul, "un vers dintr-un cântec de George
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
fapte. Când Lodge încearcă să ignore Fluxul conștiinței și mai că se îneacă în vârtejuri de incidente, e un Desperado tipic, în căutarea unei abordări originale. O reușită este Nice Work, care reunește intrigă (incidente într-o ordine inteligibilă), umor, realism și psihologie. În unele capitole chiar stoarce câte un strop de compasiune. În mod obișnuit detașat de personaje, Lodge reușește să se implice în încurcăturile lui Robyn și Vic. Așa se salvează Nice Work. Absența narațiunii afectuoase subminează celelalte romane
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Incidentele sunt uneori și una și alta, iar autorii înțelepți nu le dictează cititorilor cum să ia ceea ce descriu ei. LV. Ești un scriitor realist, însă te apropii mult de literatura de anticipație, de proiectarea unor spaime întunecate asupra viitorului. Realismul tău necruțător dă distopiei o forță imaginativă de care nu se poate vorbi la Huxley ori Orwell. La ce ții mai mult? La această imaginație dezlănțuită care creează o lume nouă, ori la decizia de a preveni omenirea că o
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Malcolm Bradbury, Un om al istoriei, București, 1991. Repere bibliografice: Felea, Secțiuni, 381-386; Valeriu Cristea, Un tânăr romancier, RL, 1975, 23; Lucian Hanu, Un moralist discret, LCF, 1975, 27; Val Condurache, „Lumină pentru cei singuri”, CL, 1975, 7; Victor Atanasiu, Realismul în proza tinerilor, LCF, 1976, 44; Iorgulescu, Scriitori, 204-205; Dana Dumitriu, Un tânăr al zilelor noastre, RL, 1980, 17; Valentin F. Mihăescu, „Iarna e o altă țară”, LCF, 1980, 19; Ioan Holban, „Lumină pentru cei singuri”, CRC, 1980, 25; Popa
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287126_a_288455]
-
2; Valeriu Cristea, „Exerciții”, GL, 1967, 8; Gheorghe Grigurcu, „Exerciții”, F, 1967, 2; Mihai Ungheanu, „Exerciții”, R, 1967, 2; Paul Georgescu, „Exerciții”, VR, 1967, 4; Nicolae Manolescu, „Frig”, CNT, 1968, 4; Al. Piru, Literatura absurdului, LCF, 1968, 12; Dana Dumitriu, Realismul optic, RL, 1969, 3; Șerban Foarță, Discuții despre proză - Mimetismul și critica literară, RL, 1969, 8; Laurențiu Ulici, Un poet, un prozator, LCF, 1969, 43; Martin, Generație, 141-146; Cristea, Interpretări, 129-134; Dimisianu, Prozatori, 147-150; Regman, Cronicari, 75-81; Ardeleanu, „A urî
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
și arta fugii, APF, 1992, 5; Fevronia Novac, Singurătatea autorului, RL, 1992, 26; Gheorghe Iova, La est de Țepeneag, CNT, 1992, 50; Mihai Dragolea, Tiparul și urmarea, F, 1993, 2; Florin Manolescu, La o reeditare, LCF, 1993, 10; Dan Cristea, Realism fantastic, LCF, 1993, 24; Constantin Cubleșan, „Nunțile necesare”, ST, 1993, 7; Florin Sicoie, Un joc strălucit de-a „normalitatea”, CNT, 1993, 40; Octavian Soviany, Miracolul textului, CNT, 1993, 40; Ioana Pârvulescu, Misterele Parisului și misterele Bucureștiului, RL, 1993, 42; Andreea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
139 1.3. Adaptarea piesei la gustul publicului / 141 1.4. Ogier, urmaș al lui Lope de Vega / 143 2. Teatrul Iluminismului / 144 2.1. Condamnarea genurilor vechi / 145 2.2. Visul unui teatru civic și popular / 152 2.3. Realismul iluzionist al dramei burgheze / 160 2.3.1. Amestecul tonurilor / 160 2.3.2. Zugrăvirea condițiilor / 163 2.3.3. O acțiune care reproduce realul / 165 2.3.4. Al Patrulea Perete / 168 2.4. Actorul în centrul atenției / 169
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
centrul atenției / 169 2.4.1. Un joc plin de naturalețe / 170 2.4.2. Puterea emoțională a gestului / 172 2.4.3. Sensibilitatea comediantului / 176 3. Lessing, un emul al lui Diderot / 183 3.1. Anticlasicismul / 184 3.2. Realismul în serviciul moralității / 186 3.3. Un spectacol edificator / 191 4. Goldoni, reformatorul comediei în Italia / 194 4.1. Commedia dell'arte, un gen cu reguli fixe / 195 4.2. Reforma / 197 4.2.1. De la improvizație la text / 197
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
râsului / 205 5. Drama romantică / 206 5.1. Influența străină / 208 5.2. Modernitatea și libertatea artei / 212 5.3. Alianța dintre grotesc și sublim / 220 6. Teatrul naturalist / 225 6.1. Refuzul neverosimilului / 226 6.2. Adevăr psihologic și realism scenic / 229 Capitolul IV Trecerea spre modernitate / 237 1. Un teatru abstract / 240 1.1. Appia: Muzică și lumină pe scenă / 240 1.2. Simboliștii sau visul la un teatru mental / 243 1.3. Jarry: Despre inutilitatea teatrului în teatru
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
din dorința de eternitate. În Fizica, Aristotel, după ce a constatat că "arta imită natura", distinge două moduri ale mimesisului. "Pe de o parte, arta duce până la capăt ceea ce natura este incapabilă să producă, pe de altă parte, imită." Ancorat în realism, mimesisul în sens restrâns reproduce ceea ce este deja prezentat de natură. În schimb, mimesisul înțeles într-un sens general nu reproduce nimic din ceea ce există, ci înlocuiește prin stilizare incapacitatea naturii de a pune ordine. El este poietic, adică creator
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nimic din ceea ce există, ci înlocuiește prin stilizare incapacitatea naturii de a pune ordine. El este poietic, adică creator, fiindcă, substituindu-se naturii, duce până la capăt procesul de creație. Arta oscilează, în toate epocile, între aceste două moduri ale mimesisului, realism și stilizare. Activitatea mimetică, naturală, dacă-l credem pe Aristotel, este sursă de plăcere. "Încă din copilărie, oamenii au, înscrise în natura lor, în același timp o tendință de a reprezenta (...) și o tendință de a găsi plăcere în reprezentări
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
apară ca "adevărată", termen ce revine de nenumărate ori sub pana lui Chapelain și a lui d'Aubignac. Va câștiga modul lor de reprezentare. Cu clasicismul, teatrul, îndepărtându-se de stilizarea antică, se orientează cu încetul spre un fel de realism iluzionist care va triumfa un secol mai târziu. 1. De la umanism la clasicism Umaniștii, chiar dacă piesele lor, care nu mai sunt jucate în zilele noastre, nu au trecut proba timpului, au pregătit calea clasicismului prin cugetările lor asupra artei scenei
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
concepțiile antice și clasice, ea face ca teatrul Vechiului Regim să treacă în lumea modernă. Este deschis drumul pentru drama romantică, care se angajează cu hotărâre pe el, păstrând majoritatea principiilor dramei burgheze, părăsind totuși un imperativ important, acela al realismului, pe care teatrul naturalist se va grăbi să-l reinstaleze. 1. Lope de Vega și precursorii dramei La începutul secolului al XVII-lea, în Europa, în epoca barocă, cu câteva decenii înainte ca în Franța să se fi impus clasicismul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]